ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8594/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8594/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul R.I. a chemat în judecată pe pârâții E.M.C. Rovinari, SC C.E.R. SA și a solicitat măsuri reparatorii pentru teren și casă expropriate prin Decretul nr. 114/1977. În motivarea acțiunii se arată că în mod nelegal i-a fost respinsă „notificarea” prin Decizia nr. 15947 din 21 septembrie 2005, pe care o contestă. Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 651 din 12 decembrie 2005 a respins contestația formulată de reclamant. Instanța a reținut că reclamantul a formulat „notificarea” la 22 septembrie 2005, cu depășirea termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001. Apelul declarat de reclamant a fost respins de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 280 din 30 martie 2006. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc.
civ. Se susține, în esență, că prin Decretul de expropriere din 1977 i s-a preluat întreg patrimoniul în mod abuziv și că este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005. Recursul se privește ca nefondat. Conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 persoana îndreptățită va notifica persoana juridică deținătoare în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii (termenul a fost prelungit de două ori cu câte trei luni). Potrivit art. 21 alin. (5) nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Reclamantul-recurent a formulat „notificarea” la 21 septembrie 2005, cu mult peste termenul prevăzut de lege.
Drept consecință instanțele au aplicat corect prevederile legale la situația de fapt stabilită pe bază de probe. Față de cele ce preced, recursul se privește ca nefondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva deciziei nr. 280 din 30 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.