ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3402/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3402/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 februarie 2006, reclamanta N.M.
a solicitat anularea hotărârii nr. 5319 din 30 decembrie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Tulcea și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană strămutată din motive etnice, fiind născută în timpul strămutării părinților săi, ca urmare a aplicării Tratatului româno-bulgar încheiat la Craiova, în 7 septembrie 1940. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 248/CA din 3 aprilie 2005, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 5319 din 30 decembrie 2005, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut la data de 28 februarie 1945, dată la care părinții săi erau strămutați, din motive etnice, din localitatea de domiciliu și a dobândit, prin naștere, statutul de refugiată, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, solicitând casarea hotărârii și respingerea acțiunii formulate de N.M. Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor, iar intimata nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și limitativ prin dispozițiile legale sus-menționate.
Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c) a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu. Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați, are același statut ca aceștia, perioada fiind de la data nașterii lui și până la data retrocedării pământului românesc. Situația de refugiat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declarația martorilor B.N. și N.D. și copia extras de pe tabelul cu evacuații din Cadrilater și definitivați în localitatea Camena, județul Tulcea. Interpretarea dată de instanță este legală și nu adaugă la lege. În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc.
civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 248/CA din 3 aprilie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.