Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3627/2006

HOTĂRÂRE
26.10.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3627/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, la 23 februarie 2006, reclamantul G.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5363 din 31 ianuarie 2006, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legi nr. 189/2000, cu consecința acordării drepturilor cuvenite.

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă, copie-extras de pe Tabloul de evacuați din Cadrilater definitivați în centrul Ceamurlia de Sus, declarațiune dată de T.M.,arătând că s-a născut în anul 1943, în perioada de refugiu a părinților săi, strămutați din Bulgaria, ca urmare Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 229/CA din 23 martie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.M., a dispus anularea hotărârii nr. 5363 din 31 ianuarie 2006, emisă de Casa Județeană de Pensii Tulcea și a constatat că reclamantul are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, de aprobare a O.G.

nr. 105/1999, obligând pârâta să emită o hotărâre, în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege, începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, examinând actele și lucrările dosarului, a reținut că reclamantul beneficiază de prevederile legii invocate, întrucât familia sa a făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova, la data de 7 septembrie 1940, iar acesta a fost născut în timpul refugiului părinților săi.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat în termen legal, recurs Casa Județeană de Pensii Tulcea, susținând că reclamantul nu îndeplinește condițiile menționate în art. 1 din Legea nr. 189/2000, deoarece prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul legii menționate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate. Intimatul nu era născut în anul 1940, când a avut loc schimbul de populație între Bulgaria și România, pentru a susține că a avut alt domiciliu și a fost obligat să-l schimbe în altă localitate. Totodată, arată recurenta, că în anul 1943, între România și Bulgaria nu a avut loc nici un schimb de populații pentru ca reclamantul să susțină că a fost strămutat și că s-a născut în perioada de strămutare a părinților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestuia act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, cu actele de stare civilă, declarația de notorietate dată de L.D. și G.H., precum și situația de avere imobiliară, reclamantul a făcut dovada că s-a născut la data de 16 februarie 1943, în satul Ceamurlia de Sus, județul Tulcea, unde părinții săi se refugiaseră din Bulgaria, împrejurări care, de altfel, sunt recunoscute și de către pârâtă. Așa fiind, în mod corect a reținut instanța de fond, că reclamantul, începând cu data nașterii sale, a suferit aceleași condiții nefavorabile, ca și familia sa, astfel că și acesta este îndrituit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru motivele arătate, recursul urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., menținându-se sentința criticată, ca temeinică și legală.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 229/CA din 23 martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-10-26
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3628/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fis
ÎCCJ 2006-11-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3741/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 31 martie 2006, reclamantul P.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 5441 din 28 februarie 2006, emisă de Casa Județe
ÎCCJ 2006-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3048/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fis
ÎCCJ 2006-06-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2513/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fis
ÎCCJ 2006-11-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3811/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 22 februarie 2006, reclamantul I.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Ca
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă