ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4191/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 354 D din 12 iunie

2002 Tribunalul Bacău a respins excepția tardivității și inadmisibilității

contestației, ridicată de SC H. SA București.

Admițând contestația formulată de

contestatorul P.A. în contradictoriu cu SC H. SA București și SC H. SA, sucursala

S., instanța a anulat hotărârea consiliului de administrare a SC H. SA

București, din 28 iunie 2001 și comunicată cu recomandata nr. 11/236 din 10

iulie 2001, privind soluționarea notificării.

Urmare a admiterii cererii instanța

a dispus restituirea suprafețelor de 920 mp, identificată și delimitată pe

schița anexă raportului de expertiză ing. T.V. aflată în prelungirea imobilului

47 bis din Bacău și 1000 mp teren, identificat și delimitat pe schița anexă a aceluiași

raport de expertiză aflat în prelungirea imobilului 49 bis din municipiul

Bacău.

SC H. SA București și sucursala S.

Bacău a acesteia au fost obligate să restituie în proprietatea contestatorului

terenurile susmenționate în condițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut în esență că autorii contestatorului au dobândit în 1927

proprietatea suprafeței de 8055 mp din care fac parte și parcelele în litigiu.

Acestea au fost ocupate de pârâtă fără titlu fiind amenajată o parcare

betonată, astfel că hotărârea consiliului de administrație de respingere a

cererii de restituire, ca urmare a notificării formulată de P.A. este

neîntemeiată. Ca urmare, s-a dispus anularea acestei hotărâri și restituirea în

natură a terenurilor solicitate.

În ce privește excepția de

inadmisibilitate a contestației, instanța a reținut că existența pe rolul

instanței de contencios a acțiunii de anulare a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate al SC H. SA, suspendată în temeiul art. 47 din Legea

nr. 10/2001 nu se înscrie ca un fine de neprimire a cererii cu care a fost

sesizată.

Instanța a respins și excepția de

tardivitate a contestației, motivat de faptul că pârâta nu a probat existența

și data comunicării hotărârii consiliului de administrație privind modul de

soluționare a contestației.

Apelul formulat de SC H. SA și sucursala

S. Bacău a acestei societăți a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 73 din

6 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău, pentru aceleași considerente avute în

vedere la pronunțarea sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs SC H. SA invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la tardivitatea

contestației, recurenta a precizat că, soluția instanței de apel este greșită,

deoarece decizia nr. 236 din 10 iulie 2001 a Consiliului de administrație a

fost comunicată contestatorului la 10 iulie 2001, recomandat și predată de

oficiul poștal Bacău la 13 iulie 2001. În raport de data comunicării, termenul

de 30 de zile în care se putea face contestația a fost depășit.

Prin decizia nr. 4573 din 6

noiembrie 2003 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de

SC H. SA București casând decizia nr. 73 din 6 noiembrie 2003 a Curții de Apel

Bacău și sentința civilă nr. 35 din 12 iunie 2002 a Tribunalului Bacău instanța

supremă a respins pe fond, ca tardivă contestația formulată de P.A. împotriva

hotărârii din 28 iunie 2001 a Consiliului de Administrație a SC H. SA

București.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta

Curte de Casație și Justiție a reținut că soluțiile pronunțate sunt greșite,

pentru că excepția de tardivitate rezidă din prevederile art. 27 alin. (7) din

Legea nr. 10/2001, potrivit cărora persoana îndreptățită poate ataca în

justiție decizia/dispoziția de soluționare a contestației înlăuntrul termenului

de 30 de zile de la data comunicării acesteia. În speță însă, acest termen a

fost depășit deoarece decizia nr. 11/236 din 10 iulie 2001 a consiliului de

administrație a fost comunicată contestatorului cu recomandata 73063 din 10

iulie 2001 și predată destinatarului la data de 13 iulie 2001, astfel că, în

raport de această dată, contestația înregistrată la 14 februarie 2002 este

tardivă.

Recursul fiind admis pe acest temei,

examinarea pe fond a cauzei nu a mai fost posibilă și necesară.

Împotriva acestei decizii P.A. a

formulat în temeiul art. 318 C. proc. civ. contestația în anulare, susținând în

esență, că instanța de recurs, dintr-o eroare materială gravă a dat o

soluționare greșită cauzei atunci când a respins ca tardivă contestația,

deoarece prin Decizia nr. 11/236 din 10 iulie 2001 Consiliul de Administrație

al SC H. SA București nu a soluționat notificarea ci a suspendat luarea unei

hotărâri până la soluționarea unui alt litigiu care avea ca obiect tot imobilul

în discuție.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin decizia nr. 8293 din 21 octombrie 2005 a admis contestația în anulare

formulată de P.A. și a anulat decizia atacată, fixând termen pentru

soluționarea recursului.

S-a reținut în considerentele

deciziei că soluția de respingerea contestației împotriva deciziei nr. 236 din

10 iulie 2001 a consiliului de administrație este rezultatul unei erori

materiale și că aceasta este formulată în termen.

În recursul declarat și motivat în

drept pe dispozițiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. SC H. susține în esență

că acțiunea persoanei îndreptățite este inadmisibilă pentru că aceasta nu se

poate adresa simultan pe cale judecătorească și administrativă pentru

soluționarea aceluiași imobil.

În cel de al doilea motiv de recurs

se invocă excepția de tardivitate a contestației față de data comunicării

deciziei, iar în subsidiar, pe fondul cauzei recurenta susține că deține

terenurile în temeiul certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, fiind

dobândite în condițiile legale de la data privatizării.

Caracterul abuziv al preluării

terenurilor nu afectează dreptul societății recurente, deoarece aceasta este

dobânditor de bună-credință.

Recurenta se opune restituirii în

natură a imobilului pe considerentul că aceste este ocupat de o platformă

betonată, destinată parcării autoturismelor pentru care au fost făcute

importante investiții.

Recursul este nefondat.

Acțiunea nu este inadmisibilă

deoarece în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001 prevederile legii sunt

aplicabile și în privința acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită

putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând

suspendarea acesteia.

P.A. a chemat în judecată SC H. SA,

la Curtea de Apel Bacău, solicitând în temeiul Legii nr. 29/1998 acordarea

parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate MO 3 nr.

0351/1993 emis de Ministerul Industriilor, în temeiul H.G. nr. 834/1991.

Prin sentința nr. 39 din 10 aprilie

2001, Curtea de Apel Bacău a respins acțiunea, iar recursul declarat de P.A. la

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost suspendat la cererea acestuia în

temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, alegând calea deschisă de Legea nr.

10/0201.

În acest sens P.A. s-a adresat cu

notificare SC H. SA solicitând restituirea în natură a suprafeței de 1920 mp,

aferentă celor două parcele de teren. În temeiul notificării s-a emis decizia

nr. 11/236 din 10 iulie 2001 prin care H. face cunoscut notificatorului că este

privatizată, îndreptându-l să se adreseze în temeiul art. 27 din Legea nr.

10/2001 A.P.A.P.S. Această decizie a fost contestată de P.A., care concomitent

a recurs și la procedura prevăzută de art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Existența concomitentă a celor două

proceduri nu constituie un fine de inadmisibilitate a contestației împotriva

deciziei consiliului de administrație, chiar dacă ambele se referă la același

imobil deoarece fiecare din aceste procedurii are un obiect diferit.

Admisibilitatea contestației concomitent procedurii administrative trebuie

examinată și în raport cu poziția contestatorului față de titlul de proprietate

al societății intimate pe care l-a atacat în temeiul Legii nr. 29/1990 și a

actului de privatizare în privința unor bunuri pretins preluate de stat fără titlu,

respectiv a terenurilor a căror restituire a solicitat-o.

Cel de al doilea motiv de recurs

referitor la tardivitatea contestației este nefondat, pentru considerentele

avute în vedere la pronunțarea deciziei de admitere a contestației în anulare,

împotriva deciziei nr. 4573/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Corect instanțele de fond și apel au

reținut dreptul contestatorului la restituirea în natură a celor două parcele

de teren totalizând 1920 mp preluate de stat fără titlu, deoarece potrivit art.

9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001 fac obiectul restituirii în natură, în

starea în care se află la data cererii de restituire și libere de sarcini,

imobilele preluate abuziv fără titlu. Tot nelegal a fost cuprins terenul de

1920 mp în certificatul de atestare a dreptului de proprietate exilat de

pârâtă, de vreme ce aceasta nu a probat intrarea terenului cu titlu în

patrimoniul său, situație care ar fi îndreptățit-o să-și consolideze

certificatul de atestare al dreptului său de proprietate emis în temeiul H.G.

nr. 834/1994.

Reclamanta nu contestă existența

platformei betonate pentru parcarea autoturismelor și situația aceasta este

confirmată și de expertizele efectuate în cauză dar existența acestei amenajări

nu poate obstrucționa restituirea terenului de 1920 mp în natură de vreme ce

preluarea acestuia s-a făcut fără titlu și persoana îndreptățită își păstrează

în temeiul art. 2 pct. 1 B calitatea de proprietar.

În raport de situația mai sus expusă

se constată că recursul declarat de SC H. SA București este nefondat urmând a

fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurenta pârâtă SC H. SA București împotriva deciziei civile nr.

73 din 6 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, în

dosarul nr. 3049/2002.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

28 aprilie

2006.