ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul Alba la 1 aprilie 2003, reclamantul C.E. a solicitat

în contradictoriu cu Primarul Comunei Roșia Montană, anularea dispoziției nr. 162

din 25 februarie 2003 emisă de acesta, constatarea preluării abuzive de către

Statul Român a imobilului situat în Roșia Montană, compus din instalația de

șteampuri cu 12 săgeți, înscrisă în C.F. Roșia Montană, nr. top 1493/1,

distruse ca efect al naționalizării prin Legea nr. 119/1948 și acordarea de

despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea instalației sau acordarea de

acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, care să

acopere această valoare. S-a solicitat, totodată, acordarea beneficiului

realizat din 1948 până în prezent și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că este moștenitorul foștilor proprietari C.G.S. și C.G.N., pe numele

cărora s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra instalației

de prelucrare a minereului (șteampuri), conform dispozițiilor art. 462 C. civ.

Tribunalul Alba, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 316 din 4 iunie 2003, a admis în parte contestația

reclamantului, a constatat preluarea abuzivă, fără titlu, de către Statul

Român, a imobilului situat în Roșia Montană, compus din instalațiile de

șteampuri cu 12 săgeți, înscrisă în C.F. Roșia Montană nr. top 1493/1.

S-a anulat dispoziția atacată și s-a

constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin

echivalent, fiind respinse celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 119/1948

erau supuse naționalizării și instalațiile ce serveau în mod permanent activității

unei întreprinderi naționalizate, textul legal menționat având în vedere atât

bunuri imobile prin natura lor, în măsura în care erau încorporate în imobilul

clădire sau teren, cât și bunurile mobile prin natura lor (imobilele prin

destinație, potrivit art. 468 C. civ.), ce deserveau în mod permanent

întreprinderea și aparțineau proprietarului acesteia.

S-a apreciat că, din probele

dosarului, extrasul de carte funciară și contractele de vânzare cumpărare, a

rezultat că autorii reclamantului au fost proprietarii instalațiilor

încorporate în imobilul teren și care serveau în mod permanent desfășurării

activității de minerit.

S-a considerat că în speță sunt

aplicabile dispozițiile art. 24 pct. 1 din Legea nr. 10/2001 privind măsurile

reparatorii prin echivalent, nefiind posibilă restituirea în natură, sens în

care, prin decizie, trebuia să se facă persoanelor îndreptățite o ofertă de

restituire prin echivalent.

Prima instanță a respins cererea de

acordare de despăgubiri pentru beneficiul nerealizat cu motivarea că Legea nr. 10/2001

nu prevede asemenea măsuri reparatorii.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul.

Prin apelul său, reclamantul a

solicitat schimbarea sentinței primei instanțe, în sensul admiterii în

totalitate a acțiunii, susținând că motivarea tribunalului potrivit căreia nu

se pot acorda despăgubiri pentru nefuncționarea instalațiilor din anul 1948

până în prezent întrucât Legea nr. 10/2001 nu prevede astfel de măsuri

reparatorii, este nefondată, deoarece art. 6 alin. (2) prevede că măsurile

reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte

persoane juridice odată cu imobilul, în afara cazului în care au fost înlocuite

sau casate.

Pârâtul a solicitat, prin apelul

său, schimbarea sentinței primei instanțe, în sensul respingerii în totalitate

a contestației formulate de reclamant.

În dezvoltarea motivelor de apel,

prevăzut a susținut că este greșită constatarea instanței de fond, în sensul că

instalațiile de șteampuri încorporate terenului au fost preluate de către stat

cu ocazia naționalizării și că acestea, prin natura lor, serveau în mod

permanent activității unei întreprinderi naționalizate.

Pârâtul a precizat că terenul

menționat în extrasul C.F. este și în prezent proprietatea reclamantului,

astfel că nu se poate susține că instalațiile au fost preluate abuziv de către

stat, odată cu imobilul.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 1756A pronunțată la 12 noiembrie 2004, a admis

apelul pârâtei Primăria comunei Roșia Montană și a schimbat sentința apelată în

sensul respingerii contestației formulate de reclamantul C.E. împotriva dispoziției

nr. 162 din 25 februarie 2003 emisă de Primarul Comunei Roșia Montană.

S-a respins ca nefondat apelul

formulat de reclamant împotriva aceleiași sentințe.

Prin considerentele deciziei

menționate, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a făcut dovada

împrejurării că șteampurile proprietatea antecesorilor săi au fost preluate

efectiv de către Statul Român cu ocazia naționalizării și nici dovada faptului

că acestea serveau, în mod permanent, activității unei întreprinderi

naționalizate.

S-a apreciat că Statul Român nu

datorează reclamantului contestator nici un fel de despăgubiri, nefiind făcută

dovada că instalațiile menționate au fost preluate efectiv, ci s-a interzis

doar funcționarea acestora ca efect al naționalizării bogățiilor subsolului.

Pentru aceleași argumente s-a

respins ca nefondat apelul reclamantului.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs reclamantul C.E.I., înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia la

7 decembrie 2004, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute

de art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că, din

conținutul considerentelor și dispozitivului deciziei recurate rezultă că

instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în condițiile în

care cu actele de stare civilă și declarația notarială, depuse la dosar, s-a

făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi asupra instalației de

preluare a minereului, preluate de Statul Român ca efect al art. 5 din Legea

nr. 119/1948.

S-a arătat că este irelevantă situația

faptică actuală a existenței instalațiilor, atâta timp cât acestea figurează

înscrise în C.F.

Totodată, s-a precizat că

instalațiile au funcționat potrivit art. 287 din Legea Minelor din anul 1930 și

a art. 56 din Regulamentul special pentru micile exploatări miniere din Munții

Apuseni și din Regiunea Baia-Mare, transcrierea cuvei fiind efectuată la A.M.I.

din Roșia Montană.

Recurentul a susținut, în motivarea

recursului, că instalația în litigiu reprezintă un imobil prin destinație,

conform dispozițiilor art. 468 C. civ., naționalizat și distrus ca efect al

aplicării Legii nr. 119/1948, pentru care este îndreptățit la acordarea de

măsuri reparatorii, conform art. 6 și art. 11 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.

Intimatul, Primarul Comunei Roșia

Montană, a formulat la 25 ianuarie 2006 întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

În faza recursului nu s-au

administrat probe noi.

Analizând ansamblul probatoriu

administrat în cauză, raportat la criticile formulate prin motivele invocate,

Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să aprecieze că recursul

reclamantului este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

recurentul reclamant a solicitat despăgubiri (în valoare de 2 kg. aur ) pentru

instalația de șteampuri cu 12 săgeți și despăgubiri pentru fiecare din cei 53

de ani a producției pe care ar fi obținut-o dacă funcționarea acesteia nu ar fi

fost întreruptă în mod abuziv (în valoare de 750 g aur pe an). Notificarea

reclamantului adresată Primarului Comunei Roșia Montană, județul Alba, a fost

respinsă prin Dispoziția nr. 162 din 25 februarie 2003, ce face obiectul

contestației.

Susținerea recurentului-reclamant în

sensul că instalația de minerit pentru care a solicitat măsuri reparatorii în

temeiul Legii nr. 10/2001, este, conform art. 468 C. civ., imobil prin

destinație, corespunde realității.

Dispozițiile Legii nr. 10/2001, se

aplică nu numai imobilelor prin natura lor, ci și imobilelor prin destinație,

respectiv utilajelor și instalațiilor care se aflau în clădirea sau pe terenul

preluate de stat, dacă serveau la exploatarea acelui fond și dacă erau

proprietatea proprietarului imobilului prin natura sa, față de care reprezentau

bunuri accesorii.

Obținerea de măsuri reparatorii pentru

aceste bunuri este condiționată, însă, de existența lor fizică la data intrării

în vigoare a legii. Dacă între timp instalațiile respective au fost înlocuite,

casate sau distruse, nu se va putea pretinde nici una dintre măsurile

reparatorii prevăzute de lege, nici în natură și nici prin echivalent.

Așa cum corect a reținut instanța de

apel, prin considerentele deciziei recurate, s-a făcut dovada că instalațiile

în discuție, destinate mineritului, au aparținut autorilor reclamantului, fiind

înscrise ca atare în C.F., și exploatate efectiv în activitatea de minerit.

Nu este însă lipsită de relevanță,

așa cum se susține prin motivele de recurs, existența sau neexistența faptică

actuală a instalațiilor în litigiu.

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de

acest act normativ, reclamantul trebuia să dovedească dacă instalația de

șteampuri, imobil prin destinație, exista fizic pe terenul respectiv, la data

intrării în vigoare a legii.

De altfel, prin recursul promovat,

reclamantul a recunoscut că instalația a fost distrusă ca efect al

naționalizării prin Legea nr. 119/1948, situație în care nu se pot acorda

măsuri reparatorii.

În consecință, se va aprecia că

instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale menționate, nefiind

întrunit motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se va reține, totodată, că deși s-au

invocat în motivarea recursului dispozițiile art. 304 pct. 6 și 10 C. proc.

civ., din dezvoltarea criticilor aduse deciziei recurate nu rezultă și aceste

motive de nelegalitate, astfel că nu pot fi analizate.

Față de toate aceste considerente,

se va aprecia că decizia recurată este legală și temeinică și se va respinge

recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamantul C.E. Ion împotriva deciziei civile nr. 1756/A

din 12 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2006.