ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 262/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ și înregistrată la 15 martie 2003 reclamantul U.S.P. a solicitat anularea Ordinului nr. 189 din 23 februarie 2001 emis de Ministerul Culturii și Cultelor și reintegrarea pe post cu plata drepturilor salariale cuvenite. În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că măsura dispusă prin ordinul în cauză este nelegală și netemeinică, considerând că eliberarea sa din funcția avută este echivalentă cu o desfacere de contract de muncă din inițiativa ministrului. Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ verificând actele și lucrările dosarului s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 107 din 4 iunie 2001, prin care a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că eliberarea reclamantului din funcția de conducere nu a avut drept consecință desfacerea contractului individual de muncă acesta desfășurând și în prezent activitate în cadrul actualei instituții, iar la trecerea pe funcția publică acesta fiind încadrat pe funcția de consilier gr. 1 A și-a păstrat și gradul avut anterior. Instanța a mai reținut că reorganizarea instituției a fost reală și nici o prevedere legală nu stabilește că vechiul conducător al vechii instituții să fie menținut pe post la unitatea nou înființată că reclamantul a beneficiat și de protecția acordată salariaților fostelor inspectorate pentru cultură și oficii pentru patrimoniul cultural unde a deținut funcția de consilier teritorial șef, acesta continuându-și activitatea în cadrul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Național al județului Vrancea, unde și-a păstrat gradul profesional avut.

Împotriva sentinței astfel pronunțate a declarat recurs reclamantul criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât, susține recurentul, hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Astfel, în esență, recurentul a susținut că reorganizarea nu a fost efectivă, deoarece nu s-a făcut, „prin reducerea unor posturi de natura celui ocupat de funcționarul public” așa cum prevăd dispozițiile art. 92 lit. d) din H.G. 189/1999; A mai arătat că, instanța trebuia să constate vătămarea la care a fost supus privind transferul pe post la noua instituție, până la reatestare iar concluzia din motivarea sentinței, precum că: „nici o prevedere nu stabilește că vechiul conducător al vechii instituții să fie reținut pe post la unitatea nou înființată nu poate fi admisă având în vedere reglementările privind apărarea dreptului de angjat.

Textul de lege pe care instanța s-a sprijinit (art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999) a fost greșit interpretat de instanța de fond. A mai susținut, că pentru completa edificare a instanței era utilă prezentarea noului ștat de funcții sau a noilor fișe ale posturilor instituției și a unui act prin care să se argumenteze „structura organizatorică ca total diferită” cât și administrarea probei cu înscrisuri reprezentând avizul instituției prefectului atât la eliberarea din funcție cât și la noua numire în funcție în conformitate cu dispoziția de la art. 110 lit. c) din Legea nr. 69/1991 în vigoare la data emiterii ordinului. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente. Instanța de fond, în mod corect, a constatat că a avut loc o reală reorganizare odată cu reorganizarea fostului Minister al Culturii și a Secretariatului de Stat pentru Culte prin crearea unei singure autorități - Ministerul Culturii și Cultelor, în baza art. 12 din O.U.G. nr. 2/2001. În mod cert cele două instituții „reorganizate” și-au încetat astfel existența, în locul lor fiind înființată o nouă entitate cu atribuții pentru ambele instituții, respectiv Ministerul Culturii și Cultelor, ca organ de specialitate al administrației publice centrale.

Totodată reorganizarea era necesară dată fiind natura diferită a atribuțiilor ce reveneau autorității ierarhic superioare de resort nou înființate (art. 14 alin.1 HG 28/2001) Corect instanța de fond a reținut că odată cu reorganizarea inspectoratelor pentru cultură în inspectorate pentru cultură și culte, sfera atribuțiilor principale ce revin inspectoratelor pentru cultură și culte s-a extins, apărând noi atribuții atât pe plan cultural cât și în domeniul cultelor potrivit lit. j) alin. (2) și (1) ale art. 15 din H.G. 28/2001 cu efecte în ceea ce privește personalul încadrat pe funcții publice de execuție și de conducere din cadrul lor. În aceste condiții, afirmația reclamantului recurent potrivit căreia s-ar fi schimbat numai titulatura instituției nu poate fi primită.

De asemeni este logic ca o persoană care a condus o instituție ce viza exclusiv domeniul cultural să nu fie automat compatibilă cu conducerea unei instituții ce urma să activeze și în alte domenii, respectiv domeniul cultelor în urma adoptării H.G. nr. 286/2001, privind patrimoniul cultural. Totodată nu există nici o dispoziție legală expresă cu privire la obligativitatea preluării funcției de conducere, din noua instituție, creată de către fostul conducător al instituției pentru cultură iar în ceea ce privește încadrarea pe vechea funcție de consilier teritorial șef este imposibilă deoarece această funcție nu mai există precum nu mai exista nici inspectoratul în sine.

În consecință, dat fiind faptul că atât instituția, cât și funcția ocupată de recurent nu mai există, reangajarea acestuia pe postul ocupat anterior nu mai este posibilă În mod temeinic și legal instanța de fond a mai reținut că eliberarea reclamantului din funcția de conducere nu a avut drept consecință desfacerea contractului individual de muncă, atâta timp cât și în prezent reclamantul angajat în baza contractului individual de muncă în funcția de consilier gradul I A și-a păstrat astfel încadrarea și gradul profesional deținut anterior la trecerea pe funcția publică de executare, astfel încât susținerea recurentelor și sub acest aspect, nu poate fi primită. Față de cele de mai sus, soluția adoptată este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de U.S.P. împotriva sentinței civile nr. 107 din 4 iunie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.