ÎCCJ, Decizia nr. 292/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 28 din 21 februarie 2001, Tribunalul Suceava, secția penală, a condamnat pe inculpații: S.I., C.V. și M.V. la câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74, art. 76 lit. b) C. pen. A constatat că părțile vătămate L.P., H.M., G.E., B.M. și P.S. nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciul fiind recuperat. Au fost respinse, ca nefondate, cererile de despăgubiri civile formulate de părțile vătămate B.F., H.M.E. și D.M. Din materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: La data de 25 iunie 1999, inculpații au efectuat diverse lucrări agricole în comuna Forăști, județul Suceava.

În jurul orelor 21,00 s-au deplasat la locuința inculpatului S.I. unde, împreună, au consumat băuturi alcoolice. În jurul orelor 2,00, ajunși în stare avansată de ebrietate, au hotărât să meargă la cosit la un cetățean din comuna Vadul Moldovei, sens în care au pus în faetonul proprietatea inculpatului S.I. 3 coase și alte instrumente agricole necesare acestei operațiuni, după care s-au deplasat cu acest mijloc de transport spre destinația menționată. În comuna Vadul Moldovei, inculpații au intrat într-un bar unde au mai consumat băuturi alcoolice, după care și-au continuat drumul. În apropierea morii din localitate au observat un număr de 8 persoane, ce se deplasau pe jos, în același sens, cu care au intrat în discuție, ocazie cu care au aflat că aceștia sunt din comuna Gherănești, județul Neamț.

Inculpații s-au oferit să-i conducă, cu mijlocul de transport amintit, până la ieșirea din comună. Părțile vătămate au fost de acord și au urcat în mijlocul de transport, cu bagajele ce le aveau asupra lor, în care se aflau obiecte personale și unelte de zidărie. În timpul deplasării, între inculpați și părțile vătămate au izbucnit discuții contradictorii. La ieșirea din comună, inculpații au oprit faetonul. Părțile vătămate au coborât din mijlocul de transport. Inculpații, prin lovire și amenințări, au controlat bagajele părților vătămate, răsturnând în mijlocul de transport uneltele și obiectele personale aflate în acestea. În același mod, inculpații au cerut părților vătămate banii și actele de identitate.

La refuzul acestora, inculpații le-au cerut să pună mâinile la ceafă și să depărteze picioarele, după care, în timp ce inculpatul C.V., având în mână o coadă de topor, le amenința cu bătaia, ceilalți doi inculpați le-au percheziționat, însușindu-și bunurile găsite asupra acestora. Astfel, părții vătămate H.M. i s-a sustras o brichetă și i s-au cauzat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale, părții vătămate B.M. i s-a sustras o brichetă și o cumpănă pentru zidărie și i s-au cauzat leziuni ce au necesitat 1-2 zile îngrijiri medicale. Părții vătămate B.F. i-au fost sustrase un cancioc și o mistrie, părții vătămate L.P. obiectele personale, părții vătămate G.E. o mistrie, iar părții vătămate D.M.

un cancioc și o mistrie. Celelalte părți vătămate au fost percheziționate, fără a li se sustrage bunuri, acte materiale ce îmbracă forma tentativei la infracțiunea de tâlhărie, absorbită în infracțiunea consumată comisă asupra celorlalte șase părți vătămate. După comiterea faptei, cei trei inculpați au continuat să lovească părțile vătămate, pe care le-au supus la exerciții de tip militar, pentru ca ulterior, tot prin amenințare, le-au determinat să părăsească locul săvârșirii faptei.

La individualizarea pedepselor instanța de fond a avut în vedere gradul concret de pericol social al faptelor comise, modul și împrejurările săvârșirii acestora, urmarea produsă, persoana inculpaților – infractori primari care au avut o poziție procesuală oscilantă, în raport de care a apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea, sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante, însă privative de libertate, este de natură a realiza scopul preventiv al pedepsei și reeducarea acestora. Împotriva hotărârii primei instanțe inculpații, fiecare în parte, au declarat apel, pe care nu l-au motivat, la termen solicitând achitarea, sens în care au susținut că nu au acționat cu intenția de a sustrage prin violență bunurile părților vătămate.

Curtea de Apel Suceava, secția penală, prin decizia penală nr. 247 din 8 octombrie 2001, a respins apelurile, ca nefondate, cu motivarea că susținerile inculpaților sunt contrazise de probele dosarului. Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpații S.I., C.V. și M.V. au declarat recurs, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei și suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor ce se vor aplica. Aceștia au susținut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare, întrucât ei nu au avut nici un moment intenția de a tâlhări părțile vătămate. Între ei și aceștia au avut loc unele neînțelegeri, care au degenerat în violențe. Actele de violență au fost exercitate atât de către inculpați cât și de părțile vătămate.

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 2399 din 14 mai 2002, a admis recursurile declarate de către inculpați, a casat hotărârile pronunțate în cauză numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate și, în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate fiecărui inculpat, pe durata termenului de încercare de 5 ani. S-a apreciat că ambele instanțe au reținut o corectă situație de fapte, încadrând faptele comise în textele de lege corespunzătoare și au aplicat pedepse just individualizate sub aspectul cuantumului. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor și anume prin privare de libertate, nu este cea mai potrivită.

S-a apreciat că scopul pedepselor poate fi atins și fără executare prin privare de libertate. Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) Partea I pct. 7 și 7 1 Teza I din Codul de procedură penală. S-a susținut că, deși instanțele au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele existente la dosar, dând o interpretare eronată împrejurărilor în care s-au comis faptele, au făcut o greșită încadrare juridică reținând dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. în loc de art. 33 lit. a) C. pen. Totodată, în raport de dispozițiile art. 81 alin. (3) C. pen., anterior modificării prin O.U.G.

nr. 207/2000, potrivit cărora suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, prevederile legii referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei erau inoperante, având în vedere că inculpații au fost condamnați pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 5 la 20 ani. Ca atare, modalitatea de individualizare a tratamentului sancționator aplicat inculpaților de către instanța de recurs contravine dispozițiilor legale menționate, așa încât se impune înlăturarea acestei prevederi, urmând ca pedepsele de câte 3 ani să fie executate prin privare de libertate.

În concluzie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și rejudecarea cauzei în limitele arătate. Recursul în anulare este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Criteriul referențial de evaluare și statuare asupra unității sau pluralității de infracțiuni este reprezentat de rezoluția infracțională, examinată sub aspectul unicității sau pluralității acesteia. Astfel, pentru ca mai multe acțiuni care, fiecare în parte, întrunesc elementele constitutive ale aceleași infracțiuni să constituie unitatea legală reglementată de art. 41 alin. (2) C. pen. este necesară îndeplinirea condiției privind săvârșirea acestora în baza aceleași rezoluții infracționale.

În cauză, s-a stabilit că în noaptea de 25 septembrie 1999, prin exercitarea de violențe și amenințări, inculpații au sustras de la opt părți vătămate mai multe bunuri. Potrivit art. 211 C. pen., infracțiunea de tâlhărie se săvârșește cu intenție directă, în sensul că făptuitorul își dă seama și dorește să săvârșească furtul, acționând asupra părții vătămate prin una din modalitățile prevăzute de textul legal menționat, ca acțiune secundară intrând în conținutul acestei infracțiuni. Cum, dat fiind conținutul complex al infracțiunii de tâlhărie, prin săvârșirea acesteia sunt afectate, concomitent, atât relațiile sociale referitoare la posesia și detenția bunurilor mobile, cât și relațiile sociale referitoare la viață, integritate corporală sau libertatea persoanei, rezultă că, în cazul pluralității de subiecți pasivi, fiecare suportă, în mod distinct, un rezultat autonom al acțiunii subiectului activ.

Prin urmare, fiecare acțiune, prin raportare la subiecții pasivi ai infracțiunii de tâlhărie, constituie consecința unei rezoluții infracționale distincte care, nefiind caracterizată de omogenitatea avută în vedere de dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., exclude reținerea acestora. În consecință, cele opt fapte, susceptibile de aceeași încadrare juridică, fiind săvârșite în baza unor rezoluții infracționale distincte, nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. Așadar, încadrarea activității infracționale, cu referire la toți inculpații, în infracțiunea de tâlhărie în formă continuată, în loc de 8 infracțiuni de tâlhărie aflate în concurs real, este greșită. Este de reținut că, pentru motivele expuse anterior, unitatea de timp și de loc constatată în cauză, este lipsită de relevanță sub aspectul examinat, acestea constituind doar împrejurări ce pot fi avute în vedere la individualizarea pedepselor.

Se constată astfel că, în cauză, faptelor săvârșite de inculpați li s-a dat o greșită încadrare juridică astfel că, sub acest aspect, recursul în anulare este fondat, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., corespunzător cazului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 din același cod. Mai este de reținut că inculpații și-au făcut toate apărările, cu referire la faptele comise, corect stabilite și recunoscute de altfel, că schimbarea încadrării juridice nu privește încadrarea faptelor într-o altă infracțiune prevăzută de Codul penal ci doar înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., așa încât nu poate fi primită apărarea privind neasigurarea dreptului la apărare al inculpaților ca urmare a schimbării încadrării juridice.

Potrivit art. 81 alin. (3) C. pen., anterior modificării acestuia prin O.U.G. nr. 207/2000, aplicat în raport de dispozițiile art. 13 din același cod, suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani. Or, inculpații au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 5 la 20 ani, așa încât suspendarea condiționată a executării pedepselor a fost dispusă cu nesocotirea dispozițiilor art. 81 alin. (3) C. pen. În consecință, recursul în anulare este fondat și sub aspectul acestei critici, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 1 C. proc.

pen., corespunzător cazului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza I din același cod. Examinând hotărârile atacate, se constată că, în raport de gradul concret de pericol social al faptelor comise, modul și împrejurările săvârșirii acestora, urmarea produsă, precum și persoana inculpaților, care sunt infractori primari, în mod corect s-a reținut de către prima instanță circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpaților, apreciindu-se că scopul și funcțiile pedepsei pot fi realizate prin aplicarea unor pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de norma incriminatoare. Ca atare, sub aspectul cuantumului și modalității de executare, prin privare de libertate, pedepsele apar ca fiind just individualizate, cu aplicarea cumulativă a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate cu privire la încadrările juridice reținute inculpaților, iar hotărârea instanței de recurs și cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate acestora, va înlătura dispozițiile art. 81 C. pen., va schimba încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 lit. b) C. pen. în opt infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen., cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. b) C. pen., pentru fiecare inculpat. În baza textelor legale menționate va condamna pe inculpați la câte opt pedepse de câte 3 ani închisoare, va face aplicația art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca inculpații menționați să execute, fiecare, 3 ani închisoare.

Totodată, din pedeapsa aplicată se va deduce, pentru fiecare inculpat, perioada executată prin reținere și arest preventiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 28 din 21 februarie 2001 a Tribunalului Suceava, deciziei penale nr. 247 din 8 octombrie 2001 a Curții de Apel Suceava și deciziei nr. 2399 din 14 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Casează hotărârile atacate, cu privire la încadrările juridice reținute inculpaților S.I., C.V. și M.V., iar decizia nr. 2399 din 14 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, și cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate acestora. Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. pentru toți inculpații. În baza art. 334 C. proc.

pen. schimbă încadrările juridice reținute inculpaților S.I., C.V. și M.V. din infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 lit. b) C. pen. în 8 infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen., cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen., pentru fiecare inculpat, texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpații menționați la câte 8 pedepse de câte 3 ani închisoare, fiecare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpații S.I., C.V. și M.V., vor executa pedeapsa de câte 3 ani închisoare, fiecare. Face aplicarea art. 71, art. 64 C. pen. Deduce din pedepse, pentru fiecare inculpat, perioada executată prin reținere și arest preventiv de la 26 iunie 1999 până la 26 iulie 1999. Pronunțată în ședință publică azi, 6 octombrie 2003.