ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6295/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ.

asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la 16 iulie 2004, reclamantul R.V. a chemat în judecată

pe pârâtul Municipiul București prin Consiliul General reprezentat de primarul

general pentru obligarea acestuia la retrocedarea imobilului teren de 145 mp

situat în București.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința civilă nr. 853 din 6 octombrie 2004 a admis excepția

inadmisibilității și a respins acțiunea.

În considerentele sentinței instanța

de fond a reținut că terenul revendicat a fost expropriat prin Decretul nr.

200/1979 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, situația

imobilelor de acest fel fiind reglementată de art. 11 din Legea nr. 10/2001,

astfel că reclamantul în mod neîntemeiat invocă în susținerea acțiunii art. 35

din Legea nr. 33/1994.

S-a considerat că după apariția

Legii nr. 10/2001, orice cerere pentru redobândirea proprietății intrate ilegal

în proprietatea statului trebuie să respecte procedura prevăzută de această

lege și că recursul reclamantului neîncadrându-se în temeiul Legii nr. 10/2001

după procedura specială a acestui act normativ, a formulat o acțiune

inadmisibilă în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale,

prin decizia nr. 169 A din 17 februarie 2005 a respins ca nefondat apelul

reclamantului.

Instanța de apel a considerat

corectă soluția de fond în sensul că un bun expropriat nu poate fi revendicat

decât în temeiul Legii nr. 10/2001, după apariția acestei legi dispozițiile

Legii nr. 33/1994 producându-și efectul numai pentru situații de expropriere

după apariția ei.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul a declarat în termen legal recurs.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că s-a aplicat greșit

legea, incidente în cauză fiind dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994,

temeiul în baza căruia s-a solicitat retrocedarea bunului de către reclamanți,

fiind art. 33 având în vedere efectele nefinalizării actului de expropriere

petrecut anterior apariției legii care își întinde aplicarea și asupra

exproprierilor anterioare nefinalizate nici după apariția Legii nr. 10/2001.

S-a mai precizat că dacă Legea nr.

10/2001 ar fi urmărit înlăturarea aplicabilității art. 35 din Legea nr. 33/1994

ar fi dispus în mod expres abrogarea acestui articol iar în lipsa abrogării

exprese sunt în continuare aplicabile dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Recursul este întemeiat pentru

considerentele ce urmează.

Reclamantul și-a întemeiat cererea

pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 iar potrivit art. 129 alin. (6)

C. proc. civ. judecătorul este obligat să se pronunțe în limitele investirii

sale potrivit principiului disponibilității.

Instanța de fond a considerat în mod

nelegal că după apariția Legii nr. 10/2001 nu se mai pot ridica pretenții de

restituire în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 și că trebuie urmată Legea

nr. 10/2001, cu parcurgerea procedurii prealabile administrative, pe calea

notificării, prevăzută de această lege.

Potrivit art. 35 din Legea nr.

33/1994 „dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un

an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările

nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu

s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică”.

S-a apreciat în practică că atâta

timp cât scopul pentru care s-a dispus exproprierea nu a fost realizat, fostul

proprietar este îndreptățit să ceară retrocedarea bunului, în această situație

neputându-se invoca neretroactivitatea Legii nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, dispuse înainte de apariția ei, anul 1994,

deoarece s-a considerat că situația în care se află bunul este încă actuală,

îndeplinirea sau nu a scopului exproprierii fiind analizată la momentul cererii

deci, și după apariția Legii nr. 33/1994.

Sub acest aspect Curtea

Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității art. 35 din Legea nr.

33/1994, atacat expres cu acțiunea în constatare a neconstituționalității

tocmai sub aspectul întinderii efectelor legii numai cu privire la situații

ivite după momentul apariției ei, nu și înainte.

S-a apreciat astfel că aplicarea art.

35 din Legea nr. 33/1994 nu reprezintă o retroactivare a legii tocmai datorită

caracterului actual și prezent al situației create de neîndeplinirea scopului

exproprierii, analiza pe baza acesteia fiind făcută pentru o situație existentă

după apariția ei.

Este adevărat că Legea nr. 10/2001 a

prevăzut în art. 11 alin. (1) că „imobilele expropriate și ale căror

construcții nu au fost demolate se pot restitui integral în natură persoanelor

îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor

legale”. Urmează, în același articol o serie de dispoziții „tehnice” de

despăgubire sau restituire în funcție de situația exactă a stării în care se

află construcțiile, demolate sau nu, înstrăinate sau nu, libere sau ocupate.

Din dispozițiile tranzitorii și

finale ale acestei norme speciale nu rezultă însă, cum a arătat în mod temeinic

recurentul, că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 în interpretarea dată

de Curtea Constituțională nu s-ar mai putea aplica, iar înțelesul art. 52 din

Legea nr. 10/2001, art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se poate interpreta ca

fiind o dispoziție contrară. Art. 35 din Legea nr. 33/1994 se referă la

situația particulară, nerealizarea scopului exproprierii, pe care Legea nr.

10/2001 (în detaliatul art. 11) nu o menționează.

Așadar în considerarea și

respectarea principiului constituțional al liberului acces la justiție (art.

21), principiului procesual al disponibilității [art. 129 alin. (6) C. proc.

civ.], precum și în respectarea dreptului de proprietate (art. 41 din Constituție)

acțiunea formulată de reclamant în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 este

admisibilă.

Ca urmare recursul se va admite și

văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ. se va casa decizia nr. 169 A din 17

februarie 2005 a Curții de Apel București.

Va fi admis apelul reclamantului

împotriva sentinței civile nr. 853/2004 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, care va fi desființată.

Cauza va fi trimisă spre rejudecare

în fond acestei din urmă instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul R.V. împotriva deciziei nr. 169/A din 17 februarie 2005 a Curții de

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Admite apelul reclamantului împotriva

sentinței civile nr. 853 din 6 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția

a IV-a civilă, pe care o desființează.

Trimite cauza spre judecare în fond

acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2006.