ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8584/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul Ș.C.R. a chemat în judecată pârâta S.R.T. și a solicitat să se constate nelegalitatea și netemeinicia deciziei nr. 45 din 26 februarie 2004 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 161 mp situat în București, actualmente aflat în incinta T.V.R., cu consecința obligării pârâtei de a-i lăsa în proprietate terenul prin constatarea dreptului său la restituirea în natură. În subsidiar a solicitat despăgubiri în valoare de 80.500 dolari SUA. În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001. În motivarea acțiunii se arată că terenul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 111/1950 prin Cartea de Judecată nr. 559 din 19 martie 1952 a Judecătoriei sector 2 București.

Ulterior prin decizia civilă nr. 183 din 8 februarie 1961 a Tribunalului Capitalei, Colegiul II a fost admis recursul părinților săi și a fost respinsă acțiunea secției financiare. Statul însă a păstrat terenul în mod abuziv. După 1990, prin sentința civilă nr. 11735 din 17 noiembrie 1993 a Judecătoriei sector 1 București s-a admis acțiunea formulată de părinții săi și a fost constatată calitatea lor de proprietari asupra terenului în suprafață de 368 mp și a obligat primăria sector 1 la punerea în posesie asupra acestuia. Hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă. Acest teren a fost vândut reclamantului de către părinții săi. Primăria sectorului 1 București l-a pus în posesie numai asupra suprafeței de teren de 207 mp.

Pentru diferența de teren de 161 mp nu a putut fi pus în posesie deoarece acesta nu se află în administrarea primăriei ci în cea a S.R.T. După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, arată reclamantul, a urmat procedura administrativă prevăzută de această lege, dar pârâta i-a respins cererea de restituire în natură. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 84 din 3 februarie 2005 a admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia nr. 45 din 26 februarie 2004 emisă de pârâta S.R.T. pe care a obligat-o să-i lase reclamantului în proprietate și posesie imobilul teren în suprafață de 161 mp identificat în anexa nr. 1 a raportului de expertiză. Instanța a confirmat situația de drept și de fapt a terenului astfel cum a fost expusă în acțiune, a constatat că terenul solicitat este liber în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 și că restituirea în natură constituie regula în ce privește măsurile reparatorii.

Apelul declarat de pârâta S.R.T. a fost respins de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 1538 din 17 noiembrie 2005. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.R.T., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține, în esență, că terenul în litigiu se află în incinta S.R.T. și face parte din suprafața totală de 68.102 mp, fiind afectați unui serviciu public, constituind domeniu public al statului; reclamantul nu a făcut dovada că are vocație de a i se restitui în natură terenul, nefăcând dovada că este proprietarul acestuia; sentința civilă nr. 11735 din 17 noiembrie 1993 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 nu îi este opozabilă; oricum, în 1993 se aplicau prevederile Legii nr. 18/1991 și nu Legea nr. 10/2001.

Recursul se privește ca nefondat pentru considerentele ce urmează. Terenul în litigiu a făcut parte dintr-un corp compact de 368 mp ce nu a trecut niciodată în proprietatea statului ci a fost proprietatea lui S.I. și Al. Acest teren a fost folosit de stat fără vreun titlu. După 1990 prin hotărâre Judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat acest lucru. Terenul a fost legal vândut de proprietar reclamantului, de altfel membru al familiei. În aceste condiții acesta are calitate procesuală activă. Primăria sectorului 1 București i-a restituit 207 mp din teren, atât cât avea în administrare. Pârâta în cauza de față a refuzat restituirea diferenței de 161 mp din teren. Reclamantul în calitate de proprietar are și calitatea de persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001.

Cum restituirea în natură este regulă, și întrucât terenul este liber și în continuarea celor 207 mp pentru care a fost pus în posesie, corect s-a hotărât ca pârâta să-l restituie în proprietatea și posesia reclamantului. Situația juridică și de fapt a terenului a fost stabilită pe baza probelor administrate, inclusiv expertiză tehnică. Față de modul cum statul a folosit terenul fără ca acesta să treacă cu vreun titlu în proprietatea sa, exclude apartenența legală a terenului la domeniul public al statului. Terenul în litigiu nu a fost niciodată agricol sau forestiere, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Deși în litigiu în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 11735 din 17 noiembrie 1993 pârâta nu a fost parte, această sentință stabilește regimul juridic al unui bun imobil, ce trebuia respectat.

În consecință hotărârea atacată cu recurs nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, astfel încât motivul de casare invocat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) nu este întemeiat. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.R.T. împotriva deciziei civile nr. 1538/A din 17 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2006.