ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2106/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

26 aprilie 2005, reclamanta A.V.C. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, solicitând obligarea acestuia la

plata drepturilor salariale aferente perioadei 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002,

interval în care nu a putut presta munca, fiind destituită în mod nelegal din

funcția publică de consilier categoria A, clasa I, gradul I, obligarea la

efectuarea tuturor operațiunilor legale pentru stabilirea și acordarea tuturor

drepturilor care decurg din anularea Ordinului Ministerului Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului nr. 1069 din 25 iulie 2001 și a efectelor acestuia

(anularea înscrisurilor în carnetul de muncă, calcularea drepturilor salariale

pe perioada întreruptă a activității în minister), astfel încât să apară în

carnetul de muncă continuitatea activității la același loc de muncă, acela

deținut anterior destituirii și la efectuarea tuturor operațiunilor

corespunzătoare, în vederea înregistrării și a acestei perioade, ca perioadă de

vechime în muncă, cât și în evidențele C.A.S., precum și achitarea

contribuțiilor C.A.S., șomaj, sănătate și impozit pe venitul lunar.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că prin Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului nr. 1069 din 25 iulie 2001 a fost destituită din funcția de

consilier categoria A, clasa I, gradul I, pentru abateri disciplinare, acest

ordin fiind anulat prin sentința civilă nr. 1650 din 4 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, irevocabilă prin decizia civilă nr.

2436 din 25 iunie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios

administrativ.

Prin actul administrativ enunțat i

s-a cauzat o vătămare gravă drepturilor sale, constând, pe de o parte, în

faptul că începând cu data de 25 iulie 2001 și până la data de 14 octombrie 2002

nu a mai putut să presteze activitatea pe care o îndeplinea în cadrul

intimatei, și, ca atare, să realizeze venituri din muncă, iar pe de altă parte,

prin refuzul intimatei de a pune în aplicare sentința civilă nr. 1650 din 4

decembrie 2001. Făcând doar referire la sentința civilă nr. 1650 din 4

decembrie 2001, pârâtul a încadrat-o ca funcționar public la o altă direcție în

minister, unde la momentul respectiv existau posturi vacante, ca și cum ar fi

fost o nouă angajare, neacordându-i sumele de bani pe perioada cât a fost

destituită din funcție.

Reclamanta a precizat că din

carnetul de muncă reiese că a avut o perioada în care nu a lucrat în minister,

revenirea făcându-se fără a se evidenția în vreun document administrativ

perioada între data destituirii și data noii angajări; în Ordinul Ministerului

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1704 din 17 octombrie 2002,

cu toate că se face referire la sentința civilă nr. 1650 din 4 decembrie 2001,

definitivă și irevocabilă, la art. 1 se menționează că este încadrată la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, cu data de 14 octombrie 2002, la o

diferență de 4 luni, fără nici o justificare.

Prin sentința civilă nr. 1780/2005,

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

acțiunea a fost admisă în parte, pârâtul a fost obligat să plătească

reclamantei, suma de 74.886.121 lei despăgubiri materiale pentru perioada 25 iulie

2001 – 14 octombrie 2002 și s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea pentru suma

de 50.280.000 lei despăgubiri materiale pentru perioada 25 iulie 2001 - 14

octombrie 2002, anularea înscrierilor în carnetul de muncă, menționarea

continuității la același loc de muncă și virarea contribuțiilor C.A.S., șomaj,

sănătate, impozit pe venit lunar.

Instanța a reținut că: prin sentința

civilă nr. 1650/2001 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, a fost anulat ordinul pârâtului privind destituirea reclamantei

din funcție, iar prin Ordinul nr. 1704 din 17 octombrie 2002, această sentință

a fost pusă în executare, reclamanta fiind numită, de la 14 octombrie 2002, în

funcția publică deținută anterior, cu un salariu de 7.874.000 lei și spor vechime

în muncă de 25%; că în perioada 1 octombrie 2001 - 14 octombrie 2002,

reclamanta a fost încadrată cu contract de muncă în cadrul Centrului de

Documentare pentru Construcții, Arhitectură, Urbanism și Amenajarea

Teritoriului București, în funcția de traducător gradul I, cu un salariu de

3.000.000 lei lunar în perioada 1 octombrie 2001 – 1 aprilie 2002; cu un

salariu de 4.800.000 lei lunar în perioada 1 aprilie 2002 - 1 septembrie 2002

și cu un salariu de 5.520.000 lei lunar, plus 25% spor vechime în perioada 1

septembrie 2002 - 14 octombrie 2002; că reclamantei i s-a creat un prejudiciu

material constând în contravaloarea salariului pe care nu l-a încasat ca urmare

a destituirii, în perioada 25 iulie 2001 - 1 octombrie 2001, iar pentru

perioada 1 octombrie 2001 - 14 octombrie 2002, prejudiciul constă în diferența

dintre salariul ce l-ar fi primit dacă ar fi lucrat în funcția din care a fost

destituită și salariul efectiv încasat ca traducător.

Curtea de apel a mai reținut că

perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002 nu poate fi considerată ca perioadă

neîntreruptă în funcția ocupată anterior destituirii, deoarece în perioada 1

octombrie 2001 - 14 octombrie 2002, reclamanta a avut un alt contract de muncă,

instanța nu a dispus încadrarea retroactivă în funcția deținută anterior, iar

ordinul de încadrare nu a fost contestat de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recursuri în termen, ambele părți.

Reclamanta a criticat hotărârea sub

trei aspecte.

În primul motiv de recurs a arătat

că în mod greșit nu i-a fost acordat cuantumul întregului salariu ce ar fi

trebuit să-l încaseze, dacă ar fi lucrat în funcția de consilier, pentru

perioada în care a fost traducător, întrucât legea nu prevede incompatibilități

în acest sens și putea cumula cele două salarii.

În al doilea motiv de recurs,

reclamanta a precizat că, urmare a anulării ordinului de destituire din

funcție, pentru perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002, are calitatea de

funcționar public, iar faptul că în ordinul de reîncadrare a fost menționată

sentința judecătorească, nu a avut temei ca să-l conteste. Drept urmare,

recurenta susține că întreaga perioadă constituie vechime neîntreruptă în

muncă, ceea ce nu s-a menționat în carnetul de muncă.

În al treilea motiv de recurs se

arată de către reclamantă că pârâtul are obligația plății unor contribuții la

diferite fonduri speciale (șomaj, sănătate, pensii, impozit pe venit) pentru

retribuția datorată reclamantei în perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002,

iar instanța de fond în mod nelegal a respins această cerere.

În recursul formulat de pârât s-a

arătat, în esență, că sunt aplicabile dispozițiile Legii contenciosului

administrativ, și nu ale Codului muncii sau ale Legii nr. 168/1999, astfel cum

a reținut instanța, iar dreptul reclamantei de a solicita repararea pagubei,

este prescris în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990,

deoarece până la data formulării acțiunii a trecut mai mult de un an de la data

pronunțării deciziei din recurs, 25 iunie 2002.

S-a mai susținut că acțiunea trebuia

timbrată.

Recurenta-reclamantă a invocat

excepția nulității recursului pârâtului, deoarece a fost semnat de către o

persoană neidentificabilă, semnătura neaparținând directorului general al

Direcției Generale Juridice din cadrul Ministerului Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului.

Referitor la această excepție,

Curtea constată că nu este întemeiată.

Potrivit Ordinului nr. 1438 din 30

august 2005, emis de ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului,

pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Ministerului

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, directorul general și șefii de

serviciu din Direcția Generală Juridică semnează cererile de chemare în

judecată, căile de atac și orice alte acte necesare apărării intereselor

ministerului.

Prezentul recurs este semnat de

șeful Serviciului Contencios și Consultanță Juridică, G.M. De altfel, și în

fișa postului se face aceeași mențiune, în sensul că șeful acestui serviciu semnează

acțiunile în justiție și alte cereri în numele directorului general al

direcției juridice.

Verificând cauza, în funcție de

recursurile formulate, în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Curtea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1650 din 4

decembrie 2001, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

irevocabilă conform deciziei civile nr. 2436 din 25 iunie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, Ordinul nr. 1069 din 25 iulie

2001 al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței privind

destituirea recurentei din funcția de consilier categoria A, clasa I, gradul I,

a fost anulat.

Prin Ordinul nr. 1704 din 17

octombrie 2002, emis de pârât, reclamanta a fost reintegrată în funcția

deținută anterior, în conformitate cu sentința civilă nr. 1650/2001, a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ, începând cu data de 14

octombrie 2002.

Prin anularea ordinului de

destituire din funcție, recurenta este repusă în toate drepturile cuvenite

pentru funcția de consilier categoria A, clasa I, gradul I, întrucât nulitatea

actului administrativ produce efecte retroactive.

Drept urmare, recurenta trebuie

despăgubită integral cu contravaloarea salariului pe care l-ar fi primit în

funcția de consilier categoria A, clasa I, gradul I, pe toată perioada de la

destituire, la reintegrarea efectivă, 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002.

Împrejurarea că în perioada 1 octombrie 2001 - 14 octombrie 2002, recurenta a

lucrat la un alt angajator, nu poate înlătura efectul retroactiv al nulității

și repunerea părții în situația anterioară.

Pentru intervalul sus amintit,

pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei, suma de 125.166.121 lei vechi,

conform adresei emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului.

De asemenea, funcția de consilier

trebuie menționată în cartea de muncă a petentei pentru întreaga perioadă

precizată: 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002, perioadă pentru care ministerul

trebuie să achite fondurilor speciale, anumite contribuții (șomaj, sănătate,

impozit pe venit, pensii).

Cum ministerul nu a îndeplinit

aceste obligații, el se află în culpă, creează un prejudiciu viitor

reclamantei, în special în momentul ieșirii sale la pensie, astfel încât

acțiunea trebuia admisă și sub acest aspect.

Având în vedere că în ordinul de

reintegrare în funcție, ministerul a menționat sentința civilă nr. 1650/2001, a

Curții de apel București, irevocabilă prin decizia nr. 2436/2002, a Curții

Supreme de Justiție, reclamanta nu avea temeiuri să atace ordinul respectiv,

motiv pentru care acțiunea sa este întemeiată.

Cererea de față a fost formulată în

momentul în care s-a constatat că pârâtul nu îndeplinește toate obligațiile

legale ce îi revin ca urmare a anulării ordinului de destituire din funcție,

iar temeiul juridic al cererii reclamantei îl reprezintă dispozițiile art. 12

din Legea nr. 29/1990.

Termenul de prescripție este cel

comun, de 3 ani, astfel cum a reținut și instanța de fond, întrucât art. 12 din

Legea nr. 29/1990 nu prevede un termen special de prescripție.

Termenul de 1 an prevăzut de art. 5

din Legea nr. 29/1990 nu este un termen de prescripție, este un termen de

decădere aplicabil numai cererii prin care se solicită anularea unui act

administrativ și nu poate fi extins la cererea de despăgubiri reglementată de art.

12 din aceeași lege, care face trimitere expresă la termenul de prescripție.

Având în vedere aceste motive,

acțiunea reclamantei este formulată în termen, întrucât de la data emiterii

ordinului de reintegrare în funcție și până la data depunerii acțiunii nu au

trecut 3 ani (17 octombrie 2002 - 26 aprilie 2005).

În ce privește timbrarea acțiunii,

Curtea apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 3 lit. m) teza a II-a din

Legea nr. 147/1996, modificată, astfel încât reclamanta va fi dată în debit cu

suma de 58 RON taxă judiciară de timbru și 4,5 RON timbru judiciar, pentru

judecata în fond și în recurs neexistând justificare pentru admiterea

recursului Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta A.V.C., împotriva sentinței civile nr. 1780 din 1 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și în fond,

admite în totalitate acțiunea formulată de reclamanta A.V.C.

Obligă pe pârâtul Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului să plătească reclamantei, suma de

125.166.121 lei vechi, reprezentând drepturi salariale pentru perioada 25 iulie

2001 - 14 octombrie 2002.

Obligă pârâtul să recunoască

reclamantei, vechimea în funcția de consilier categoria A, clasa I, gradul I,

pentru perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002, să efectueze operațiunile

necesare în carnetul de muncă al reclamantei, în evidențele C.A.S. și să achite

contribuțiile la fondurile speciale.

Dă în debit pe reclamantă cu sumele

de 58 RON taxă judiciară de timbru și 4,5 RON timbru judiciar.

Respinge excepția invocată de

reclamantă privind lipsa calității de reprezentant a persoanei care a semnat

recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului.

Respinge recursul declarat de

pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva

aceleiași sentințe, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 iunie 2006.