ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3878/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 73

din 3 aprilie 2006, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis în parte, astfel cum a fost precizată, acțiunea

formulată de reclamanta SC F.D.E.E. SA Bacău - S.D.F.E.E. Neamț și continuată

de SC E.O.N SA Bacău, sucursala Neamț, cu sediul în Piatra Neamț.

A anulat în parte decizia de

impunere nr. 4544 E din 7 martie 2003 și decizia nr. 54/2005, emise de pârâtul

Consiliul Local al municipiului Piatra Neamț - Direcția Taxe și Impozite a

municipiului Piatra Neamț, în ceea ce privește:

- impozitul pe clădiri pe

anul 2003, în sumă de 330.600.750 ROL, dobânzile de 108.767.647 ROL și

penalitățile de 30.305.069 ROL;

- impozitul pe clădiri pe

anul 2004, în sumă de 447.017.000 ROL, dobânzile de 60.816.663 ROL și

penalitățile de 17.321.909 ROL;

- taxa de concesiune și

lipsă de folosință a terenului ocupat fără forme legale, stabilită pentru anul

2005, în sumă de 8.144.700.000 ROL.

A stabilit că pentru terenul

aflat în folosința reclamantei, aceasta datorează impozit, conform art. 256

alin. (3) C. fisc., adoptat prin Legea nr. 571/2003.

A respins, ca nefondat,

capătul de acțiune referitor la impozitul de 32.313.862 ROL datorat pentru

clădirile având numerele de inventar 100677, nr. 202482 și nr. 202483.

A respins, ca nefondată,

excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă.

A dispus restituirea către

reclamantă a sumei executate în baza titlului executoriu anulat în parte, în

limita anulării și a obligat pârâta să plătească reclamantei, suma de 8,3 RON

cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru

judiciar.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că:

Pentru anul 2003, reclamanta

nu a datorat impozit pentru clădirea aflată în construcție, întrucât aceasta nu

era încă dobândită în sensul art. 8 din O.G. nr. 36/2002 și nu era împlinit

nici termenul reglementat de art. 33 (respectiv 39) din Legea nr. 50/1991,

întrucât autorizația de construire nr. 90 din 11 aprilie 2003 avea

valabilitatea până la 11 aprilie 2004.

Pentru anul 2004, deși

autorizația nr. 90 expira la data de 11 aprilie 2004, dată dobândirii clădirii

nu era aceasta, întrucât, deși reclamanta a solicitat prelungirea autorizației,

până la data de 11 aprilie 2005, procesul-verbal de recepție a fost întocmit la

data de 20 decembrie 2004, de unde a rezultat că reclamanta nu a datorat

impozit pe clădirea nou construită pentru anii 2003 și 2004.

În ceea ce privește

impozitarea unor clădiri trecute eronat de reclamantă ca fiind impozabile, s-a

reținut că eroarea săvârșită a fost din culpa exclusivă a reclamantei, iar

corectarea ei se putea face în baza unor declarații rectificative, declarații

pe care reclamanta nu le-a depus.

Pentru taxa de concesiune și

pentru lipsa de folosință s-a reținut că pârâtul nu a precizat prin decizia nr.

54/2005, modalitatea de calcul și suprafața pentru care aceasta a fost

stabilită, cu atât mai mult, cu cât o astfel de taxă nu se regăsește între cele

prevăzute de art. 248 din Legea nr. 571/2003.

Pentru terenul în suprafață

de 11.289 mp, proprietatea reclamantei potrivit Anexei nr. 1 la declarația sa

de impunere pe anul 2005, reclamanta datorează impozit conform art. 256 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 571/2003

Terenul în suprafață de

50.560 mp, ocupat de stâlpii rețelelor electrice aeriene și de liniile

electrice subterane sunt, potrivit art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, în

proprietatea publică a statului, iar potrivit art. 16 din Legea nr. 318/2003,

reclamanta având drept de uz și servitute asupra acestui teren, datorează

impozit potrivit dispozițiilor 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, și nu taxă

de concesiune ori pentru lipsă de folosință. Astfel, s-a reținut că taxa

stabilită de pârât, în sensul arătat se impune a fi anulată, fiind stabilită cu

încălcarea dispozițiilor art. 248 și art. 256 alin. (3) C. fisc.

Referitor la excepția

inadmisibilității (unită de instanță cu fondul), s-a reținut a fi nefondată,

întrucât sumele din decizia de impunere și decizia nr. 54/2005, indiferent dacă

au fost executate sau nu, au fost corect contestate potrivit dispozițiilor art.

176 și art. 188 alin. (2) C. proc. fisc.

În consecință, s-a stabilit

că restituirea sumelor reținute prin poprire se poate dispune în condițiile

dreptului comun potrivit art. 404

1

și 404

2

C. proc. civ.,

dispunându-se, astfel, restituirea sumei de 3.250.188.333 virată deja pârâtei,

astfel cum rezultă din adresa nr. S1-10086 din 5 iulie 2005 a B.C.R., iar

pentru celelalte sume pentru care nu s-a făcut o astfel de dovadă, reclamanta

are calea unei acțiuni separate, în limita sumelor pentru care s-a anulat

titlul executoriu.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite a municipiului

Piatra Neamț.

Invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat, în

esență, că instanța a analizat superficial excepția inadmisibilității cererii

privind suma deja executată prin poprire, precum și obiectul acțiunii,

stabilind pe baza unei situații de față incomplete și cu ignorarea prevederilor

Codului fiscal, că intimata-reclamantă nu datorează impozit pe clădiri pe anii

2003 și 2004 și taxă pentru folosință teren pentru suprafața ocupată de 50.560

mp. Totodată, printr-o greșită aplicare a Legii nr. 146/1997, instanța a

obligat recurentul-pârât la plata către reclamantă a sumelor achitate cu titlu

de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Examinând cauza, prin prisma

aspectelor enunțate în cererea de recurs, dar și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive

pentru casarea sau modificarea sentinței recurate.

Învestită prin declinator de

competență de către Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău, secția comercială

și de contencios administrativ, a dat o dezlegare corectă acțiunii formulate de

reclamanta SC F.D.F.E.E. și continuată de SC E.O.N. SA Bacău, pe baza unui

amplu material probator și prin aplicarea dispozițiilor legale incidente, în

raport cu categoriile de obligații fiscale stabilite prin actele a căror

anulare s-a cerut.

Excepția inadmisibilității

capătului de cerere, privind suma deja executată prin poprire, a fost respinsă

în mod corect, reținându-se că sumele din decizia de impunere și decizia nr.

54/2004, indiferent dacă au fost executate sau nu, au fost corect contestate în

condițiile art. 176 și, respectiv, art. 188 alin. (2) C. proc. fisc.

Au fost avute în vedere și

dispozițiile art. 169 alin. (3) C. proc. Fisc., contestația la executare

împotriva celor două acte contestate prin acțiune fiind inadmisibilă. S-a

dispus, în consecință, restituirea sumei deja virate recurentului-pârât

(respectiv 3.250.188.333 lei ROL), în raport cu adresa nr. S1-10086 din 5 iulie

2005 a B.C.R., urmând ca sumele pentru care nu există o astfel de dovadă, să

fie recuperate, în limitele anulării titlului executoriu, pe calea unei acțiuni

separate.

În privința impozitului pe

clădiri, instanța fondului a aplicat corect dispozițiile legale incidente,

anume dispozițiile O.G. nr. 36/2002, pentru impozitul pentru anul 2003 și cele

ale Codului fiscal, pentru impozitul pe clădiri începând cu 1 ianuarie 2004.

Prevederile legale amintite

au fost raportate în mod concret la situația de fapt dovedită în speță, critica

recurentului privind superficiala analiză a pricinii fiind combătută de

expunerea detailată făcută în considerentele sentinței atacate.

Având în vedere că au fost

încălcate dispozițiile art. 248 și cele ale art. 256 alin. (3) C. fisc., s-a

constatat a fi nelegală și ca urmare, anulată taxa stabilită în sarcina

reclamantei pentru terenul de 50.560 mp ocupat de stâlpii rețelelor electrice

aeriene și de liniile electrice subterane, stabilindu-se, însă, că, potrivit

celui din urmă text legal mai înainte amintit, reclamanta datorează impozit.

Sub acest aspect, în mod

clar, în dispozitivul hotărârii judecătorești atacate se arată că reclamanta

datorează impozit conform art. 256 alin. (3) C. fisc.

În fine, instanța fondului a

aplicat corect prevederile art. 274 C. proc. civ., prin raportare la

dispozițiile Legii nr. 146/1997, republicată, privind taxa judiciară de timbru

și la dispozițiile O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, obligând pe

emitentul actelor administrative anulate, la restituirea acestor cheltuieli

suportate de reclamantă.

Ca urmare, în temeiul art.

312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite a municipiului Piatra Neamț,

împotriva sentinței civile nr. 73 din 3 aprilie 2006 a Curții de Apel Bacău,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2006.