ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 16/2006

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin notificarea înregistrată la SC V.P. SA sub nr.

6029 din 7 noiembrie 2001, C.O.T. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001,

să-i fie restituite în natură imobilele care au aparținut părinților săi

situate în comuna Diocheți (Movilița) punctul Bolovanu, (ferma nr. 6 Haret,

tarlaua 103/1) și inventarul viticol, preluate abuziv de stat în anul 1953.

Prin adresa nr. 6967 din 21 decembrie 2001, SC V.P. SA

i-a comunicat petentei C.O.T. că la data de 16 octombrie 2000, urmare a

negocierilor purtate cu Ministerul Agriculturii și Alimentației, A.V. PANCIU a

achiziționat pachetul de acțiuni deținute de această instituție la SC V.P. SA,

devenind astfel o societate cu capital integral privat, că la momentul

privatizării erau incluse în capitalul social al SC V.P. SA toate construcțiile

și terenul aferent, că potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001 restituirea

imobilelor, teren și construcții, se face de către persoanele juridice la care

statul sau o autoritate a administrației publice locale este asociat sau

acționar majoritar precum și în situația în care aceștia sunt asociați sau

acționari minoritari, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale acoperă

valoarea imobilelor a căror restituire se solicită și că, astfel fiind, sunt

aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001,

notificarea fiind greșit adresată SC V.P. SA.

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București la

data de 13 ianuarie 2003 sub nr. 295, reclamanta C.O.T., nemulțumită fiind de

acest răspuns, a chemat în judecată A.D.S. și a solicitat instanței s-o oblige

pe pârâtă să-i restituie gospodăria (Ferma 6 Haret Panciu) și inventarul

agricol moștenite de la părinții săi, aflate în posesia SC V.P. SA arătând că

acestea au fost preluate de GAS – IAS actualmente SC V. SA PANCIU, fără a avea

acte sau titluri legale. Ulterior, la data de 3 martie 2003,

reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că cheamă în judecată A.D.S., SC

V.P. SA și A.V. PANCIU și că cere restituirea gospodăriei și terenului în

suprafață de 1,1 ha situate pe șoseaua Panciu Haret, oraș Panciu, județul

Vrancea, reprezentând sediul Fermei 6 Haret Panciu al SC V.P. SA precum și a

inventarului viticol (cinci budane de stejar cu o capacitate totală de 21020 l

și căzi de brad cu o capacitate totală de 15000 l)

(filele 58-59 din dosarul nr .295/2003 al Tribunalului

București, secția a IV a civilă)

.

Tribunalul București, secția a IV a civilă, prin

sentința nr.c373 din 18 aprilie 2003, în temeiul art. 20 și art. 24 din Legea

nr. 10/2001, și-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de

C.O.T. în favoarea Tribunalului Vrancea, unde cauza a fost înregistrată sub nr.

1196/2003.

La data de 20 octombrie 2003, reclamanta a făcut o

precizare a acțiunii în sensul identificării bunurilor imobile și mobile a

căror restituire în natură o solicită

(filele

13- 16 din dosarul nr. 1196/2003 al Tribunalului Vrancea)

, arătând că gospodăria care a aparținut autorilor

săi este în posesia GAS – IAS actual SC V.P. SA din 1953-, este situată în

incinta 2 a Fermei 6 Haret, pe un teren de 1,1 ha (curte) și este compusă din:

două camere (bucătărie și cămară cu grup sanitar); două crame mari din zid în

interiorul cărora de află inventarul viticol, un grajd din zid pentru animale ,

o construcție din zid pentru creșterea porcilor și păsărilor și magazii pentru

cereale și furaje, un WC din zid cu două compartimente mari, două camere cu

sobe de teracotă și o verandă și o clădire ce cuprinde dormitor, sală de mese,

bucătărie, depozit de alimente și locuința chelarului, imobile ce constituie

corpurile de clădire 8, 19 și respectiv 15, astfel cum sunt identificate în

fișele bunurilor imobile ale Fermei 6 II depuse de pârâta SC V.P. SA la dosar

(filele 70–71 din dosarul nr. 295/2003 al Tribunalului

București, secția a IV a civilă)

.

Prin întâmpinare, pârâta SC V.P. SA a solicitat

respingerea acțiunii susținând, cu privire la construcții, că au fost demolate

sau transformate iar cele existente sunt în totalitate construite în perioada

1960–1989 iar cu privire la inventarul agricol că a fost casat în perioada

1970-1975, având o durată de exploatare limitată.

Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința

civilă nr. 79 din 21 martie 2005, a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă

formulată de reclamanta C.O.T. în contradictoriu cu pârâtele A.D.S., SC V.P. SA

și A.V. PANCIU, cu motivarea că pe baza înscrisurilor administrate nu s-au

putut identifica bunurile a căror restituire se solicită și că reclamanta în

mod constant a refuzat efectuarea unei expertize judiciare care să le

identifice, funcție de aceste înscrisuri.

Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr.

718 din 22 iunie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că

din actele depuse la dosar, susținerile pârâtei SC V.P. SA și fișa bunurilor

imobile întabulate de aceasta prin încheierea nr. 770 din 18 iulie 2000 a

Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Panciu, rezultă că aceste

bunuri nu corespund cu cele solicitate de reclamantă a fi restituite în natură

și că deși pentru identificarea acestora era necesară efectuarea unei

expertize, reclamanta s-a opus atât în faza procesuală a fondului cât și în cea

a apelului la administrarea ei și, cum reclamanta nu a făcut dovada că bunurile

pe care le solicită există sau nu, instanța de fond în mod justificat a respins

acțiunea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta

motivând, în esență, că în mod eronat i-a fost respinsă acțiunea întrucât deși

a arătat care erau înscrisurile lămuritoare în dezlegarea pricinii instanțele

nu s-au preocupat pentru a stabili situația de fapt în raport cu acestea. Cu

privire la faptul că în cauză nu a fost efectuată o expertiză a arătat că

aceasta s-a datorat mijloacelor financiare modeste de care dispune și care nu

i-au permis să achite onorariul cerut, situație pe care a învederat-o

instanței.

Deși recursul nu a fost motivat în drept, dezvoltarea

criticilor formulate permite încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. iar susținerile pârâtei SC V.P. SA, invocate în întâmpinarea

formulată în cauză, vizând nulitatea recursului sunt neîntemeiate.

Recursul este fondat pentru considerentele care

succed. Printre cele mai importante principii ale dreptului procesual civil se

numără principiul adevărului și principiul rolului activ al judecătorului,

principii aflate într-o strânsă conexiune și care își află consacrarea în

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. potrivit căruia „Judecătorii au

îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și

prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice

și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră

necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.”

În soluționarea acțiunii cu care au fost sesizate,

instanțele nu au administrat probele necesare stabilirii unei stări de fapt

reale și a verificării, în raport de aceasta, dacă acțiunea formulată de

reclamantă este întemeiată.

În conformitate cu textul de lege menționat,

instanțele erau obligate să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de

fapt sau de drept și să ordone dovezile pe care le găseau de cuviință , chiar

dacă părțile se împotriveau.

O atare preocupare a instanțelor era cu atât mai

necesară cu cât reclamanta nu posedă cunoștințe juridice care să-i fi dat

posibilitatea susținerii cauzei fără rolul activ al instanței, aceasta neavând

nici apărător. În speță era necesară așadar administrarea tuturor probelor pe

baza cărora să se poată stabili pe deplin starea de fapt.

Astfel, efectuarea unei expertize era o probă

esențială în identificarea cu certitudine a imobilului ce face obiectul

raportului juridic dedus judecății.

Cu privire la acest aspect este de reținut că deși

instanța de fonda încuviințat și dispus la termenul din 24 februarie 2005

efectuarea unei expertize pentru a identifica bunurile a căror restituire se

solicita și a se stabili în ce măsură se identifică cu actele depuse la dosar,

totuși această probă nu a mai fost administrată.

La următorul termen acordat în cauză, 10 martie 2005,

instanța de fond a luat act de petiția reclamantei prin care se învedera

instanței că Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară a județului Vrancea

are dosarul cadastral „Plan de amplasare și delimitare a Fermei 6 Haret”

(înregistrat sub nr. 3880 din 8 noiembrie 1999) care conține toate datele

privind amplasarea și delimitarea bunurilor în litigiu, în baza căruia s-a dispus

de altfel întabularea în Cartea funciară Panciu și că, astfel fiind, expertiza

tehnică nu este necesară dar că acest dosar cadastral poate fi trimis de

Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară a județului Vrancea numai la

cererea instanței

(filele 73 -74 din

dosarul nr. 1196/2003 al Tribunalului Vrancea)

și a rămas în pronunțare.

Pricina a fost soluționată însă fără ca instanța să

ordone atașarea la lucrările cauzei a dosarului cadastral privind imobilul în

litigiu, astfel cum solicitase reclamanta care motivase că acest dosar ar

prezenta relevanță în lămurirea situației de fapt, aceeași conduită având-o și

instanța de control judiciar, deși această situație i-a fost relevată prin

motivele de apel.

Mai mult, instanța de apel a motivat soluția de respingere

a apelului arătând că reclamanta s-a opus la efectuarea expertizei nu numai în

faza procesuală a fondului, ci și în cea a apelului ori, din verificarea

lucrărilor cauzei , se constată că nici la termenul din 30 mai 2005, când

instanța a admis cererea pârâtei SC V.P. SA de acordare a unui termen pentru

lipsa de apărare -, nici la termenul din 17 iunie 2005, când instanța a rămas

în pronunțare asupra apelului, nu s-a pus în discuție necesitatea completării

probatoriului cu o expertiză care să aibă ca obiect identificarea bunurilor

revendicate de reclamantă.

Astfel fiind, cum cerința ca toate împrejurările de

fapt ale cauzei să fie stabilite de către instanță în deplină concordanță cu

realitatea nu a fost îndeplinită, ca urmare a neexercitării rolului activ în

probațiune de către instanțele îndrituite să se pronunțe asupra acțiunii cu

soluționarea căreia au fost investite, hotărârea atacată este nelegală.

Având în vedere temeiurile care preced, recursul

urmează a fi admis, decizia nr. 718 din 22 iunie 2005 pronunțată de Curtea de

Apel Galați, secția civilă, va fi casată iar cauza va fi trimisă aceleiași

instanțe în vederea rejudecării urmând ca instanța de trimitere să dispună

completarea probatoriului conform considerentelor arătate precum și cu orice alte

probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta C.O.T. împotriva deciziei nr.

718 din 22 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de

Apel Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 ianuarie 2006.