ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2486/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 51 din

19 februarie 2003 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin neapelare la

14 martie 2003, a fost condamnat inculpatul P.M., la pedeapsa de 5 ani și 6

luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a), d) și c) cu aplicarea art. 13 C. pen.

În fapt, s-a reținut că, la

20 decembrie 2001, partea vătămată M.V., după ce a încasat o datorie de la un

prieten din comuna Șcheia, s-a deplasat la un bufet din sat unde a consumat

băuturi alcoolice. În acel local s-a întâlnit cu numitul P.I. și cu inculpații

P.M. și P.V., cu care, a continuat să consume băuturi alcoolice, până în jurul

orelor 22,00, când toți au plecat spre casă.

Pe drum, P.I. s-a despărțit

de ceilalți trei, sfătuindu-i pe inculpați să aibă grijă cum se comportă,

întrucât auzise că intenționează să sustragă banii părții vătămate.

Cu toate acestea, inculpații

i-au pus piedică părții vătămate, au îmbrâncit-o, i-au prins mâinile, profitând

că aceasta se afla în stare de ebrietate, după care, i-au sustras din buzunarul

hainei, suma de 1.800.000 lei, apoi au plecat în fugă de la locul faptei.

Ajunși pe uliță, cei doi au împărțit banii sustrași.

Tribunalul Suceava a emis la

28 martie 2003, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 62/2003, iar

condamnatul P.M. fiind dat în urmărire generală de către organele de poliție și

apoi în urmărire internațională, conform mesajului B.N.I. nr. 12030 din 18

decembrie 2003.

Întrucât persoana urmărită a

fost identificată pe teritoriul Italiei, instanța de executare în temeiul art. 9

și 67 din Legea nr. 302/2004 a constatat că sunt îndeplinite cerințele legii

pentru a se solicita extrădarea condamnatului P.M. și a sesizat Ministerul

Justiției pentru a întocmi și transmite cererea de extrădare.

Ca urmare, autoritățile

judiciare italiene au aprobat cererea, au luat măsura arestării condamnatului P.M.,

la data de 7 octombrie 2007, iar această persoană a fost extrădată în România

la data de 22 decembrie 2008.

Prin cererea înregistrată la

30 ianuarie 2009, condamnatul P.M. a solicitat Tribunalului Suceava să

procedeze, în baza art. 521

1

C. proc. pen., la o rejudecare a cauzei

după extrădare.

În motivarea cererii,

condamnatul a susținut că nu a fost prezent la nici un termen de judecată la

instanța de fond, fiind plecat la muncă în străinătate și că a fost judecat și

condamnat în lipsă.

Prin sentința penală nr. 79

din 18 martie 2009 a Tribunalului Suceava a fost respinsă cererea de rejudecare

formulată de condamnatul P.M. cu motivarea că judecarea în lipsă a cauzei

penale a fost consecința renunțării voluntare din partea acuzatului la dreptul

său de a fi prezent în instanță pentru a-și face apărările.

S-a reținut de către

instanță că inculpatul a avut cunoștință de acuzațiile ce-i sunt aduse și de

consecințele juridice ale faptelor pe care le-a recunoscut în mod neechivoc,

acesta părăsind țara și sustrăgându-se de la judecarea cauzei și executarea

pedepsei ce avea să-i fie aplicată.

Curtea de Apel Suceava, secția

penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 25 din 4 mai 2009, a

respins apelul declarat de condamnat împotriva soluției tribunalului de

respingere a cererii de rejudecare, considerând nefondate criticile formulate,

în sensul că erau incidente dispozițiile art. 522

1

raportat la art. 405

– art. 408 C. proc. pen.

Astfel, instanța de control

judiciar a considerat că persoana condamnatului a avut o conduită culpabilă, a

avut cunoștință de acuzațiile aduse, fiind prezent în cursul urmăririi penale

și audiat, după care s-a sustras de la soluționarea cauzei și de la executarea

pedepsei, plecând în altă țară.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs condamnatul care a susținut că, cererea de rejudecare era

îndreptățită, că în cauză erau întrunite cerințele legii pentru a se proceda la

o nouă judecată, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale în cadrul

unui proces echitabil.

S-a solicitat casarea

deciziei atacate și a sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre

rejudecare la Tribunalul Suceava.

Recursul declarat este

întemeiat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., în cazul în care se cere

extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi

judecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea

condamnatului.

Dispozițiile art. 405 – art.

408 se aplică în mod corespunzător.

Pe de altă parte, conform art.

34 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, noua procedură de judecată are drept scop

salvgardarea dreptului la apărare al persoanei care nu a cunoscut de existența procesului

pornit împotriva sa și nu a putut să-și facă apărări.

Din examinarea acestor texte

rezultă că pentru rejudecarea unei persoane extrădate, este necesară

îndeplinirea condiției cumulative ca persoana să fi fost judecată și condamnată

în lipsă.

Având în vedere aceste

proceduri, instanța de fond avea obligația să examineze dacă era îndeplinită

condiția privind judecarea și condamnarea în lipsă și în caz afirmativ să

treacă la rejudecarea celui judecat în lipsă și apoi extrădat.

Analizând actele dosarului

se constată că inculpatul P.M. a fost audiat la urmărirea penală la datele de

23 decembrie 2001 și 17 ianuarie 2001, că ulterior a fost trimis în judecată

prin rechizitoriul nr. 119/P/2001 din 19 septembrie 2002 al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Suceava fără prezentarea materialului de urmărire penală,

întrucât acesta era plecat la muncă în străinătate, potrivit propriilor

susțineri.

Tot astfel, după sesizarea

instanței, inculpatul P.M. a fost citat la domiciliul său legal, iar judecarea

cauzei s-a făcut în lipsă, el fiind tot în străinătate. Chiar partea vătămată

din cauză a înștiințat instanța despre această împrejurare.

De asemenea, în

procesul-verbal din 28 ianuarie 2003 aflat în dosarul primei instanțe s-a

consemnat de către un lucrător al Poliției Burdujeni, care primise spre executare

un mandat de aducere la tribunal a inculpatului P.M., că acesta de 3-4 luni ar

fi plecat în Portugalia.

Rezultă deci, că persoana

condamnată nu a cunoscut de existența procesului pe rolul Tribunalului Suceava

și că a fost judecată și condamnată în lipsă.

Fiind întrunite cerințele dispozițiilor

legale evocate, instanțele erau datoare să procedeze la rejudecarea cauzei după

extrădare, respectând dreptul persoanei extrădate la un proces echitabil,

constând în posibilitatea de a fi audiată, de a interoga martorii și părțile

din proces, de a propune și administra probe în apărare referitoare la starea

de fapt, la vinovăție, la încadrarea juridică a infracțiunii (a susținut că

este complice la faptă, nu coautor) și chiar în legătură cu pedeapsa.

Concluzia instanțelor în

sensul că judecata în lipsă ar fi consecința renunțării voluntare a acuzatului

de a fi prezent în instanță pentru a-și face apărări, nu poate fi primită,

rezultând că în realitate, recurentul nu a cunoscut de existența procesului pe

rolul Tribunalului Suceava și că a fost judecat și condamnat în lipsă.

Ca atare, alegația

instanțelor în sensul că în mod neechivoc recurentul ar fi renunțat la dreptul

său de a fi prezent în instanță și de a se apăra este lipsită de fundament

probator și nu poate fi primită.

Întrucât a cunoscut soluția

de condamnare cu prilejul extrădării din Italia, recurentul are îndreptățirea

legală de a cere ca instanța, după ce îl va audia, să dispună din nou asupra

fondului acuzațiilor ce i-au fost aduse în cadrul unui proces echitabil,

potrivit art. 6&1 din C.A.D.O.L.F. (Cazul „C. și/ R. contra Italiei”).

Față de considerentele ce

preced, Curtea constată că decizia atacată și hotărârea primei instanțe au fost

pronunțate cu înfrângerea dispozițiilor legale evocate și că recurentului

condamnat i-a fost produsă, potrivit art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., o

vătămare a drepturilor sale care nu poate fi înlăturată decât prin casarea

hotărârilor și reluarea judecății.

În consecință, în vederea

aflării adevărului și a justei soluționări a cauzei și în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) alin. (2) C. proc. pen., Curtea urmează a admite recursul

declarat de condamnatul P.M., a casa decizia atacată și sentința primei

instanțe și a trimite cauza spre rejudecare, potrivit dispozițiilor evocate, la

Tribunalul Suceava.

Se va stabili ca onorariul

pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

condamnatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 25 din 4 mai 2009 a Curții de

Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia atacată și

sentința penală nr. 79 din 18 martie 2009 a Tribunalului Suceava, secția penală,

și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava.

Onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 iunie 2009.