ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2816/2006

Asupra contestației în anulare de față,

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 279 din 11 decembrie 2002,

Tribunalul Suceava, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat-o pe inculpata F.S.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit.

a) și e) C. pen., și l-a condamnat pe inculpatul C.Șt.V., la pedeapsa de 3 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit.

e), cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării

juridice, din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu

aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen.; totodată, în baza art. 61 C. pen., a fost

revocat beneficiul liberării condiționate în privința restului de 237 zile

rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală

659 din 18 iunie 2001 a Judecătoriei Suceava, rest ce a fost contopit în

pedeapsa de 3 ani închisoare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut,

în esență, că, în după-amiaza zilei de 16 septembrie 2000, inculpatul C.Șt.V.

s-a deplasat la barul situat în incinta hotelului S., din cartierul Burdujeni,

Suceava, unde s-a întâlnit cu numiții C.T.C., F.F. și V.I., în local aflându-se

și partea vătămată C.G., care consuma băuturi alcoolice împreună cu cumnatul

său, P.N.

La un moment dat, F.F. și P.N. au început să se certe

și, ca urmare, în bar s-a produs îmbulzeală, situație de care a profitat

inculpatul C.Șt.V., care a îmbrâncit-o pe partea vătămată C.G. și i-a sustras

din buzunarul hainei suma de 392.000 lei, încercând apoi să dispară prin fugă;

în momentul în care a fost ajuns din urmă de partea vătămată, inculpatul,

pentru a-și asigura scăparea, i-a aplicat acesteia o lovitură cu piciorul.

În ce o privește pe inculpata F.S., tribunalul a

apreciat că probatoriul administrat nu a confirmat nici prezența acesteia la

locul faptei și nici vinovăția în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost

trimisă în judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Suceava și inculpatul C.Șt.V.

În motivele scrise, parchetul a criticat hotărârea

atacată pentru greșita achitare a inculpatei F.S. pentru fapta dedusă

judecății, întrucât, din probele administrate, rezultă vinovăția acesteia,

pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 61 C. pen., în ceea ce-l privește

pe inculpatul C.Șt.V., precum și pentru greșita soluționare a laturii civile a

cauzei, având în vedere că, deși în cursul urmăririi penale, partea vătămată C.G.

s-a constituit parte civilă, instanța a dispus confiscarea de la inculpat a

sumei respective, în baza dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen.

În apelul său, inculpatul a solicitat reducerea

pedepsei.

Prin decizia penală nr. 157 din 19 mai 2003, Curtea

de Apel Suceava a găsit întemeiate doar criticile referitoare la greșita aplicare

a dispozițiilor art. 61 C. pen. și la modul de soluționare a laturii civile a

cauzei.

Astfel, instanța de control judiciar, admițând ambele

apeluri, a desființat, în parte, sentința atacată, a înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 61 C. pen., iar în baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în cauză,

cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 659 din 18

iunie 2001 a Judecătoriei Suceava, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea

mai grea, de 3 ani închisoare.

A dedus din pedeapsă prevenția, de la 17 ianuarie

2001 la 31 ianuarie 2001 și de la 31 ianuarie 2001 la 7 iunie 2002.

A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 118 lit. d) C.

pen., și l-a obligat pe inculpatul C.Șt.V., în solidar cu părțile responsabile

civilmente, la plata sumei de 392.000 lei către partea civilă C.G., cu titlu de

despăgubiri civile.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii

pronunțate de prima instanță, a declarat, recurs în termen legal, Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Suceava, pentru motivele de casare prevăzute de

dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 18 C. proc. pen., referitoare la

greșita achitare a inculpatei F.S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 25

raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., și pentru greșita

schimbare a încadrării juridice dată faptei săvârșită de inculpatul C.Șt.V.,

din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu aplicarea art.

99 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e), cu

aplicarea art. 99 C. pen.

Prin decizia penală nr. 4605 din 17 octombrie 2003,

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a casat decizia penală atacată,

precum și sentința penală nr. 279 din 11 decembrie 2002 a Tribunalului Suceava,

cu privire la greșita achitare a inculpatei F.S. și la încadrarea juridică dată

faptei săvârșite de inculpatul C.Șt.V.

În baza dispozițiilor art. 25, raportat la art. 211 alin.

(2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 13 și a art. 75 lit. c) C. pen., a

condamnat-o pe inculpata F.S. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C.

pen.

Conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea

juridică dată faptei comise de inculpatul C.Șt.V., din art. 211 alin. (2) lit.

e), cu aplicarea art. 99 C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu

aplicarea art. 99 și urm. și a art. 13 C. pen., și l-a condamnat pe inculpat la

3 ani închisoare.

A fost menținută revocarea liberării condiționate și

a fost contopit restul rămas neexecutat, de 237 zile, din pedeapsa de 2 ani

închisoare aplicată anterior, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând

ca, în final, să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale

hotărârilor casate.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea Supremă a

reținut, în esență că, în ziua de 16 septembrie 2000, inculpatul minor C.Șt.V.,

la îndemnul coinculpatei F.S., a sustras, prin violență, de la partea vătămată

C.G., suma de 392.000 lei bani pe care, ulterior, cei doi inculpați i-au

împărțit, starea de fapt rezultând neîndoielnic din probele administrate la

urmărirea penală și în cursul cercetării judecătorești la fond, probe care însă

au fost greșit evaluate atât de prima instanță cât și de instanța de apel.

Împotriva acestei din urmă decizii inculpata F.S. a

formulat contestația în anulare de față, invocând cazurile prevăzute de art. 386

lit. a) și lit. b) C. proc. pen.

Examinându-se contestația în anulare în raport cu

cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., se constată că, pentru

termenul la care s-a judecat recursul, 17 octombrie 2003, contestatoarea a fost

legal citată, după cum s-a și consemnat, cu forța doveditoare proprie unui

înscris autentic, în partea introductivă a deciziei contestate, procedura de

citare îndeplinindu-se atât la adresa sa de domiciliu - Suceava, Aleea

Dumbrăvii, cât și la cea la care locuia „fără forme legale” - Suceava, Str. 22

Decembrie. La aceleași două adrese fusese citată contestatoarea și la judecata

în apel. La judecata în fond, inculpata a fost legal citată, pentru primul

termen de judecată, la adresa de domiciliu, citația fiind primită de cumnata

sa, după care, având în cunoștință termenele de judecată subsecvente, nu a mai

fost citată; în fine, se constată că adresa de domiciliu a fost consemnată și

în preambulul „declarației de inculpat”.

Împrejurarea, nedovedită, de altfel, că până la

judecarea recursului, contestatoarea s-ar fi mutat la o altă adresă, rămâne

fără nici o relevanță din moment ce ea a nesocotit obligația, la care se referă

art. 177 alin. (3) C. proc. pen., de a încunoștința instanța de judecată de

schimbarea intervenită; în lipsa acestei încunoștințări, procedura de citare

este legal îndeplinită, potrivit art. 177 alin. (3) C. proc. pen., dacă citația

a fost trimisă, ca în speță, la adresa arătată în declarația inculpatului.

Așa fiind, cazul de contestație în anulare prevăzut

de art. 386 lit. a) C. proc. pen., nu este incident, cu atât mai mult cu cât,

invocând, ca alternativă, și cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen.,

contestatoarea recunoaște, implicit, că a avut cunoștință de termenul de

judecată a recursului, ceea ce confirmă că a fost legal citată.

Nu este incident nici cazul de contestație în anulare

prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit acestui text de lege, contestația în anulare

se poate face și atunci „când partea dovedește că, la termenul la care s-a

judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în imposibilitate de a se

prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare”;

Această dublă imposibilitate de a se prezenta la

judecata recursului și de a încunoștința instanța despre această împiedicare care

se impune să fie dovedită în mod convingător de contestatoare, trebuie să fie

determinată ori de un caz fortuit, ori de o cauză de forță majoră, ori de alte

împrejurări asimilabile cazului fortuit sau forței majore, insurmontabile

pentru cel ce le invocă.

În speță, contestatoarea s-a mărginit să afirme, fără

a și dovedi, că, oricum, situația sa familială precară ar fi împiedicat-o să se

prezinte la judecarea cauzei în recurs.

Față de considerentele expuse, contestația în anulare

formulată de condamnata  F.S. urmează a fi respinsă, ca nefondată, cu obligarea

contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare

formulată de contestatoarea F.S. împotriva deciziei penale nr. 4605 din 17

octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Obligă contestatoarea la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2006.