Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.11.2006
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9559/2006

HOTĂRÂRE
23.11.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9559/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 478 din 21 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâta I.E.M. și s-a dispus restrângerea exercitării dreptului pârâtei la libera circulație în Spania, pe o perioadă de 9 luni. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, din actele și lucrările dosarului a rezultat că la data de 12 ianuarie 2006 pârâta a fost depistată de organele de poliție spaniole ca locuind ilegal în Spania, iar ulterior a fost returnată în România, fără să fi fost judecată sau condamnată în Spania.

Împotriva sentinței sus menționate a declarat apel reclamanta, însă prin decizia civilă nr. 334 din 15 august 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul a fost anulat ca netimbrat. În motivarea acestei decizii s-a reținut că apelanta nu a achitat taxa de timbru prevăzută de lege, deși a fost citată cu această mențiune. S-a mai reținut că după terminarea ședinței și pronunțarea hotărârii s-a depus la dosar o copie a chitanței ce face dovada achitării taxei de timbru. Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, susținând că în mod greșit Curtea de Apel București a anulat apelul ca netimbrat, întrucât au achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar până la termenul din data de 15 august 2006, ora 9 00 , cum li s-a pus în vedere, conform actelor atașate recursului.

În susținerea motivelor de recurs recurenta a depus, în copii xerox, ordinul de plată nr. 2103 din 15 august 2006 pentru taxa judiciară de timbru în valoare de 4,50 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, înregistrat la Curtea de Apel București prin fax, la data de 15 august 2006, ora 8 49 . Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și prevederile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce succed. Prin actele atașate recursului, aflate de altfel și în dosarul de apel, recurenta a făcut dovada îndeplinirii obligației de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997.

În atare situație, se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate prin care apelul a fost soluționat pe cale de excepție și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea pe fond a apelului. Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat în cauză, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a casa decizia recurată și a trimite cauza spre rejudecare instanței de apel, potrivit dispoziției art. 313 C. proc. civ. și cu observarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 334 din 15 august 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București, pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-11-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9650/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 525 din 17 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapo
ÎCCJ 2006-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9596/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 14 martie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul N.E., solicitând restrângerea exercitării dreptului acestuia
ÎCCJ 2008-06-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4273/2008
Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 708 F din 18 mai 2007, Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de rec
ÎCCJ 2006-11-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9654/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 613 din 4 mai 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul D.Ș. îm
ÎCCJ 2006-10-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8555/2006
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 298 din 6 martie 2006, Tribunalul București, secția a IV–a civilă, a respins ca nefondată acțiunea civilă introdusă în teme
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă