ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4758/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul P.I. a chemat în judecată pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea acestora la desemnarea și transmiterea către evaluatorul astfel desemnat a dosarului înregistrat la A.N.R.P. sub nr. 2473/CC, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul teren și construcție situat în Zalău, str. M., nr. 29, înscris în C.F.

nr. 4690, nr. top 95/d/2. Reclamantul a arătat că prin dispoziția nr. 1891 din 07 iunie 2004 emisă de Primarul Municipiului Zalău s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantului, pentru imobilul teren situat în Zalău, str. M., nr. 29, înscris în C.F. nr. 4690, nr. top 95/d/2, în suprafață de 700 mp. Imobilul în cauză a trecut în proprietatea Statului Român în mod abuziv, fiind expropriat în baza Decretului nr. 467/1979. În momentul de față, dosarul se află în evidentele pârâtei în scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât nu a fost parcursă până în prezent, în totalitate, procedura administrativă specială prevăzută de Legea nr. 247/2005, dosarul fiind retransmis Primăriei Zalău, în vederea completării lui cu acte care să ateste imposibilitatea de restituire a terenului în natură. Pârâta A.N.R.P. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Prin Sentința civilă nr. 505 din 28 septembrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta și a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I.

în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit art. 2 din H.G. nr. 361/2005 și art. 13 alin. (1) și 6 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în acest stadiu al procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor, nu are atribuții desemnate de lege și nu intervine în mod direct. S-a mai reținut că pârâta C.C.S.D. se află în imposibilitate obiectivă de a se conforma solicitărilor reclamantului, întrucât, prin adresa din 20 aprilie 2011, a restituit dosarul Primăriei Zalău, în vederea reanalizării posibilității restituirii în natură a suprafeței de 200 mp, din cei 700 mp ce au făcut obiectul notificării, care este ocupată de construcții ușoare sau demontabile, în acord cu prevederile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 și a pct. 10.3 și 10.4 din H.G.

nr. 250/2007. În acest sens, s-a avut în vedere și că suprafața ocupată de garaje s-a cerut a fi restituită în natură, solicitându-se emitentului dispoziției să realizeze, în cuprinsul acesteia, identificarea exactă a imobilului expropriat, inclusiv a suprafeței fiecărui corp de clădire în parte. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul P.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul susține că în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 s-a întocmit notificarea nr. 414 din 13 august 2001 către Primăria Zalău prin care s-a solicitat despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv prin Decretul nr. 81/1984 și nr. 13 7/1987 înscris în CF 4690 nr. top 95/d/2, compus din teren și construcții cu suprafața de 700 mp, situație în care a fost emisă Dispoziția cu nr. 1891 din 07 iunie 2004 care a fost înaintată împreună cu actele doveditoare și întreaga documentație în data de 15 februarie 2006, înregistrată sub nr. 2473/CC de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, constituindu-se dosarul cu numărul 2473/CC în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor și acordării acestora conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Dispoziție care a fost revocată în totalitate constituindu-se Dispoziția cu nr. 2307, care până la aceasta dată nu este soluționată.

Între data emiterii cererii notificării și data introducerii acțiunii au trecut 10 ani fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, durata excesivă a procedurilor administrative fiind de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil. Soluționarea cauzelor în mod imparțial echitabil într-un termen rezonabil constituie și un element a dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 al Convenției Europene. Recurentul susține că A.N.R.P. și C.C.S.D. aveau obligația ca după numirea unui evaluator autorizat care să stabilească valoarea despăgubirilor, să emită titlu de despăgubire.

Neemiterea titlului de despăgubire constituie o încălcare a obligației impuse acestora de art. 13 (1) și art. 16 alin. (5) și (7) din Legea nr. 247/2005 dar și un refuz al acestora de a soluționa cererea, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004. Neemiterea promptă a titlului de despăgubire privează în mod nejustificat de exercitarea dreptului de proprietate garanție impusă de art. 44 din Constituția României dar și de art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertății Fundamentale. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (4) și 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, "(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare". Este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamantului la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției ș.a.m.d.

Toate considerentele care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt imputabile pârâtei. Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu. Soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.

Însă, Înalta Curte constată că, în cazul dedus judecății, dosarul reclamantului a fost trimis de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, prin Prefectura Cluj, la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În ceea ce privește terenul în suprafață de 381 mp ocupat de garaje, s-a solicitat indicarea textului de lege care prevede că, terenurile dintre blocuri, din zone de cartiere, nu se restituie în natură. Prin urmare, dosarul a fost restituit Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, pentru clarificarea acestuia cu aspectele mai sus menționate. Procedura administrativă specială de acordare a despăgubirilor, care se finalizează cu emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire nu se poate declanșa în lipsa transmiterii de către entitatea învestită cu soluționarea notificării a dosarului de despăgubire, completat cu actele solicitate, așa cum prevăd dispozițiile legale mai sus arătate.

În cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 1891/2004 modificată prin Dispoziția nr. Dispoziția nr 2307 din 15 septembrie 2011, a fost transmis de Primăria Municipiului Zalău, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 2473/CC. Potrivit actelor existente în dosar, imobilul înscris în CF nr. 4690 sub nr. top. 95/d/2 a fost coproprietatea lui P.E. în cotă de 1/2 și a familiei P.I. și Irina în cotă de 1/2. În ceea ce o privește pe P.I.Y., coproprietară a imobilului, pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii și pentru cota de imobil ce i se cuvine acesteia, notificatorul trebuie să depună la dosar un extras pentru uz oficial de pe certificatul său de căsătorie cu doamna P.I.Y.

Referitor la etapa evaluării, aceasta este condiționată de completarea dosarului cu informațiile solicitate. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține, iar susținerile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de P.I. împotriva Sentinței civile nr. 505 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV