ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2047/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2047/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamantul I.D. a solicitat, în
contradictoriu cu Ministerul Culturii și Cultelor, să se dispună, prin hotărâre
judecătorească, corectarea și completarea cărții de muncă, cu toate drepturile
referitoare la salariu, pe perioada în care a stat fără serviciu; transmiterea
către organizațiile și instituțiile legale, a tuturor drepturilor rezultate ca
urmare a activității sale; achitarea sumelor ce rezultă din continuarea
activității sale, pe perioada în care a avut contractul de muncă anulat, în
condițiile indexării sumelor cu indicele prețurilor de consum dat de Comisia
Națională pentru Statistică, în Buletinul Statistic de prețuri, indexat la data
achitării sumei sau a ratelor de achitare, sume corectate în plus, cu dobânda
aferentă solicitării de împrumut la B.C.R.
După declinarea cauzei de la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, Curtea de Apel
București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1506
din 2 octombrie 2003, a respins acțiunea reclamantului I.D., ca tardiv
formulată.
S-a reținut că acțiunea
reclamantului este o acțiune în despăgubiri, întemeiată pe dispozițiile art. 12
din Legea nr. 29/1990, deoarece a fost promovată ca o consecință a deciziei
civile nr. 700 din 22 februarie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție,
secția de contencios administrativ, prin care s-a anulat Ordinul nr. 113 din 15
februarie 2001, emis de Ministerul Culturii și Cultelor și s-a dispus
reintegrarea reclamantului pe postul ocupat anterior.
Dar, în cauză, data când reclamantul
a cunoscut întinderea pagubei este data pronunțării deciziei Curții Supreme de
Justiție, secția de contencios administrativ, respectiv 11 februarie 2002 sau
cel mai târziu data cererii de punere în executare a deciziei (11 aprilie 2002),
iar de la această dată și până la 13 mai 2003, când a fost formulată acțiunea,
s-a împlinit termenul de prescripție de un an, prevăzut de art. 5 din Legea nr.
29/1990.
Împotriva sentinței a declarat
recurs reclamantul, susținând că termenul de prescripție este de 3 ani.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 29/1990,
în cazul în care cel vătămat a cerut numai anularea actului administrativ, fără
a cere în același timp – prin aceeași acțiune - și despăgubiri, pentru că
întinderea pagubei nu-i era cunoscută la data judecării acțiunii de anulare a
actului, el va avea dreptul la o acțiune separată. În acest caz, termenul de
prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care a cunoscut
sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei.
În ce privește termenul de
prescripție, care trebuie respectat, pentru introducerea acestor acțiuni, privind
drepturile salariale, este termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 166
alin. (1) din Legea nr. 53/2003; aceasta, deoarece în art. 12 din Legea nr. 29/1990,
nu se prevede un anume termen de prescripție, pentru acțiunile formulate în
baza acestui text.
Termenele de prescripție, prevăzute
în art. 5 din Legea nr. 29/1990, la care prima instanță a făcut referire, așa
cum rezultă din conținutul acestui text, privesc acțiunile prin care se
solicită anularea actului administrativ sau obligarea la eliberarea lui, nu și
acțiunile formulate în condițiile art. 12 din lege, cum este acțiunea reclamantului,
prin care se solicită plata unor drepturi salariale.
În consecință, soluția adoptată de
prima instanță, în sensul că, în cauză, termenul de prescripție, care trebuie
respectat, este de un an, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, este
nelegală și netemeinică, iar recursul, întemeiat, urmând să fie admis, casată
sentința și trimisă cauza, spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de I.D.
împotriva sentinței civile nr. 1506 din 2 octombrie 2003 a Curții de Apel
București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza,
aceleiași instanțe, pentru rejudecare.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 20 mai 2004.