ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.12.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8271/2007

HOTĂRÂRE
07.12.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8271/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La 9 martie 2005 reclamantul S.B.

s-a adresat Secției civile a Tribunalului Harghita solicitând în temeiul Legii

nr. 10/2001 restituirea în natură a fabricii de cherestea din comuna Plăieșii

de Sus și a terenului aferent ce au fost proprietatea unchiului său S.J.

decedat la 9 februarie 1995 și al cărui moștenitor este, imobile ce au fost

preluate de stat prin naționalizare în baza Legii nr. 119/1948. Totodată a

cerut ca în situația în care restituirea în natură nu va fi posibilă să-i fie

acordate măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri bănești.

Întrucât reclamantul nu a indicat

pârâtul sau pârâții cu care înțelege să se judece la 15 martie 2005 tribunalul

i-a solicitat în scris să precizeze numele (denumirea) pârâților și adresa sau

sediul social al acestora.

La 21 martie 2005 reclamantul a

indicat drept pârât Statul Român prin A.P.A.P.S. cu sediul în Municipiul

București.

Printr-o adresă din 25 martie 2005

tribunalul îi comunică reclamantului că A.P.A.P.S. a fost desființată în anul

2004 astfel că este necesară completarea acțiunii prin indicarea pârâtului și

dovedirea calității procesuale active.

La 3 aprilie 2005 reclamantul

solicită citarea în calitate de pârâtă a A.V.A.S., însă cu toate acestea în

proces este citată Prefectura județului Harghita.

În sfârșit, la 16 februarie 2006

reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea A.V.A.S.

de a emite o decizie/dispoziție motivată de acordare de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul în litigiu potrivit prevederilor art. 18 lit. c),

art. 26 alin. (1) și art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.

În motivarea cererii precizatoare

reclamantul a arătat că notificarea sa din 14 mai 2001 trimisă inițial SC P.C.

SA Miercurea Ciuc a fost înaintată Prefecturii județului Harghita iar de aici

A.V.A.S. unde s-a înregistrat sub nr. 15427 din 20 mai 2003 și că până la data

introducerii acțiunii nu i s-a comunicat o dispoziție/decizie motivată de către

entitatea implicată în privatizarea societății comerciale deținătoare.

Tribunalul Harghita, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 1520 din 11 mai 2006 a respins excepțiile invocate de

pârâta A.V.A.S., a admis acțiunea reclamantului și a obligat-o pe pârâtă să

emită pe seama reclamantului o decizie motivată de acordare de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul F.C. din Plăieșii de Sus județul

Harghita. Totodată a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva

Prefecturii județului Harghita pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a

reținut că imobilul în litigiu, ce a fost proprietatea unchiului reclamantului,

în prezent decedat, a fost preluat de stat prin naționalizare, că bunul

revendicat a fost privatizat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, că

reclamantul este persoană îndreptățită să primească măsuri reparatorii prin

echivalent și că notificarea acestuia nu a primit o rezolvare până la data

pronunțării sentinței.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie prin decizia

nr. 10/A din 31 ianuarie 2007 a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S. și a

schimbat în parte sentința instanței de fond în sensul că a respins ca

nefondată acțiunea introdusă de reclamant împotriva apelantei pârâte. A menținut

restul dispozițiilor sentinței atacate.

Instanța de control judiciar a

reținut că la 6 aprilie 2006 pârâta i-a cerut reclamantului să depună mai multe

acte doveditoare și că cel în cauză nu s-a conformat acestei cereri motiv

pentru care el se face vinovat de nerezolvarea notificării sale în termenul

prevăzut de lege. Totodată a mai reținut că acțiunea în justiție are un

caracter subsidiar și facultativ, neputând fi exercitată decât după epuizarea

procedurii administrative prealabile prin introducerea contestației împotriva

deciziei/dispoziției motivate emisă de către entitatea investită potrivit legii

cu soluționarea notificării. Cu alte cuvinte tribunalul este competent să

soluționeze doar contestația persoanei îndreptățite formulată împotriva acestei

decizii/dispoziții motivate, că reclamantul nu poate investi cu soluționarea

aceleiași cereri atât instanța de judecată cât și persoana juridică deținătoare

și că procedura judiciară nu poate suplini procedura administrativă de

restituire în natură sau prin echivalent.

Împotriva ultimei hotărâri

pronunțate în cauză reclamantul S.B. a declarat recursul de față, în motivarea

căruia a arătat următoarele:

- persoana îndreptățită are acces în

justiție, potrivit legii, în caz de tăcere a entității notificate de a se

pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii sale de restituire

în natură a unui imobil sau de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent;

- de la primirea notificării și până

la data introducerii acțiunii au trecut aproape 2 ani iar adresa pe care i-a

trimis-o intimata pârâtă la 6 aprilie 2006, deci după formularea cererii de

chemare în judecată nu poate fi calificată decât ca o încercare de tergiversare

a soluționării cauzei și de justificare a perioadei de 3 ani în care nu a soluționat

notificarea.

- art. 21 din Constituție consacră

dreptul imperativ al oricărei persoane de a se adresa justiției în cazul

încălcării drepturilor sale civile și de a beneficia de un proces echitabil și

într-un termen rezonabil.

Deși recursul a fost motivat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. dezvoltarea acestuia face

posibilă încadrarea sa decât în motivul prevăzut de pct. 9 al articolului

menționat.

Recursul este întemeiat.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 republicată în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării

sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conform art. 23

unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz,

prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.

Dacă restituirea în natură nu este

posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit

prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau,

după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1)

să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să

propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta

nu este acceptată de persoana îndreptățită [art. 26 alin. (1)].

Pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 21 alin. (1) și (2) persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare

valorii de piață a imobilelor solicitate, dispoziții care sunt aplicabile și în

cazul în care imobilele au fost înstrăinate. În situația imobilelor menționate

mai sus normele reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică

care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26

alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător [art. 29 alin. (1)-(3)].

Termenul de 60 de zile prevăzut de

dispozițiile legale amintite mai sus nu are caracter de recomandare ci este un

termen imperativ chiar dacă legea nu prevede nici o sancțiune pentru încălcarea

acestui termen, ci numai pentru tergiversarea nejustificată a soluționării

notificării persoanei îndreptățite.

Recurentul reclamant a trimis

notificarea sa din 14 mai 2001 prin intermediul executorului judecătoresc SC P.C.

SA Miercurea Ciuc care la 9 octombrie 2001 a trimis-o instituției prefectului

județului Harghita.

La rândul ei această instituție a

trimis notificarea intimatei pârâte A.V.A.S. unde a fost înregistrată sub nr.

15427 din 20 mai 2003.

Intimata pârâtă care a fost citată

pentru prima dată în acest proces la 27 martie 2006 pentru termenul din 13

aprilie 2006 i-a trimis o adresă recurentului reclamant la 6 aprilie 2006 prin

care îi solicită să depună mai multe acte doveditoare.

Cauza de față pune în discuție situația

lipsei răspunsului instituției publice care a efectuat privatizarea, lipsa

datorată conduitei imputabile a acesteia, care aproape 3 ani de la

înregistrarea notificării nu a solicitat depunerea vreunui act doveditor și

nici nu a soluționat-o și care numai după citarea sa în proces a cerut mai

multe astfel de acte ce se aflau de altfel în cea mai mare parte în posesia sa

și pe baza cărora putea rezolva notificarea.

Or, conduita culpabilă a unității

investite potrivit legii cu soluționarea notificării nu poate să afecteze

interesele îndreptățite și nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de

a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Deși legiuitorul nu a reglementat în

mod expres situația în care entitatea investită cu soluționarea notificării nu respecta

dispozițiile art. 25 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

republicată totuși, cei îndreptățiți se pot adresa tribunalului pentru ca

această entitate să fie obligată să emită o decizie sau dispoziție motivată,

întrucât o atare obligație decurge din lege și face parte dintr-o procedură

administrativă prealabilă, instituită în mod imperativ.

În condițiile în care Legea nr.

10/2001 nu face nici o precizare cu privire la ipoteza în care cel obligat să

emită decizia sau dispoziția motivată prevăzută de art. 25 alin. (1), art. 26

alin. (1) și art. 29 alin. (1)-(3) din lege, în termenul de 60 de zile nu se

poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa tribunalului pe

considerentul că acțiunea sa ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă.

Absența răspunsului entității

investite cu soluționarea notificării are valoarea unui refuz de acordare a

măsurilor reparatorii, iar acest refuz trebuie cenzurat de către tribunal tot

în condițiile acestei prevederi speciale prin rezolvarea fondului litigiului,

ca în cazul în speță.

A considera că acțiunea este

prematură sau inadmisibilă și a o respinge ca atare, așa cum a hotărât instanța

de apel prin decizia criticată, nu înseamnă numai de a da dovadă de un

formalism nejustificat, dar și de a nesocoti caracterul reparatoriu al acestei

legi și de a obstacula persoanele îndreptățite în redobândirea drepturilor

recunoscute de lege, impunându-le să aștepte în mod nelimitat un răspuns și să

fie la discreția unor instituții ale statului.

Inconsecvența legiuitorului și

necorelarea dispozițiilor legale cuprinse în actul normativ menționat nu poate

constitui o piedică în calea persoanei îndreptățite, respectiv a

recurentului-reclamant, de a-și valorifica drepturile recunoscute de lege și

nici un temei de a-l pune pe acesta într-o situație de inferioritate față de

persoanele care primesc răspuns în temeiul prevăzut de lege, în condițiile în

care nu are nici o culpă.

În aceste condiții cum termenul de

60 de zile, la care s-a făcut referire, este imperativ și obligatoriu pentru

entitatea investită cu soluționarea notificării recurentului reclamant rezultă

că soluția de respingere a cererii de chemare în judecată este greșită de vreme

ce la data introducerii acțiunii termenul menționat expirase.

Ca atare, decizia pronunțată de

instanța de apel este nelegală, motiv pentru care Înalta Curte va admite

recursul și va modifica această decizie în sensul că va respinge apelul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței instanței de fond pe care o va

menține în totalitate.

Văzând și dispozițiile art. 312 C.

proc. civ.

Admite recursul declarat de

reclamantul S.B. împotriva deciziei nr. 10/A din 31 ianuarie 2007 a Curții de

Apel Târgu Mureș.

Modifică decizia în sensul că:

Respinge apelul declarat de pârâta

A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 1520 din 11 mai 2006 a Tribunalului

Harghita, pe care o menține în totalitate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie

2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-11-21
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7899/2007
recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele: Intimata-reclamantă a solicitat pârâtei, prin notificarea nr. 270 din 14 noiembrie 2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, acordarea de despă
ÎCCJ 2009-02-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1550/2009
aplicarea Legii nr. 10/2001. Prin decizia nr. 468/A din 27 decembrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă, s-a admis apelul reclamantei C.O.T. și continuat de moștenitorul acesteia C.G. împotriva sentinței civile nr. 79 din 21 martie
ÎCCJ 2008-12-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7809/2008
Deliberând asupra recursului civil de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ. constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 554/S din 6 decembrie 2007, Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele B.O.A., B.R.,
ÎCCJ 2005-06-03
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4785/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 141 din 11 februarie 2003, Tribunalul Harghita, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul V.A. împotriva SC B. SA
ÎCCJ 2007-05-28
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4287/2007
civilă, conform dispozițiilor exprese ale art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001. Ca atare, instanța a stabilit în mod corect că notificările ce au fost înregistrate la Prefectura Județului Bihor în dosarele nr. 616 și 617 și ulteri
Sursă