ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.03.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 849/2003

HOTĂRÂRE
04.03.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 849/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat

în examinare recursul declarat de Ministerul Culturii și Cultelor

împotriva sentinței civile nr.640 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel

București – Secția de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Ministerul Culturii și

Cultelor prin consilierul juridic A.G. și intimata-reclamantă B.L.A.

personal și asistată de avocatul I.I.

Procedura

completă.

După

prezentarea referatului cauzei, reprezentanta recurentului a depus la dosar

dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar

datorate.

Apreciind

pricina în stare de judecată, Curtea a acordat cuvântul în fond,

părților.

Reprezentanta

recurentului a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat,

detaliind motivele de casare expuse în scris.

Avocatul

intimatei a formulat oral concluzii în sensul respingerii recursului ca

nefondat, cu cheltuieli de judecată și a depus, în acest sens,

concluzii scrise și chitanța de plată a onorariului

avocațial.

C

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 1 martie 2001 reclamanta B.L.A. a chemat în

judecată Ministerul Culturii și Cultelor, solicitând anularea

Ordinului nr.122 din 15 februarie 2001, prin care a fost eliberată din

funcție și reintegrarea sa în funcție.

În

motivarea acțiunii reclamanta arată că ordinul a fost dat cu

încălcarea prevederilor art.92 din Legea nr.188/1999.

Curtea

de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin

sentința civilă nr.687 din 24 mai 2001 a respins acțiunea

reținând că în cadrul ministerului a avut loc o reducere de personal,

ca urmare a reorganizării instituției.

Prin

decizia nr.744 din 26 februarie 2002 Curtea Supremă de Justiție –

Secția de contencios administrativ a admis recursul  declarat de

reclamantă, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe pentru ca instanța să

verifice dacă aceasta avea calitatea de funcționar public.

Judecând

cauza, în fond după casare, instanța de trimitere, prin sentința

civilă nr.640 din 18.06.2002 a admis contestația formulată de B.L.A.,

a anulat ordinul atacat și a dispus  reintegrarea acesteia în funcția

anterioară și a obligat pârâtul la plata sumei de 37.820.188 lei

despăgubiri bănești.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Culturii și Cultelor,

susținând că:

-

instanța a admis cererea de despăgubiri fără a o pune în

discuția părților, depășind astfel cadrul procesual al

investirii sale, cererea fiind și tardivă;

-

instanța de trimitere a făcut o aplicare greșită a legii,

atunci când a soluționat cauza, atât în temeiul Legii nr.188/1999 și

a Legii nr.29/1990, cât și a Codului Muncii;

-

în mod greșit instanța de trimitere a apreciat ca neopozabilă

reclamantei invocarea de către pârâtă a reorganizării

Agenției Naționale a Funcționarilor Publici;

-

instanța de fond, după casare, nu s-a pronunțat asupra

mijloacelor de apărare ale pârâtei.

Recursul

este nefondat.

Referitor

la primul motiv de recurs, potrivit căruia instanța  a acordat „plus petita”,

în ce privește cererea completatoare a reclamantei, prin care

solicită despăgubiri, acesta urmează a fi respins ca

neîntemeiat.

Întrucât

prima hotărâre a fost casată total, cauza fiind trimisă spre o

nouă judecată, părțile vor avea o nouă zi de

înfățișare, iar potrivit art.132 Cod procedură civilă,

reclamantul își va putea întregi sau modifica cererea.

Invocarea

de către recurent și a tardivității cererii completatoare,

urmează a fi respinsă întrucât prevederile art.132 Cod procedură

civilă fac referire la prima zi de înfățișare nu și la

„prima fază de soluționare a procesului”, cum greșit

susține recurentul.

Cu

privire la așa-zisa „aplicare greșită” a prevederilor legii,

recurentul confundă atribuirea de către Legea nr.188/1999 a

competenței de soluționare a litigiilor în care sunt implicați

funcționari publici, instanțelor de contencios administrativ, cu

aplicarea Legii cadru nr.29/1990 privind contenciosul administrativ.

Legea

funcționarilor publici are în vedere dubla calitate a persoanei

vătămate printr-un act de autoritate, aceea de salariat și funcționar

public, în timp ce Legea nr.29/1990 protejează orice persoană

vătămată printr-un act administrativ.

Având

în vedere această dublă calitate, Legea nr.188/1999 a prevăzut

completarea cu dispozițiile Codului Muncii, care reprezintă dreptul

comun în materie.

De

altfel, însuși recurentul în toate întâmpinările depuse a făcut

referire la dispozițiile art.130 lit.”a” din Codul muncii atunci când a

avut interesul să susțină că selecționarea

salariaților în cazul restructurării este atributul exclusiv al conducerii.

Recurentul

a reținut greșit că instanța nu  s-ar fi pronunțat

asupra unui mijloc de apărare, respectiv asupra împrejurării pentru

care ministerul nu s-a adresat Agenției Naționale a

Funcționarilor Publici, care era „practic desființată”.

Dispozițiile

art.92 din Legea nr.188/1999, cuprind îndeplinirea cumulativă a două

condiții pentru încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor

publici: restructurarea posturilor ca urmare a reorganizării

instituției și refuzul ofertei făcută funcționarului

public de către Agenția Națională a Funcționarilor

Publici.

Cum

în speță nu s-a făcut o astfel de ofertă, în mod corect

instanța de fond a anulat ordinul emis nelegal.

Așa

fiind, recursul declarat de pârâta se va respinge ca nefondat.

Văzând

și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.

Respinge

recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor, împotriva

sentinței civile nr.640 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel

București – Secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă

recurentul la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată

către intimata B.L.A.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2047/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul I.D. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Culturii și Cultelor, să se dispună, prin hotărâre judecătorească, corectarea și completarea
ÎCCJ 2009-03-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1715/2009
întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece comisia de disciplină a constatat că reclamanta nu și-a îndeplinit atribuțiile stabilite prin fișa postului, a încălcat dispozițiile O.U.G. nr. 60/2001, H.G. nr
ÎCCJ 2003-09-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2749/2003
murire, acesta fiind cât se poate de clar. Ministerul Culturii și Cultelor a formulat recurs împotriva acestei din urmă sentințe invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța a soluționat
ÎCCJ 2003-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1688/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de CLI împotriva sentinței civile nr.982 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă CLI prin mandatar
ÎCCJ 2003-03-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 842/2003
art.5 din Legea nr.29/1990. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamantul arătând că instanța nu a luat în considerare apărările reclamantului expuse în notele scrise depuse la dosar, referitoare la excepția invocată de
Sursă