ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8584/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8584/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamantul Ș.C.R. a chemat în

judecată pârâta

S.R.T. și a solicitat să se constate nelegalitatea și

netemeinicia deciziei nr. 45 din 26 februarie 2004 emisă de pârâtă,

prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului

în suprafață de 161 mp situat în București, actualmente aflat în

incinta T.V.R., cu consecința obligării pârâtei de a-i lăsa în

proprietate terenul prin constatarea dreptului său la restituirea în

natură. În subsidiar a solicitat despăgubiri în valoare de 80.500 dolari

SUA. În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii se

arată că terenul a fost preluat de stat în baza Decretului nr.

111/1950 prin Cartea de Judecată nr. 559 din 19 martie 1952 a

Judecătoriei sector 2 București. Ulterior prin decizia civilă

nr. 183 din 8 februarie 1961 a Tribunalului Capitalei, Colegiul II a fost admis

recursul părinților săi și a fost respinsă

acțiunea secției financiare. Statul însă a păstrat terenul în

mod abuziv.

După 1990, prin sentința

civilă nr. 11735 din 17 noiembrie 1993 a Judecătoriei sector 1

București s-a admis acțiunea formulată de părinții

săi și a fost constatată calitatea lor de proprietari asupra

terenului în suprafață de 368 mp și a obligat primăria

sector 1 la punerea în posesie asupra acestuia. Hotărârea a rămas

definitivă și irevocabilă. Acest teren a fost vândut

reclamantului de către părinții săi. Primăria

sectorului 1 București l-a pus în posesie numai asupra suprafeței de

teren de 207 mp. Pentru diferența de teren de 161 mp nu a putut fi pus în

posesie deoarece acesta nu se află în administrarea primăriei ci în

cea a S.R.T. După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, arată

reclamantul, a urmat procedura administrativă prevăzută de

această lege, dar pârâta i-a respins cererea de restituire în natură.

Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 84 din 3

februarie 2005 a admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia nr. 45 din

26 februarie 2004 emisă de pârâta S.R.T. pe care a obligat-o să-i

lase reclamantului în proprietate și posesie imobilul teren în

suprafață de 161 mp identificat în anexa nr. 1 a raportului de

expertiză.

Instanța a confirmat

situația de drept și de fapt a terenului astfel cum a fost

expusă în acțiune, a constatat că terenul solicitat este liber în

raport de prevederile Legii nr. 10/2001 și că restituirea în

natură constituie regula în ce privește măsurile reparatorii.

Apelul declarat de pârâta S.R.T. a

fost respins de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 1538 din 17

noiembrie 2005.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta S.R.T., invocând motivul de casare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține, în

esență, că terenul în litigiu se află în incinta S.R.T.

și face parte din suprafața totală de 68.102 mp, fiind

afectați unui serviciu public, constituind domeniu public al statului;

reclamantul nu a făcut dovada că are vocație de a i se restitui

în natură terenul, nefăcând dovada că este proprietarul

acestuia; sentința civilă nr. 11735 din 17 noiembrie 1993

pronunțată de Judecătoria sectorului 1 nu îi este

opozabilă; oricum, în 1993 se aplicau prevederile Legii nr. 18/1991

și nu Legea nr. 10/2001.

Recursul se privește ca

nefondat pentru considerentele ce urmează.

Terenul în litigiu a făcut

parte dintr-un corp compact de 368 mp ce nu a trecut niciodată în

proprietatea statului ci a fost proprietatea lui S.I. și Al. Acest teren a

fost folosit de stat fără vreun titlu.

După 1990 prin hotărâre

Judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat

acest lucru.

Terenul a fost legal vândut de

proprietar reclamantului, de altfel membru al familiei.

În aceste condiții acesta are

calitate procesuală activă.

Primăria sectorului 1

București i-a restituit 207 mp din teren, atât cât avea în administrare.

Pârâta în cauza de față a

refuzat restituirea diferenței de 161 mp din teren.

Reclamantul în calitate de

proprietar are și calitatea de persoană îndreptățită

conform Legii nr. 10/2001.

Cum restituirea în natură este

regulă, și întrucât terenul este liber și în continuarea celor

207 mp pentru care a fost pus în posesie, corect s-a hotărât ca pârâta

să-l restituie în proprietatea și posesia reclamantului.

Situația juridică și

de fapt a terenului a fost stabilită pe baza probelor administrate,

inclusiv expertiză tehnică.

Față de modul cum statul a

folosit terenul fără ca acesta să treacă cu vreun titlu în

proprietatea sa, exclude apartenența legală a terenului la domeniul

public al statului.

Terenul în litigiu nu a fost

niciodată agricol sau forestiere, astfel că nu sunt aplicabile

prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Deși în litigiu în care s-a

pronunțat sentința civilă nr. 11735 din 17 noiembrie 1993 pârâta

nu a fost parte, această sentință stabilește regimul

juridic al unui bun imobil, ce trebuia respectat.

În consecință

hotărârea atacată cu recurs nu este lipsită de temei legal

și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii, astfel încât motivul de casare invocat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

nu este întemeiat.

Față de cele ce preced, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta S.R.T. împotriva deciziei civile nr. 1538/A din 17 noiembrie 2005 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi

26 octombrie

2006.