ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4758/2012

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată reclamantul P.I. a chemat în judecată pârâtele Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea acestora la desemnarea și

transmiterea către evaluatorul astfel desemnat a dosarului înregistrat la

A.N.R.P. sub nr. 2473/CC, având ca obiect acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005

pentru imobilul teren și construcție situat în Zalău, str. M., nr. 29, înscris

în C.F. nr. 4690, nr. top 95/d/2.

Reclamantul

a arătat că prin dispoziția nr. 1891 din 07 iunie 2004 emisă de Primarul

Municipiului Zalău s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea

reclamantului, pentru imobilul teren situat în Zalău, str. M., nr. 29, înscris

în C.F. nr. 4690, nr. top 95/d/2, în suprafață de 700 mp.

Imobilul

în cauză a trecut în proprietatea Statului Român în mod abuziv, fiind

expropriat în baza Decretului nr. 467/1979.

În

momentul de față, dosarul se află în evidentele pârâtei în scopul emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) ale

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât nu a fost parcursă

până în prezent, în totalitate, procedura administrativă specială prevăzută de

Legea nr. 247/2005, dosarul fiind retransmis Primăriei Zalău, în vederea

completării lui cu acte care să ateste imposibilitatea de restituire a

terenului în natură.

Pârâta

A.N.R.P. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin

Sentința civilă nr. 505 din 28 septembrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta și a

respins acțiunea formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit art. 2 din

H.G. nr. 361/2005 și art. 13 alin. (1) și 6 din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în acest

stadiu al procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor, nu are

atribuții desemnate de lege și nu intervine în mod direct.

S-a

mai reținut că pârâta C.C.S.D. se află în imposibilitate obiectivă de a se

conforma solicitărilor reclamantului, întrucât, prin adresa din 20 aprilie

2011, a restituit dosarul Primăriei Zalău, în vederea reanalizării

posibilității restituirii în natură a suprafeței de 200 mp, din cei 700 mp ce

au făcut obiectul notificării, care este ocupată de construcții ușoare sau

demontabile, în acord cu prevederile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr.

10/2001 și a pct. 10.3 și 10.4 din H.G. nr. 250/2007.

În

acest sens, s-a avut în vedere și că suprafața ocupată de garaje s-a cerut a fi

restituită în natură, solicitându-se emitentului dispoziției să realizeze, în

cuprinsul acesteia, identificarea exactă a imobilului expropriat, inclusiv a

suprafeței fiecărui corp de clădire în parte.

Împotriva

hotărârii instanței de fond, reclamantul P.I. a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul

susține că în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 s-a întocmit

notificarea nr. 414 din 13 august 2001 către Primăria Zalău prin care s-a

solicitat despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv prin Decretul nr. 81/1984

și nr. 13 7/1987 înscris în CF 4690 nr. top 95/d/2, compus din teren și

construcții cu suprafața de 700 mp, situație în care a fost emisă Dispoziția cu

nr. 1891 din 07 iunie 2004 care a fost înaintată împreună cu actele doveditoare

și întreaga documentație în data de 15 februarie 2006, înregistrată sub nr.

2473/CC de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, constituindu-se

dosarul cu numărul 2473/CC în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor și

acordării acestora conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Dispoziție care

a fost revocată în totalitate constituindu-se Dispoziția cu nr. 2307, care până

la aceasta dată nu este soluționată.

Între

data emiterii cererii notificării și data introducerii acțiunii au trecut 10

ani fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la

finalizarea procedurii, durata excesivă a procedurilor administrative fiind de

natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil. Soluționarea

cauzelor în mod imparțial echitabil într-un termen rezonabil constituie și un

element a dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului

Uniunii Europene consacrat în art. 41 al Convenției Europene.

Recurentul

susține că A.N.R.P. și C.C.S.D. aveau obligația ca după numirea unui evaluator

autorizat care să stabilească valoarea despăgubirilor, să emită titlu de

despăgubire. Neemiterea titlului de despăgubire constituie o încălcare a

obligației impuse acestora de art. 13 (1) și art. 16 alin. (5) și (7) din Legea

nr. 247/2005 dar și un refuz al acestora de a soluționa cererea, astfel cum

este definit de art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004.

Neemiterea

promptă a titlului de despăgubire privează în mod nejustificat de exercitarea

dreptului de proprietate garanție impusă de art. 44 din Constituția României

dar și de art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertății Fundamentale.

Examinând

cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Potrivit

dispozițiilor art. 16 alin. (4) și 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, "(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a

propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la

analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul

Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)

și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost

respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de

evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare".

Este

real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea

acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi

atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamantului la aceste măsuri

reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se

consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți

întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care

ele sunt imputabile instituției ș.a.m.d.

Toate

considerentele care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor

sunt aspecte care nu sunt imputabile pârâtei. Omisiunea legiuitorului de a

stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din

procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr.

247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea

însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea

unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garanție ce privește, în cauzele

de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de

judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când

sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea

acestei proceduri.

Însă,

Înalta Curte constată că, în cazul dedus judecății, dosarul reclamantului a

fost trimis de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, prin Prefectura Cluj, la

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În

ceea ce privește terenul în suprafață de 381 mp ocupat de garaje, s-a solicitat

indicarea textului de lege care prevede că, terenurile dintre blocuri, din zone

de cartiere, nu se restituie în natură.

Prin

urmare, dosarul a fost restituit Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, pentru

clarificarea acestuia cu aspectele mai sus menționate.

Procedura

administrativă specială de acordare a despăgubirilor, care se finalizează cu

emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire nu se poate declanșa în

lipsa transmiterii de către entitatea învestită cu soluționarea notificării a

dosarului de despăgubire, completat cu actele solicitate, așa cum prevăd

dispozițiile legale mai sus arătate.

În

cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost

parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în

favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 1891/2004

modificată prin Dispoziția nr. Dispoziția nr 2307 din 15 septembrie 2011, a

fost transmis de Primăria Municipiului Zalău, în calitate de entitate

notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr.

2473/CC.

Potrivit

actelor existente în dosar, imobilul înscris în CF nr. 4690 sub nr. top. 95/d/2

a fost coproprietatea lui P.E. în cotă de 1/2 și a familiei P.I. și Irina în

cotă de 1/2.

În

ceea ce o privește pe P.I.Y., coproprietară a imobilului, pentru a putea

beneficia de măsuri reparatorii și pentru cota de imobil ce i se cuvine

acesteia, notificatorul trebuie să depună la dosar un extras pentru uz oficial

de pe certificatul său de căsătorie cu doamna P.I.Y.

Referitor

la etapa evaluării, aceasta este condiționată de completarea dosarului cu

informațiile solicitate.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală pe care o va menține, iar susținerile recurentului sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

recursul declarat de P.I. împotriva Sentinței civile nr. 505 din 28 septembrie

2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - GV