ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1550/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1550/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului

civil de față în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin

notificarea înregistrată sub nr. 6029 din 7 noiembrie 2001 la SC V.P.

SA, C.O.T. a solicitat în temeiul Legii nr.

10/2001 să-i fie

restituite în natură

imobilele care au aparținut părinților săi, situate în comuna

Diocheți

(Movilita), punctul Bolovanu, pe șoseaua Panciu-Haret (Ferma nr. 6

Haret - Tarlaua 103/1) și inventarul viticol,

toate preluate abuziv de stat în anul

1953.

Prin adresa nr. 6967 din 21

decembrie 2001 SC V.P. SA a comunicat petentei C.O.T. că, la 16 octombrie 2000,

urmare a negocierilor purtate cu Ministerul Agriculturii și Alimentației,

Asociația V.T.P. a

achiziționat pachetul de

acțiuni deținute de această instituție la SC V.P.

SA, devenind astfel o

societate cu capital integral privat.

A mai precizat

că, la momentul privatizării erau incluse în capitalul social al

SC V.P. SA toate construcțiile și terenul

aferent, că potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001, restituirea imobilelor

teren și construcții se făcea de către persoanele juridice la care statul sau o

autoritate a administrației publice locale era asociat sau acționar majoritar,

precum și în situația în care aceștia erau asociați sau acționari minoritari,

dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale acopereau valoarea imobilelor a

căror restituire se solicită și că, sunt aplicabile disp. art. 27 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 10/2001, notificarea fiind greșit adresată SC V.P. SA.

Prin

acțiunea înregistrată sub nr. 295 din 13.01.2003 la Tribunalul București,

reclamanta C.O.T. a chemat în judecată Agenția

Domeniilor Statului și a solicitat obligarea acestei să-i restituie gospodăria

(Ferma 6 Haret

Panciu) și inventarul agricol

moștenit de la părinții săi, toate aflate în posesia SC

V.P. SA, arătând

că acestea au fost preluate de la GAS - IAS, actualmente SC V.P. SA, fără a

avea acte sau titluri legale în sensul susținerilor.

Ulterior, la 3 martie 2003,

reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că cheamă în judecată Agenția

Domeniilor Statului, SC V.P. SA și Asociația V.T.P. și că cere restituirea

gospodăriei și terenul în

suprafață de 1,1

ha, situate pe șoseaua Panciu-Haret, reprezentând sediul Fermei

6 Haret - Panciu al SC V.P. SA și a inventarului

viticol (5 budane de

stejar cu o

capacitate totală de 21020 litri și căzi din brad cu o capacitate totală de

15000

litri).

La 20 octombrie 2003, reclamanta

a făcut o nouă precizare a acțiunii, în sensul identificării bunurilor imobile

și mobile a căror restituire în natură o solicită, arătând că gospodăria ce a

aparținut autorilor săi este în posesia GAS - IAS,

actualmente SC V.P. SA din 1953, fiind situată în incinta 2 a Fermei 6

Haret, pe un teren de 1,1 ha (curte) și este compusă din două camere (bucătărie

și

cămară cu grup sanitar), două crame mari din zid, în interiorul

cărora se află

inventarul viticol, un grajd

din zid pentru animale, o construcție din zid pentru creșterea porcilor și

păsărilor, magazii pentru cereale și furaje, un WC din zid cu

două

compartimente mari, două camere cu sobe de teracotă și verandă, o clădire ce

cuprinde dormitor, sală de mese, bucătărie, depozit de alimente, locuința

chelnerului, imobile ce constituie corpurile de clădire 8, 19, 15, astfel cum

sunt

identificate în fișele bunurilor

imobile ale fermei 6 II depuse de pârâta SC V.P.

SA.

Prin întâmpinare, pârâta SC V.P.

SA a solicitat respingerea acțiunii, susținând cu privire la construcții, că au

fost demolate sau transformate, iar cele existente sunt în totalitate

construite în perioada 1960-1989 și inventarul agricol a fost casat în perioada

anilor 1970-1975, având o durată de exploatare limitată.

Prin sentința civilă nr. 79 din

21 martie 2005, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată acțiunea

reclamantei C.O.T. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Domeniilor Statului,

SC V.P. SA și Asociația V.T.P., cu motivarea că, pe baza înscrisurilor

administrate nu s-au putut identifica bunurile a căror restituire se solicită

și că reclamanta în mod constant a refuzat executarea unei expertize judiciare

care să le identifice.

Reclamanta nu a făcut dovada

existenței bunurilor solicitate, astfel că, în mod justificat a fost respinsă

acțiunea.

Înalta Curte a reținut că

instanțele erau obligate să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de

fapt sau de drept și să ordone dovezile pe care le

găseau de cuviință în dovedirea acțiunii, chiar dacă părțile se

împotriveau.

O astfel de preocupare a

instanțelor era necesară, în condițiile în care reclamanta nu posedă cunoștințe

juridice care să-i dea posibilitatea susținerii

cauzei, fără rolul activ al instanței, neavând nici apărător. în speță

era necesar să

se administreze toate

probele pe baza cărora să se poată stabili pe deplin starea de

fapt.

Astfel, efectuarea unei expertize

era o probă esențială pentru identificarea cu certitudine a imobilului ce face

obiectul raportului juridic dedus judecății.

Cu privire

la acest aspect, trebuie reținut că, instanța de fond a încuviințat și

dispus la termenul din 24 februarie 2005

efectuarea unei expertize pentru a identifica bunurile a căror restituire se

solicită și a se stabili în ce măsură se identifică cu actele depuse, dar

această probă nu a mai fost administrată.

La următorul termen, instanța de

fond a luat act de petiția reclamantei prin care se învedera că Oficiul de

Cadastru și Publicitate Imobiliară al Județului

Vrancea are dosarul cadastral „plan de amplasare și delimitare a Fermei

6 Haret",

care conține toate

datele privind amplasarea și delimitarea bunurilor în litigiu, în

baza

căruia s-a dispus intabularea în Cartea Funciară Panciu și că expertiza tehnică

nu mai este necesară, dar că acest dosar cadastral poate fi trimis de Oficiul

de Cadastru și Publicitate Imobiliară al Județului Vrancea numai la cererea

instanței și a rămas în pronunțare.

Pricina a fost soluționată, însă

fără ca instanța să ordone atașarea la lucrările cauzei a dosarului cadastral

privind imobilul în litigiu, astfel cum se solicitase de

către reclamantă, care a susținut că acest dosar

prezintă relevanță în lămurirea

situației de fapt, aceeași conduită

având-o și instanța de control judiciar, cu toate că situația i-a fost relevată

prin motivele de apel.

Mai mult, instanța de apel a

motivat soluția de respingere a apelului, arătând că, reclamanta s-a opus la

efectuarea expertizei nu numai în fața instanței de

fond, ci și în apel, or, din verificarea lucrărilor cauzei se reține că

nici la termenul

din 30 mai 2005, când instanța a admis cererea pârâtei

SC V.P. SA pentru acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător și

nici la termenul din 17 iunie 20054, când instanța a rămas în pronunțare asupra

apelului,

nu s-a pus în discuție necesitatea

completării probatoriului cu o expertiză care să

aibă ca obiect identificarea bunurilor revendicate de reclamantă.

În rejudecarea cauzei după

casare, instanța a solicitat de la Oficiul de

Cadastru

și Publicitate Imobiliară dosarul cadastral și a dispus efectuarea a două

expertize, una topometrică, având ca obiectiv

identificarea terenului în suprafață

de 0,59 ha, aflat în parcela COI684

și stabilirea valorii acestuia conform

Normelor

metodologice de aplicarea a Legii nr. 10/2001 și una tehnică imobiliară

pentru identificarea construcțiilor preluate de

stat de la reclamantă și stabilirea

valorii acestora conform acelorași

norme.

În plus,

instanța a pus în vedere intimatei SC V.P. SA să depună

procesul-verbal de constatare a casării bunurilor,

încheiat până la data de 14 februarie 2001, conform art. 6.2 din Normele

metodologice de aplicarea Legii nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 468/A din 27

decembrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă,

s-a admis apelul reclamantei C.O.T. și continuat de moștenitorul

acesteia

C.G. împotriva sentinței civile nr. 79 din 21 martie 2005,

pronunțată de Tribunalul Vrancea, pe care a

schimbat-o în tot, în sensul că, a fost

obligată pârâta SC V.P. SA să emită dispoziție de restituire în natură a

bunurilor imobile identificate prin raportul de expertiză tehnică (fila

245-248 dosar apel) - Ferma nr. 6 Haret a terenului în suprafață de 0,59 ha,

identificat în raportul de expertiză topometrică (fila 222 dosar apel) și a

inventarului viticol preluat de la autorii reclamantei.

Instanța de apel a reținut că,

reclamanta C.O.T. a notificat SC V.P. SA, solicitând restituirea imobilelor ce

au aparținut părinților

săi, respectiv

(Ferma nr. 6 Haret-Panciu), cu terenul aferent, precum și inventarul

viticol,

preluat abuziv de stat în anul 1953.

Prin adresa

nr. 6967 din 21 noiembrie 2001, SC V.P. SA a comunicat că

societatea este integral privatizată din 16 octombrie

2000, în speță fiind incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 10/2001.

S-a avut în

vedere că, în primul rând instanța trebuie să stabilească dacă în

speță sunt incidente disp. art. 20 sau art. 27

din Legea nr. 10/2001 (în forma pe care o avea înainte de modificarea survenită

prin Legea nr. 247/2005).

Pentru a fi

incidente dispozițiile art. 27, conform susținerilor intimatei, este

necesar ca imobilul preluat cu titlu valabil

să fie evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, cu

respectarea dispozițiilor legale. în această situație, persoana îndreptățită

are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, iar autoritatea publică

implicată în privatizare are calitate procesuală pasivă.

Aplicarea disp. art. 27 din Legea

nr. 10/2001 în forma în vigoare la data emiterii deciziei și contestării

acesteia este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții, și

anume:

a.

preluarea

imobilului să fie cu titlu valabil;

b.

imobilul să fie în

patrimoniul unei societăți privatizate în condițiile legii.

S-a constatat în speța de față că

numai una dintre cele două condiții este îndeplinită, intimata SC V.P. SA

făcând dovada că, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 47 din 16

octombrie 2000, statul a înstrăinat întregul

pachet

de acțiuni pe care îl deținea la această societate. In schimb, s-a constatat că

nu este îndeplinită condiția privind

preluarea imobilului cu titlu valabil. Cu toate

că Administrația Domeniilor Statului a susținut că imobilul a fost

preluat în baza Decretului nr. 83/1949, nu s-a făcut nicio dovadă în acest

sens.

Dimpotrivă, cu actele depuse

(scrisoarea nr. 1711 din 7 octombrie 1955, emisă de V.P. și adresa nr. 1386 din

1 mai 1996) s-a dovedit că imobilul și inventarul agricol au fost preluate la

22 august 1953 de către V.P., deoarece producătorul nu se afla în localitate.

SC V.P. a menționat că nu deține

documentele din care să rezulte că, imobilul a fost preluat de GAS Panciu.

Potrivit expertizei

tehnico-juridice care s-a efectuat în apel, s-a reținut că, dintre

construcțiile preluate de stat de la reclamantă ființează încă o locuință cu

două camere și hol, două birouri, trei magazii, oficiul și garajul,

identificate de expert pe terenul situat în parcela 1684 și individualizate

prin schițele aflate la filele 251 și 257 dosar.

Nu a putut fi identificat beciul,

iar clădirea cu destinație de dormitor pentru

muncitorii

sezonieri, sala de mese, bucătăria și depozitul s-a reținut a fi demolate

conform

documentației prezentate de SC V.P. SA, cu mențiunea că, în anul 1982 a fost

edificată clădirea P+l.

De asemenea, expertul topometru a

identificat suprafața de 0,59 ha în parcela C 1684, pe care se află ferma

revendicată de reclamantă.

În ceea ce privește inventarul

viticol solicitat, s-a reținut că intră sub incidența dispozițiilor art. 6

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar SC V.P.

SA

nu a dovedit că bunurile mobile ce au aparținut autorului M.I. au fost casare

sau distruse, prin prezentarea unui proces-verbal de constatare a casării, în

care

să fie individualizate concret.

În condițiile în care, prin

actele depuse de intimată nu s-a dovedit cu certitudine existența bunurilor și

intimata nu a suplimentat probatoriile, s-a reținut incidența art. 6 alin. (2)

din lege.

Împotriva

deciziei nr. 468A din 27 decembrie 2007 a Curții de Apel Galați, a

declarat recurs pârâta SC P. SA, care,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susține că în speță

trebuiau avute în vedere dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, modificată

prin Legea nr. 247/2005,

potrivit cărora

intimatul avea dreptul la despăgubiri prin echivalent în condiții

speciale.

Critica

recurentei se referă și la încălcarea legii în privința bunurilor mobile

care au fost restituite în temeiul art. 6

alin. (2), deși în cauză erau incidente dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001.

Inițial recurenta a invocat

excepția lipsei calității sale procesual pasive.

In dezvoltarea criticilor din

recurs se invocă în primul rând lipsa calității procesuale pasive a recurentei,

susținând că la această societate, statul sau altă autoritate publică centrală

sau locală nu mai deține acțiuni începând cu data de 16 octombrie 2000, fiind

societate privatizată integral înainte de apariția Legii nr. 10/2001.

Recurenta fiind societate

privatizată înainte de apariția Legii nr. 10/2001, nu face parte din categoria

societăților comerciale obligate să restituie în natură foștilor proprietari

bunurile preluate abuziv.

Criticile vizând fondul cauzei se

referă în primul rând la aplicarea greșită a legii.

In acest sens, se susține că în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 29 din

Legea

nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, în sensul că intimatul are

dreptul

la despăgubiri prin echivalent în condițiile speciale.

Imobilele

construcții și teren ce constituie sediul Fermei nr. 6 sunt evidențiate

în patrimoniul recurentei, care este

privatizată integral din 16 octombrie 2000.

Prin decizia recurată s-a dat

eficiență disp. art. 27 din Legea nr. 10/2001, astfel, fiind încălcat

principiul aplicării imediate al legii noi, valabil și proceselor în curs de

soluționare în fond și apel.

Astfel, prin

soluționarea cauzei în temeiul dispozițiilor care nu mai erau în

vigoare la data judecării apelului, instanța a

făcut ca legea veche să ultraactiveze.

Se mai susține că, hotărârea este

criticabilă și pentru încălcarea legii cu privire la bunurile mobile

(inventarul viticol), deoarece instanța de apel a dispus

restituirea acestora în baza art. 6 alin. (2),

deși trebuiau aplicate disp. art. 6 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001.

Bunurile solicitate, fiind bunuri

de gen, neidentificate în patrimoniul

recurentei,

prin obligarea acesteia la emiterea unei decizii pentru restituirea lor, s-

a

pronunțat o hotărâre nelegală.

Se susține că nelegalitatea

hotărârii constă și în aplicarea greșită a art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece recurenta a fost obligată să

emită decizie

de restituire în natură

pentru suprafața de teren de 5300 mp, care este proprietatea

sa înscrisă

în cartea funciară.

De fapt, pe acest teren,

recurenta a edificat înainte de anul 1990 mai multe construcții, situație în

care, pentru terenul cu edificate se puteau acorda cel mult măsuri reparatorii

în echivalent.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

în cauză se impune analiza cu

prioritate a excepției invocate de către recurentă, înainte de a se trece la

analiza motivelor privind fondul cauzei.

Prin Legea nr. 10/2001, cu toate

modificările și completările ulterioare, sunt stabilite părțile între care se

derulează procedurile de restituire.

În art. 21 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 sunt prevăzute categoriile de persoane juridice care sunt obligate

la restituire prin dispoziție sau decizie motivată.

Potrivit acestui text ,Imobilele

- terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație,

care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie

autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care

statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este

acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă

persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite în

natură, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de

conducere ale unității deținătoare".

Se observă că societățile

comerciale privatizate integral la data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, nu fac parte dintre persoanele juridice obligate să emită decizie sau

dispoziție motivată pentru restituire.

Față de contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 47 din 6 octombrie 2000 încheiat între

Ministerul Agriculturii și Alimentație și Asociația V.T.P. și de adresa nr.

43690 din 4 octombrie 2007 emisă de Agenția Domeniilor Statului se reține că,

la SC V.P. SA, recurenta din cauză, statul sau o altă autoritate publică

centrală nu mai deținea acțiuni de la data de 16 octombrie 2000.

Rezultă că, recurenta este o

societate privatizată integral anterior apariției Legii nr. 10/2001, situația

în care nu mai face parte din categoria societăților comerciale obligate la

restituirea în natură către foștii proprietari a bunurilor preluate abuziv.

Același lucru este confirmat și

de prevederile pct. 21.1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 pentru aplicarea unitară

a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora societățile comerciale privatizate

integral (...) nu sunt entități investite cu soluționarea notificărilor".

Față de cele expuse este evident

că recurenta nu mai poate avea calitate procesuală pasivă, excepția invocată

fiind întemeiată și urmând să fie admisă.

În consecință, urmează ca

recursul să fie admis, să se caseze decizia recurată și, substituindu-se

motivarea instanței de fond cu cea expusă mai sus, privind excepția lipsei

calității procesuale pasive a SC V.P. SA, să fie menținută sentința civilă nr.

79 din 21 martie 2005 a Tribunalului Vrancea, în sensul respingerii acțiunii

reclamantei C.O.T. împotriva SC V.P.

SA ca

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Față de soluționarea cauzei în

baza excepției arătate, devine irelevantă analiza motivelor de recurs vizând

fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC V.P. SA împotriva deciziei nr. 468A din 27 decembrie 2007 a Curții de

Apel Galați, secția civilă.

Casează

această decizie și menține sentința nr. 79 din 21 martie 2005 a

Tribunalului Vrancea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 16 februarie 2009.