ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 849/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul Culturii și Cultelor împotriva sentinței civile nr.640 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Ministerul Culturii și Cultelor prin consilierul juridic A.G. și intimata-reclamantă B.L.A. personal și asistată de avocatul I.I. Procedura completă. După prezentarea referatului cauzei, reprezentanta recurentului a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar datorate. Apreciind pricina în stare de judecată, Curtea a acordat cuvântul în fond, părților. Reprezentanta recurentului a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, detaliind motivele de casare expuse în scris.

Avocatul intimatei a formulat oral concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată și a depus, în acest sens, concluzii scrise și chitanța de plată a onorariului avocațial. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 martie 2001 reclamanta B.L.A. a chemat în judecată Ministerul Culturii și Cultelor, solicitând anularea Ordinului nr.122 din 15 februarie 2001, prin care a fost eliberată din funcție și reintegrarea sa în funcție. În motivarea acțiunii reclamanta arată că ordinul a fost dat cu încălcarea prevederilor art.92 din Legea nr.188/1999. Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.687 din 24 mai 2001 a respins acțiunea reținând că în cadrul ministerului a avut loc o reducere de personal, ca urmare a reorganizării instituției.

Prin decizia nr.744 din 26 februarie 2002 Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru ca instanța să verifice dacă aceasta avea calitatea de funcționar public. Judecând cauza, în fond după casare, instanța de trimitere, prin sentința civilă nr.640 din 18.06.2002 a admis contestația formulată de B.L.A., a anulat ordinul atacat și a dispus reintegrarea acesteia în funcția anterioară și a obligat pârâtul la plata sumei de 37.820.188 lei despăgubiri bănești.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Culturii și Cultelor, susținând că: - instanța a admis cererea de despăgubiri fără a o pune în discuția părților, depășind astfel cadrul procesual al investirii sale, cererea fiind și tardivă; - instanța de trimitere a făcut o aplicare greșită a legii, atunci când a soluționat cauza, atât în temeiul Legii nr.188/1999 și a Legii nr.29/1990, cât și a Codului Muncii; - în mod greșit instanța de trimitere a apreciat ca neopozabilă reclamantei invocarea de către pârâtă a reorganizării Agenției Naționale a Funcționarilor Publici; - instanța de fond, după casare, nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare ale pârâtei. Recursul este nefondat.

Referitor la primul motiv de recurs, potrivit căruia instanța a acordat „plus petita”, în ce privește cererea completatoare a reclamantei, prin care solicită despăgubiri, acesta urmează a fi respins ca neîntemeiat. Întrucât prima hotărâre a fost casată total, cauza fiind trimisă spre o nouă judecată, părțile vor avea o nouă zi de înfățișare, iar potrivit art.132 Cod procedură civilă, reclamantul își va putea întregi sau modifica cererea. Invocarea de către recurent și a tardivității cererii completatoare, urmează a fi respinsă întrucât prevederile art.132 Cod procedură civilă fac referire la prima zi de înfățișare nu și la „prima fază de soluționare a procesului”, cum greșit susține recurentul.

Cu privire la așa-zisa „aplicare greșită” a prevederilor legii, recurentul confundă atribuirea de către Legea nr.188/1999 a competenței de soluționare a litigiilor în care sunt implicați funcționari publici, instanțelor de contencios administrativ, cu aplicarea Legii cadru nr.29/1990 privind contenciosul administrativ. Legea funcționarilor publici are în vedere dubla calitate a persoanei vătămate printr-un act de autoritate, aceea de salariat și funcționar public, în timp ce Legea nr.29/1990 protejează orice persoană vătămată printr-un act administrativ. Având în vedere această dublă calitate, Legea nr.188/1999 a prevăzut completarea cu dispozițiile Codului Muncii, care reprezintă dreptul comun în materie.

De altfel, însuși recurentul în toate întâmpinările depuse a făcut referire la dispozițiile art.130 lit.”a” din Codul muncii atunci când a avut interesul să susțină că selecționarea salariaților în cazul restructurării este atributul exclusiv al conducerii. Recurentul a reținut greșit că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unui mijloc de apărare, respectiv asupra împrejurării pentru care ministerul nu s-a adresat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, care era „practic desființată”. Dispozițiile art.92 din Legea nr.188/1999, cuprind îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici: restructurarea posturilor ca urmare a reorganizării instituției și refuzul ofertei făcută funcționarului public de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Cum în speță nu s-a făcut o astfel de ofertă, în mod corect instanța de fond a anulat ordinul emis nelegal. Așa fiind, recursul declarat de pârâta se va respinge ca nefondat. Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor, împotriva sentinței civile nr.640 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurentul la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata B.L.A. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.