- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 23 noiembrie 2006
Decizia nr. 9596/2006 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 14 martie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul N.E., solicitând restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea cererii, întemeiate pe art. 38-39 din Legea nr. 248/2005 și Codul de procedură civilă, reclamanta a susținut că, la 14 februarie 2006, pârâtul a fost returnat din Germania, în baza Acordului de readmisie încheiat de această țară cu România, pentru nerespectarea condițiilor legale de intrare și ședere. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 372 din 17 martie 2006, a respins acțiunea, reținând că: - pârâtul a stat în Germania fără forme legale dar cu pașaport valabil; - reclamanta nu a dovedit împrejurări care ar justifica luarea măsurii restrângerii exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 335 din 15 august 2006, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamantă, reținând că apelanta nu și-a îndeplinit obligația referitoare la plata taxei de timbru. Reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ultimei hotărâri, cu trimitere pentru rejudecarea apelului. În motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, reclamanta a susținut că apelul era timbrat. Recurenta și-a dovedit afirmațiile prin înscrisurile de la filele 6, 8, 23-24 din dosarul curții de apel, potrivit cărora a solicitat judecarea în lipsă, a fost citată la 15 august 2006, ora 9 și în aceeași zi, la ora 8, 38, a comunicat instanței, în copie xerox, acte ce atestă plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Așa fiind, conform art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 335 din 15 august 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată. Trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2006.