ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7997/2005

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată de reclamanta Ț.D. născută F., în contradictoriu cu pârâtul

Primarul Comunei Roșia Montană s-a solicitat:

- anularea

dispoziției nr. 159 din 25 februarie 2003 emisă de pârât;

- să

se constate preluarea abuzivă de către Statul Român a imobilului situat în

Roșia Montană compus din instalația de șteampuri pe apă cu 9 săgeți și a

contravalorii a 12 săgeți din instalația șteampuri cu motor, înscrise în C.F.

nr. 600 Roșia Montană nr.top 185/1 distruse ca efect al naționalizării potrivit

Legii nr. 119/1948.

- acordarea

despăgubirilor în bani de aproximativ 1,500 kg. Aur a contravalorii instalației

de șteampuri pe apă cu 9 săgeți și în valoare de 1 kg. aur a contravalorii a 12

săgeți din instalația șteampuri cu motor, prin acordarea de acțiuni la

societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital care să acopere această

valoare.

- acordarea

folosului de tras pentru acestea din 1948 până în prezent.

- obligarea

la cheltuieli de judecată.

Prin

sentința civilă nr. 322 din 4 iunie 2003 a Tribunalului Alba a admis în parte contestația,

a constatat preluarea abuzivă, fără titlu, de către Statul Român a instalației

de prelucrare a minereului (șteampuri) înscrisă în C.F. 600 Roșia Montană

nr.top 185/1, a anulat dispoziția atacată și a constatat că reclamanta este

îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent. Celelalte capete de cerere

au fost respinse.

Instanța

de fond a reținut, în esență, că antecesorii reclamantei au deținut în

proprietate, conform evidențelor de C.F., o instalație de prelucrare a

minereurilor care a fost supusă naționalizării în temeiul Legii nr. 119/1948.

În

condițiile în care art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 arată expres că

imobilele naționalizate sunt considerate imobile preluate abuziv, instanța de

fond a concluzionat că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri prin

echivalent, în temeiul art. 24 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, decizia contestată

fiind nelegală.

Împotriva

sentinței au declarat apel reclamanta și pârâtul.

În

motivarea apelului reclamantei se susține că instalațiile de prelucrare a

minereului au fost bunuri imobile prin încorporare, iar preluarea și

distrugerea lor s-a produs ca efect al naționalizării, ceea ce impune acordarea

de măsuri reparatorii, inclusiv despăgubiri pentru nefuncționarea acestor

utilaje timp de 53 ani.

Pârâtul,

în dezvoltarea motivelor de apel a arătat că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 2 alin. (2) din legea naționalizării deoarece instalațiile

preluate de stat nu au servit la activitatea unei întreprinderi naționalizate.

Instalația de șteampuri fiind un imobil prin destinație, în speță sunt

aplicabile prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanta

nefiind îndreptățită la despăgubiri pentru că nu a făcut dovada existenței

faptice a acesteia.

Prin

decizia civilă nr. 460A din 4 decembrie 2003 Curtea de Apel Alba Iulia a

respins apelul declarat de reclamantă, a admis apelul pârâtului și a modificat

sentința apelată în sensul respingerii în întregime a acțiunii.

Instanța

de apel a reținut că reclamanta a făcut dovada că antecesorii săi au fost

proprietarii instalației înscrise în C.F. 600 Roșia Montană nr. top 185/1.

Prin

dispoziția nr. 159 din 22 mai 2003 a fost respinsă cererea reclamantei pentru

acordarea de despăgubiri. Dispoziția nr. 159 a fost emisă legal.

În

temeiul Legii nr. 119/1948 au fost naționalizate toate bogățiile subsolului

care nu aparțineau statului și întreprinderile de extracție și prelucrare a

minereurilor de fier, aur și argint etc. Întrucât instalația de șteampuri era o

instalație ce servea permanent unei întreprinderi naționalizate, aceasta a fost

supusă naționalizării, cum corect a reținut și instanța de fond.

Legal

s-a reținut și că instalația de șteampuri a fost preluată abuziv în baza Legii

nr. 119/1948.

Cu

toate acestea reclamanta nu este îndreptățită la despăgubiri deoarece în speță

sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Art.

6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 definește noțiune de imobil în sensul legii,

arătându-se că ea cuprinde atât bunurile imobile prin natura lor, cât și

bunurile mobile devenite imobile prin încorporare. În speță, instalația de

șteampuri a fost în mod eronat calificată de instanța de fond ca fiind un

imobil prin natura lui. În realitate, potrivit dispozițiilor art. 468 C. civ. instalația

a avut caracterul unui bun mobil prin natura sa, dar care a devenit accesoriu

unui imobil ca urmare a voinței proprietarului.

De

altfel și reclamanta în motivarea apelului a susținut că instalația este un bun

mobil prin încorporare.

Situația

juridică a bunurilor imobile prin destinație (utilajele și instalațiile) a fost

reglementată de dispozițiile alin. (2) al art. 6 din Legea nr. 10/2001. În

speță, reclamanta nu poate beneficia de măsurile reparatorii întrucât nu a

făcut dovada preluării efective a instalației de șteampuri și a existenței sale

în prezent. În motivarea apelului chiar a arătat că aceasta a fost distrusă. Ca

atare, în mod nelegal instanța de fond a anulat dispoziția nr. 159/2003.

Întrucât

reclamanta nu este îndreptățită la despăgubiri nu poate primi nici beneficiul

nerealizat prin nefolosirea acestui bun.

În

ce privește terenul pe care era amplasată instalația de șteampuri, acesta nu a

ieșit niciodată din proprietatea reclamantei, nefăcând obiectul naționalizării.

Împotriva

deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304

pct. 6, 9 și 10 C. proc. civ. pentru următoarele motive:

-

este irelevantă existența instalației de șteampuri la data naționalizării atât

timp cât aceasta figurează înscrisă în C.F.

- având

în vedere că instalația devenită bun imobil prin încorporare a fost distrusă ca

efect al Legii nr. 119/1948 se impune acordarea de măsuri reparatori.

-

dreptul la acordarea măsurilor reparatorii este prevăzut și de dispozițiile

art. 11 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 care arată că în cazul în care

construcțiile expropriate au fost demolate total sau parțial, terenul liber se

restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate

se acordă măsuri reparatorii în echivalent

Recursul

este nefondat.

Analizând

actele și lucrările dosarului s-a constatat că instanța de apel s-a pronunțat

asupra tuturor mijloacelor de apărare invocate de reclamanta-recurentă. În

motivarea recursului nu se arată care este dovada hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.

Referitor

la critica privind acordarea despăgubirilor pentru instalația de șteampuri se

constată că instanța de apel a aplicat corect art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

care prevede că măsurile reparatorii se dispun pentru instalațiile și utilajele

preluate de stat sau alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de

cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

Întrucât

textul citat dispune ca bunurile respective să fie cele preluate odată cu

imobilul și să existe fizic la unitatea notificată, aceasta fiind, de altfel,

semnificația termenilor „înlocuite sau distruse” și cum reclamanta nu a făcut

dovada, prin orice mijloc de probă, a existenței instalației, decizia criticată

se privește ca legală.

De

asemenea, corect s-a reținut că terenul pe care era amplasată instalația de

șteampuri nu a făcut obiectul naționalizării.

Nici

una din instanțele care au instrumentat cauza în fond și apel nu a observat că

pârâtul Primarul Comunei Roșia Montană a depus în setul de acte care a stat la

baza emiterii dispoziției nr. 159/2003, contestată de recurentă, un contract de

vânzare cumpărare din data de 4 iunie 1944 (fila 16 a dosarului de fond) prin

care autorii recurentei, F.D. și soția sa B.L. au înstrăinat soților R.I. și M.

născută J.M. imobilul cuprins în C.F. 600 Roșia Montană cu nr.top 185/1, loc

stâncos cu o roată de șteampuri cu 9 săgeți și crom împreună cu dreptul de apă

aferent. Dreptul de proprietate al cumpărătorilor a fost întabulat la data de 19

septembrie 1944.

Ca

atare, la data naționalizării, 1948, terenul pe care era amplasată instalația

de șteampuri nu se mai afla în proprietatea autorilor recurentei, astfel încât

aceasta nu este persoana îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001 să solicite

măsurile reparatorii.

Având

în vedere aceste considerente recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Ț.(F.)D. împotriva deciziei civile nr. 460A din 4 decembrie

2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2005.