ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 81/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 31 mai 2004, reclamantul F.D. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 13374 din 10 martie 2005, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. Prin sentința civilă nr. 854 din 23 iunie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată, a anulat hotărârea nr. 13374 din 10 martie 2004, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 30 august 1944 - 20 februarie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. Recursul a fost admis prin decizia nr. 2483 din 13 aprilie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a casat sentința atacată, iar pe fond a respins acțiunea. După pronunțarea acestei soluții, reclamantul s-a adresat din nou Casei Județene de Pensii Cluj, printr-o cerere de revizuire, justificată de primirea unor înscrisuri noi de la Arhivele Statului Cluj. Cum Casa de Pensii Cluj i-a refuzat din nou acordarea calității de refugiat, reclamantul s-a adresat instanței de judecată.

Prin sentința civilă nr. 524 din 14 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată, a anulat hotărârea nr. 13374 din 10 martie 2004, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15 august 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2004. Pentru a pronunța o asemenea hotărâre, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat, inclusiv înscrisul nou pus la dispoziție de Arhivele Naționale, rezultă că localitatea natală a reclamantului, Călărași, se afla în zona Turda și a fost ocupată de trupele hortyste, în toamna anului 1944, care au dezlănțuit persecuția etnică împotriva populației românești din zonă.

Totodată, instanța de fond a mai reținut ca este lipsit de relevanță sub ce autoritate se găsea localitatea de domiciliu a reclamantului, singurul criteriu determinant în acordarea drepturilor prevăzute de lege fiind acela al persecuției etnice care a determinat refugierea. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, se susține că instanța de fond a pronunțat o sentință greșită, deoarece reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice care ar fi determinat schimbarea domiciliului. În plus, apare ca fiind greu de acceptat ideea de persecuție etnică, atâta timp, cât refugierea s-a făcut dintr-o localitate aflată sub administrație românească, într-una aflată sub ocupație hortystă.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Potrivit art. 6 1 din O.G.

nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul când aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Pentru a putea beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000, este necesar să se dovedească faptul că refugierea s-a produs ca urmare a persecuțiilor etnice la care a fost supusă persoana respectivă, aspect care nu rezultă din materialul probator administrat în cauză. Este de necontestat că și persoanele care și-au părăsit localitățile de domiciliu, sub diferite motive, au avut de suferit consecințele nefavorabile ale refugiului, dar legiuitorul nu a urmărit să acorde drepturi, și acestei categorii de persoane.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că refugierea reclamantului din localitatea de domiciliu s-a făcut ca urmare a persecuției etnice îndurate, deși declarațiile de martor depuse la dosarul cauzei sunt lipsite de concludență în această privință. Înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de recurentă, evidențiază faptul că zona orașului Turda a fost ocupată de trupele hortyste, numai în intervalul 5 septembrie 1944 - 5 octombrie 1944, ceea ce face neverosimil ca reclamantul să se refugieze din localitate, anterior datei ocupării, sub motivația persecuției etnice. Rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, urmând a se admite recursul, a se casa sentința atacată, iar pe fond să se respingă acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeana de Pensii Cluj, împotriva sentinței nr. 524 din 14 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea reclamantului, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2006.