ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 840/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 5 iulie 2005, reclamantul S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16229 din 23 februarie 2005,

emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al

prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivare, reclamantul a arătat

că, în mod eronat, prin actul contestat, i s-a refuzat acordarea drepturilor

compensatorii prevăzute de actul normativ indicat, deși a dovedit că, după

cedarea Ardealului de Nord, a fost nevoit să se refugieze din localitatea de

domiciliu, ca urmare a persecuțiilor exercitate de autoritățile dictatoriale

române fascist-legionare, asupra populației maghiare din zonă.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 581 din 29

septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat

pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15

octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2004.

Instanța a reținut că soluția se

impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare și ale Normelor

aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Împotriva sentinței, în termen

legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând

modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut, în esență, că

schimbarea domiciliului intimatului și a familiei sale, dintr-o localitate

aflată sub administrație românească, într-o localitate aflată sub dominație străină,

nu poate fi considerată o modalitate de persecuție etnică în accepțiunea Legii

nr. 189/2000 și a H.G. nr. 127/2002, instanța admițând acțiunea fără nici un

temei legal.

Critica formulată este neîntemeiată.

Conform art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de

prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6

martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă

localitate, decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă

localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care

a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive

etnice”.

În cauză, din declarațiile autentice

ale martorilor C.M. și F.A. (el însuși beneficiar al drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000), coroborate cu datele rezultate din actele de stare civilă

depuse și înscrisurile depuse la dosar, rezultă că s-a făcut dovada, în

condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, că, în perioada octombrie 1940 - 6

martie 1945, după cedarea Ardealului de Nord, intimatul-reclamant, împreună cu

familia, a fost obligat să se refugieze din localitatea Vlaha, județul Cluj, în

orașul Cluj, ca urmare a persecuțiilor exercitate asupra populației maghiare

din zonă.

În concluzie, dând o corectă

dezlegare cauzei deduse judecății, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 581 din 29

septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 martie 2006.