ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 163/2006

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15

august 2005, la Înalta Curte de Casație și Justiție, P.I. a formulat

contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2299 din 6 aprilie 2005,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ, solicitând a se constata nulitatea absolută a deciziei atacate

și, rejudecând recursul declarat împotriva sentinței nr. 1070 din 14 septembrie

2003, a Curții de Apel Cluj, să fie admis și să se oblige Casa Județeană de

Pensii Cluj să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii 189/2000.

În motivarea cererii, petentul a

susținut că în mod greșit, prin decizia atacată în cauză i s-a respins

contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 6947 din 15 septembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestație motivată pe omisiunea instanței de a

examina unul din motivele de recurs.

S-a mai susținut că atât la

judecarea recursului, cât și la judecarea contestației în anulare, instanța a

avut aceiași compunere, ceea ce consideră petentul, că reprezintă un caz de

incompatibilitate.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că prin decizia nr. 2299 din 6 aprilie 2005,

dosarul nr. 8667/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ, s-a respins contestația în anulare formulată de P.I.

împotriva deciziei nr. 6947 din 15 septembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ. S-a constatat că nu

sunt îndeplinite cerințele prevederilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ.,

respectiv dezlegarea dată nu este rezultatul unei greșeli materiale și nici nu

s-a omis din greșeală a se cerceta vreunul din motivele de modificare sau

casare a deciziei nr. 6947 din 15 septembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că schimbarea domiciliului

reclamantului nu s-a datorat persecuției etnice.

De altfel, nici în această nouă

contestație în anulare formulată cu ignorarea art. 321 C. proc. civ., petentul nu a indicat ce anume motiv de recurs s-a omis a se cerceta.

Cât privește susținerea incompatibilității

judecătorilor ce au participat la completul de judecată care a pronunțat

respingerea recursului împotriva hotărârii instanței de fond, cu judecătorii ce

au soluționat contestația în anulare, calea extraordinară de atac, este de

observat că cererea petentului este neîntemeiată față de dispozițiile art. 24 C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege, este incompatibil judecătorul care a pronunțat o

hotărâre într-o pricină să participe la judecata aceleiași pricini în apel sau

în recurs sau în caz de rejudecare după casare.

În cauză, este vorba de un complet

de judecată ce a soluționat o cauză în recurs și apoi a soluționat o cale

extraordinară de atac ce nu atrage incompatibilitatea judecătorilor.

Așa fiind, cererea fiind

neîntemeiată, va fi respinsă potrivit art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de P.I. împotriva deciziei nr. 2299 din 6 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios-administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2006.