ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4380/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 530 din 9

iunie 2004 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost admisă

acțiunea formulată de P.S., P.P. și B.A. în contradictoriu cu Municipiul

București prin Primarul General, dispunându-se obligarea acestuia de a lăsa

reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren în

suprafață de 200 mp situat în București, identificat în raportul de expertiză P.M.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că terenul în litigiu a aparținut autorilor reclamanților, fiind

cumpărat în anul 1944. În anul 1966 construcția situată pe acest teren a fost

demolată, după expropriere, dar terenul solicitat nu a fost afectat de noi

construcții, astfel că este posibilă restituirea lui.

Apelul declarat de pârât împotriva

acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1448 din 7

noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

S-a avut în vedere că instanța de

fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994,

întrucât terenul ce a fost expropriat nu a fost utilizat pentru construirea de

blocuri și nici nu există utilități aferente blocurilor din jur.

Împotriva acestei decizii Municipiul

București prin Primarul General a declarat recursul de față, susținând că aplicarea

prevederilor Legii nr. 33/1994 este greșită, întrucât se încalcă principiul

neretroactivității legii civile și că în cauză sunt incidente prevederile Legii

nr. 10/2001 de care reclamanții nu au uzat.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins în raport de cele ce urmează.

În conformitate cu prevederile art.

35 din Legea nr. 33/1994, ori de câte ori bunurile imobile expropriate nu au

fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost

preluate, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o

nouă declarare de utilitate publică.

Aceste prevederi sunt aplicabile și

în cazul în care măsura exproprierii a fost luată anterior adoptării acestei

legi, dacă scopul exproprierii nu a fost realizat, întrucât textul menționat

conține norme de procedură care sunt de imediată aplicare. Aceasta înseamnă că

ele privesc atât raporturile juridice ivite după intrarea în vigoare a legii,

cât și situațiile juridice existente la data intrării ei în vigoare, cum este

cazul în speță.

În aceste condiții, nu se poate

susține cu temei că aplicarea prevederilor Legii nr. 33/1994 și în situația în

care exproprierea s-a efectuat anterior, dar consecințele ei juridice subzistă

și după intrarea în vigoare a legii s-ar încălca principiul neretroactivității

legii civile înscris în art. 1 cod civil.

Prin urmare primul motiv de recurs

urmează a fi respins.

Nici cel de al doilea motiv legat de

inadmisibilitatea unei acțiuni în restituire, în condițiile în care a intrat în

vigoare Legea nr. 10/2001 nu este de admis. Aceasta constituie în adevăr legea

cadru în materia reparațiilor, însă Legea nr. 33/1994 alcătuiește dreptul comun

al exproprierilor. În principiu, cele două legi cuprind norme generale, dar

întrucât vizează domenii diferite nu se exclud. Este adevărat că în situația

imobilelor expropriate și care sunt libere, cele două reglementări pot avea ca

obiect comun reconstituirea dreptului de proprietate privată și restituirea

posesiei. Numai că art. 35 din Legea nr. 33/1994 este un text sancționator

împotriva statului, atunci când scopul exproprierii nu a fost atins. Textul

consacră astfel dreptul la retrocedare, care poate fi stins printr-o nouă

declarare de utilitate publică sau prin înstrăinarea bunului conform art. 37

din lege.

Art. 11 din Legea nr. 10/2001, fără

a avea caracter sancționator, consacră în favoarea expropriatului dreptul la

reparații, în natură sau prin echivalent, indiferent dacă bunurile au primit

sau nu afectațiunea pentru care au fost expropriate.

Este vorba de două instituții

juridice diferite, complementare, ceea ce conduce la ideea că în situația în

care expropriatul nu recurge la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, este

logic și firesc să aibă deschisă calea prevăzută de art. 35 din Legea nr.

33/1994.

O altă interpretare ar fi de natură

a suprima această cale de retrocedare, ceea ce este în dezacord cu normele

dreptului comunitar și sistemul apărării proprietarilor împotriva

exproprierilor abuzive.

De aceea se va reține că în mod

corect ambele instanțe au avut în vedere admisibilitatea acțiunii de față,

întemeiată direct pe prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Așa fiind, recursul de față este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Municipiul

București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 1448 din 7 noiembrie

2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

4 mai

2006.