ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2570/2005

Asupra recursului civil de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 1 aprilie 2003,

reclamantul G.S.M., direct și prin reprezentantul Fundația A.M. Roșia Montană,

a chemat în judecată pe Primarul comunei Roșia Montană, solicitând: anularea

dispoziției nr. 197 din 26 februarie 2003, emisă de Primarul comunei Roșia

Montană; să se constate preluarea abuzivă de către Statul Român a instalațiilor

de șteampuri cu 12 săgeți și respectiv 9 săgeți aflate pe terenul proprietatea

sa, distruse ca efect al naționalizării, potrivit Legii nr. 119/1948; acordarea

despăgubirilor în bani de aproximativ 1,500 kg aur, prin acordarea de acțiuni

la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, care să acopere

această valoare; acordarea folosului de tras pentru acestea din 1948 până în

prezent; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin

sentința civilă nr. 320 din 4 iunie 2003, Tribunalul Alba a admis în parte

contestația, a constatat preluarea abuzivă, fără titlu, de către Statul Român,

a instalației de prelucrare a minereului (șteampuri cu 12 săgeți și respectiv 9

săgeți) aflate pe terenul proprietatea reclamantului, a anulat dispoziția

atacată, a constatat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri, respingând

celelalte capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că antecesorii reclamantului au avut în proprietate, conform

evidențelor de carte funciară, o instalație de prelucrare a minereurilor care a

fost supusă naționalizării în temeiul art. 1 din Legea nr. 119/1948.

Reținând că art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 arată expres că imobilele naționalizate sunt considerate

imobile preluate abuziv, tribunalul a concluzionat că reclamantul este

îndreptățit la despăgubiri prin echivalent, în temeiul art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001.

Apărarea pârâtului, fundamentată pe

dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a fost înlăturată, cu

motivarea că această normă nu este incidentă în cauză, ea reglementând situația

juridică a imobilelor prin destinație și nu a celor prin natura lor.

Instanța a mai reținut că

reclamantul nu are dreptul nici la măsuri reparatorii, constând în acțiuni

acordate la societățile comerciale, care au preluat patrimoniul persoanei

juridice naționalizate sau la o altă societate comercială tranzacționată pe

piața de capital, motivat de faptul că reclamantul nu a dovedit că este

moștenitorul persoanelor care aveau calitatea de asociați ai persoanelor

juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948.

S-a apreciat că în mod corect nu

s-au acordat despăgubiri, reprezentând folosul de tras, deoarece Legea nr. 10/2001

nu prevede o astfel de măsură reparatorie.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamantul și pârâtul.

În esență, reclamantul a susținut

că, întrucât instalațiile de prelucrare a minereurilor au fost bunuri imobile

prin încorporare, iar preluarea și distrugerea lor s-a produs ca efect al

naționalizării, se impunea acordarea de măsuri reparatorii pentru aceste

bunuri, inclusiv a despăgubirilor pentru nefuncționarea acestor utilaje, pentru

o perioadă de 53 de ani.

În dezvoltarea motivelor de apel,

pârâtul a susținut că în mod eronat instanța a făcut trimitere la dispozițiile

art. 2 alin. (2) din legea naționalizării, deoarece aceste dispoziții nu sunt

incidente în cauză, instalațiile proprietatea antecesorilor reclamantului

neservind la activitatea unei întreprinderi naționalizate. În consecință,

imobilul nu a fost niciodată preluat abuziv de către stat, el fiind și în

prezent în proprietatea persoanelor fizice.

Pârâtul a mai arătat că întrucât

instalația de șteampuri este imobil prin destinație, în speță sunt incidente

dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamantul nefiind

îndreptățit la despăgubiri, pentru că nu a făcut dovada existenței faptice a

acestuia.

Prin decizia civilă nr. 463/A din 4

decembrie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul formulat de

reclamantul

G.S.M.

împotriva sentinței pronunțată de tribunal și a admis apelul declarat de

pârâtul Primarul comunei Roșia Montană, a modificat sentința apelată, în sensul

că a respins în întregime acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că deși instanța de fond a stabilit în mod corect că

instalația de șteampuri ce a aparținut antecesorilor reclamantului a fost

naționalizată abuziv, acesta nu este îndreptățit la despăgubiri, deoarece în

speță sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Invocând dispozițiile art. 468 C.

civ., instanța a considerat că instalația de șteampuri a avut caracterul unui

bun imobil prin destinație, fiind un bun mobil prin natura lui, dar care, ca

urmare a voinței proprietarului devine accesoriu al unui imobil prin natură,

respectiv a terenului.

Curtea a învederat că dispozițiile

art. 6 alin. (2) care reglementează situația juridică a imobilelor prin

destinație (respectiv a utilajelor și instalațiilor) prevăd că în privința

acestora se acordă măsuri reparatorii în situația în care se dovedește că au

fost preluate, cu excepția cazului în care au fost înlocuite, casate sau

distruse, context în care a apreciat că reclamantul nu a probat aceste

împrejurări.

Reținând că reclamantul nu este

îndreptățit la despăgubiri pentru instalația de șteampuri în temeiul Legii nr.

10/2001, instanța a apreciat că acesta nu este îndreptățit nici la primirea

contravalorii beneficiului nerealizat pentru nefolosirea acestui bun.

Cât privește terenul pe care era

amplasată instalația de șteampuri, instanța a precizat că acesta nu a ieșit

niciodată din proprietatea reclamantului, nefăcând obiectul naționalizării.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6,

9, și 10 C. proc. civ.

Susține reclamantul că instanța de

apel a pronunțat decizia depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești,

încălcând astfel formele de procedură sub sancțiunea nulității ei, deoarece:

- înscrierea în cartea funciară a

instalației de șteampuri face irelevantă dovedirea de către reclamant a

situației faptice actuale a existenței acesteia;

- instanța de apel a interpretat în

mod greșit dispozițiile art. 6 din Legea nr. 10/2001, deoarece instalația de

șteampuri a devenit imobil prin încorporare și dat fiind faptul că a fost

naționalizat și distrus ca efect al Legii nr. 119/1948, se impune acordarea și

implicit obținerea de măsuri reparatorii;

Recursul va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

În primul rând, trebuie observat că

reclamantul se referă în dezvoltarea motivelor de recurs, la depășirea

atribuțiilor puterii judecătorești, motiv înscris în art. 304 pct. 4 C. proc.

civ., însă criticile formulate nu fac posibilă încadrarea în acest motiv de

recurs.

Dispozițiile art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., invocate de reclamant nu sunt incidente în cauză, neputându-se

reține, atât din dispozitivul deciziei atacate cât și din cel al sentinței, că

instanțele ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. De

fapt, reclamantul avansează acest motiv de recurs, fără a preciza în mod

concret în ce constau cazurile de

plus petita sau de extrapetita

.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu

poate verifica în ce măsură este fondat motivul de recurs întemeiat pe

prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în condițiile în care reclamantul

nu a indicat mijloacele de apărare sau dovezile administrate, hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii, asupra cărora instanța nu s-a pronunțat.

Celelalte critici formulate de

reclamant sunt subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9,

acestea vizând interpretarea greșită de către instanță a prevederilor art. 6

din Legea nr. 10/2001.

Susținerea potrivit căreia

înscrierea în cartea funciară a existenței instalației de șteampuri este

suficientă pentru acordarea măsurilor reparatorii este nefondată, în condițiile

în care norma prevăzută la alin. (2) al art. 6 din Legea nr. 10/2001, vizează

acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele și instalațiile preluate odată

cu imobilul, cu excepția cazului în care acestea au fost înlocuite, casate sau

distruse. Contrar susținerilor reclamantului, pentru acordarea măsurilor

reparatorii, nu este suficientă dovedirea existenței bunurilor prevăzute la

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aceasta fiind condiționată de existența

bunurilor la momentul intrării în vigoare a legii.

Ca

atare, în mod corect instanța de apel a reținut că nefiind dovedită de către

reclamant atât preluarea efectivă a instalației de șteampuri cât și existența

acesteia, G.S.M. nu este îndreptățit la măsuri reparatorii. De altfel, însuși

reclamantul, în cuprinsul motivelor de apel a arătat în mod explicit că

instalația de șteampuri a fost distrusă.

În consecință, urmează a constata că

soluția adoptată de instanță este în afara criticii.

De altfel, trebuie observat că

dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, condiționează acordarea

măsurilor reparatorii de preluarea utilajelor și instalațiilor odată cu

imobilul, or, în speță, terenul proprietatea reclamantului nu a fost supus

naționalizării.

Pentru

considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de reclamantul G.S.M.

direct și prin

reprezentantul Fundația A.M. Roșia Montană.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul

G.S.M. direct și prin reprezentantul Fundația A.M. Roșia Montană împotriva

deciziei civile nr. 463/A din 4 decembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.