ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2816/2006

Asupra contestației în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar constată următoarele; Prin sentința penală nr. 279 din 11 decembrie 2002, Tribunalul Suceava, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat-o pe inculpata F.S.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., și l-a condamnat pe inculpatul C.Șt.V., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen.; totodată, în baza art. 61 C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiționate în privința restului de 237 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală 659 din 18 iunie 2001 a Judecătoriei Suceava, rest ce a fost contopit în pedeapsa de 3 ani închisoare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că, în după-amiaza zilei de 16 septembrie 2000, inculpatul C.Șt.V. s-a deplasat la barul situat în incinta hotelului S., din cartierul Burdujeni, Suceava, unde s-a întâlnit cu numiții C.T.C., F.F. și V.I., în local aflându-se și partea vătămată C.G., care consuma băuturi alcoolice împreună cu cumnatul său, P.N. La un moment dat, F.F. și P.N. au început să se certe și, ca urmare, în bar s-a produs îmbulzeală, situație de care a profitat inculpatul C.Șt.V., care a îmbrâncit-o pe partea vătămată C.G. și i-a sustras din buzunarul hainei suma de 392.000 lei, încercând apoi să dispară prin fugă; în momentul în care a fost ajuns din urmă de partea vătămată, inculpatul, pentru a-și asigura scăparea, i-a aplicat acesteia o lovitură cu piciorul.

În ce o privește pe inculpata F.S., tribunalul a apreciat că probatoriul administrat nu a confirmat nici prezența acesteia la locul faptei și nici vinovăția în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și inculpatul C.Șt.V. În motivele scrise, parchetul a criticat hotărârea atacată pentru greșita achitare a inculpatei F.S. pentru fapta dedusă judecății, întrucât, din probele administrate, rezultă vinovăția acesteia, pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 61 C. pen., în ceea ce-l privește pe inculpatul C.Șt.V., precum și pentru greșita soluționare a laturii civile a cauzei, având în vedere că, deși în cursul urmăririi penale, partea vătămată C.G.

s-a constituit parte civilă, instanța a dispus confiscarea de la inculpat a sumei respective, în baza dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen. În apelul său, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 157 din 19 mai 2003, Curtea de Apel Suceava a găsit întemeiate doar criticile referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 61 C. pen. și la modul de soluționare a laturii civile a cauzei. Astfel, instanța de control judiciar, admițând ambele apeluri, a desființat, în parte, sentința atacată, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 61 C. pen., iar în baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în cauză, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 659 din 18 iunie 2001 a Judecătoriei Suceava, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

A dedus din pedeapsă prevenția, de la 17 ianuarie 2001 la 31 ianuarie 2001 și de la 31 ianuarie 2001 la 7 iunie 2002. A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen., și l-a obligat pe inculpatul C.Șt.V., în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 392.000 lei către partea civilă C.G., cu titlu de despăgubiri civile. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii pronunțate de prima instanță, a declarat, recurs în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, pentru motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 și 18 C. proc. pen., referitoare la greșita achitare a inculpatei F.S.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., și pentru greșita schimbare a încadrării juridice dată faptei săvârșită de inculpatul C.Șt.V., din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 99 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 99 C. pen. Prin decizia penală nr. 4605 din 17 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a casat decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 279 din 11 decembrie 2002 a Tribunalului Suceava, cu privire la greșita achitare a inculpatei F.S.

și la încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpatul C.Șt.V. În baza dispozițiilor art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 13 și a art. 75 lit. c) C. pen., a condamnat-o pe inculpata F.S. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen. Conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul C.Șt.V., din art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 99 C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 99 și urm. și a art. 13 C. pen., și l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare. A fost menținută revocarea liberării condiționate și a fost contopit restul rămas neexecutat, de 237 zile, din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată anterior, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca, în final, să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor casate. Pentru a pronunța această decizie, Curtea Supremă a reținut, în esență că, în ziua de 16 septembrie 2000, inculpatul minor C.Șt.V., la îndemnul coinculpatei F.S., a sustras, prin violență, de la partea vătămată C.G., suma de 392.000 lei bani pe care, ulterior, cei doi inculpați i-au împărțit, starea de fapt rezultând neîndoielnic din probele administrate la urmărirea penală și în cursul cercetării judecătorești la fond, probe care însă au fost greșit evaluate atât de prima instanță cât și de instanța de apel. Împotriva acestei din urmă decizii inculpata F.S. a formulat contestația în anulare de față, invocând cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) și lit. b) C. proc.

pen. Examinându-se contestația în anulare în raport cu cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., se constată că, pentru termenul la care s-a judecat recursul, 17 octombrie 2003, contestatoarea a fost legal citată, după cum s-a și consemnat, cu forța doveditoare proprie unui înscris autentic, în partea introductivă a deciziei contestate, procedura de citare îndeplinindu-se atât la adresa sa de domiciliu - Suceava, Aleea Dumbrăvii, cât și la cea la care locuia „fără forme legale” - Suceava, Str. 22 Decembrie. La aceleași două adrese fusese citată contestatoarea și la judecata în apel. La judecata în fond, inculpata a fost legal citată, pentru primul termen de judecată, la adresa de domiciliu, citația fiind primită de cumnata sa, după care, având în cunoștință termenele de judecată subsecvente, nu a mai fost citată; în fine, se constată că adresa de domiciliu a fost consemnată și în preambulul „declarației de inculpat”.

Împrejurarea, nedovedită, de altfel, că până la judecarea recursului, contestatoarea s-ar fi mutat la o altă adresă, rămâne fără nici o relevanță din moment ce ea a nesocotit obligația, la care se referă art. 177 alin. (3) C. proc. pen., de a încunoștința instanța de judecată de schimbarea intervenită; în lipsa acestei încunoștințări, procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art. 177 alin. (3) C. proc. pen., dacă citația a fost trimisă, ca în speță, la adresa arătată în declarația inculpatului. Așa fiind, cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., nu este incident, cu atât mai mult cu cât, invocând, ca alternativă, și cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc.

pen., contestatoarea recunoaște, implicit, că a avut cunoștință de termenul de judecată a recursului, ceea ce confirmă că a fost legal citată. Nu este incident nici cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen. Potrivit acestui text de lege, contestația în anulare se poate face și atunci „când partea dovedește că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare”; Această dublă imposibilitate de a se prezenta la judecata recursului și de a încunoștința instanța despre această împiedicare care se impune să fie dovedită în mod convingător de contestatoare, trebuie să fie determinată ori de un caz fortuit, ori de o cauză de forță majoră, ori de alte împrejurări asimilabile cazului fortuit sau forței majore, insurmontabile pentru cel ce le invocă.

În speță, contestatoarea s-a mărginit să afirme, fără a și dovedi, că, oricum, situația sa familială precară ar fi împiedicat-o să se prezinte la judecarea cauzei în recurs. Față de considerentele expuse, contestația în anulare formulată de condamnata F.S. urmează a fi respinsă, ca nefondată, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea F.S. împotriva deciziei penale nr. 4605 din 17 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Obligă contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei). Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2006.