ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Alba la 1 aprilie 2003, reclamantul C.E. a solicitat în contradictoriu cu Primarul Comunei Roșia Montană, anularea dispoziției nr. 162 din 25 februarie 2003 emisă de acesta, constatarea preluării abuzive de către Statul Român a imobilului situat în Roșia Montană, compus din instalația de șteampuri cu 12 săgeți, înscrisă în C.F. Roșia Montană, nr. top 1493/1, distruse ca efect al naționalizării prin Legea nr. 119/1948 și acordarea de despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea instalației sau acordarea de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, care să acopere această valoare.

S-a solicitat, totodată, acordarea beneficiului realizat din 1948 până în prezent și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este moștenitorul foștilor proprietari C.G.S. și C.G.N., pe numele cărora s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra instalației de prelucrare a minereului (șteampuri), conform dispozițiilor art. 462 C. civ. Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința civilă nr. 316 din 4 iunie 2003, a admis în parte contestația reclamantului, a constatat preluarea abuzivă, fără titlu, de către Statul Român, a imobilului situat în Roșia Montană, compus din instalațiile de șteampuri cu 12 săgeți, înscrisă în C.F.

Roșia Montană nr. top 1493/1. S-a anulat dispoziția atacată și s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, fiind respinse celelalte capete de cerere. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 119/1948 erau supuse naționalizării și instalațiile ce serveau în mod permanent activității unei întreprinderi naționalizate, textul legal menționat având în vedere atât bunuri imobile prin natura lor, în măsura în care erau încorporate în imobilul clădire sau teren, cât și bunurile mobile prin natura lor (imobilele prin destinație, potrivit art. 468 C. civ.), ce deserveau în mod permanent întreprinderea și aparțineau proprietarului acesteia.

S-a apreciat că, din probele dosarului, extrasul de carte funciară și contractele de vânzare cumpărare, a rezultat că autorii reclamantului au fost proprietarii instalațiilor încorporate în imobilul teren și care serveau în mod permanent desfășurării activității de minerit. S-a considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 24 pct. 1 din Legea nr. 10/2001 privind măsurile reparatorii prin echivalent, nefiind posibilă restituirea în natură, sens în care, prin decizie, trebuia să se facă persoanelor îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent. Prima instanță a respins cererea de acordare de despăgubiri pentru beneficiul nerealizat cu motivarea că Legea nr. 10/2001 nu prevede asemenea măsuri reparatorii.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul. Prin apelul său, reclamantul a solicitat schimbarea sentinței primei instanțe, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, susținând că motivarea tribunalului potrivit căreia nu se pot acorda despăgubiri pentru nefuncționarea instalațiilor din anul 1948 până în prezent întrucât Legea nr. 10/2001 nu prevede astfel de măsuri reparatorii, este nefondată, deoarece art. 6 alin. (2) prevede că măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afara cazului în care au fost înlocuite sau casate. Pârâtul a solicitat, prin apelul său, schimbarea sentinței primei instanțe, în sensul respingerii în totalitate a contestației formulate de reclamant.

În dezvoltarea motivelor de apel, prevăzut a susținut că este greșită constatarea instanței de fond, în sensul că instalațiile de șteampuri încorporate terenului au fost preluate de către stat cu ocazia naționalizării și că acestea, prin natura lor, serveau în mod permanent activității unei întreprinderi naționalizate. Pârâtul a precizat că terenul menționat în extrasul C.F. este și în prezent proprietatea reclamantului, astfel că nu se poate susține că instalațiile au fost preluate abuziv de către stat, odată cu imobilul. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1756A pronunțată la 12 noiembrie 2004, a admis apelul pârâtei Primăria comunei Roșia Montană și a schimbat sentința apelată în sensul respingerii contestației formulate de reclamantul C.E.

împotriva dispoziției nr. 162 din 25 februarie 2003 emisă de Primarul Comunei Roșia Montană. S-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant împotriva aceleiași sentințe. Prin considerentele deciziei menționate, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a făcut dovada împrejurării că șteampurile proprietatea antecesorilor săi au fost preluate efectiv de către Statul Român cu ocazia naționalizării și nici dovada faptului că acestea serveau, în mod permanent, activității unei întreprinderi naționalizate. S-a apreciat că Statul Român nu datorează reclamantului contestator nici un fel de despăgubiri, nefiind făcută dovada că instalațiile menționate au fost preluate efectiv, ci s-a interzis doar funcționarea acestora ca efect al naționalizării bogățiilor subsolului.

Pentru aceleași argumente s-a respins ca nefondat apelul reclamantului. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamantul C.E.I., înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia la 7 decembrie 2004, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc. civ. Recurentul a susținut că, din conținutul considerentelor și dispozitivului deciziei recurate rezultă că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în condițiile în care cu actele de stare civilă și declarația notarială, depuse la dosar, s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi asupra instalației de preluare a minereului, preluate de Statul Român ca efect al art. 5 din Legea nr. 119/1948.

S-a arătat că este irelevantă situația faptică actuală a existenței instalațiilor, atâta timp cât acestea figurează înscrise în C.F. Totodată, s-a precizat că instalațiile au funcționat potrivit art. 287 din Legea Minelor din anul 1930 și a art. 56 din Regulamentul special pentru micile exploatări miniere din Munții Apuseni și din Regiunea Baia-Mare, transcrierea cuvei fiind efectuată la A.M.I. din Roșia Montană. Recurentul a susținut, în motivarea recursului, că instalația în litigiu reprezintă un imobil prin destinație, conform dispozițiilor art. 468 C. civ., naționalizat și distrus ca efect al aplicării Legii nr. 119/1948, pentru care este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii, conform art. 6 și art. 11 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.

Intimatul, Primarul Comunei Roșia Montană, a formulat la 25 ianuarie 2006 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În faza recursului nu s-au administrat probe noi. Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, raportat la criticile formulate prin motivele invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să aprecieze că recursul reclamantului este nefondat, având în vedere următoarele considerente: În temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, recurentul reclamant a solicitat despăgubiri (în valoare de 2 kg. aur ) pentru instalația de șteampuri cu 12 săgeți și despăgubiri pentru fiecare din cei 53 de ani a producției pe care ar fi obținut-o dacă funcționarea acesteia nu ar fi fost întreruptă în mod abuziv (în valoare de 750 g aur pe an).

Notificarea reclamantului adresată Primarului Comunei Roșia Montană, județul Alba, a fost respinsă prin Dispoziția nr. 162 din 25 februarie 2003, ce face obiectul contestației. Susținerea recurentului-reclamant în sensul că instalația de minerit pentru care a solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, este, conform art. 468 C. civ., imobil prin destinație, corespunde realității. Dispozițiile Legii nr. 10/2001, se aplică nu numai imobilelor prin natura lor, ci și imobilelor prin destinație, respectiv utilajelor și instalațiilor care se aflau în clădirea sau pe terenul preluate de stat, dacă serveau la exploatarea acelui fond și dacă erau proprietatea proprietarului imobilului prin natura sa, față de care reprezentau bunuri accesorii.

Obținerea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri este condiționată, însă, de existența lor fizică la data intrării în vigoare a legii. Dacă între timp instalațiile respective au fost înlocuite, casate sau distruse, nu se va putea pretinde nici una dintre măsurile reparatorii prevăzute de lege, nici în natură și nici prin echivalent. Așa cum corect a reținut instanța de apel, prin considerentele deciziei recurate, s-a făcut dovada că instalațiile în discuție, destinate mineritului, au aparținut autorilor reclamantului, fiind înscrise ca atare în C.F., și exploatate efectiv în activitatea de minerit. Nu este însă lipsită de relevanță, așa cum se susține prin motivele de recurs, existența sau neexistența faptică actuală a instalațiilor în litigiu.

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ, reclamantul trebuia să dovedească dacă instalația de șteampuri, imobil prin destinație, exista fizic pe terenul respectiv, la data intrării în vigoare a legii. De altfel, prin recursul promovat, reclamantul a recunoscut că instalația a fost distrusă ca efect al naționalizării prin Legea nr. 119/1948, situație în care nu se pot acorda măsuri reparatorii. În consecință, se va aprecia că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale menționate, nefiind întrunit motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se va reține, totodată, că deși s-au invocat în motivarea recursului dispozițiile art. 304 pct. 6 și 10 C. proc.

civ., din dezvoltarea criticilor aduse deciziei recurate nu rezultă și aceste motive de nelegalitate, astfel că nu pot fi analizate. Față de toate aceste considerente, se va aprecia că decizia recurată este legală și temeinică și se va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul C.E. Ion împotriva deciziei civile nr. 1756/A din 12 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2006.