ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3154/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de

contencios administrativ și fiscal, la 27 februarie 2006, reclamanta C.D. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii

nr. 5371 din 31 ianuarie 2006, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de

beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu consecința acordării drepturilor cuvenite.

În susținerea acțiunii,

reclamanta a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care hotărârea

contestată, acte de stare civilă, extrase eliberate de Arhivele Naționale,

arătând că s-a născut în anul 1943, în perioada de refugiu a părinților săi,

strămutați din Bulgaria, ca urmare a tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 235/CA

din 23 martie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

formulată de reclamanta C.D., a dispus anularea hotărârii nr. 5371 din 31

ianuarie 2006, emisă de Casa de Pensii Tulcea și a constatat că reclamanta are

calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, de aprobare a O.G. nr. 105/1999,

obligând pârâta să emită o hotărâre în sensul acordării drepturilor prevăzute

de lege.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond, examinând actele și lucrările dosarului, a reținut

că prin persoană persecutată trebuie să se înțeleagă atât persoanele care au

suferit persecuții etnice în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit

persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt

asupra lor. Este de necontestat că reclamanta s-a născut la data de 31 mai 1943,

în localitatea Cerna, județul Tulcea, iar părinții săi, M.M. și M.D. au fost

nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor

etnice exercitate.

Împotriva acestei soluții,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat în termen legal recurs, Casa

Județeană de Pensii Tulcea, susținând că reclamanta nu îndeplinește condițiile

menționate în art. 1 din Legea 189/2000, deoarece prin persoană care a fost

strămutată în altă localitate, în sensul legii menționate, se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă

localitate. Intimata nu era născută în anul 1940, când a avut loc schimbul de

populație între Bulgaria și România, pentru a susține că a avut alt domiciliu

și a fost obligată să-l schimbe în altă localitate. Totodată, arată recurenta,

că în anul 1943, între România și Bulgaria nu a avut loc nici un schimb de

populații, pentru ca reclamanta să susțină că a fost strămutată și că s-a

născut în perioada de strămutare a părinților.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta in

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate in România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de

lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor

care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se

face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv

strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să

trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi

să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie

întrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia

împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut

l-au dobândit.

De asemenea, în conformitate

cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate

prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din

ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin.

(1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].

Or, cu actele de stare

civilă și declarațiunea dată de M.C. și M.D., precum și situația de avere

imobiliară, reclamanta a făcut dovada că s-a născut la data de 31 mai 1943, în

localitatea Cerna, județul Tulcea, unde părinții săi se refugiaseră din

Bulgaria, sat Velizacî, judetul Caliacra, împrejurări care, de altfel, sunt

recunoscute și de către pârâtă.

Așa fiind, în mod corect a

reținut instanța de fond, că reclamanta, începând cu data nașterii sale, a

suferit aceleași condiții nefavorabile, ca și familia sa, astfel că și aceasta

este îndrituită să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru motivele arătate,

recursul urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

menținându-se sentința criticată, ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 235/CA din 23

martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie2006.