ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7359/2011

Deliberând, în

condițiile art. 260 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față;

Prin Sentința civilă nr. 806 din 13 aprilie

2007 Tribunalul Sălaj a respins ca nefondată acțiunea reclamantei M.I. în

contradictoriu cu Primarul municipiului Zalău și Primăria municipiului Zalău,

reținând, în esență, că din procesul-verbal de preluare a imobilului din 20

aprilie 1950, din care nu rezultă dacă este vorba despre o întreagă clădire cu

terenul aferent sau doar de spațiul locativ aflat în folosința lui M.L., în

calitate de succesor în drepturi al fostului proprietar tabular. Față de acest

considerent, cum și de dispozițiile art. 24 din Legea 10/2001, dispoziția nr.

1031/2006 a Primarului municipiului Zalău de acordare a măsurilor reparatorii

constând în despăgubiri pentru imobilul apartament nr. 1 din construcția

situată în Zalău, în favoarea reclamantei și respingerea notificării pentru

terenul în suprafață de 6.260 mp și celelalte apartament din imobil este

legală.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta.

În rejudecare după

casare, prin Decizia civilă nr. 335/A din 19 noiembrie 2010 Curtea de Apel

Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a

admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința apelată, a dispus

anularea în parte a Dispoziției nr. 1031 din 19 mai 2006 a Primarului municipiului

Zalău în sensul că a dispus acordarea de măsuri reparatorii în favoarea

reclamantei și pentru terenul în suprafață de 489 mp parte din terenul fost cu

număr top 1781/2 înscris în CF 3118 Zalău în valoare de 36.675 euro, a menținut

dispoziția atacată în ce privește acordarea de despăgubiri pentru apartamentul

nr. 1 din construcția situată în Zalău și a obligat intimatul Primarul

municipiului Zalău să plătească reclamantei suma de 800 RON cheltuieli de

judecată parțiale.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că imobilul din anexa la Decretul 92/1950

situat în Zalău, este același cu imobilul teren înscris în CF 3118 Zalău cu

număr top 1781/2, că în anexă se menționează doar imobilul în suprafață de 978

mp și casă de locuit cu 14 încăperi cu suprafață locuibilă de 277 mp, fără a se

indica proprietarul de la care s-a preluat, că reclamanta a dovedit că este

succesoare doar după B.E., nu și după B.J. și că, atâta timp cât în actul de

preluare nu s-a menționat persoana de la care s-a preluat, nu se poate prezuma

că aceasta s-a făcut pentru tot terenul de la antecesoarea reclamantei, cât

timp din probe rezultă că aceasta fost proprietara doar a cotei de Vz din

teren. Cât privește construcția, nu se poate prezuma că aceasta a fost preluată

în întregime de la antecesoarea reclamantei, cât timp această prezumție nu se

sprijină pe niciun fapt, iar în cauză există probe doar privind preluarea

apartamentului nr. 1.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâtul Primarul

municipiului Zalău.

Reclamanta M.I. a

criticat decizia curții de apel sub aspectul ignorării dispozițiilor art. 482

C. civ. privind accesiunea imobiliară, instanța apreciind în mod greșit că din

moment ce construcțiile aflate pe teren nu sunt notate în cartea funciară, nu

se poate ști cui au aparținut și de la cine au fost preluate. A susținut că

raționamentul instanței de apel, potrivit căruia 3 din cele 14 camere aparțin

antecesoarei reclamantei, iar cu privire la restul de 11 camere nu se poate stabili

cine a fost proprietar anterior exproprierii, este în afara oricărei logici,

deoarece în temeiul art. 482 C. civ. dreptul de proprietate asupra unei

construcții aparține proprietarului terenului, indiferent cine ar fi edificat

construcția. De aceea este irelevant că în cartea funciară nu a fost notat

dreptul de proprietate asupra construcțiilor, având în vedere și faptul că

expertul desemnat de instanță a constatat că aceste construcții erau situate pe

terenul antecesoarei S.(B.)E. și a numitului B.J., iar constatările expertului

nu au fost contestate de partea adversă.

De asemenea, a

criticat decizia atacată și sub aspectul soluționării capătului de cerere

privitor la cheltuielile de judecată, pe care le-a acordat doar în parte, cu

greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. A invocat motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ.

Pârâtul Primarul

municipiului Zalău a criticat decizia pronunțată în apel sub aspectul greșitei

obligări la plata cheltuielilor de judecată, arătând că nu s-a aflat în culpă

procesuală, soluționând notificarea în temeiul dispozițiilor art. 24 din Legea

10/2001. Aceasta deoarece notificatoarea nu a depus niciun act de filiație din

care să rezulte că are vocație succesorală față de foștii proprietari tabulari

B.I. și S.L.B.E., deși în acest sens i-au fost trimise mai multe adrese. De

asemenea, arată că nu s-a opus admiterii acțiunii formulate de reclamantă, cu

condiția ca aceasta să facă dovada pretențiilor sale.

Analizând

recursurile, în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate formal în

cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate, urmând a le respinge, pentru considerentele

ce succed:

Cu privire la

recursul recurentei-reclamante, Înalta Curte observă, mai întâi, că deși s-au

invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ.,

dispozițiile pct. 7 și 8 nu sunt incidente în cauză.

Pct. 7 al art. 304 C.

proc. civ. se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care

se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Trecând peste faptul

că recurenta-reclamantă nu a indicat la care din cele două ipoteze consacrate

de text se referă, analizând decizia recurată în funcție de argumentele expuse

în dezvoltarea criticilor, instanța apreciază că nu se poate reține nici

nemotivarea hotărârii, dar nici existența unor motive contradictorii sau

străine de natura pricinii, astfel încât dispozițiile legale invocate nu pot fi

incidente în cauză.

Nici motivul de

recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. nu poate fi reținut, textul

de lege prevăzând posibilitatea de a cere modificarea ori casarea unei hotărâri

„când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia." Referirea

legiuitorului la „actul juridic dedus judecății", al cărui înțeles

„lămurit și vădit neîndoielnic" privește încălcarea principiului înscris

în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au

putere de lege între părțile contractante, ceea ce în speță nu se verifică.

Cât privește critica

referitoare la ignorarea dispozițiilor art. 482 C. civ., ce definesc dreptul de

accesiune, se constată că această critică a fost făcută pentru prima dată în

recurs, omisso medio, fără a fi fost formulată în apel, ori în primul ciclu

procesual în recurs și fără a constitui apărare în fața instanței de fond. Or,

părțile nu pot formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea

apelului, critici pe care nu le-au adresat instanței de apel și asupra cărora

aceasta nu s-a pronunțat, pentru că s-ar încălca principiul de drept non omisso

medio, ceea ce este inadmisibil.

Analizând celelalte

critici referitoare la neacordarea despăgubirilor pentru restul construcției,

se constată că în mod corect instanța de apel a reținut că din actele dosarului

rezultă că de la autoarea recurentei-reclamante s-a preluat doar apartamentul

nr. 1 compus din 3 camere, apartament ce figura în cazierul tehnic al clădirii

din 14 mai 1952. În procesul-verbal de preluare din 20 aprilie 1950 se

menționează preluarea apartamentului nr. 1 din strada Gheorghe Doja nr. 91.

Această dovadă, coroborată cu împrejurarea că în actul de preluare nu este

consemnat numele persoanei de la care s-a naționalizat bunul, înlătură

prezumția dreptului de proprietate al antecesoarei reclamantei asupra întregii

construcții, prezumție ce nu are niciun suport.

Cât privește critica

vizând acordarea parțială a cheltuielilor de judecată în apel, aceasta nu poate

fi primită. Prin decizia recurată s-a admis apelul reclamantei, însă

pretențiile sale au fost considerate întemeiate numai în parte. De altfel, în

considerentele Deciziei nr. 335A din 19 noiembrie  2010 se și reține că aceste

cheltuieli urmează a fi acordate în măsura admiterii apelului, în concordanță

cu dispozițiile art. 276 C. proc. civ.

Recursul pârâtului

Primarul municipiului Zalău se privește, de asemenea, ca nefondat.

Unica critică

promovată de pârât se referă la greșita obligare a sa la plata cheltuielilor de

judecată de către instanța de apel, față de împrejurarea că notificatoarea nu a

depus acte de filiație față de foștii proprietari tabulari, astfel încât

notificarea a fost soluționată doar în raport de actele existente.

Înalta Curte constată

că prin Dispoziția nr. 1031 din 19 mai 2006 Primăria municipiului Zalău a

propus acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri acordate în

condițiile legii speciale pentru imobilul - apartament nr. 1 din construcția

situată în Zalău.

Așadar, în baza

înscrisurilor depuse, pârâta s-a putut totuși pronunța asupra notificării

formulate de reclamantă, motiv pentru care argumentul invocat nu poate fi

primit.

Cheltuielile de

judecată au fost acordate în aplicarea dispozițiilor art. 274 și 276 C. proc.

civ., Dispoziția 1031/2006 fiind anulată în parte.

Pentru toate aceste

considerente, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge ca nefondate recursurile, cu consecința menținerii deciziei pronunțate

în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta M.I. și de pârâtul Primarul municipiului

Zalău împotriva Deciziei nr. 335 A din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj,

secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.