ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2513/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2513/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios
administrativ și fiscal, reclamantul N.C. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5208 din 31
octombrie 2005 și în consecință, obligarea acesteia, la acordarea drepturilor
prevăzute de Legea nr. 189/2000, fiind născut în perioada de refugiu a
părinților săi.
În susținerea acțiunii, reclamantul
a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă,
declarațiile autentificate ale unor martori, care atestă că familia acestuia a
făcut obiectul schimbului de populație în luna septembrie 1940, în urma
Tratatului româno - bulgar încheiat la Craiova, fiind strămutat din Bulgaria.
Pârâta, prin întâmpinare, a
solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 7/CA din 5
ianuarie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială maritimă și
fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis
acțiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 5208 din 31 octombrie 2005, emisă de
pârâtă și a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al
dispozițiilor Legii nr. 189/2000.
Pentru a adopta această soluție,
instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a dovedit, prin probele
administrate, că s-a născut la 25 martie 1944, în localitatea în care părinții
săi au fost refugiați.
Împotriva hotărârii instanței de
fond a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, considerând-o
nelegală și netemeinică, arătând că în mod greșit s-a stabilit calitatea de
beneficiar al Legii nr. 189/2000, reclamantului.
Examinând cauza și sentința atacată,
în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale
incidente, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.
105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către
regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la
6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,
de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,
în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a
fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege
menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din
motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici
o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate
ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în
refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure
toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele
persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în
mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind
aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada și
este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada refugiului
părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că acesta, începând cu
data nașterii sale, 25 martie 1944, a împărtășit situația părinților refugiați,
suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, implicit, s-au
răsfrânt și asupra sa.
În consecință, pentru considerentele
arătate, și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 7/CA din 5 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 29 iunie 2006.