ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8934/2005

Asupra recursului de față constată: Prin cererea înregistrată la 10 mai 2004 reclamanta Universitatea Toulouse II, Le Mirail, EPSCT, Franța și Centrul Național de Cercetări Științifice, EPST, Franța au solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.A.A.M., să se constate încălcarea drepturilor de autor deținute de reclamante cu privire la studiul intitulat „Ancient Gold Mines of Dacia”; să fie obligată pârâta la 1 leu daune morale; să fie obligată pârâta să retragă de îndată studiul de pe website-ul www.roșiamontana.org . și să fie obligată pârâta să publice într-un cotidian național de largă circulație sau pe pagina introductivă a aceluiași website un comunicat de presă prin care să-și ceară scuze pentru încălcarea dreptului de autor și să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea cererii s-a arătat că angajații reclamantelor au realizat, în colaborare cu Laboratorul de Arheologie și Istorie și cu Muzeul Național de Istorie al României un studiu geologic și arheologic în zona Roșia Montană, intitulat „Ancient Gold Mines of Dacia”. Reclamanții au constatat publicarea studiului, fără acordul lor, pe pagina de internet www.roșiamontana.org. Fiind în prezența unei opere științifice, protejată conform art. 7 din Legea nr. 8/1996, le-au fost încălcate reclamanților o serie de drepturi: reproducerea fără drept a studiului, dreptul de a aduce studiul la cunoștința publicului la data și în modalitatea considerate adecvate de către autori.

Prin sentința civilă nr. 775 din 8 septembrie 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea reclamanților ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, față de prezumția reglementată de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, conform căreia se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică. Curtea de Apel București, secția a IX - a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 135 de la 21 aprilie 2005 pronunțată în dosar nr. 74/2005, a menținut hotărârea primei instanțe, urmare a respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamantă.

Pentru a pronunța decizia, instanța de apel a reținut cele ce succed. Aducerea la cunoștința publică a studiului s-a făcut pentru prima dată de către pârâtă, prin plasarea acestuia pe site-ul www.roșiamontana.org ., autori fiind B.C., etc. Prin urmare, prezumția instituită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 operează în favoarea persoanelor fizice menționate pe prima pagină a studiului ca fiind autori ai acestuia. Decizia a fost recurată de reclamanți pentru motivele ce au fost întemeiate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C . proc. civ. 1. Cu privire la calitatea procesuală activă. Din contractul încheiat rezultă că Ministerul român al culturii, prin Muzeul Național de Istorie a României, a încredințat Laboratoarelor Uniunii din Toulouse pentru arheologie și istorie ale Universității Toulouse II Le Mirail (Laboratoarele UTAH) și Centrului Național de Cercetări Științifice (CNCS) realizarea unui studiu arheologic privind ruinele din zona Roșia Montana.

Potrivit contractului, studiul urma a fi realizat în două etape: a) activitatea de cercetare științifică în teren și b) valorificarea din punct de vedere științific a datelor și rezultatelor obținute în urma activității din teren. În conformitate cu obligațiile contractuale recurenții au remis Ministerului Culturii studiul întocmit, care reprezintă o operă științifică în sensul Legii nr. 8/1996. Pârâta nu indică persoanele care sunt, în opinia sa, autoarele studiului. Contractul încheiat între Misiunea Franceză și partea română constituie izvorul studiului, iar potrivit clauzelor contractuale „datele științifice obținute prin studiu rămân proprietatea Laboratoarelor UTAH. Rezultă astfel că prezumția instituită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 operează pe deplin în favoarea recurenților în sensul că sunt titularii dreptului de autor.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, reiterând susținerile referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive și la fondul cauzei. Recursul este nefondat. 1. Potrivit contractului încheiat la 10 mai 2002 Muzeul Național de Istorie, ca reprezentant al Ministerului Culturii, a comandat laboratoarelor UTAH realizarea unui studiu arheologic privind ruinele minelor antice ale așezării Roșia Montana studiu conceput în două etape: o primă etapă constând în muncă de teren și o a doua etapă, de valorificare științifică a datelor și rezultatelor prin întocmirea unui raport final. De precizat că opera protejată prin drept de autor poate să fie doar redactarea studiului, în măsura în care acesta constituie o operă științifică în sensul art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Prin art. 5 din contract se stabilește doar dreptul asupra artefactelor și informațiilor științifice, nici o altă clauză contractuală nereglementând problema titularității dreptului de autor. În această situație operează prezumția reglementată de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, conform căreia se prezumă a fi autor, până la proba contrarie, persoana sub numele căruia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică. Pe site-ul incriminat sunt menționate pe prima pagină a studiului o serie de persoane ca fiind autori: B.C., C.A., ș.a.

În cauză nu s-a făcut în nici un fel dovada convenției în baza căreia persoanele fizice menționate pe prima pagină a studiului au lucrat la realizarea sa, dar, chiar și în cazul în care acestea ar fi acționat în calitate de angajați, ele și-ar fi păstrat calitatea de autori ai operei, cum le-ar fi aparținut și drepturile patrimoniale, în lipsa dovezii unei clauze contractuale contrare, conform art. 44 alin. (1) și (5) din Legea nr. 8/1996. În lipsa unor atare dovezi, în mod corect instanța de apel a reținut că nu s-a răsturnat prezumția calității de autor a persoanelor sub numele cărora opera s-a adus pentru prima dată la cunoștința publică și nici nu s-a făcut dovada că ar fi operat o cesiune a drepturilor patrimoniale, ce ar fi determinat legitimarea procesual activă a reclamantelor-recurente în invocarea încălcării dreptului de utilizare a operei.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, constatând că dispozițiile Legii nr. 8/1996 au fost corect aplicate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C . proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Universitatea Toulouse II, Le Mirail și Centrul Național de Cercetări Științifice împotriva deciziei nr. 135 din 21 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.