Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.11.2006
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9137/2006

HOTĂRÂRE
10.11.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9137/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului civil de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 326/2003 a Judecătoriei Alba a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de reclamanta M.R. împotriva primarului comunei Roșia Montană pentru anularea dispoziției 190/2003 emisă de Primarul comunei Roșia Montană și constatarea preluării abuzive, fără titlu de către Statul Român a imobilului situat în Roșia Montană, compus din instalație de șteampuri cu 12 săgeți în prezent distruse. Instanța i-a respins pretențiile referitoare la acordarea despăgubirilor în bani de aproximativ un kilogram de aur, prin acordarea de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital și acordarea folosului tras pentru neutilizarea șteampurilor din 1948 și până în prezent.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a concluzionat că reclamanta nu a probat că antecesorul său V.Ș. a avut în proprietate o instalație de prelucrare a minereurilor pe care Statul Român a preluat-o și a distrus-o ca efect al Legii nr. 119/1948. Prin decizia nr. 1755 din 12 noiembrie 2004 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de M.Ș.R. împotriva sentinței nr. 326/2003 a Tribunalului Alba, concluzionând că instanța de fond a reținut în mod legal și temeinic faptul că probele administrate nu confirmă calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei nr. 1755 din 12 noiembrie 2004 au declarat recurs, în calitate de succesori ai contestatoarei M.Ș.R., succesorii acesteia: M.A., M.M.M.

căsătorită R. direct și prin reprezentantul fundației A.M., invocând mai multe aspecte de nelegalitate, legate de greșita interpretare a probelor dosarului față de mențiunile din Cartea funciară legate de înscrierile instalației de prelucrare a minereului. Recursul este întemeiat dar pentru alte considerente decât cele arătate în motivare, invocate de instanță din oficiu. În dosarul de apel a fost depus certificatul de deces al reclamantei, din al cărui conținut rezultă că aceasta a decedat la data de 29 mai 2003, înainte de pronunțarea de către Tribunalul Alba a sentinței nr.326 intervenită la 4 iunie 2003. Cu toate acestea, însă apelul este declarat de reclamanta M.Ș.R. și deși pe parcursul soluționării apelului au intervenit moștenitorii acesteia M.A.

și M.M.M., instanța pronunța decizia de respingere a apelului pe numele defunctei, ignorând intervenția în cauză a moștenitorilor. Așadar, instanța de fond și apoi aceea de apel pronunțând hotărârile în cauză cu încălcarea art. 41 C. proc. civ., fără a proceda la introducerea în cauză a succesorilor, care au intervenit abia în faza apelului și fără a pune în discuția acestora însușirea acțiunii formulată de reclamanta defunctă M.Ș.R., au dat o rezolvare nelegală cauzei. În consecință, în temeiul art. 313 C. proc. civ. se impune admiterea recursului și casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză, cu trimitere la Tribunalul Alba.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții M.A. și M.M.M., căsătorită R. împotriva deciziei nr. 1755/A din 2 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 326 din 4 iunie 2003 a Tribunalului Alba și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-01-31
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Alba la 1 aprilie 2003, reclamantul C.E. a solicitat în contradictoriu cu Primarul Comunei Roșia Montană, anulare
ÎCCJ 2005-10-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7997/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată de reclamanta Ț.D. născută F., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Roșia Montană s-a solicitat: - anularea dispoziției n
ÎCCJ 2005-01-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 618/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta N.M. născută V., direct și prin reprezentant Fundația A.M. Roșia Montană a chemat în judecată civilă, pe pârâtul Primarul comunei Roșia Montană
ÎCCJ 2005-05-30
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4528/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 1 aprilie 2003 N.B.A. și B.E.L. au contestat dispoziția nr. 178 din 26 februarie 2003 emisă de Primarul comunei Roșia Montana, solicitând în co
ÎCCJ 2005-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2570/2005
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 1 aprilie 2003, reclamantul G.S.M., direct și prin reprezentantul Fundația A.M. Roșia Montană, a chemat în judecată pe Primarul comunei R
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă