ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1271/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 decembrie 2004, reclamanta P.A. a înregistrat pe rolul Tribunalului Zalău o contestație împotriva modului de soluționare de către pârâtul Consiliul local Zalău a cererii de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1100 mp înscris în C.F. Zalău, nr. top. 672/2/2/1, teren care i-a fost expropriat în anul 1980. Prin sentința civilă nr. 823 din 27 mai 2005 Tribunalul Zalău a respins cererea reclamantei ca nefondată, cu următoarea motivare: Reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen care a fost prelungit succesiv cu 6 și, respectiv, 3 luni, prin executor judecătoresc, persoana juridică deținătoare.

Or, potrivit art. 21 alin. (5) din aceeași lege, nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Prin decizia civilă nr. 713 A din 19 august 2005 Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței. Pentru a decide astfel, curtea a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, dobândirea de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de stat, ce fac obiectul acestei legi, este condiționată de formularea unei notificări de către persoana îndreptățită. Procedura stabilirii de măsuri reparatorii nu este declanșată din oficiu de către entitățile deținătoare ale unor astfel de imobile.

Nedepunând în termenul legal notificare pentru imobilul ce i-a fost preluat abuziv, reclamanta nu poate solicita direct în instanță măsuri reparatorii, așa cum corect a concluzionat tribunalul. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta. În motivarea cererii, recurenta-reclamantă reiterează situația de fapt și arată că este imoral ca terenul său să fie folosit de comunitatea orașului Zalău fără ca ea să fie despăgubită și că, deși s-a plâns primăriei în mai multe rânduri, aceasta a refuzat să dea curs cererilor sale. Totodată, recurenta mai arată că are o stare fizică și materială precară. Aceste susțineri nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., referitoare la motivele pentru care se poate cere casarea ori modificarea unei hotărâri, așa încât nu pot face obiect de analiză în recurs.

Singura critică ce poate fi încadrată în dispozițiile textului de lege menționat, respectiv în cele ale pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., este aceea potrivit căreia Legea 10/2001 modificată nu prevede că termenul de depunere a notificării este un termen de decădere, motiv pentru care instanța trebuia să dea curs cererii adresate de reclamantă primăriei și să dispună efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii imobilului. Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul, pentru următoarele considerente: Pentru aceeași suprafață de teren cu cea care face obiectul prezentului litigiu, reclamanta a mai inițiat un proces, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primăria municipiului Zalău și Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991.

Prin sentința civilă nr. 5607 din 21 septembrie 2001, Tribunalul Zalău a respins cererea ca nefondată, arătând totodată că, în scopul acordării de măsuri reparatorii, respectiv a despăgubirilor pentru acest teren, reclamanta se poate prevala, eventual, de dispozițiile art. 11 și urm. din Legea nr. 10/2001, cu respectarea procedurii prevăzute de acest act normativ. Cu toate acestea, reclamanta nu a depus notificare pentru obținerea de măsuri reparatorii, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, art. 21 în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, astfel cum acest termen a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G.

nr. 145/2001 și în forma prevăzută de alin. (2) și (3) al aceluiași text. După expirarea termenului, respectiv la data de 22 octombrie 2004, reclamanta a depus la Primăria municipiului Zalău o cerere pentru acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat. Chiar dacă legea nu prevede în mod expres că termenul pentru depunerea notificării este unul de decădere, așa cum susține recurenta, calificarea acestuia ca fiind un termen de decădere rezultă din exprimarea utilizată de legiuitor în alin. (5) al art. 22 al legii nr. 10/2001. Acest text prevede că „nerespectarea termenului de 6 luni, astfel cum a fost prelungit, prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent”.

Aplicând această dispoziție, curtea de apel a constatat că, în lipsa notificării prevăzute de lege, reclamanta nu poate beneficia de măsuri reparatorii, pronunțând astfel o hotărâre legală. Nefiind incident în cauză motivul de modificare prevăzut de art. 304 a pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta P.A. împotriva deciziei civile nr. 713/A din 19 august 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2006.