ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1922/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1922/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 08 septembrie 2009 pe rolul Tribunalului Sălaj, reclamanta H.E.M. a chemat

în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Zalău și a solicitat instanței ca,

prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 2937din

11 august 2009 emisă de pârât, obligarea acestuia la întocmirea dosarului

pentru plata despăgubirilor și la înaintarea dosarului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea și Plata Despăgubirilor.

Prin sentința civilă

nr. 2858 din 17 decembrie 2009, Tribunal Sălaj a admis contestația, a anulat dispoziția

nr. 2937 din 11 august 2009 emisă de Primarul Municipiului Zalău privind

soluționarea notificării nr. 422 din 13 august 2001 și a obligat pârâtul la

întocmirea dosarului privind plata despăgubirilor cuvenite pentru imobilul

demolat, identificat în C.F. 1287 nr. top 550 compus din casă și 791 mp teren,

moștenite în cotă de 1/2 de contestatoare în urma decesului autorului ei, I.I.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că, prin notificarea nr. 422 din 13

august 2001 reclamanta H.E.M., alături de I.V. (soția fiului defunctului I.I.),

a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului identificat sub nr. top

550 din C.F. 1287 Zalău, în calitate de moștenitoare ale defunctului I.I.,

decedat la data de 25 iulie 1950.

Prin dispoziția nr.

2937 din 11 august 2009 a fost respinsă notificarea nr. 422 din 13 august 2001,

cu motivarea că documentația depusă de către notificatoare este incompletă.

Contestația împotriva acestei

decizii a fost formulată numai de către una dintre notificatoare, respectiv H.E.M.

Prin actele de stare

civilă precum și prin notificarea depusă în condițiile Legii nr. 10/2001,

aceasta face dovada calității de persoană îndreptățită la restituirea

imobilului din C.F. 1287 Zalău, top 550, proprietatea tabulară a antecesorului

său, I.I. Cerința intimatului privind obligația reclamantei de a depune

certificat de moștenitor după defunctul I.I. este superfluă față de

reglementările cuprinse în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel în termenul legal reclamanta, solicitând schimbarea în

parte a sentinței civile nr. 2858 din 17 decembrie 2009, sub aspectul cotei ce

urmează a-i fi atribuită.

Sentința civilă nr.

2858 din 17 decembrie 2009 a fost atacată cu apel și de pârâtul Primarul Municipiului

Zalău, care a solicitat schimbarea hotărârii în sensul emiterii unei dispoziții

de soluționare a notificării nr. 422 din 13 august 2001, cu propunerea de

acordare a despăgubirilor doar pentru imobilul casă identificat în C.F. 1287,

nr. top 550, nu și pentru suprafața de 791 mp teren.

Prin decizia nr. 125A

din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis ambele apeluri și a schimbat

în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâtul la întocmirea dosarului

pentru plata despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru cota de 1/1 din

construcția demolată ce a existat pe parcela cu nr. top.550 din C.F. 1287 Zalău

ce a aparținut defunctului I.I. și a înlăturat dispozițiile referitoare la terenul

în suprafață de 791 mp.

În ce privește apelul

reclamantei H.E.M., curtea de apel a reținut următoarele:

Reclamanta a

solicitat, împreună cu soția supraviețuitoare a fratelui său, restituirea prin

echivalent a imobilului înscris în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550, proprietatea

tabulară a antecesorului ei, I.I.

Notificarea a fost

respinsă prin dispoziția nr. 2937din 11 august 2009, iar contestația împotriva

acestei dispoziții a fost formulată numai de reclamanta H.E.M.

Soția

supraviețuitoare a fratelui reclamantei, numita I.V., după ce a formulat

notificare, nu a mai uzat de toate celelalte căi pentru redobândirea dreptului

de proprietate, astfel încât raportat la art. 4 din Legea 10/2001, reclamanta

are dreptul să beneficieze de cota fratelui decedat, respectiv și de cota acestuia

de 1/2 parte care i-ar fi revenit.

În privința pretențiilor

părților legate de suprafața de 791 mp teren, instanța de apel a reținut că imobilul

înscris în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550 a fost compus din construcție și teren în suprafață de 791 mp. Construcția a fost demolată, iar pe teren este

edificată o altă construcție.

Reclamanta împreună

cu soția supraviețuitoare a fratelui său, numita I.V., au formulat notificarea

înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001, prin care au solicitat restituirea

prin echivalent a imobilului casă de locuit înscrisă în C.F. 1287 Zalău, nr.

top 550.

Această notificare a

fost soluționată prin dispoziția nr. 2937 din 11 august 2009, dispoziție pe

care reclamanta a înțeles să o atace, plângerea constituind obiectul prezentei

cauze.

Reclamanta împreună

cu I.V. au mai formulat o altă notificare, înregistrată sub nr. 420 din 13

august 2001, prin care au solicitat restituirea prin echivalent a terenului cu

nr. top 550 din C.F. 1287 Zalău.

Această notificare a

fost soluționată prin dispoziția nr. 2398 din 27 iulie 2009, în sensul

respingerii ei.

Reclamanta nu a

înțeles să atace această ultimă dispoziție, cel puțin în prezenta cauză, astfel

că dispoziția tribunalului de obligare a intimatului la întocmirea dosarului și

pentru plata despăgubirilor pentru suprafața de 791 mp teren, este nelegală.

Prin urmare, apreciind

că prima instanță a dispus asupra a ceea ce nu s-a cerut, Curtea de Apel a

înlăturat dispozițiile sentinței referitoare la terenul în suprafață de 791 mp.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs atât reclamanta H.E.M.

cât și pârâtul Primarul Municipiului Zalău.

formulat, reclamanta critică decizia instanței de apel pentru următoarele

considerente întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Instanța a încălcat prevederile

Legii 10/2001, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel a preluat

susținerea pârâtului în sensul că reclamanta ar fi solicitat imobilul-teren

printr-o notificare separată, însă acest aspect a fost deja clarificat în fața primei

instanțe căreia i s-a prezentat originalul notificărilor formulate, putându-se

constata că inclusiv originalul prezintă foarte multe nereguli, adăugiri,

ștersături, care nu aparțin reclamantei.

În plus, problema

dispoziției emise și neatacate de reclamanta din prezenta cauză nu a fost

invocată decât în faza de judecată a apelului. Prin urmare, au fost formulate motive

noi de către pârât, care se impuneau a fi respinse.

Este real că pe

notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001 figurează imobilul situat în

Zalău, înscris în C.F. 1287 nr. top. 550 și că după indicarea numărului

topografic apare notarea „casă de locuit”. Notificarea este însă plină de adăugiri

și corecturi care au fost făcute ulterior, fără știrea sau acordul reclamantei,

iar această mențiune este una dintre ele. Notificarea anexată de pârât

motivelor de apel pe care le-a formulat prezintă aceleași nereguli ca și cea

mai sus menționată. Suprafața care figurează în notificare a fost eronată,

aspect care rezultă cu ușurință din lectura cărții funciare.

Prin urmare,

notificarea formulată de reclamanta în prezenta cauză viza întregul imobil -

casă și teren -, care, de-altfel, se identifică cu aceleași date de carte

funciară, nefiind unități distincte.

Mai mult, fiind vorba

despre un singur imobil înscris în aceeași carte funciară și având în singur

număr topografic, imobil care constă în casă și teren, în situația în care

reclamanta ar fi solicitat acest imobil prin două notificări separate, era

obligația pârâtului rezultată din prevederile Legii 10/2001 de a emite o

singură dispoziție care să vizeze acest imobil.

Se mai arată că,

există o încălcare a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, în

contextul în care reclamanta nu se mai află în proprietatea bunului său și nici

nu a primit vreo despăgubire până în acest moment pentru acest bun de care a

fost în mod abuziv privată de statul român.

declarat, pârâtul Primarul Municipiului Zalău formulează următoarele critici de

nelegalitate:

În cauză nu sunt

aplicabile prevederile art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001, deoarece

comoștenitoarea I.V. a depus notificare în calitate de moștenitor unic al

soțului său I.I. (fratele reclamantei), dar a renunțat la dreptul pretins prin

notificare prin neatacarea dispoziției de soluționare a notificării. Renunțarea

numitei I.V. la calea de atac prevăzută de lege nu poate profita reclamantei,

condițiile art. 4 alin. (4) din lege fiind întrunite numai dacă numita I.V. nu

ar fi formulat notificare.

Se mai arată că prin

notificarea nr. 422 din 13 august 2001 s-a solicitat numai restituirea casei de

locuit, nu și a terenului aferent, care, de altfel, fusese solicitat de

reclamantă în procedura Legii 18/1991.

În drept sunt

indicate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin recursurile declarate în cauză,

Înalta Curte reține următoarele:

de reclamanta H.E.M. este nefondat.

Prin interpretarea

probelor administrate în cauză, instanța de apel a stabilit că reclamanta H.E.M.

împreună cu soția supraviețuitoare a fratelui său, numita I.V., au formulat

două notificări și anume: notificarea înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001,

prin care au solicitat restituirea prin echivalent a imobilului casă de locuit

înscrisă în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550 și care a fost soluționată prin

dispoziția nr. 2937 din 11 august 2009, dispoziție pe care reclamanta a înțeles

să o atace în prezenta cauză și notificarea înregistrată sub nr. 420 din 13

august 2001, prin care au solicitat restituirea prin echivalent a terenului cu

nr. top. 550 din C.F. 1287 Zalău.

Ultima notificare a

fost soluționată prin dispoziția nr. 2398 din 27 iulie 2009, în sensul

respingerii ei, însă reclamanta nu a învestit instanța în prezentul litigiu cu

soluționarea unei contestații îndreptate împotriva acestei decizii.

Situația de fapt

stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate,

nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în

condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru

motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile

art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze

modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză,

au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

În consecință, Înalta

Curte nu poate verifica hotărârea instanței de apel sub aspecte ce țin de

stabilirea situației de fapt rezultată din interpretarea probelor administrate.

Or, împrejurarea că reclamanta a formulat două notificări, una înregistrată sub

nr. 422 din 13 august 2001 și cealaltă sub nr. 420 din 13 august 2001, faptul

că prin prima dintre ele s-a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului

casă de locuit înscrisă în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550, iar prin cea de-a doua

restituirea prin echivalent a terenului cu nr. top. 550 din C.F. 1287 Zalău

sunt aspecte ce aparțin stării de fapt stabilită de instanța de apel prin

coroborarea și interpretarea dovezilor administrate.

A aprecia în această

fază procesuală că notificarea înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001 viza

întregul imobil - casă și teren înscris în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550,

înseamnă a reinterpreta probatoriul administrat, ceea ce nu este permis, față

de natura controlului judiciar care poate fi exercitat pe calea recursului, și

care nu poate viza decât aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate.

Din aceleași

considerente, instanța de recurs nu poate analiza susținerile recurentei legate

de conținutul celor două notificări, de eventualele ștersături sau adăugiri pe

care acestea le-ar conține ori de interpretarea termenilor folosiți în

cuprinsul lor, și care ar demonstra, în opinia reclamantei, împrejurarea că, în

realitate, notificarea înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001 a avut ca

obiect întregul imobil - casă și teren înscris în C.F. 1287 Zalău.

Pe de altă parte, nu

se poate susține că, prin hotărârea recurată, instanța de apel a încălcat

prevederile art. 294 C. proc. civ., pronunțând decizia recurată în baza unei

cereri noi, formulate pentru prima dată în faza de judecată a apelului.

Nu a existat din

partea apelantului-pârât o cerere nouă formulată în apel și care să aibă ca

obiect dispoziția nr. 2398 din 27 iulie 2009 prin care a fost soluționată

notificarea înregistrată sub nr. 420 din 13 august 2001. Existența celor două

acte a fost invocată ca o dovadă în susținerea motivelor de apel formulate,

înscrisurile care le cuprind fiind depuse în cadrul probatoriului administrat

în acea fază procesuală.

Nu poate fi primită

nici critica vizând împrejurarea că, în situația în care reclamanta ar fi

solicitat imobilul înscris în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550 prin două notificări

separate, era obligația pârâtului, rezultată din prevederile Legii 10/2001, de

a emite o singură dispoziție care să vizeze acest imobil deoarece instanțele nu

au fost învestite să analizeze legalitatea dispoziției emise din perspectiva

acestei pretinse cauze de nulitate.

Susținerile

recurentei vizând încălcarea drepturilor recunoscute prin Protocolul 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sunt formulate pentru

prima dată în această fază procesuală și nu învestesc în mod legal instanța de

recurs cu analiza lor. Chiar reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, a

solicitat instanței obligarea pârâtului la întocmirea documentației necesare

privind acordarea despăgubirilor ce i se cuvin pentru imobilul în litigiu,

recunoscând incidența normelor Legii 10/2001 în privința regimului juridic

aplicabil bunului a cărui restituire a solicitat-o în procedura reglementată de

acest act normativ.

Prin urmare, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta H.E.M.

de pârâtul Primarul Municipiului Zalău este fondat sub următoarele aspecte:

Instanța de apel a

făcut o greșită interpretare în cauză a prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea

10/2001.

Potrivit textului de

lege menționat, „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au

urmat procedura prevăzută de cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei

îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”.

În cauză, notificarea

înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001 a fost formulată de reclamanta H.E.M.

împreună cu soția supraviețuitoare a fratelui său. Notificarea a fost respinsă

prin dispoziția nr. 2937 din 11 august 2009, iar contestația împotriva acestei

dispoziții a fost formulată numai de reclamanta H.E.M.

Legea 10/2001

reglementează două etape succesive: una administrativă, obligatorie, și una

judiciară, facultativă, care privește controlul judecătoresc al actelor emise

în temeiul acestei legi, în cadrul procedurii administrative prealabile.

Împrejurarea că unul

dintre comoștenitori, după ce a formulat notificarea prin care a declanșat

procedura administrativă, nu a înțeles să mai urmeze procedura judiciară și să

atace în justiție dispoziția prin care s-a finalizat această procedură, nu duce

la pierderea dreptului recunoscut prin dispoziția emisă de unitatea sau

entitatea notificată în favoarea comoștenitorului care uzează de procedura

judiciară.

Trimiterea pe care

art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001 o face la procedura cuprinsă în cap. III al

Legii trebuie interpretată ca vizând acele dispoziții cuprinse în capitolul

menționat prin care se reglementează procedura notificării. Textul acordă

beneficiul unei cote suplimentare în favoarea moștenitorilor persoanei

îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire, iar nu în favoarea

celor care au urmat procedura judiciară al cărei caracter facultativ este, de altfel,

incontestabil.

Pe de altă parte, o

interpretare contrară ar însemna încălcarea principiului disponibilității,

întrucât ar însemna obligarea la exercitarea unei contestații în condițiile în

care, este posibil, ca persoana notificată să fie mulțumită cu măsurile

reparatorii acordate prin dispoziția prin care i-a fost soluționată

notificarea.

Prin urmare, Înalta

Curte apreciază că, atâta timp cât comoștenitoarea I.V. a formulat, alături de

reclamantă, notificarea nr. 422 din 13 august 2001, împrejurarea că numai

reclamanta a contestat în justiție dispoziția emisă în soluționarea

notificării, nu naște în favoarea acesteia dreptul de a beneficia și de cota

recunoscută prin dispoziție în favoarea comoștenitoarei I.V., curtea de apel

interpretând în mod greșit prevederile art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001.

Pe cale de consecință,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Zalău și, în baza art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., va modifica în parte decizia, în sensul că, potrivit art. 296 C.

proc. civ., va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

civile nr. 2858 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Sălaj ca nefondat.

Pentru considerentele

expuse în analiza recursului declarat de reclamantă, Înalta Curte nu va analiza

susținerile vizând conținutul notificării formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta H.E.M. împotriva deciziei nr. 125/A din 29

aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și de familie.

Admite recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Zalău.

Modifică în parte

decizia, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței civile nr. 2858 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Sălaj, secția

civilă, ca nefondat.

Păstrează restul

dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 martie 2011.