ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4191/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 354 D din 12 iunie 2002 Tribunalul Bacău a respins excepția tardivității și inadmisibilității contestației, ridicată de SC H. SA București. Admițând contestația formulată de contestatorul P.A. în contradictoriu cu SC H. SA București și SC H. SA, sucursala S., instanța a anulat hotărârea consiliului de administrare a SC H. SA București, din 28 iunie 2001 și comunicată cu recomandata nr. 11/236 din 10 iulie 2001, privind soluționarea notificării. Urmare a admiterii cererii instanța a dispus restituirea suprafețelor de 920 mp, identificată și delimitată pe schița anexă raportului de expertiză ing.

T.V. aflată în prelungirea imobilului 47 bis din Bacău și 1000 mp teren, identificat și delimitat pe schița anexă a aceluiași raport de expertiză aflat în prelungirea imobilului 49 bis din municipiul Bacău. SC H. SA București și sucursala S. Bacău a acesteia au fost obligate să restituie în proprietatea contestatorului terenurile susmenționate în condițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că autorii contestatorului au dobândit în 1927 proprietatea suprafeței de 8055 mp din care fac parte și parcelele în litigiu. Acestea au fost ocupate de pârâtă fără titlu fiind amenajată o parcare betonată, astfel că hotărârea consiliului de administrație de respingere a cererii de restituire, ca urmare a notificării formulată de P.A.

este neîntemeiată. Ca urmare, s-a dispus anularea acestei hotărâri și restituirea în natură a terenurilor solicitate. În ce privește excepția de inadmisibilitate a contestației, instanța a reținut că existența pe rolul instanței de contencios a acțiunii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al SC H. SA, suspendată în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu se înscrie ca un fine de neprimire a cererii cu care a fost sesizată. Instanța a respins și excepția de tardivitate a contestației, motivat de faptul că pârâta nu a probat existența și data comunicării hotărârii consiliului de administrație privind modul de soluționare a contestației. Apelul formulat de SC H. SA și sucursala S. Bacău a acestei societăți a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 73 din 6 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău, pentru aceleași considerente avute în vedere la pronunțarea sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC H. SA invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cu privire la tardivitatea contestației, recurenta a precizat că, soluția instanței de apel este greșită, deoarece decizia nr. 236 din 10 iulie 2001 a Consiliului de administrație a fost comunicată contestatorului la 10 iulie 2001, recomandat și predată de oficiul poștal Bacău la 13 iulie 2001. În raport de data comunicării, termenul de 30 de zile în care se putea face contestația a fost depășit. Prin decizia nr. 4573 din 6 noiembrie 2003 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de SC H. SA București casând decizia nr. 73 din 6 noiembrie 2003 a Curții de Apel Bacău și sentința civilă nr. 35 din 12 iunie 2002 a Tribunalului Bacău instanța supremă a respins pe fond, ca tardivă contestația formulată de P.A.

împotriva hotărârii din 28 iunie 2001 a Consiliului de Administrație a SC H. SA București. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că soluțiile pronunțate sunt greșite, pentru că excepția de tardivitate rezidă din prevederile art. 27 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia/dispoziția de soluționare a contestației înlăuntrul termenului de 30 de zile de la data comunicării acesteia. În speță însă, acest termen a fost depășit deoarece decizia nr. 11/236 din 10 iulie 2001 a consiliului de administrație a fost comunicată contestatorului cu recomandata 73063 din 10 iulie 2001 și predată destinatarului la data de 13 iulie 2001, astfel că, în raport de această dată, contestația înregistrată la 14 februarie 2002 este tardivă.

Recursul fiind admis pe acest temei, examinarea pe fond a cauzei nu a mai fost posibilă și necesară. Împotriva acestei decizii P.A. a formulat în temeiul art. 318 C. proc. civ. contestația în anulare, susținând în esență, că instanța de recurs, dintr-o eroare materială gravă a dat o soluționare greșită cauzei atunci când a respins ca tardivă contestația, deoarece prin Decizia nr. 11/236 din 10 iulie 2001 Consiliul de Administrație al SC H. SA București nu a soluționat notificarea ci a suspendat luarea unei hotărâri până la soluționarea unui alt litigiu care avea ca obiect tot imobilul în discuție. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 8293 din 21 octombrie 2005 a admis contestația în anulare formulată de P.A.

și a anulat decizia atacată, fixând termen pentru soluționarea recursului. S-a reținut în considerentele deciziei că soluția de respingerea contestației împotriva deciziei nr. 236 din 10 iulie 2001 a consiliului de administrație este rezultatul unei erori materiale și că aceasta este formulată în termen. În recursul declarat și motivat în drept pe dispozițiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. SC H. susține în esență că acțiunea persoanei îndreptățite este inadmisibilă pentru că aceasta nu se poate adresa simultan pe cale judecătorească și administrativă pentru soluționarea aceluiași imobil. În cel de al doilea motiv de recurs se invocă excepția de tardivitate a contestației față de data comunicării deciziei, iar în subsidiar, pe fondul cauzei recurenta susține că deține terenurile în temeiul certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, fiind dobândite în condițiile legale de la data privatizării.

Caracterul abuziv al preluării terenurilor nu afectează dreptul societății recurente, deoarece aceasta este dobânditor de bună-credință. Recurenta se opune restituirii în natură a imobilului pe considerentul că aceste este ocupat de o platformă betonată, destinată parcării autoturismelor pentru care au fost făcute importante investiții. Recursul este nefondat. Acțiunea nu este inadmisibilă deoarece în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001 prevederile legii sunt aplicabile și în privința acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea acesteia. P.A. a chemat în judecată SC H. SA, la Curtea de Apel Bacău, solicitând în temeiul Legii nr. 29/1998 acordarea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate MO 3 nr. 0351/1993 emis de Ministerul Industriilor, în temeiul H.G.

nr. 834/1991. Prin sentința nr. 39 din 10 aprilie 2001, Curtea de Apel Bacău a respins acțiunea, iar recursul declarat de P.A. la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost suspendat la cererea acestuia în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, alegând calea deschisă de Legea nr. 10/0201. În acest sens P.A. s-a adresat cu notificare SC H. SA solicitând restituirea în natură a suprafeței de 1920 mp, aferentă celor două parcele de teren. În temeiul notificării s-a emis decizia nr. 11/236 din 10 iulie 2001 prin care H. face cunoscut notificatorului că este privatizată, îndreptându-l să se adreseze în temeiul art. 27 din Legea nr. 10/2001 A.P.A.P.S. Această decizie a fost contestată de P.A., care concomitent a recurs și la procedura prevăzută de art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Existența concomitentă a celor două proceduri nu constituie un fine de inadmisibilitate a contestației împotriva deciziei consiliului de administrație, chiar dacă ambele se referă la același imobil deoarece fiecare din aceste procedurii are un obiect diferit. Admisibilitatea contestației concomitent procedurii administrative trebuie examinată și în raport cu poziția contestatorului față de titlul de proprietate al societății intimate pe care l-a atacat în temeiul Legii nr. 29/1990 și a actului de privatizare în privința unor bunuri pretins preluate de stat fără titlu, respectiv a terenurilor a căror restituire a solicitat-o. Cel de al doilea motiv de recurs referitor la tardivitatea contestației este nefondat, pentru considerentele avute în vedere la pronunțarea deciziei de admitere a contestației în anulare, împotriva deciziei nr. 4573/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Corect instanțele de fond și apel au reținut dreptul contestatorului la restituirea în natură a celor două parcele de teren totalizând 1920 mp preluate de stat fără titlu, deoarece potrivit art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001 fac obiectul restituirii în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de sarcini, imobilele preluate abuziv fără titlu. Tot nelegal a fost cuprins terenul de 1920 mp în certificatul de atestare a dreptului de proprietate exilat de pârâtă, de vreme ce aceasta nu a probat intrarea terenului cu titlu în patrimoniul său, situație care ar fi îndreptățit-o să-și consolideze certificatul de atestare al dreptului său de proprietate emis în temeiul H.G.

nr. 834/1994. Reclamanta nu contestă existența platformei betonate pentru parcarea autoturismelor și situația aceasta este confirmată și de expertizele efectuate în cauză dar existența acestei amenajări nu poate obstrucționa restituirea terenului de 1920 mp în natură de vreme ce preluarea acestuia s-a făcut fără titlu și persoana îndreptățită își păstrează în temeiul art. 2 pct. 1 B calitatea de proprietar. În raport de situația mai sus expusă se constată că recursul declarat de SC H. SA București este nefondat urmând a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă SC H. SA București împotriva deciziei civile nr. 73 din 6 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, în dosarul nr. 3049/2002. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2006.