- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 15 aprilie 2003
Decizia nr. 1543/2003 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 959/2002 a Curții de Apel București
S-a luat în examinare recursul declarat de S.D. împotriva sentinței civile nr.959 din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel București - Secșia de contencios administrativ. La apelul nominal s-a prezentat intimata pârâtă Uniunea Națională a Notarilor Publici din România reprezentată de consilierul juridic P.N.L., lipsind recurenta reclamantă S.D. și intimații pârâți Ministerul Justiției și Camera Notarilor Publici București. Procedura completă. S-a prezentat referatul cauzei arătându-se că recurenta a depus la dosar o declarație de renunțare la dreptul dedus judecății dar că nu a timbrat și nu a motivat recursul. Constatând pricina în stare de judecată, Curtea a acordat cuvântul părții prezente cu privire la chestiunea prealabilă a timbrajului.
Consilierul juridic P.N.L. a solicitat anularea recursului ca netimbrat. C URTEA Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 octombrie 2002, S.D. a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Uniunea Națională a Notarilor Publici și Camera Notarilor Publici București să se dispună suspendarea ordinului nr.2217/C din 18 septembrie 2002, emis de primul pârât, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii introduse pentru anularea acestui act administrativ. Prin sentința civilă nr.959 din 17 octombrie 2002, Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ a respins cererea ca neîntemeiată. Împotriva hotărârii respective a declarat recurs reclamanta S.D.
Se constată însă, că deși a fost citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 15.000 lei lei și timbrul judiciar de 1500 lei, conform dovezii anexate la fila 10 a dosarului Curții Supreme de Justiție, recurenta nu și-a îndeplinit această obligație legală. În atare situație, instanța de control judiciar va face aplicațiunea prevederilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, republicată și art.9 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.32/1995, dispunând anularea recursului ca netimbrat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE: Anulează recursul declarat de reclamanta S.D. împotriva sentinței civile nr.959 din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel București - Secșia de contencios administrativ, ca netimbrat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.