ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7997/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată de reclamanta Ț.D. născută F., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Roșia Montană s-a solicitat: - anularea dispoziției nr. 159 din 25 februarie 2003 emisă de pârât; - să se constate preluarea abuzivă de către Statul Român a imobilului situat în Roșia Montană compus din instalația de șteampuri pe apă cu 9 săgeți și a contravalorii a 12 săgeți din instalația șteampuri cu motor, înscrise în C.F. nr. 600 Roșia Montană nr.top 185/1 distruse ca efect al naționalizării potrivit Legii nr. 119/1948. - acordarea despăgubirilor în bani de aproximativ 1,500 kg. Aur a contravalorii instalației de șteampuri pe apă cu 9 săgeți și în valoare de 1 kg.

aur a contravalorii a 12 săgeți din instalația șteampuri cu motor, prin acordarea de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital care să acopere această valoare. - acordarea folosului de tras pentru acestea din 1948 până în prezent. - obligarea la cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 322 din 4 iunie 2003 a Tribunalului Alba a admis în parte contestația, a constatat preluarea abuzivă, fără titlu, de către Statul Român a instalației de prelucrare a minereului (șteampuri) înscrisă în C.F. 600 Roșia Montană nr.top 185/1, a anulat dispoziția atacată și a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent. Celelalte capete de cerere au fost respinse.

Instanța de fond a reținut, în esență, că antecesorii reclamantei au deținut în proprietate, conform evidențelor de C.F., o instalație de prelucrare a minereurilor care a fost supusă naționalizării în temeiul Legii nr. 119/1948. În condițiile în care art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 arată expres că imobilele naționalizate sunt considerate imobile preluate abuziv, instanța de fond a concluzionat că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri prin echivalent, în temeiul art. 24 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, decizia contestată fiind nelegală. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și pârâtul. În motivarea apelului reclamantei se susține că instalațiile de prelucrare a minereului au fost bunuri imobile prin încorporare, iar preluarea și distrugerea lor s-a produs ca efect al naționalizării, ceea ce impune acordarea de măsuri reparatorii, inclusiv despăgubiri pentru nefuncționarea acestor utilaje timp de 53 ani.

Pârâtul, în dezvoltarea motivelor de apel a arătat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (2) din legea naționalizării deoarece instalațiile preluate de stat nu au servit la activitatea unei întreprinderi naționalizate. Instalația de șteampuri fiind un imobil prin destinație, în speță sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanta nefiind îndreptățită la despăgubiri pentru că nu a făcut dovada existenței faptice a acesteia. Prin decizia civilă nr. 460A din 4 decembrie 2003 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de reclamantă, a admis apelul pârâtului și a modificat sentința apelată în sensul respingerii în întregime a acțiunii. Instanța de apel a reținut că reclamanta a făcut dovada că antecesorii săi au fost proprietarii instalației înscrise în C.F.

600 Roșia Montană nr. top 185/1. Prin dispoziția nr. 159 din 22 mai 2003 a fost respinsă cererea reclamantei pentru acordarea de despăgubiri. Dispoziția nr. 159 a fost emisă legal. În temeiul Legii nr. 119/1948 au fost naționalizate toate bogățiile subsolului care nu aparțineau statului și întreprinderile de extracție și prelucrare a minereurilor de fier, aur și argint etc. Întrucât instalația de șteampuri era o instalație ce servea permanent unei întreprinderi naționalizate, aceasta a fost supusă naționalizării, cum corect a reținut și instanța de fond. Legal s-a reținut și că instalația de șteampuri a fost preluată abuziv în baza Legii nr. 119/1948. Cu toate acestea reclamanta nu este îndreptățită la despăgubiri deoarece în speță sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 definește noțiune de imobil în sensul legii, arătându-se că ea cuprinde atât bunurile imobile prin natura lor, cât și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare. În speță, instalația de șteampuri a fost în mod eronat calificată de instanța de fond ca fiind un imobil prin natura lui. În realitate, potrivit dispozițiilor art. 468 C. civ. instalația a avut caracterul unui bun mobil prin natura sa, dar care a devenit accesoriu unui imobil ca urmare a voinței proprietarului. De altfel și reclamanta în motivarea apelului a susținut că instalația este un bun mobil prin încorporare. Situația juridică a bunurilor imobile prin destinație (utilajele și instalațiile) a fost reglementată de dispozițiile alin. (2) al art. 6 din Legea nr. 10/2001.

În speță, reclamanta nu poate beneficia de măsurile reparatorii întrucât nu a făcut dovada preluării efective a instalației de șteampuri și a existenței sale în prezent. În motivarea apelului chiar a arătat că aceasta a fost distrusă. Ca atare, în mod nelegal instanța de fond a anulat dispoziția nr. 159/2003. Întrucât reclamanta nu este îndreptățită la despăgubiri nu poate primi nici beneficiul nerealizat prin nefolosirea acestui bun. În ce privește terenul pe care era amplasată instalația de șteampuri, acesta nu a ieșit niciodată din proprietatea reclamantei, nefăcând obiectul naționalizării. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc.

civ. pentru următoarele motive: - este irelevantă existența instalației de șteampuri la data naționalizării atât timp cât aceasta figurează înscrisă în C.F. - având în vedere că instalația devenită bun imobil prin încorporare a fost distrusă ca efect al Legii nr. 119/1948 se impune acordarea de măsuri reparatori. - dreptul la acordarea măsurilor reparatorii este prevăzut și de dispozițiile art. 11 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 care arată că în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate total sau parțial, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate se acordă măsuri reparatorii în echivalent Recursul este nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului s-a constatat că instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor mijloacelor de apărare invocate de reclamanta-recurentă.

În motivarea recursului nu se arată care este dovada hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii asupra căreia instanța nu s-a pronunțat. Referitor la critica privind acordarea despăgubirilor pentru instalația de șteampuri se constată că instanța de apel a aplicat corect art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care prevede că măsurile reparatorii se dispun pentru instalațiile și utilajele preluate de stat sau alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse. Întrucât textul citat dispune ca bunurile respective să fie cele preluate odată cu imobilul și să existe fizic la unitatea notificată, aceasta fiind, de altfel, semnificația termenilor „înlocuite sau distruse” și cum reclamanta nu a făcut dovada, prin orice mijloc de probă, a existenței instalației, decizia criticată se privește ca legală.

De asemenea, corect s-a reținut că terenul pe care era amplasată instalația de șteampuri nu a făcut obiectul naționalizării. Nici una din instanțele care au instrumentat cauza în fond și apel nu a observat că pârâtul Primarul Comunei Roșia Montană a depus în setul de acte care a stat la baza emiterii dispoziției nr. 159/2003, contestată de recurentă, un contract de vânzare cumpărare din data de 4 iunie 1944 (fila 16 a dosarului de fond) prin care autorii recurentei, F.D. și soția sa B.L. au înstrăinat soților R.I. și M. născută J.M. imobilul cuprins în C.F. 600 Roșia Montană cu nr.top 185/1, loc stâncos cu o roată de șteampuri cu 9 săgeți și crom împreună cu dreptul de apă aferent.

Dreptul de proprietate al cumpărătorilor a fost întabulat la data de 19 septembrie 1944. Ca atare, la data naționalizării, 1948, terenul pe care era amplasată instalația de șteampuri nu se mai afla în proprietatea autorilor recurentei, astfel încât aceasta nu este persoana îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001 să solicite măsurile reparatorii. Având în vedere aceste considerente recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Ț.(F.)D. împotriva deciziei civile nr. 460A din 4 decembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2005.