ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 262/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea în contencios administrativ formulată la Curtea de Apel Galați, secția

comercială și de contencios administrativ și înregistrată la 15 martie 2003 reclamantul

U.S.P. a solicitat anularea Ordinului nr. 189 din 23 februarie 2001 emis de Ministerul

Culturii și Cultelor și reintegrarea pe post cu plata drepturilor salariale

cuvenite.

În

motivarea acțiunii reclamantul a susținut că măsura dispusă prin ordinul în

cauză este nelegală și netemeinică, considerând că eliberarea sa din funcția

avută este echivalentă cu o desfacere de contract de muncă din inițiativa

ministrului.

Curtea

de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ verificând

actele și lucrările dosarului s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 107 din 4

iunie 2001, prin care a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că eliberarea

reclamantului din funcția de conducere nu a avut drept consecință desfacerea

contractului individual de muncă acesta desfășurând și în prezent activitate în

cadrul actualei instituții, iar la trecerea pe funcția publică acesta fiind

încadrat pe funcția de consilier gr. 1 A și-a păstrat și gradul avut anterior.

Instanța

a mai reținut că reorganizarea instituției a fost reală și nici o prevedere

legală nu stabilește că vechiul conducător al vechii instituții să fie menținut

pe post la unitatea nou înființată că reclamantul a beneficiat și de protecția

acordată salariaților fostelor inspectorate pentru cultură și oficii pentru

patrimoniul cultural unde a deținut funcția de consilier teritorial șef, acesta

continuându-și activitatea în cadrul Direcției pentru Cultură, Culte și

Patrimoniul Național al județului Vrancea, unde și-a păstrat gradul profesional

avut.

Împotriva

sentinței astfel pronunțate a declarat recurs reclamantul criticând sentința

pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât, susține  recurentul, hotărârea a

fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Astfel,

în esență, recurentul a susținut că reorganizarea nu a fost efectivă, deoarece

nu s-a făcut, „prin reducerea unor posturi de natura celui ocupat de

funcționarul public” așa cum prevăd dispozițiile art. 92 lit. d) din H.G.

189/1999;

A mai

arătat că, instanța trebuia să constate vătămarea la care a fost supus privind transferul

pe post la noua instituție, până la reatestare iar concluzia din motivarea

sentinței, precum că: „nici o prevedere nu stabilește că vechiul conducător al

vechii instituții să fie reținut pe post la unitatea nou înființată nu poate fi

admisă având în vedere reglementările privind apărarea dreptului de angjat.

Textul

de lege pe care instanța s-a sprijinit (art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999)

a fost greșit interpretat de instanța de fond.

A mai

susținut, că pentru completa edificare a instanței era utilă prezentarea noului

ștat de funcții sau a noilor fișe ale posturilor instituției și a unui act prin

care să se argumenteze „structura organizatorică ca total diferită” cât și

administrarea probei cu înscrisuri reprezentând avizul instituției prefectului

atât la eliberarea din funcție cât și la noua numire în funcție în conformitate

cu dispoziția de la art. 110 lit. c) din Legea nr. 69/1991 în vigoare la data

emiterii ordinului.

Analizând

actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și 304

1

C.

proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele

considerente.

Instanța

de fond, în mod corect, a constatat că a avut loc o reală reorganizare odată cu

reorganizarea fostului Minister al Culturii și a Secretariatului de Stat pentru

Culte prin crearea unei singure autorități  - Ministerul Culturii și Cultelor,

în baza art. 12 din O.U.G. nr. 2/2001.

În mod

cert cele două instituții „reorganizate” și-au încetat astfel existența, în

locul lor fiind înființată o nouă entitate cu atribuții pentru ambele

instituții, respectiv Ministerul Culturii și Cultelor, ca organ de specialitate

al administrației publice centrale.

Totodată

reorganizarea era necesară dată fiind natura diferită a atribuțiilor ce reveneau

autorității ierarhic superioare de resort nou înființate (art. 14 alin.1 HG

28/2001)

Corect

instanța de fond a reținut că odată cu reorganizarea inspectoratelor pentru

cultură în inspectorate pentru cultură și culte, sfera atribuțiilor principale

ce revin inspectoratelor pentru cultură și culte s-a extins, apărând noi

atribuții atât pe plan cultural cât și în domeniul cultelor potrivit lit. j) alin.

(2)  și (1) ale art. 15 din H.G. 28/2001 cu efecte în ceea ce privește

personalul încadrat pe funcții publice de execuție și de conducere din cadrul

lor.

În aceste

condiții, afirmația reclamantului recurent potrivit căreia s-ar fi schimbat numai

titulatura instituției nu poate fi primită.

De

asemeni este logic ca o persoană care a condus o instituție ce viza exclusiv

domeniul cultural să nu fie automat compatibilă cu conducerea unei instituții

ce urma să activeze și în alte domenii, respectiv domeniul cultelor în urma

adoptării H.G. nr. 286/2001, privind patrimoniul cultural.

Totodată

nu există nici o dispoziție legală expresă cu privire la obligativitatea

preluării funcției de conducere, din noua instituție, creată de către fostul

conducător al instituției pentru cultură iar în ceea ce privește încadrarea pe

vechea funcție de consilier teritorial șef este imposibilă deoarece această

funcție nu mai există precum nu mai exista nici inspectoratul în sine.

În

consecință, dat fiind faptul că atât instituția, cât și funcția ocupată de

recurent nu mai există, reangajarea acestuia pe postul ocupat anterior  nu mai

este posibilă

În mod

temeinic și legal instanța de fond a mai reținut că eliberarea reclamantului

din funcția de conducere nu a avut drept consecință desfacerea contractului

individual de muncă, atâta timp cât și în prezent reclamantul angajat în baza

contractului individual de muncă în funcția de consilier gradul I A și-a păstrat

astfel încadrarea și gradul profesional deținut anterior la trecerea pe funcția

publică de executare, astfel încât susținerea recurentelor și sub acest aspect,

nu poate fi primită.

Față de

cele de mai sus, soluția adoptată este legală și temeinică, iar recursul

nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de U.S.P.  împotriva sentinței civile nr. 107 din 4 iunie

2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.