ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2106/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 26 aprilie 2005, reclamanta A.V.C.

a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, solicitând obligarea acestuia la plata drepturilor salariale aferente perioadei 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002, interval în care nu a putut presta munca, fiind destituită în mod nelegal din funcția publică de consilier categoria A, clasa I, gradul I, obligarea la efectuarea tuturor operațiunilor legale pentru stabilirea și acordarea tuturor drepturilor care decurg din anularea Ordinului Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1069 din 25 iulie 2001 și a efectelor acestuia (anularea înscrisurilor în carnetul de muncă, calcularea drepturilor salariale pe perioada întreruptă a activității în minister), astfel încât să apară în carnetul de muncă continuitatea activității la același loc de muncă, acela deținut anterior destituirii și la efectuarea tuturor operațiunilor corespunzătoare, în vederea înregistrării și a acestei perioade, ca perioadă de vechime în muncă, cât și în evidențele C.A.S., precum și achitarea contribuțiilor C.A.S., șomaj, sănătate și impozit pe venitul lunar.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1069 din 25 iulie 2001 a fost destituită din funcția de consilier categoria A, clasa I, gradul I, pentru abateri disciplinare, acest ordin fiind anulat prin sentința civilă nr. 1650 din 4 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2436 din 25 iunie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Prin actul administrativ enunțat i s-a cauzat o vătămare gravă drepturilor sale, constând, pe de o parte, în faptul că începând cu data de 25 iulie 2001 și până la data de 14 octombrie 2002 nu a mai putut să presteze activitatea pe care o îndeplinea în cadrul intimatei, și, ca atare, să realizeze venituri din muncă, iar pe de altă parte, prin refuzul intimatei de a pune în aplicare sentința civilă nr. 1650 din 4 decembrie 2001. Făcând doar referire la sentința civilă nr. 1650 din 4 decembrie 2001, pârâtul a încadrat-o ca funcționar public la o altă direcție în minister, unde la momentul respectiv existau posturi vacante, ca și cum ar fi fost o nouă angajare, neacordându-i sumele de bani pe perioada cât a fost destituită din funcție.

Reclamanta a precizat că din carnetul de muncă reiese că a avut o perioada în care nu a lucrat în minister, revenirea făcându-se fără a se evidenția în vreun document administrativ perioada între data destituirii și data noii angajări; în Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1704 din 17 octombrie 2002, cu toate că se face referire la sentința civilă nr. 1650 din 4 decembrie 2001, definitivă și irevocabilă, la art. 1 se menționează că este încadrată la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, cu data de 14 octombrie 2002, la o diferență de 4 luni, fără nici o justificare.

Prin sentința civilă nr. 1780/2005, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost admisă în parte, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei, suma de 74.886.121 lei despăgubiri materiale pentru perioada 25 iulie 2001 – 14 octombrie 2002 și s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea pentru suma de 50.280.000 lei despăgubiri materiale pentru perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002, anularea înscrierilor în carnetul de muncă, menționarea continuității la același loc de muncă și virarea contribuțiilor C.A.S., șomaj, sănătate, impozit pe venit lunar.

Instanța a reținut că: prin sentința civilă nr. 1650/2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a fost anulat ordinul pârâtului privind destituirea reclamantei din funcție, iar prin Ordinul nr. 1704 din 17 octombrie 2002, această sentință a fost pusă în executare, reclamanta fiind numită, de la 14 octombrie 2002, în funcția publică deținută anterior, cu un salariu de 7.874.000 lei și spor vechime în muncă de 25%; că în perioada 1 octombrie 2001 - 14 octombrie 2002, reclamanta a fost încadrată cu contract de muncă în cadrul Centrului de Documentare pentru Construcții, Arhitectură, Urbanism și Amenajarea Teritoriului București, în funcția de traducător gradul I, cu un salariu de 3.000.000 lei lunar în perioada 1 octombrie 2001 – 1 aprilie 2002; cu un salariu de 4.800.000 lei lunar în perioada 1 aprilie 2002 - 1 septembrie 2002 și cu un salariu de 5.520.000 lei lunar, plus 25% spor vechime în perioada 1 septembrie 2002 - 14 octombrie 2002; că reclamantei i s-a creat un prejudiciu material constând în contravaloarea salariului pe care nu l-a încasat ca urmare a destituirii, în perioada 25 iulie 2001 - 1 octombrie 2001, iar pentru perioada 1 octombrie 2001 - 14 octombrie 2002, prejudiciul constă în diferența dintre salariul ce l-ar fi primit dacă ar fi lucrat în funcția din care a fost destituită și salariul efectiv încasat ca traducător.

Curtea de apel a mai reținut că perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002 nu poate fi considerată ca perioadă neîntreruptă în funcția ocupată anterior destituirii, deoarece în perioada 1 octombrie 2001 - 14 octombrie 2002, reclamanta a avut un alt contract de muncă, instanța nu a dispus încadrarea retroactivă în funcția deținută anterior, iar ordinul de încadrare nu a fost contestat de reclamantă. Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri în termen, ambele părți. Reclamanta a criticat hotărârea sub trei aspecte. În primul motiv de recurs a arătat că în mod greșit nu i-a fost acordat cuantumul întregului salariu ce ar fi trebuit să-l încaseze, dacă ar fi lucrat în funcția de consilier, pentru perioada în care a fost traducător, întrucât legea nu prevede incompatibilități în acest sens și putea cumula cele două salarii.

În al doilea motiv de recurs, reclamanta a precizat că, urmare a anulării ordinului de destituire din funcție, pentru perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002, are calitatea de funcționar public, iar faptul că în ordinul de reîncadrare a fost menționată sentința judecătorească, nu a avut temei ca să-l conteste. Drept urmare, recurenta susține că întreaga perioadă constituie vechime neîntreruptă în muncă, ceea ce nu s-a menționat în carnetul de muncă. În al treilea motiv de recurs se arată de către reclamantă că pârâtul are obligația plății unor contribuții la diferite fonduri speciale (șomaj, sănătate, pensii, impozit pe venit) pentru retribuția datorată reclamantei în perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002, iar instanța de fond în mod nelegal a respins această cerere.

În recursul formulat de pârât s-a arătat, în esență, că sunt aplicabile dispozițiile Legii contenciosului administrativ, și nu ale Codului muncii sau ale Legii nr. 168/1999, astfel cum a reținut instanța, iar dreptul reclamantei de a solicita repararea pagubei, este prescris în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, deoarece până la data formulării acțiunii a trecut mai mult de un an de la data pronunțării deciziei din recurs, 25 iunie 2002. S-a mai susținut că acțiunea trebuia timbrată. Recurenta-reclamantă a invocat excepția nulității recursului pârâtului, deoarece a fost semnat de către o persoană neidentificabilă, semnătura neaparținând directorului general al Direcției Generale Juridice din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Referitor la această excepție, Curtea constată că nu este întemeiată. Potrivit Ordinului nr. 1438 din 30 august 2005, emis de ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului, pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, directorul general și șefii de serviciu din Direcția Generală Juridică semnează cererile de chemare în judecată, căile de atac și orice alte acte necesare apărării intereselor ministerului. Prezentul recurs este semnat de șeful Serviciului Contencios și Consultanță Juridică, G.M. De altfel, și în fișa postului se face aceeași mențiune, în sensul că șeful acestui serviciu semnează acțiunile în justiție și alte cereri în numele directorului general al direcției juridice.

Verificând cauza, în funcție de recursurile formulate, în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Curtea reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 1650 din 4 decembrie 2001, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, irevocabilă conform deciziei civile nr. 2436 din 25 iunie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, Ordinul nr. 1069 din 25 iulie 2001 al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței privind destituirea recurentei din funcția de consilier categoria A, clasa I, gradul I, a fost anulat.

Prin Ordinul nr. 1704 din 17 octombrie 2002, emis de pârât, reclamanta a fost reintegrată în funcția deținută anterior, în conformitate cu sentința civilă nr. 1650/2001, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, începând cu data de 14 octombrie 2002. Prin anularea ordinului de destituire din funcție, recurenta este repusă în toate drepturile cuvenite pentru funcția de consilier categoria A, clasa I, gradul I, întrucât nulitatea actului administrativ produce efecte retroactive. Drept urmare, recurenta trebuie despăgubită integral cu contravaloarea salariului pe care l-ar fi primit în funcția de consilier categoria A, clasa I, gradul I, pe toată perioada de la destituire, la reintegrarea efectivă, 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002. Împrejurarea că în perioada 1 octombrie 2001 - 14 octombrie 2002, recurenta a lucrat la un alt angajator, nu poate înlătura efectul retroactiv al nulității și repunerea părții în situația anterioară.

Pentru intervalul sus amintit, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei, suma de 125.166.121 lei vechi, conform adresei emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. De asemenea, funcția de consilier trebuie menționată în cartea de muncă a petentei pentru întreaga perioadă precizată: 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002, perioadă pentru care ministerul trebuie să achite fondurilor speciale, anumite contribuții (șomaj, sănătate, impozit pe venit, pensii). Cum ministerul nu a îndeplinit aceste obligații, el se află în culpă, creează un prejudiciu viitor reclamantei, în special în momentul ieșirii sale la pensie, astfel încât acțiunea trebuia admisă și sub acest aspect.

Având în vedere că în ordinul de reintegrare în funcție, ministerul a menționat sentința civilă nr. 1650/2001, a Curții de apel București, irevocabilă prin decizia nr. 2436/2002, a Curții Supreme de Justiție, reclamanta nu avea temeiuri să atace ordinul respectiv, motiv pentru care acțiunea sa este întemeiată. Cererea de față a fost formulată în momentul în care s-a constatat că pârâtul nu îndeplinește toate obligațiile legale ce îi revin ca urmare a anulării ordinului de destituire din funcție, iar temeiul juridic al cererii reclamantei îl reprezintă dispozițiile art. 12 din Legea nr. 29/1990. Termenul de prescripție este cel comun, de 3 ani, astfel cum a reținut și instanța de fond, întrucât art. 12 din Legea nr. 29/1990 nu prevede un termen special de prescripție.

Termenul de 1 an prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990 nu este un termen de prescripție, este un termen de decădere aplicabil numai cererii prin care se solicită anularea unui act administrativ și nu poate fi extins la cererea de despăgubiri reglementată de art. 12 din aceeași lege, care face trimitere expresă la termenul de prescripție.

Având în vedere aceste motive, acțiunea reclamantei este formulată în termen, întrucât de la data emiterii ordinului de reintegrare în funcție și până la data depunerii acțiunii nu au trecut 3 ani (17 octombrie 2002 - 26 aprilie 2005). În ce privește timbrarea acțiunii, Curtea apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 3 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 147/1996, modificată, astfel încât reclamanta va fi dată în debit cu suma de 58 RON taxă judiciară de timbru și 4,5 RON timbru judiciar, pentru judecata în fond și în recurs neexistând justificare pentru admiterea recursului Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.V.C., împotriva sentinței civile nr. 1780 din 1 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond, admite în totalitate acțiunea formulată de reclamanta A.V.C. Obligă pe pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului să plătească reclamantei, suma de 125.166.121 lei vechi, reprezentând drepturi salariale pentru perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002. Obligă pârâtul să recunoască reclamantei, vechimea în funcția de consilier categoria A, clasa I, gradul I, pentru perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002, să efectueze operațiunile necesare în carnetul de muncă al reclamantei, în evidențele C.A.S.

și să achite contribuțiile la fondurile speciale. Dă în debit pe reclamantă cu sumele de 58 RON taxă judiciară de timbru și 4,5 RON timbru judiciar. Respinge excepția invocată de reclamantă privind lipsa calității de reprezentant a persoanei care a semnat recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2006.