ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1922/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 08 septembrie 2009 pe rolul Tribunalului Sălaj, reclamanta H.E.M. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Zalău și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 2937din 11 august 2009 emisă de pârât, obligarea acestuia la întocmirea dosarului pentru plata despăgubirilor și la înaintarea dosarului Comisiei Centrale pentru Stabilirea și Plata Despăgubirilor. Prin sentința civilă nr. 2858 din 17 decembrie 2009, Tribunal Sălaj a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 2937 din 11 august 2009 emisă de Primarul Municipiului Zalău privind soluționarea notificării nr. 422 din 13 august 2001 și a obligat pârâtul la întocmirea dosarului privind plata despăgubirilor cuvenite pentru imobilul demolat, identificat în C.F.

1287 nr. top 550 compus din casă și 791 mp teren, moștenite în cotă de 1/2 de contestatoare în urma decesului autorului ei, I.I. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin notificarea nr. 422 din 13 august 2001 reclamanta H.E.M., alături de I.V. (soția fiului defunctului I.I.), a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului identificat sub nr. top 550 din C.F. 1287 Zalău, în calitate de moștenitoare ale defunctului I.I., decedat la data de 25 iulie 1950. Prin dispoziția nr. 2937 din 11 august 2009 a fost respinsă notificarea nr. 422 din 13 august 2001, cu motivarea că documentația depusă de către notificatoare este incompletă. Contestația împotriva acestei decizii a fost formulată numai de către una dintre notificatoare, respectiv H.E.M.

Prin actele de stare civilă precum și prin notificarea depusă în condițiile Legii nr. 10/2001, aceasta face dovada calității de persoană îndreptățită la restituirea imobilului din C.F. 1287 Zalău, top 550, proprietatea tabulară a antecesorului său, I.I. Cerința intimatului privind obligația reclamantei de a depune certificat de moștenitor după defunctul I.I. este superfluă față de reglementările cuprinse în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal reclamanta, solicitând schimbarea în parte a sentinței civile nr. 2858 din 17 decembrie 2009, sub aspectul cotei ce urmează a-i fi atribuită.

Sentința civilă nr. 2858 din 17 decembrie 2009 a fost atacată cu apel și de pârâtul Primarul Municipiului Zalău, care a solicitat schimbarea hotărârii în sensul emiterii unei dispoziții de soluționare a notificării nr. 422 din 13 august 2001, cu propunerea de acordare a despăgubirilor doar pentru imobilul casă identificat în C.F. 1287, nr. top 550, nu și pentru suprafața de 791 mp teren. Prin decizia nr. 125A din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis ambele apeluri și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâtul la întocmirea dosarului pentru plata despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru cota de 1/1 din construcția demolată ce a existat pe parcela cu nr. top.550 din C.F.

1287 Zalău ce a aparținut defunctului I.I. și a înlăturat dispozițiile referitoare la terenul în suprafață de 791 mp. În ce privește apelul reclamantei H.E.M., curtea de apel a reținut următoarele: Reclamanta a solicitat, împreună cu soția supraviețuitoare a fratelui său, restituirea prin echivalent a imobilului înscris în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550, proprietatea tabulară a antecesorului ei, I.I. Notificarea a fost respinsă prin dispoziția nr. 2937din 11 august 2009, iar contestația împotriva acestei dispoziții a fost formulată numai de reclamanta H.E.M. Soția supraviețuitoare a fratelui reclamantei, numita I.V., după ce a formulat notificare, nu a mai uzat de toate celelalte căi pentru redobândirea dreptului de proprietate, astfel încât raportat la art. 4 din Legea 10/2001, reclamanta are dreptul să beneficieze de cota fratelui decedat, respectiv și de cota acestuia de 1/2 parte care i-ar fi revenit.

În privința pretențiilor părților legate de suprafața de 791 mp teren, instanța de apel a reținut că imobilul înscris în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550 a fost compus din construcție și teren în suprafață de 791 mp. Construcția a fost demolată, iar pe teren este edificată o altă construcție. Reclamanta împreună cu soția supraviețuitoare a fratelui său, numita I.V., au formulat notificarea înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001, prin care au solicitat restituirea prin echivalent a imobilului casă de locuit înscrisă în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550. Această notificare a fost soluționată prin dispoziția nr. 2937 din 11 august 2009, dispoziție pe care reclamanta a înțeles să o atace, plângerea constituind obiectul prezentei cauze.

Reclamanta împreună cu I.V. au mai formulat o altă notificare, înregistrată sub nr. 420 din 13 august 2001, prin care au solicitat restituirea prin echivalent a terenului cu nr. top 550 din C.F. 1287 Zalău. Această notificare a fost soluționată prin dispoziția nr. 2398 din 27 iulie 2009, în sensul respingerii ei. Reclamanta nu a înțeles să atace această ultimă dispoziție, cel puțin în prezenta cauză, astfel că dispoziția tribunalului de obligare a intimatului la întocmirea dosarului și pentru plata despăgubirilor pentru suprafața de 791 mp teren, este nelegală. Prin urmare, apreciind că prima instanță a dispus asupra a ceea ce nu s-a cerut, Curtea de Apel a înlăturat dispozițiile sentinței referitoare la terenul în suprafață de 791 mp.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs atât reclamanta H.E.M. cât și pârâtul Primarul Municipiului Zalău. 1. Prin recursul formulat, reclamanta critică decizia instanței de apel pentru următoarele considerente întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Instanța a încălcat prevederile Legii 10/2001, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea de Apel a preluat susținerea pârâtului în sensul că reclamanta ar fi solicitat imobilul-teren printr-o notificare separată, însă acest aspect a fost deja clarificat în fața primei instanțe căreia i s-a prezentat originalul notificărilor formulate, putându-se constata că inclusiv originalul prezintă foarte multe nereguli, adăugiri, ștersături, care nu aparțin reclamantei.

În plus, problema dispoziției emise și neatacate de reclamanta din prezenta cauză nu a fost invocată decât în faza de judecată a apelului. Prin urmare, au fost formulate motive noi de către pârât, care se impuneau a fi respinse. Este real că pe notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001 figurează imobilul situat în Zalău, înscris în C.F. 1287 nr. top. 550 și că după indicarea numărului topografic apare notarea „casă de locuit”. Notificarea este însă plină de adăugiri și corecturi care au fost făcute ulterior, fără știrea sau acordul reclamantei, iar această mențiune este una dintre ele. Notificarea anexată de pârât motivelor de apel pe care le-a formulat prezintă aceleași nereguli ca și cea mai sus menționată.

Suprafața care figurează în notificare a fost eronată, aspect care rezultă cu ușurință din lectura cărții funciare. Prin urmare, notificarea formulată de reclamanta în prezenta cauză viza întregul imobil - casă și teren -, care, de-altfel, se identifică cu aceleași date de carte funciară, nefiind unități distincte. Mai mult, fiind vorba despre un singur imobil înscris în aceeași carte funciară și având în singur număr topografic, imobil care constă în casă și teren, în situația în care reclamanta ar fi solicitat acest imobil prin două notificări separate, era obligația pârâtului rezultată din prevederile Legii 10/2001 de a emite o singură dispoziție care să vizeze acest imobil.

Se mai arată că, există o încălcare a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, în contextul în care reclamanta nu se mai află în proprietatea bunului său și nici nu a primit vreo despăgubire până în acest moment pentru acest bun de care a fost în mod abuziv privată de statul român. 2. Prin recursul declarat, pârâtul Primarul Municipiului Zalău formulează următoarele critici de nelegalitate: În cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001, deoarece comoștenitoarea I.V. a depus notificare în calitate de moștenitor unic al soțului său I.I. (fratele reclamantei), dar a renunțat la dreptul pretins prin notificare prin neatacarea dispoziției de soluționare a notificării.

Renunțarea numitei I.V. la calea de atac prevăzută de lege nu poate profita reclamantei, condițiile art. 4 alin. (4) din lege fiind întrunite numai dacă numita I.V. nu ar fi formulat notificare. Se mai arată că prin notificarea nr. 422 din 13 august 2001 s-a solicitat numai restituirea casei de locuit, nu și a terenului aferent, care, de altfel, fusese solicitat de reclamantă în procedura Legii 18/1991. În drept sunt indicate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin recursurile declarate în cauză, Înalta Curte reține următoarele: 1. Recursul declarat de reclamanta H.E.M. este nefondat. Prin interpretarea probelor administrate în cauză, instanța de apel a stabilit că reclamanta H.E.M.

împreună cu soția supraviețuitoare a fratelui său, numita I.V., au formulat două notificări și anume: notificarea înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001, prin care au solicitat restituirea prin echivalent a imobilului casă de locuit înscrisă în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550 și care a fost soluționată prin dispoziția nr. 2937 din 11 august 2009, dispoziție pe care reclamanta a înțeles să o atace în prezenta cauză și notificarea înregistrată sub nr. 420 din 13 august 2001, prin care au solicitat restituirea prin echivalent a terenului cu nr. top. 550 din C.F. 1287 Zalău. Ultima notificare a fost soluționată prin dispoziția nr. 2398 din 27 iulie 2009, în sensul respingerii ei, însă reclamanta nu a învestit instanța în prezentul litigiu cu soluționarea unei contestații îndreptate împotriva acestei decizii.

Situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. În consecință, Înalta Curte nu poate verifica hotărârea instanței de apel sub aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt rezultată din interpretarea probelor administrate.

Or, împrejurarea că reclamanta a formulat două notificări, una înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001 și cealaltă sub nr. 420 din 13 august 2001, faptul că prin prima dintre ele s-a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului casă de locuit înscrisă în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550, iar prin cea de-a doua restituirea prin echivalent a terenului cu nr. top. 550 din C.F. 1287 Zalău sunt aspecte ce aparțin stării de fapt stabilită de instanța de apel prin coroborarea și interpretarea dovezilor administrate. A aprecia în această fază procesuală că notificarea înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001 viza întregul imobil - casă și teren înscris în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550, înseamnă a reinterpreta probatoriul administrat, ceea ce nu este permis, față de natura controlului judiciar care poate fi exercitat pe calea recursului, și care nu poate viza decât aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate.

Din aceleași considerente, instanța de recurs nu poate analiza susținerile recurentei legate de conținutul celor două notificări, de eventualele ștersături sau adăugiri pe care acestea le-ar conține ori de interpretarea termenilor folosiți în cuprinsul lor, și care ar demonstra, în opinia reclamantei, împrejurarea că, în realitate, notificarea înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001 a avut ca obiect întregul imobil - casă și teren înscris în C.F. 1287 Zalău. Pe de altă parte, nu se poate susține că, prin hotărârea recurată, instanța de apel a încălcat prevederile art. 294 C. proc. civ., pronunțând decizia recurată în baza unei cereri noi, formulate pentru prima dată în faza de judecată a apelului.

Nu a existat din partea apelantului-pârât o cerere nouă formulată în apel și care să aibă ca obiect dispoziția nr. 2398 din 27 iulie 2009 prin care a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. 420 din 13 august 2001. Existența celor două acte a fost invocată ca o dovadă în susținerea motivelor de apel formulate, înscrisurile care le cuprind fiind depuse în cadrul probatoriului administrat în acea fază procesuală. Nu poate fi primită nici critica vizând împrejurarea că, în situația în care reclamanta ar fi solicitat imobilul înscris în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550 prin două notificări separate, era obligația pârâtului, rezultată din prevederile Legii 10/2001, de a emite o singură dispoziție care să vizeze acest imobil deoarece instanțele nu au fost învestite să analizeze legalitatea dispoziției emise din perspectiva acestei pretinse cauze de nulitate.

Susținerile recurentei vizând încălcarea drepturilor recunoscute prin Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sunt formulate pentru prima dată în această fază procesuală și nu învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor. Chiar reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat instanței obligarea pârâtului la întocmirea documentației necesare privind acordarea despăgubirilor ce i se cuvin pentru imobilul în litigiu, recunoscând incidența normelor Legii 10/2001 în privința regimului juridic aplicabil bunului a cărui restituire a solicitat-o în procedura reglementată de acest act normativ. Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta H.E.M.

2. Recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Zalău este fondat sub următoarele aspecte: Instanța de apel a făcut o greșită interpretare în cauză a prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001. Potrivit textului de lege menționat, „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”. În cauză, notificarea înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001 a fost formulată de reclamanta H.E.M. împreună cu soția supraviețuitoare a fratelui său. Notificarea a fost respinsă prin dispoziția nr. 2937 din 11 august 2009, iar contestația împotriva acestei dispoziții a fost formulată numai de reclamanta H.E.M.

Legea 10/2001 reglementează două etape succesive: una administrativă, obligatorie, și una judiciară, facultativă, care privește controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestei legi, în cadrul procedurii administrative prealabile. Împrejurarea că unul dintre comoștenitori, după ce a formulat notificarea prin care a declanșat procedura administrativă, nu a înțeles să mai urmeze procedura judiciară și să atace în justiție dispoziția prin care s-a finalizat această procedură, nu duce la pierderea dreptului recunoscut prin dispoziția emisă de unitatea sau entitatea notificată în favoarea comoștenitorului care uzează de procedura judiciară. Trimiterea pe care art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001 o face la procedura cuprinsă în cap. III al Legii trebuie interpretată ca vizând acele dispoziții cuprinse în capitolul menționat prin care se reglementează procedura notificării.

Textul acordă beneficiul unei cote suplimentare în favoarea moștenitorilor persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire, iar nu în favoarea celor care au urmat procedura judiciară al cărei caracter facultativ este, de altfel, incontestabil. Pe de altă parte, o interpretare contrară ar însemna încălcarea principiului disponibilității, întrucât ar însemna obligarea la exercitarea unei contestații în condițiile în care, este posibil, ca persoana notificată să fie mulțumită cu măsurile reparatorii acordate prin dispoziția prin care i-a fost soluționată notificarea. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, atâta timp cât comoștenitoarea I.V.

a formulat, alături de reclamantă, notificarea nr. 422 din 13 august 2001, împrejurarea că numai reclamanta a contestat în justiție dispoziția emisă în soluționarea notificării, nu naște în favoarea acesteia dreptul de a beneficia și de cota recunoscută prin dispoziție în favoarea comoștenitoarei I.V., curtea de apel interpretând în mod greșit prevederile art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001. Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Zalău și, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în parte decizia, în sensul că, potrivit art. 296 C. proc. civ., va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2858 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Sălaj ca nefondat.

Pentru considerentele expuse în analiza recursului declarat de reclamantă, Înalta Curte nu va analiza susținerile vizând conținutul notificării formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta H.E.M. împotriva deciziei nr. 125/A din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie. Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Zalău. Modifică în parte decizia, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2858 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Sălaj, secția civilă, ca nefondat. Păstrează restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 martie 2011.