ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2486/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 51 din 19 februarie 2003 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin neapelare la 14 martie 2003, a fost condamnat inculpatul P.M., la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și c) cu aplicarea art. 13 C. pen. În fapt, s-a reținut că, la 20 decembrie 2001, partea vătămată M.V., după ce a încasat o datorie de la un prieten din comuna Șcheia, s-a deplasat la un bufet din sat unde a consumat băuturi alcoolice. În acel local s-a întâlnit cu numitul P.I. și cu inculpații P.M. și P.V., cu care, a continuat să consume băuturi alcoolice, până în jurul orelor 22,00, când toți au plecat spre casă.

Pe drum, P.I. s-a despărțit de ceilalți trei, sfătuindu-i pe inculpați să aibă grijă cum se comportă, întrucât auzise că intenționează să sustragă banii părții vătămate. Cu toate acestea, inculpații i-au pus piedică părții vătămate, au îmbrâncit-o, i-au prins mâinile, profitând că aceasta se afla în stare de ebrietate, după care, i-au sustras din buzunarul hainei, suma de 1.800.000 lei, apoi au plecat în fugă de la locul faptei. Ajunși pe uliță, cei doi au împărțit banii sustrași. Tribunalul Suceava a emis la 28 martie 2003, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 62/2003, iar condamnatul P.M. fiind dat în urmărire generală de către organele de poliție și apoi în urmărire internațională, conform mesajului B.N.I.

nr. 12030 din 18 decembrie 2003. Întrucât persoana urmărită a fost identificată pe teritoriul Italiei, instanța de executare în temeiul art. 9 și 67 din Legea nr. 302/2004 a constatat că sunt îndeplinite cerințele legii pentru a se solicita extrădarea condamnatului P.M. și a sesizat Ministerul Justiției pentru a întocmi și transmite cererea de extrădare. Ca urmare, autoritățile judiciare italiene au aprobat cererea, au luat măsura arestării condamnatului P.M., la data de 7 octombrie 2007, iar această persoană a fost extrădată în România la data de 22 decembrie 2008. Prin cererea înregistrată la 30 ianuarie 2009, condamnatul P.M. a solicitat Tribunalului Suceava să procedeze, în baza art. 521 1 C. proc.

pen., la o rejudecare a cauzei după extrădare. În motivarea cererii, condamnatul a susținut că nu a fost prezent la nici un termen de judecată la instanța de fond, fiind plecat la muncă în străinătate și că a fost judecat și condamnat în lipsă. Prin sentința penală nr. 79 din 18 martie 2009 a Tribunalului Suceava a fost respinsă cererea de rejudecare formulată de condamnatul P.M. cu motivarea că judecarea în lipsă a cauzei penale a fost consecința renunțării voluntare din partea acuzatului la dreptul său de a fi prezent în instanță pentru a-și face apărările. S-a reținut de către instanță că inculpatul a avut cunoștință de acuzațiile ce-i sunt aduse și de consecințele juridice ale faptelor pe care le-a recunoscut în mod neechivoc, acesta părăsind țara și sustrăgându-se de la judecarea cauzei și executarea pedepsei ce avea să-i fie aplicată.

Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 25 din 4 mai 2009, a respins apelul declarat de condamnat împotriva soluției tribunalului de respingere a cererii de rejudecare, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că erau incidente dispozițiile art. 522 1 raportat la art. 405 – art. 408 C. proc. pen. Astfel, instanța de control judiciar a considerat că persoana condamnatului a avut o conduită culpabilă, a avut cunoștință de acuzațiile aduse, fiind prezent în cursul urmăririi penale și audiat, după care s-a sustras de la soluționarea cauzei și de la executarea pedepsei, plecând în altă țară. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul care a susținut că, cererea de rejudecare era îndreptățită, că în cauză erau întrunite cerințele legii pentru a se proceda la o nouă judecată, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale în cadrul unui proces echitabil.

S-a solicitat casarea deciziei atacate și a sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Suceava. Recursul declarat este întemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi judecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. Dispozițiile art. 405 – art. 408 se aplică în mod corespunzător. Pe de altă parte, conform art. 34 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, noua procedură de judecată are drept scop salvgardarea dreptului la apărare al persoanei care nu a cunoscut de existența procesului pornit împotriva sa și nu a putut să-și facă apărări.

Din examinarea acestor texte rezultă că pentru rejudecarea unei persoane extrădate, este necesară îndeplinirea condiției cumulative ca persoana să fi fost judecată și condamnată în lipsă. Având în vedere aceste proceduri, instanța de fond avea obligația să examineze dacă era îndeplinită condiția privind judecarea și condamnarea în lipsă și în caz afirmativ să treacă la rejudecarea celui judecat în lipsă și apoi extrădat. Analizând actele dosarului se constată că inculpatul P.M. a fost audiat la urmărirea penală la datele de 23 decembrie 2001 și 17 ianuarie 2001, că ulterior a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 119/P/2001 din 19 septembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava fără prezentarea materialului de urmărire penală, întrucât acesta era plecat la muncă în străinătate, potrivit propriilor susțineri.

Tot astfel, după sesizarea instanței, inculpatul P.M. a fost citat la domiciliul său legal, iar judecarea cauzei s-a făcut în lipsă, el fiind tot în străinătate. Chiar partea vătămată din cauză a înștiințat instanța despre această împrejurare. De asemenea, în procesul-verbal din 28 ianuarie 2003 aflat în dosarul primei instanțe s-a consemnat de către un lucrător al Poliției Burdujeni, care primise spre executare un mandat de aducere la tribunal a inculpatului P.M., că acesta de 3-4 luni ar fi plecat în Portugalia. Rezultă deci, că persoana condamnată nu a cunoscut de existența procesului pe rolul Tribunalului Suceava și că a fost judecată și condamnată în lipsă.

Fiind întrunite cerințele dispozițiilor legale evocate, instanțele erau datoare să procedeze la rejudecarea cauzei după extrădare, respectând dreptul persoanei extrădate la un proces echitabil, constând în posibilitatea de a fi audiată, de a interoga martorii și părțile din proces, de a propune și administra probe în apărare referitoare la starea de fapt, la vinovăție, la încadrarea juridică a infracțiunii (a susținut că este complice la faptă, nu coautor) și chiar în legătură cu pedeapsa. Concluzia instanțelor în sensul că judecata în lipsă ar fi consecința renunțării voluntare a acuzatului de a fi prezent în instanță pentru a-și face apărări, nu poate fi primită, rezultând că în realitate, recurentul nu a cunoscut de existența procesului pe rolul Tribunalului Suceava și că a fost judecat și condamnat în lipsă.

Ca atare, alegația instanțelor în sensul că în mod neechivoc recurentul ar fi renunțat la dreptul său de a fi prezent în instanță și de a se apăra este lipsită de fundament probator și nu poate fi primită. Întrucât a cunoscut soluția de condamnare cu prilejul extrădării din Italia, recurentul are îndreptățirea legală de a cere ca instanța, după ce îl va audia, să dispună din nou asupra fondului acuzațiilor ce i-au fost aduse în cadrul unui proces echitabil, potrivit art. 6&1 din C.A.D.O.L.F. (Cazul „C. și/ R. contra Italiei”). Față de considerentele ce preced, Curtea constată că decizia atacată și hotărârea primei instanțe au fost pronunțate cu înfrângerea dispozițiilor legale evocate și că recurentului condamnat i-a fost produsă, potrivit art. 197 alin. (1) și (4) C. proc.

pen., o vătămare a drepturilor sale care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârilor și reluarea judecății. În consecință, în vederea aflării adevărului și a justei soluționări a cauzei și în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) alin. (2) C. proc. pen., Curtea urmează a admite recursul declarat de condamnatul P.M., a casa decizia atacată și sentința primei instanțe și a trimite cauza spre rejudecare, potrivit dispozițiilor evocate, la Tribunalul Suceava. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de condamnatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 25 din 4 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 79 din 18 martie 2009 a Tribunalului Suceava, secția penală, și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2009.