ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5676/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5676/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor din dosar
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 5 din 7
noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 9/MF/2004, a
fost respinsă ca nefondată cererea formulată de condamnatul D.I., privind
revizuirea sentinței penale nr. 1/ MF din 8 octombrie 1999 pronunțată de
Tribunalul Galați în dosarul nr. 163/MF/1998.
În baza art. 190 alin. (4) C. proc.
pen., raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 178/1997 și art. 1 din
Ordinul nr. 1341/2005 emis de Ministerul Justiției și M.F.P. suma de 60 lei
RON, reprezentând onorariul interpretului-traducător autorizat G.S.F. s-a
dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției, iar suma de 40 lei RON,
reprezentând onorariul traducătorului autorizat I.E. s-a dispus a fi avansată
din același fond.
În temeiul art. 192 alin. (2) C.
proc. pen. a fost obligat condamnatul revizuient la plata sumei de 80 lei RON
cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre,
prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 1/ MF din 8
octombrie 1999 pronunțată de Tribunalul Galați, secția maritimă și fluvială în
dosarul nr. 1631/MF/1998 a fost condamnat, printre alții, inculpatul D.I. la o
pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs real a următoarelor
infracțiuni: dare de mită în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 255
alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (sancționată cu 4 ani
închisoare), delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată
prevăzută de art. 215
1
alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. (sancționată cu 12 ani închisoare); fals
intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu
aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. (pedepsită cu 3
ani închisoare), participație improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31
alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (pedepsită cu 3 ani
închisoare), uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen., cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (sancționată cu 2 ani închisoare);
contrabandă prevăzută de dispozițiile art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu
aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și a art. 41 alin. (2) C. pen. (sancționată
cu 9 ani închisoare).
S-a dispus, în temeiul art. 33 lit.
a) și art. 34 lit. b) C. pen. contopirea tuturor pedepselor mai sus menționate,
inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, sporită
la 15 ani închisoare.
Au fost aplicare dispozițiile art. 71
C. pen. privind pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.
64 C. pen.
În conformitate cu dispozițiile art.
350 alin. (1) și art. 148 lit. h) C. proc. pen. a fost menținută starea de
arest a inculpatului D.I., deducându-i-se din pedeapsa aplicată durata
reținerii și a arestării preventive cu începere de la 10 martie 1998 la zi.
În temeiul dispozițiilor5 art. 112 lit.
e) și art. 117 C. pen. i-a fost aplicată inculpatului măsura de siguranță a
expulzării.
Prin aceeași sentință penală a fost
constatat acoperit parțial, prin plată, până la concurența sumei de 194.311 dolari
S.U.A. prejudiciul cauzat C.R.P.O. Tulcea.
În temeiul dispozițiilor art. 14 C.
proc. pen., art. 998 și art. 1003 C. civ. au fost obligați, în solidar,
inculpații D.I., L.T. și C.I. la plata sumei de 890.284 dolari S.U.A. (sau
echivalentul în lei la data efectuării plății), precum și la dobânda legală
aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la
achitarea integrală a debitului, cu titlul de despăgubiri către partea civilă C.R.P.O.
Tulcea. A fost ridicată măsura asiguratorie a indisponibilizării sumei de 175.000
dolari S.U.A. în contra F.P.S. București – B.I.E.R. și s-a dispus ca din
această sumă, 32.811 dolari S.U.A. să fie virați în contul C.R.P.O. Tulcea,
reprezentând parte din prejudiciul cauzat prin vânzarea navei C.
Potrivit dispozițiilor art. 343 alin.
(2) C. proc. pen. au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse în faza de
urmărire penală (indisponibilizarea sumelor de 125.751,39 lei și 23 dolari
S.U.A. aflați în contul pe care SC H.S.I. SRL Constanța îl avea deschis la B.B.,
sucursala Constanța, sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului;
sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor aflate la SC H.S.I. SRL
Constanța.
Potrivit art. 14 alin. (3) lit. a) C.
proc. pen. s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate de inculpați, iar
în temeiul art. 189-191 C. proc. pen. inculpații au fost obligați la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt, s-a reținut în sarcina
inculpatului D.I. următoarea activitate infracțională, desfășurată în perioada
aprilie 1997 – februarie 1998, în cadrul procedurilor succesive de lichidare
activă și privatizare, prin vinderea pachetului majoritar de acțiuni și de
lichidare judiciară a C.R.P.O. Tulcea: oferirea de către inculpatul D.I. a
cotei de 10 % din acțiuni, precum și darea sumei de 14.000.000 lei ROL
inculpatului C.I. (managerul general al C.R.P.O. Tulcea), promisiuni și
garanții oferite în vederea menținerii în funcție a acestui inculpat;
întocmirea, împreună cu inculpații C.I. și L.T. a actelor de vânzare pentru un
număr de 18 nave, cu consecința vinderii efective a unui număr de 5 nave și
însușirea banilor obținuți din vânzarea acestora; atestarea în fals, la
organele de control ale F.P.S., a existenței în patrimoniul C.R.P.O. Tulcea a
celor 5 nave vândute, falsificarea, împreună cu ceilalți doi inculpați a
documentelor vamale și falsificarea documentelor privind plata sumei de
540.000.000 lei; determinarea martorei N.E. să înregistreze în contabilitate
faptul nereal al plății sumei de 540.000.000 lei de către SC H.S.I. SRL
Constanța (înființată de către inculpat) pentru stingerea debitului către
A.P.C. Constanța și folosirea documentelor astfel falsificate; folosirea
împreună cu ceilalți inculpați de documente vamale false pentru scoaterea
navelor din țară.
Sentința penală nr. 1/MF/1999 a
Tribunalului Galați a rămas definitivă prin decizia penală nr. 4046 din 27
septembrie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală (dosar nr.
2387/2001, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat
împotriva deciziei penale nr. 1/ A din 9 martie 2001 a Curții de Apel Galați, secția
penală, maritimă și fluvială.
Prin cererea de revizuire formulată,
condamnatul D.I. a invocat nevinovăția sa, arătând faptul că, la data reținută
ca fiind cea a comiterii infracțiunilor, C.R.P.O. Tulcea nu mai era proprietara
navelor, acestea devenind proprietatea a două persoane juridice din Cipru.
A mai susținut revizuientul că a
plătit suma de 174.985 dolari S.U.A. în contul F.P.S. deschis la E., prin
transferul ordonatorului E.T.T. SA, în baza contractului prin care s-a vândut
pachetul majoritar de acțiuni C.R.P.O. Tulcea; că în banca E., filiala Grecia,
se află suma de 815.000 dolari S.U.A., reprezentând prețul navelor vândute ca
„scrap” și destinat plății datoriilor societăților cipriote către creditorii
din România. A invocat, de asemenea, faptul că există hotărâri definitive ce nu
se pot concilia (sentința civilă nr. 29 din 16 ianuarie 1998, sentința civilă nr.
30/1998, sentința civilă nr. 31/1998 și sentința civilă nr. 1967/1997, toate
ale Tribunalului Tulcea). Cererea condamnatului D.I. vizând revizuirea
sentinței penale nr. 1/MF/1999 a Tribunalului Galați a fost inițial respinsă ca
nefondată prin sentința penală nr. 2/MF/2004 a aceleiași instanțe (pronunțată
în dosarul nr. 4/MF/P/2004), reținându-se în esență faptul că, aspectele
relevate ca motive de revizuire nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 394 C.
proc. pen.
Prin decizia penală nr. 3/MF/2004 a
Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 8/MF/P/2004 a fost admis
apelul declarat de condamnat împotriva sentinței penale nr. 2/MF/2004, aceasta
fiind desființată, iar în cauza trimisă spre rejudecare, reținându-se că au
fost încălcate normele imperative privind compunerea instanței (art. 29 din
Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003), în sensul că revizuirea
se impunea a fi judecată în complet de doi judecători.
Totodată, s-a recomandat de către
instanța superioară a se avea în vedere și celelalte motive invocate de condamnatul
apelant.
În rejudecare, instanța legal
constituită constatând că motivele de revizuire invocate de condamnatul D.I.
constituie de fapt apărări pe care acesta le-a formulat cu ocazia judecării
cauzei în fond și în căile ordinare de atac, apărări ce au fost avute în vedere
de instanțe la soluționarea dosarului, a respins ca nefondată cererea de
revizuire.
Împotriva acestei sentințe, în
termen legal, a declarat apel condamnatul D.I. care a reiterat motivele
invocate în cererea inițială.
Prin decizia penală nr. 6/ A din 26
mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială
a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul - condamnat D.I.
A fost obligat apelantul - revizuient
la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie,
Curtea de Apel Galați a reținut că în cuprinsul dispozițiilor art. 394 C. proc.
pen. sunt enumerate expres și limitativ cazurile în care poate fi cerută
revizuirea unei hotărâri, iar motivele invocate de revizuient au făcut obiectul
controlului judiciar, fiind evaluate de către instanțele de apel și recurs, în
cadrul căilor ordinare de atac exercitate de inculpat.
Împotriva ambelor hotărâri, în
termen legal, a declarat recurs revizuientul D.I. care, prin apărătorul
desemnat din oficiu a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385
9
alin.
(1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind că în cauză s-a comis o gravă eroare de
fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a
sa. A mai susținut revizuientul că sunt incidente dispozițiile art. 384 alin.
(1) lit. a) și e) C. proc. pen., întrucât navele pentru înstrăinarea cărora a
fost condamnat nu se mai aflau în proprietatea statului român, reprezentat de
SC C.R.P.O. Tulcea încă din anul 1993, întreaga flotă de pescuit oceanic fiind
în proprietatea unor societăți cipriote și că, de asemenea, există hotărâri
definitive ce nu se pot concilia.
Înalta Curte, examinând motivele de
recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385
6
alin. (1) C. proc.
pen. constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite
cerințele dispozițiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care limitează
cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi revizuită, fiind exclusă
orice interpretare ori adăugare la lege.
Potrivit art. 394 C. proc. pen.,
revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte și împrejurări
ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un
expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza
a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a
cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de
judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a
comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri
judecătorești definitive nu se pot concilia.
Rezultă că revizuirea este o cale
extraordinară de atac a cărei finalitate o reprezintă înlăturarea erorilor
judiciare, în baza unui material probator cu totul inedit sau cel puțin
necunoscut instanței cu ocazia judecării în fond a cauzei. Revizuirea se
întemeiază, așadar, pe lipsurile de fond în soluționarea pricinii, iar
temeiurile sale rezultă din elemente exterioare dosarului cauzei, pe care
instanțele de judecată nu le-au avut în vedere la judecata anterioară.
În raport de prevederile art. 397 și
art. 399 C. proc. pen., instanța de judecată este obligată să ia în considerare
cererea de revizuire înaintată de procuror, împreună cu întregul material de
cercetare și concluziile acestuia, numai în limitele cazurilor de revizuire
arătate în cerere și care au făcut obiectul cercetărilor. Ca atare, în fața
instanței nu mai pot fi invocate alte cazuri de revizuire decât cele arătate în
cererea adresată procurorului.
În speță, revizuientul D.I. și-a
întemeiat cererea de revizuire formulată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit.
a) și e) C. proc. pen.
Din analiza dispozițiilor art. 394 C.
proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit. a) al
acestui articol este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de
descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la
soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi
netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de
condamnare (art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen.).
În cauză însă se observă că, deși
revizuientul a susținut că este nevinovat, nu a invocat fapte sau împrejurări
noi care să conducă la această concluzie și care să nu fi fost cunoscute de
instanță la soluționarea cauzei, nefiind admisibil ca pe calea revizuirii să se
obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de
instanțele care au soluționat cauza sau o nouă apreciere a probelor ce au fost
deja administrate.
Caracterul de noutate (privitor la
descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe la
soluționarea cauzei) se referă la probe și nu la mijloacele de probă, prin care
se administrează probele cu privire la o anumită situație de fapt ce a fost
deja cunoscută și examinată de instanțele de judecată cu ocazia soluționării
fondului cauzei ori cu ocazia judecării căilor ordinare de atac.
Apărările inculpatului D.I. privind
pretinsa inexistență a dreptului de proprietate al C.R.P.O. Tulcea, urmare înstrăinării
încă din anul 1993 de către statul român a navelor au fost formulate cu ocazia
judecății în fond și în căile ordinare de atac fiind examinate și înlăturate de
instanțele de judecată pe baza examinării materialului probatoriu administrat.
(A se vedea în acest sens expunerile hotărârilor judecătorești pronunțate în
fond, apel și recurs, respectiv: sentința penală nr. 1/ MF din 8 octombrie 1999
a Tribunalului Galați; decizia penală nr. 1/ A din 9 martie 2005 a Curții de
apel Galați și decizia penală nr. 4046 din 27 septembrie 2002 a Curții Supreme
de Justiție).
În privința regimului de proprietate
al navelor contestat de către revizuient au fost solicitate relații
autorităților navale teritoriale Tulcea, vizând existența unor eventuale
certificate de radiere din evidența portului a unor nave ce au aparținut C.R.P.O.
Tulcea și care au fost transferate în registrul naval Cipru.
S-a solicitat, de asemenea, a se
comunica dacă există eventuale radieri din registrul naval român, în privința
navelor.
S-au primit relații în sensul că
navele au fost scoase din evidența C.P.T. la 12 iulie 1993 (când era transcris
ca proprietar C.R.P.O. Tulcea, respectiv C.F.P.O.N. Tulcea și când s-a aprobat
dreptul de arborare a pavilionului cipriot.
Totodată, în privința navelor R. și
C., transmiterea dreptului de proprietate către C.R.P.O. Tulcea a avut loc
începând cu 9 septembrie 1993, respectiv 26 iulie 1993 (adresele de la dosar
fond), cele două nave părăsind țara ca urmare a livrării efective către
cumpărătorul extern la 25 august 1997 (R.), respectiv 1 septembrie 1997 (C.),
la un moment anterior vânzării pachetului majoritar de 51 % din acțiunile C.R.P.O.
Tulcea, vânzare ce a fost însă ulterior anulată.
Astfel, semnificativă este
încheierea de ședință din 10 octombrie 1997 pronunțată de Tribunalul Tulcea în
dosarul nr. 1964/1997, vizând cererea F.P.S. de încuviințare a înstrăinării
pachetului majoritar de acțiuni al C.R.P.O. Tulcea, încheiere rămasă definitivă
prin decizia civilă nr. 537 din 7 mai 1998 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,
prin care a fost admis recursul civil declarat de pârâta S.L.M. din C.R.P.O.
Tulcea, a fost casată încheierea mai sus menționată și a fost respinsă cererea
de vânzare acțiuni formulată de F.P.S. București.
Rezultă că, asemenea fapte sau
împrejurări reiterate în cererea de revizuire de către condamnatul D.I. nu au
caracter de noutate ci, dimpotrivă, au fost prezentate și cunoscute
instanțelor, fiind examinate de către acestea cu ocazia soluționării cauzei.
Deși în apel au fost administrate,
în temeiul art. 403 alin. (1) C. proc. pen., probe noi, constând în înscrisuri
depuse de revizuient, textul de lege invocat (art. 394 lit. a) C. proc. pen.)
impune ca faptele și împrejurările învederate, deci faptele probatorii să fie
noi, iar nu mijloacele de probă.
De altfel, înscrisurile noi depuse,
respectiv: o listă a navelor aflate în evidența L. procurate de pe o adresă
internet, un registru al navelor depus în limba engleză și actele emise de M.C.M.
– D.T.C. – registrul naval din Cipru, pentru navele K.D., P.I., P.X., C., C.Z.,
C., D., D.H., J., O., P., P.VIII, P.XI, W., R., T., O.B., B.R., C.B., P.III, A.,
O.G. și C.A. nu sunt de natură să demonstreze cu certitudine comiterea erorii
judiciare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 394 alin. (2) C. proc. pen.
Din conținutul acestor înscrisuri
rezultă doar date cu privire la înregistrarea navelor enumerate în cauză, sub
pavilion cipriot, ca proprietate a unor companii cu sediul în Cipru, urmată de
ștergerea acestora din registrul navelor, datorită expirării caracterului
temporar al înregistrării.
Probele administrate în cauză au
demonstrat că, în baza contractelor de constituire a societăților de nave s-a
predat doar managementul navelor, nu și proprietatea acestora.
În situația în care C.R.P.O. Tulcea
nu ar fi avut proprietatea navelor, nu s-ar fi putut întocmi contractele de
vânzare-cumpărare încheiate de inculpat în numele C.R.P.O. Tulcea către SC S.C.
SA și G.Y.S.T. SA.
Pe de altă parte, sumele menționate
de condamnatul D.I. în cererea de revizuire (respectiv faptul că a plătit suma
de 174.985 dolari S.U.A. în control F.P.S. deschis la E. și că în banca E., filiala
Grecia, se află suma de 815.000 dolari S.U.A., reprezentând prețul navelor
vândute destinat plății datoriilor societăților cipriote către creditorii din
România) au fost avute în vedere de prima instanță la soluționarea fondului
cauzei.
Înalta Curte constată, de asemenea,
că nu este întemeiat nici motivul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit.
e) C. proc. pen., privind existența a două sau mai multe hotărâri judecătorești
definitive care nu se pot concilia.
Așa cum a reținut prima instanță nu
subzistă caracterul inconciliabil prevăzut de lege între sentința penală nr. 1/
MF din 8 octombrie 1999 a Tribunalului Galați și sentințele civile nr. 28, 29
și 30 din 16 ianuarie 1998 ale Tribunalului Tulcea care vizează măsuri privind
reorganizarea C.R.P.O. Tulcea ori încheierea de ședință din 10 octombrie 1997
pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1964/1997 rămasă irevocabilă
prin decizia civilă nr. 537 din 7 mai 1998 a Curții de Apel Constanța, vizând
cererea de vânzare de acțiuni formulată de F.P.S. București.
Pentru ca hotărârile să fie
inconciliabile, în sensul textului de lege menționat mai sus trebuie ca ele să
prezinte următoarele caracteristici: să fie definitive, să aibă caracter penal,
să conțină o rezolvare a fondului care să rezulte din dispozitivul hotărârilor
și să se refere la situații de fapt și nu de drept, condiții care nu sunt
întrunite în cauză.
Față de cele menționate mai sus,
Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu
cazurilor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen.,
va respinge, ca nefondat recursul declarat de condamnatul D.I., în conformitate
cu prevederile art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.
pen. va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către
stat.
Onorariul interpretului de limbă
greacă, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de revizuientul D.I. împotriva deciziei penale nr. 6/ A din 26 mai
2006 a Curții de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială.
Obligă recurentul revizuient la
plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limbă
greacă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2
octombrie 2006.