ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3878/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 73 din 3 aprilie 2006, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte, astfel cum a fost precizată, acțiunea formulată de reclamanta SC F.D.E.E. SA Bacău - S.D.F.E.E. Neamț și continuată de SC E.O.N SA Bacău, sucursala Neamț, cu sediul în Piatra Neamț.

A anulat în parte decizia de impunere nr. 4544 E din 7 martie 2003 și decizia nr. 54/2005, emise de pârâtul Consiliul Local al municipiului Piatra Neamț - Direcția Taxe și Impozite a municipiului Piatra Neamț, în ceea ce privește: - impozitul pe clădiri pe anul 2003, în sumă de 330.600.750 ROL, dobânzile de 108.767.647 ROL și penalitățile de 30.305.069 ROL; - impozitul pe clădiri pe anul 2004, în sumă de 447.017.000 ROL, dobânzile de 60.816.663 ROL și penalitățile de 17.321.909 ROL; - taxa de concesiune și lipsă de folosință a terenului ocupat fără forme legale, stabilită pentru anul 2005, în sumă de 8.144.700.000 ROL. A stabilit că pentru terenul aflat în folosința reclamantei, aceasta datorează impozit, conform art. 256 alin. (3) C. fisc., adoptat prin Legea nr. 571/2003.

A respins, ca nefondat, capătul de acțiune referitor la impozitul de 32.313.862 ROL datorat pentru clădirile având numerele de inventar 100677, nr. 202482 și nr. 202483. A respins, ca nefondată, excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă. A dispus restituirea către reclamantă a sumei executate în baza titlului executoriu anulat în parte, în limita anulării și a obligat pârâta să plătească reclamantei, suma de 8,3 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că: Pentru anul 2003, reclamanta nu a datorat impozit pentru clădirea aflată în construcție, întrucât aceasta nu era încă dobândită în sensul art. 8 din O.G.

nr. 36/2002 și nu era împlinit nici termenul reglementat de art. 33 (respectiv 39) din Legea nr. 50/1991, întrucât autorizația de construire nr. 90 din 11 aprilie 2003 avea valabilitatea până la 11 aprilie 2004. Pentru anul 2004, deși autorizația nr. 90 expira la data de 11 aprilie 2004, dată dobândirii clădirii nu era aceasta, întrucât, deși reclamanta a solicitat prelungirea autorizației, până la data de 11 aprilie 2005, procesul-verbal de recepție a fost întocmit la data de 20 decembrie 2004, de unde a rezultat că reclamanta nu a datorat impozit pe clădirea nou construită pentru anii 2003 și 2004. În ceea ce privește impozitarea unor clădiri trecute eronat de reclamantă ca fiind impozabile, s-a reținut că eroarea săvârșită a fost din culpa exclusivă a reclamantei, iar corectarea ei se putea face în baza unor declarații rectificative, declarații pe care reclamanta nu le-a depus.

Pentru taxa de concesiune și pentru lipsa de folosință s-a reținut că pârâtul nu a precizat prin decizia nr. 54/2005, modalitatea de calcul și suprafața pentru care aceasta a fost stabilită, cu atât mai mult, cu cât o astfel de taxă nu se regăsește între cele prevăzute de art. 248 din Legea nr. 571/2003. Pentru terenul în suprafață de 11.289 mp, proprietatea reclamantei potrivit Anexei nr. 1 la declarația sa de impunere pe anul 2005, reclamanta datorează impozit conform art. 256 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003 Terenul în suprafață de 50.560 mp, ocupat de stâlpii rețelelor electrice aeriene și de liniile electrice subterane sunt, potrivit art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, în proprietatea publică a statului, iar potrivit art. 16 din Legea nr. 318/2003, reclamanta având drept de uz și servitute asupra acestui teren, datorează impozit potrivit dispozițiilor 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, și nu taxă de concesiune ori pentru lipsă de folosință.

Astfel, s-a reținut că taxa stabilită de pârât, în sensul arătat se impune a fi anulată, fiind stabilită cu încălcarea dispozițiilor art. 248 și art. 256 alin. (3) C. fisc. Referitor la excepția inadmisibilității (unită de instanță cu fondul), s-a reținut a fi nefondată, întrucât sumele din decizia de impunere și decizia nr. 54/2005, indiferent dacă au fost executate sau nu, au fost corect contestate potrivit dispozițiilor art. 176 și art. 188 alin. (2) C. proc. fisc. În consecință, s-a stabilit că restituirea sumelor reținute prin poprire se poate dispune în condițiile dreptului comun potrivit art. 404 1 și 404 2 C. proc. civ., dispunându-se, astfel, restituirea sumei de 3.250.188.333 virată deja pârâtei, astfel cum rezultă din adresa nr. S1-10086 din 5 iulie 2005 a B.C.R., iar pentru celelalte sume pentru care nu s-a făcut o astfel de dovadă, reclamanta are calea unei acțiuni separate, în limita sumelor pentru care s-a anulat titlul executoriu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite a municipiului Piatra Neamț. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat, în esență, că instanța a analizat superficial excepția inadmisibilității cererii privind suma deja executată prin poprire, precum și obiectul acțiunii, stabilind pe baza unei situații de față incomplete și cu ignorarea prevederilor Codului fiscal, că intimata-reclamantă nu datorează impozit pe clădiri pe anii 2003 și 2004 și taxă pentru folosință teren pentru suprafața ocupată de 50.560 mp. Totodată, printr-o greșită aplicare a Legii nr. 146/1997, instanța a obligat recurentul-pârât la plata către reclamantă a sumelor achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Examinând cauza, prin prisma aspectelor enunțate în cererea de recurs, dar și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței recurate. Învestită prin declinator de competență de către Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a dat o dezlegare corectă acțiunii formulate de reclamanta SC F.D.F.E.E. și continuată de SC E.O.N. SA Bacău, pe baza unui amplu material probator și prin aplicarea dispozițiilor legale incidente, în raport cu categoriile de obligații fiscale stabilite prin actele a căror anulare s-a cerut.

Excepția inadmisibilității capătului de cerere, privind suma deja executată prin poprire, a fost respinsă în mod corect, reținându-se că sumele din decizia de impunere și decizia nr. 54/2004, indiferent dacă au fost executate sau nu, au fost corect contestate în condițiile art. 176 și, respectiv, art. 188 alin. (2) C. proc. fisc. Au fost avute în vedere și dispozițiile art. 169 alin. (3) C. proc. Fisc., contestația la executare împotriva celor două acte contestate prin acțiune fiind inadmisibilă. S-a dispus, în consecință, restituirea sumei deja virate recurentului-pârât (respectiv 3.250.188.333 lei ROL), în raport cu adresa nr. S1-10086 din 5 iulie 2005 a B.C.R., urmând ca sumele pentru care nu există o astfel de dovadă, să fie recuperate, în limitele anulării titlului executoriu, pe calea unei acțiuni separate.

În privința impozitului pe clădiri, instanța fondului a aplicat corect dispozițiile legale incidente, anume dispozițiile O.G. nr. 36/2002, pentru impozitul pentru anul 2003 și cele ale Codului fiscal, pentru impozitul pe clădiri începând cu 1 ianuarie 2004. Prevederile legale amintite au fost raportate în mod concret la situația de fapt dovedită în speță, critica recurentului privind superficiala analiză a pricinii fiind combătută de expunerea detailată făcută în considerentele sentinței atacate. Având în vedere că au fost încălcate dispozițiile art. 248 și cele ale art. 256 alin. (3) C. fisc., s-a constatat a fi nelegală și ca urmare, anulată taxa stabilită în sarcina reclamantei pentru terenul de 50.560 mp ocupat de stâlpii rețelelor electrice aeriene și de liniile electrice subterane, stabilindu-se, însă, că, potrivit celui din urmă text legal mai înainte amintit, reclamanta datorează impozit.

Sub acest aspect, în mod clar, în dispozitivul hotărârii judecătorești atacate se arată că reclamanta datorează impozit conform art. 256 alin. (3) C. fisc. În fine, instanța fondului a aplicat corect prevederile art. 274 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile Legii nr. 146/1997, republicată, privind taxa judiciară de timbru și la dispozițiile O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, obligând pe emitentul actelor administrative anulate, la restituirea acestor cheltuieli suportate de reclamantă. Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite a municipiului Piatra Neamț, împotriva sentinței civile nr. 73 din 3 aprilie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.