ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3048/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de

contencios administrativ și fiscal, la data de 27 februarie 2006, reclamanta A.R.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea,

anularea hotărârii nr. 5409 din 31 ianuarie 2006, emisă de pârâtă și obligarea

acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii,

reclamanta a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte

de stare civilă, hotărârea contestată, precum și un contract de

vânzare-cumpărare imobiliară, care atestă calitatea de colonist a tatălui său,

C.S., arătând că s-a născut în localitatea Malcoci, județul Tulcea, la data de

17 ianuarie 1945, după ce, în anul 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții săi fuseseră strămutați din Bulgaria în România.

Pârâta, prin întâmpinare, a

cerut respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 236/CA

din 23 martie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, reținând ca

dovedite susținerile reclamantei, a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă

de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a

Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană

de Pensii Tulcea, susținând că reclamanta nu poate beneficia de prevederile

Legii nr. 189/2000, atâta vreme, cât s-a născut ulterior strămutării părinților

săi și, deci, nu a fost efectiv obligată să-și schimbe domiciliul într-o altă

localitate.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

În conformitate cu dispozițiile

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu

modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut

de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în

altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin

urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și

copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu

cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat

și rezultă din dovezile administrate că reclamanta s-a născut la data de 17

ianuarie 1945, după ce, în toamna anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții săi fuseseră strămutați din Bulgaria, în România.

Fiind născută în perioada

refugiului părinților săi, intimata-reclamantă a împărtășit același statut,

suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu

data nașterii, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect

a procedat instanța de fond, obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei,

calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință,

să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind

temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 236/CA din 23

martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2006.