ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4713/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 53/ P din 4

iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, în dosar nr. 2131/36/2006 (nr. vechi:451/P/2006),

s-a respins, ca nefondată, cererea de rejudecare formulată de condamnatul C.F.,

extrădat din Italia, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 522

1

C.

proc. pen.

S-a constatat că, prin sentința

penală nr. 275 din 14 decembrie 2004, Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe inculpatul

C.F., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. proc. pen.

S-a reținut că, la data de 11

ianuarie 2004, aflându-se pe peronul gării C.F.R. Tulcea, în baza unei înțelegeri

prealabile inculpații B.O.N. și E.I.B., pe timp de noapte, prin amenințare și

lovire, împreună și cu alți făptuitori minori au sustras de la două părți

vătămate diferite sume în lei și valută, precum și o geacă din fâș, în timp ce

inculpații C.F. și N.V. asigurau paza locului faptei.

Sentința a rămas definitivă pentru

inculpatul C.F., la data de 31 ianuarie 2005, prin neapelare, întrucât acesta a

fugit în Italia, deși cunoștea că este urmărit penal și urma să fie trimis în

judecată.

În raport de această împrejurare,

prima instanță a apreciat că inculpatul, în mod intenționat s-a sustras de la

judecată, fugind în străinătate și avându-se în vedere că potrivit art. 522

1

C. proc. pen., rejudecarea cauzei este lăsată de legiuitor la latitudinea

instanței, a respins ca nefondată cererea.

Împotriva sentinței penale a Curții

de Apel Constanța a declarat recurs condamnatul C.F., care a solicitat casarea

hotărârilor pronunțate în lipsa sa și trimiterea cauzei la instanța de fond în

vederea rejudecării.

Recursul nu este întemeiat.

Prima instanță, sesizată cu cererea condamnatului,

a apreciat în mod corect că nu se impune rejudecarea cauzei, întrucât condamnatul

avea cunoștință de procesul penal, aflat în faza urmăririi penale, pornit

împotriva sa și a dat declarații în cauză, după care s-a sustras de la judecată,

părăsind țara.

Ca atare, a avut posibilitatea să-și

exercite dreptul la apărare și a fost reprezentat pe tot parcursul procesului penal

de un apărător desemnat din oficiu, însă a înțeles să nu participe la judecată.

Așa fiind, și având în vedere că

dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., nu au un caracter imperativ,

lăsând la îndemâna instanței să aprecieze dacă se impune reluarea judecății,

Înalta Curte constată, că recursul declarat de condamnat apare ca nefondat și

îl va respinge ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.F. împotriva sentinței penale nr. 53/ P din 4 iulie 2006

a Curții de Apel Constanța, secția penală pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare din care suma de 40 lei

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

august 2006.