ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5852/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5852/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Reclamantul O.V., prin cererea

înregistrată la 5 ianuarie 1988 sub nr. 22 pe rolul Judecătoriei sectorului 2,

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC S. SA, Ministerul Finanțelor,

Ministerul Privatizării și F.P.S., să se constate nulitatea absolută a

înscrierii S.P.I.C. S.A.R. (în prezent SC S. SA), pe listele anexe la Decretul

nr. 134/1949; să se constate validitatea neîntreruptă a dreptului de

proprietate a autorilor săi, defuncții B.N. și B.E., bunicii materni și O.S.,

mama sa, asupra a 66,6% din patrimoniul fabricii S.P.I.C. S.A.R respectiv teren

în suprafață de 17.322,66 mp, clădiri, instalații, accesorii materii prime,

mărfuri preluate cu inventar de reprezentanții puterii comuniste; să se

constate dreptul de proprietate al reclamantului, în calitate de unic

moștenitor, asupra cotei de 66,6%.

S-a solicitat, de asemenea, chemarea

în judecată, în condițiile art. 57-59 C. proc. civ. a coproprietarilor cotei de

33,3% a fabricii .

Față de valoarea obiectului cererii

de revendicare, astfel cum a fost modificat la 13 martie 1998, instanța, prin

sentința civilă nr. 4695 din 13 martie 1998, a declinat competența de

soluționare a cererii modificatoare (constatarea validității neîntrerupte a

dreptului de proprietate, efectuarea cuvenitelor modificări în privatizarea SC

S. SA, obligarea FPS și SC S. să transmit reclamantului în deplină proprietate

numărul de acțiuni, radierea dreptului statului din registrul de acțiuni asupra

procentului de acțiuni) în favoarea Tribunalului București.

Această din urmă instanță, prin

sentința civilă nr. 810 din 29 iunie 2000 pronunțată în dosarul nr. 1135/1998,

a respins cererea principală și cererile de intervenție pentru lipsa calității

procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor, SC A.G. SA și SC S. SA;

s-a dispus disjungerea cererii privind constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 136 din 8 aprilie 1999 privind vânzarea

de acțiuni S. încheiat între FPS și SC A.G. SA.

Curtea de Apel București, secția a III

a civilă, prin decizia civilă nr. 233 din 3 mai 2001 pronunțată în dosarul nr.

4047/2000, a desființat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond

la aceeași instanță, constatând că pârâții au calitate procesuală pasivă în

acțiunea în revendicare formulată. Deasemenea a fost menținută dispoziția de

disjungere a capătului de cerere privind nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni. Instanța de apel a dispus, totodată, disjungerea

apelului declarat de intervenienții principali F.M. și M.E.

Totodată, prin încheierea din Camera

de consiliu de la 5 septembrie 2001, cererea de îndreptare a erorii materiale

cuprinse în decizie a fost respinsă. Deasemenea, prin încheierea din Camera de

consiliu de la 5 octombrie 2001 a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii

materiale și de completare a încheierii de ședință din 5 septembrie 2001. O

nouă cerere de îndreptare a erorii materiale existente în cuprinsul deciziei

civile nr. 233A din 3 mai 2001 a fost respinsă, ca nefondată prin încheierea din

Camera de consiliu de la 17 aprilie 2004, cu motivarea că cererea de a se trece

în dispozitiv și concluziile din finalul considerentelor nu întrunesc

dispozițiile art. 281 C. proc. civ.

Decizia pronunțată în apel a devenit

irevocabilă urmare a respingerii recursurilor declarate de Ministerul

Finanțelor Publice și A.P.A.P.S. (fost F.P.S.). S-a luat act prin decizie de

faptul că reclamantul a renunțat la judecarea cererii principale în

contradictoriu cu A.P.A.P.S. și SC A.G. SA

În fond, după rejudecare, Tribunalul

București, secția a III a civilă, prin sentința civilă nr. 217 din 4 martie

2004 pronunțată în dosarul nr. 1280/2003 a respins acțiunea pentru lipsa

calității procesuale active a reclamantului, iar cererea de chemare în garanție

a Ministerului Finanțelor Publice, ca inadmisibilă. Instanța reține că

reclamantul nu poate fi considerat continuator în drepturi al persoanei

juridice care și-a încetat activitatea, deoarece calitatea de acționari ai

autorilor reclamantului, coroborată cu dovada calității de succesor a

reclamantului nu poate substitui lipsa titlului de proprietate asupra

imobilelor sau asupra unei cote indivize din imobil.

Apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței a fost admis de Curtea de Apel București, secția a III a

civilă, prin decizia civilă nr. 1461 din 22 iunie 2004, iar hotărârea a fost

schimbată în parte în sensul respingerii cererii principale ca inadmisibilă; au

fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Prin considerentele deciziei s-au

reținut cele ce succed.

Calificarea dată de prima instanță

cererii de chemare în garanție a pârâtului ca fiind drept o modificare a

cererii de chemare în judecată este corectă întrucât este inadmisibilă o cerere

de chemare în garanție formulată de către reclamant împotriva unui pârât.

Modalitatea în care reclamantul a

înțeles să formuleze petitul cererii de chemare în judecată în ultima

modificare, 15 decembrie 2003, tinde la eludarea căii administrative prevăzute

de Legea nr. 10/2001, deoarece obiectul cererii îl constituie obligația de

reparare a prejudiciului suferit, în calitate de persoană îndreptățită potrivit

art. 3 lit. b) raportat la art. 18 lit. a) din lege.

Prima instanță a reținut netemeinic

tardivitatea modificării deoarece a fost depusă înainte de prima zi de înfățișare,

26 aprilie 2004, la 15 decembrie 2003.

Reține instanța că reclamantul ar fi

putut continua acțiunea în retrocedarea imobilului, dar prin modificare

formulează în fapt o noua cerere de reparație prin echivalent.

Inadmisibilitatea căii procesuale a

acțiunii în justiție nu aduce atingere principiului constituțional al accesului

liber la justiție întrucât acest drept trebuie exercitat în condițiile, formele

și termenele prevăzute de lege.

Prin decizia civilă nr. 1677A din 3

septembrie 2004 cererea apelantului privind lămurirea și întinderea

dispozitivului deciziei sus arătate a fost respinsă ca neîntemeiată cu

motivarea că a răspunde nelămuririi subiective referitoare la tehnica juridică

echivalează cu acordarea de consultații juridice sub aspectul modalității de

redactare a dispozitivului unei decizii pronunțate în apel, prevederile art.

129 alin. (3) C. proc. civ. nefiind aplicabile în acest caz.

Apelantul a declarat recurs

împotriva acestor două decizii precum și împotriva încheierii de ședință de la

17 iunie 2004 dată în camera de consiliu în dosarul nr. 4047/2001 a Curții de

Apel București, secția a III a civilă.

Prin motivele de recurs este

criticată decizia civilă nr. 1461 din 22 iunie 2004 pentru considerentele ce

urmează, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Cererea formulată la 18 decembrie

2003 nu modifică obiectul și cauza acțiunii principale ci doar s-a mărit

câtimea obiectului cererii la peste 47 miliarde lei, astfel încât s-a făcut o

greșită aplicare a dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Acțiunea formulată este o acțiune în

revendicare imobiliară, astfel cum s-a reținut și prin decizia Curții Supreme

de Justiție, respectiv restituirea imobilului Fabrica F. de la SC S., pentru că

nu a operat naționalizarea în temeiul Legii nr. 119/1948 ori a Decretului nr.

134/1949.

Nici un moment acțiunea nu a fost

întemeiată în baza Legii nr. 10/2001 deoarece recurentul a înțeles să continue

acțiunea în baza dreptului comun.

Decizia a fost dată cu aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 deoarece nu s-a cerut

nici suspendarea, nici renunțarea la litigiu.

Hotărârea cuprinde motive străine,

contradictorii față de natura pricinii deoarece motivarea se bazează pe Legea

nr. 10/2001, când obiectul acțiunii este revendicarea imobilului mai sus

arătat.

Decizia civilă nr. 1677/A din 3

septembrie 2004 este criticată în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

întrucât nu a fost vorba de o nelămurire subiectivă ci de lămurire a

dispozitivului deciziei civile nr. 1461/A/2004, deoarece, cu toate că se admite

apelul, acțiunea se respinge ca inadmisibilă, înrăutățindu-se situația

apelantului în propria cale de atac.

Prin motivele de recurs formulate,

încheierea din camera de consiliu de la 17 iunie 2004, este criticat în baza

dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în sensul că erorile

solicitate a fi înlăturate sunt erori de fapt și nu de drept, fiind astfel

întrunite dispozițiile art. 281 C. proc. civ., deoarece pe calea rectificării

se pot trece în dispozitivul hotărârii concluzii existente în considerente, dar

nemenționate de la început și în dispozitiv.

Încheierea este lipsită de o

motivație cât timp se arată doar că nu sunt întrunite dispozițiile art. 281 C.

proc. civ.

Analizând hotărârile recurate, prin

prisma criticilor formulate și în raport de probele administrate în toate

etapele procesuale, Înalta Curte a reținut următoarele:

Între principiile care guvernează

procesul civil se află și disponibilitatea și imputabilitatea.

Disponibilitatea în procesul civil

desemnează, în sens material, dreptul părții de a dispune de obiectul

procesului. În sensul art. 129 alin. ultim C. proc. civ., părțile determină

limitele judecății și obiectul acesteia, cu respectarea și a dispozițiilor art.

17, art. 49-56, art. 57-59, art. 120 și art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cererea formulată la 15

decembrie 2003 intitulat „note scrise” ce a fost caracterizat în condițiile

art. 84 C. proc. civ., drept acțiune modificatorie a petitului acțiunii (filele

87-97 din dosar nr. 1280/2003), recurentul-reclamant a solicitat mărirea

câtimii obiectului pricinii la „47.213.133.159 la 14 februarie 2001 + rata

inflației la data reevaluării patrimoniului, dată convențională, nu bazat pe

Legea nr. 10/2001 în drept”.

Față de multiplele precizări făcute,

recurentul înțelege să sintetizeze obiectul procesului ca fiind acela de

constatare a nulității absolute și de inopozabilitate a titlului statului, de

revendicare/echivalent în acțiuni S. și obligațiile de a da și de a face a SC

S. SA (f.91 dosar nr. 1280/2003).

În drept cererea este întemeiată în

baza dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958, Legea nr. 119/1948,

Decretul nr. 134/1949, art. 475, art. 480 și art. 1073 C. civ.

În finalul cererii se precizează că

nici un moment reclamantul „nu a înțeles să ratifice actul de naționalizare de

la 11 iunie 1948 sau de la 1949” neavând relevanță faptul solicitării de

acțiuni și de la A.P.A.P.S. în baza art. 32 din Legea nr. 10/2001.

Calificarea dată de instanța de

apel, cererii modificatoare, este în contradicție cu petitul formulat,

majorarea câtimii obiectului cererii, și care atrage aplicarea dispozițiilor

art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în sensul că cererea nu se socotește

modificată atunci când reclamantul mărește cuantumul obiectului cererii.

Prin decizia pronunțată în apel s-a

modificat obiectul și cauza litigiului, din acțiunea în revendicare întemeiat

în baza dispozițiilor art. 480 C. civ., în acțiunea de stabilire a unor măsuri

reparatorii prin echivalent, întemeiat în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ ., potrivit cu care

judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Ca atare, în temeiul art. 312 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte, reținând că instanța a cărei hotărâre este

recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, va admite

recursul și va casa decizia, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre

rejudecarea apelului.

Față de soluția ce se va pronunța în

recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1461/A din 22 iunie 2004,

cererea de îndreptare a erorilor materiale și de completare a dispozitivului

deciziei arătate a rămas fără obiect, urmare a casării hotărârii.

Drept urmare, recursul declarat

împotriva deciziei nr. 1677/A din 3 septembrie 2004 va fi admis, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., în sensul modificării hotărârii

astfel cum s-a arătat, rămânerea fără obiect a cererii întemeiate în baza

dispozițiilor art. 281, art. 281

1

și art. 282

2

C. proc.

civ.

Referitor la recursul declarat

împotriva încheierii de ședință de la 17 iunie 2004 pronunțată în camera de

consiliu în dosarul nr. 4047/2001, Înalta Curte va reține cele ce se vor arăta.

Prin decizia civilă nr. 233/A din 3

mai 2001, sentința civilă nr. 810 din 28 iunie 2000 prin care se constatase

lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, F.P.S., SC

A.G. SA și SC S. SA, a fost desființată, iar cauza trimisă pentru judecarea pe

fond a acțiunii, constatând că pârâtele au calitate procesuală pasivă.

Apelantul a solicitat îndreptarea

deciziei nr. 233/A/2001 în sensul de a se trece în dispozitiv și concluziile

din finalul considerentelor de la pagina 6, alin. (7), referitoare la calitatea

procesuală activă a reclamantului și a interesului său în formularea acțiunii

în revendicare, conform art. 281 C. proc. civ.

Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc.

civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile

părților sau cele de calcul precum și orice alte erori materiale din hotărâri

sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

În temeiul prevederilor art. 281

alin. (1) C. proc. civ. nu se poate obține rectificarea dispozitivului

hotărârii, în sensul solicitat, în condițiile în care aceste aspecte, calitatea

procesuală activă și interesul, nu au constituit obiectul dezbaterilor din apel

deoarece instanța nu a fost investită de nici una dintre părți cu soluționarea

unor atari excepții.

Soluția pronunțată, chiar dacă

motivarea este sumară, este dată cu respectarea dispozițiilor de procedură

arătate.

Pentru considerentele arătate,

reținând că motivele de recurs întemeiate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamantul O.V. împotriva deciziei nr. 1461 din 22 iunie 2004 a Curții de Apel

București, secția a III a civilă, și a deciziei nr. 1677 din 3 septembrie 2004

a aceleiași instanțe.

Casează decizia nr. 1461 din 22

iunie 2004 și trimite cauza spre rejudecarea apelului.

Modifică decizia nr. 1677 din 3

septembrie 2004 în sensul că respinge cererea ca rămasă fără obiect.

Respinge ca nefondat recursul

declarat împotriva încheierii de ședință de la 17 iunie 2004 pronunțată în

dosarul nr. 4047/2001 de Curtea de Apel București, secția a III a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 iunie 2006.