ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 840/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 iulie 2005, reclamantul S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16229 din 23 februarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivare, reclamantul a arătat că, în mod eronat, prin actul contestat, i s-a refuzat acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de actul normativ indicat, deși a dovedit că, după cedarea Ardealului de Nord, a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor exercitate de autoritățile dictatoriale române fascist-legionare, asupra populației maghiare din zonă.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 581 din 29 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2004. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut, în esență, că schimbarea domiciliului intimatului și a familiei sale, dintr-o localitate aflată sub administrație românească, într-o localitate aflată sub dominație străină, nu poate fi considerată o modalitate de persecuție etnică în accepțiunea Legii nr. 189/2000 și a H.G. nr. 127/2002, instanța admițând acțiunea fără nici un temei legal. Critica formulată este neîntemeiată. Conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”. În cauză, din declarațiile autentice ale martorilor C.M. și F.A. (el însuși beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000), coroborate cu datele rezultate din actele de stare civilă depuse și înscrisurile depuse la dosar, rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, că, în perioada octombrie 1940 - 6 martie 1945, după cedarea Ardealului de Nord, intimatul-reclamant, împreună cu familia, a fost obligat să se refugieze din localitatea Vlaha, județul Cluj, în orașul Cluj, ca urmare a persecuțiilor exercitate asupra populației maghiare din zonă.

În concluzie, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 581 din 29 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2006.