ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5676/2006

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 5 din 7 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 9/MF/2004, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de condamnatul D.I., privind revizuirea sentinței penale nr. 1/ MF din 8 octombrie 1999 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 163/MF/1998. În baza art. 190 alin. (4) C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 178/1997 și art. 1 din Ordinul nr. 1341/2005 emis de Ministerul Justiției și M.F.P. suma de 60 lei RON, reprezentând onorariul interpretului-traducător autorizat G.S.F. s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției, iar suma de 40 lei RON, reprezentând onorariul traducătorului autorizat I.E.

s-a dispus a fi avansată din același fond. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat condamnatul revizuient la plata sumei de 80 lei RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 1/ MF din 8 octombrie 1999 pronunțată de Tribunalul Galați, secția maritimă și fluvială în dosarul nr. 1631/MF/1998 a fost condamnat, printre alții, inculpatul D.I. la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs real a următoarelor infracțiuni: dare de mită în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (sancționată cu 4 ani închisoare), delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 1 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 75 lit. a) C. pen. (sancționată cu 12 ani închisoare); fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. (pedepsită cu 3 ani închisoare), participație improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (pedepsită cu 3 ani închisoare), uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (sancționată cu 2 ani închisoare); contrabandă prevăzută de dispozițiile art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și a art. 41 alin. (2) C. pen. (sancționată cu 9 ani închisoare). S-a dispus, în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

contopirea tuturor pedepselor mai sus menționate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, sporită la 15 ani închisoare. Au fost aplicare dispozițiile art. 71 C. pen. privind pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 350 alin. (1) și art. 148 lit. h) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului D.I., deducându-i-se din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive cu începere de la 10 martie 1998 la zi. În temeiul dispozițiilor5 art. 112 lit. e) și art. 117 C. pen. i-a fost aplicată inculpatului măsura de siguranță a expulzării. Prin aceeași sentință penală a fost constatat acoperit parțial, prin plată, până la concurența sumei de 194.311 dolari S.U.A.

prejudiciul cauzat C.R.P.O. Tulcea. În temeiul dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., art. 998 și art. 1003 C. civ. au fost obligați, în solidar, inculpații D.I., L.T. și C.I. la plata sumei de 890.284 dolari S.U.A. (sau echivalentul în lei la data efectuării plății), precum și la dobânda legală aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului, cu titlul de despăgubiri către partea civilă C.R.P.O. Tulcea. A fost ridicată măsura asiguratorie a indisponibilizării sumei de 175.000 dolari S.U.A. în contra F.P.S. București – B.I.E.R. și s-a dispus ca din această sumă, 32.811 dolari S.U.A. să fie virați în contul C.R.P.O. Tulcea, reprezentând parte din prejudiciul cauzat prin vânzarea navei C. Potrivit dispozițiilor art. 343 alin. (2) C. proc.

pen. au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse în faza de urmărire penală (indisponibilizarea sumelor de 125.751,39 lei și 23 dolari S.U.A. aflați în contul pe care SC H.S.I. SRL Constanța îl avea deschis la B.B., sucursala Constanța, sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului; sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor aflate la SC H.S.I. SRL Constanța. Potrivit art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate de inculpați, iar în temeiul art. 189-191 C. proc. pen. inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului D.I. următoarea activitate infracțională, desfășurată în perioada aprilie 1997 – februarie 1998, în cadrul procedurilor succesive de lichidare activă și privatizare, prin vinderea pachetului majoritar de acțiuni și de lichidare judiciară a C.R.P.O.

Tulcea: oferirea de către inculpatul D.I. a cotei de 10 % din acțiuni, precum și darea sumei de 14.000.000 lei ROL inculpatului C.I. (managerul general al C.R.P.O. Tulcea), promisiuni și garanții oferite în vederea menținerii în funcție a acestui inculpat; întocmirea, împreună cu inculpații C.I. și L.T. a actelor de vânzare pentru un număr de 18 nave, cu consecința vinderii efective a unui număr de 5 nave și însușirea banilor obținuți din vânzarea acestora; atestarea în fals, la organele de control ale F.P.S., a existenței în patrimoniul C.R.P.O. Tulcea a celor 5 nave vândute, falsificarea, împreună cu ceilalți doi inculpați a documentelor vamale și falsificarea documentelor privind plata sumei de 540.000.000 lei; determinarea martorei N.E.

să înregistreze în contabilitate faptul nereal al plății sumei de 540.000.000 lei de către SC H.S.I. SRL Constanța (înființată de către inculpat) pentru stingerea debitului către A.P.C. Constanța și folosirea documentelor astfel falsificate; folosirea împreună cu ceilalți inculpați de documente vamale false pentru scoaterea navelor din țară. Sentința penală nr. 1/MF/1999 a Tribunalului Galați a rămas definitivă prin decizia penală nr. 4046 din 27 septembrie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală (dosar nr. 2387/2001, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 1/ A din 9 martie 2001 a Curții de Apel Galați, secția penală, maritimă și fluvială.

Prin cererea de revizuire formulată, condamnatul D.I. a invocat nevinovăția sa, arătând faptul că, la data reținută ca fiind cea a comiterii infracțiunilor, C.R.P.O. Tulcea nu mai era proprietara navelor, acestea devenind proprietatea a două persoane juridice din Cipru. A mai susținut revizuientul că a plătit suma de 174.985 dolari S.U.A. în contul F.P.S. deschis la E., prin transferul ordonatorului E.T.T. SA, în baza contractului prin care s-a vândut pachetul majoritar de acțiuni C.R.P.O. Tulcea; că în banca E., filiala Grecia, se află suma de 815.000 dolari S.U.A., reprezentând prețul navelor vândute ca „scrap” și destinat plății datoriilor societăților cipriote către creditorii din România.

A invocat, de asemenea, faptul că există hotărâri definitive ce nu se pot concilia (sentința civilă nr. 29 din 16 ianuarie 1998, sentința civilă nr. 30/1998, sentința civilă nr. 31/1998 și sentința civilă nr. 1967/1997, toate ale Tribunalului Tulcea). Cererea condamnatului D.I. vizând revizuirea sentinței penale nr. 1/MF/1999 a Tribunalului Galați a fost inițial respinsă ca nefondată prin sentința penală nr. 2/MF/2004 a aceleiași instanțe (pronunțată în dosarul nr. 4/MF/P/2004), reținându-se în esență faptul că, aspectele relevate ca motive de revizuire nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 3/MF/2004 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 8/MF/P/2004 a fost admis apelul declarat de condamnat împotriva sentinței penale nr. 2/MF/2004, aceasta fiind desființată, iar în cauza trimisă spre rejudecare, reținându-se că au fost încălcate normele imperative privind compunerea instanței (art. 29 din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003), în sensul că revizuirea se impunea a fi judecată în complet de doi judecători. Totodată, s-a recomandat de către instanța superioară a se avea în vedere și celelalte motive invocate de condamnatul apelant. În rejudecare, instanța legal constituită constatând că motivele de revizuire invocate de condamnatul D.I.

constituie de fapt apărări pe care acesta le-a formulat cu ocazia judecării cauzei în fond și în căile ordinare de atac, apărări ce au fost avute în vedere de instanțe la soluționarea dosarului, a respins ca nefondată cererea de revizuire. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel condamnatul D.I. care a reiterat motivele invocate în cererea inițială. Prin decizia penală nr. 6/ A din 26 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul - condamnat D.I. A fost obligat apelantul - revizuient la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Galați a reținut că în cuprinsul dispozițiilor art. 394 C. proc.

pen. sunt enumerate expres și limitativ cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, iar motivele invocate de revizuient au făcut obiectul controlului judiciar, fiind evaluate de către instanțele de apel și recurs, în cadrul căilor ordinare de atac exercitate de inculpat. Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul D.I. care, prin apărătorul desemnat din oficiu a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a sa. A mai susținut revizuientul că sunt incidente dispozițiile art. 384 alin. (1) lit. a) și e) C. proc.

pen., întrucât navele pentru înstrăinarea cărora a fost condamnat nu se mai aflau în proprietatea statului român, reprezentat de SC C.R.P.O. Tulcea încă din anul 1993, întreaga flotă de pescuit oceanic fiind în proprietatea unor societăți cipriote și că, de asemenea, există hotărâri definitive ce nu se pot concilia. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen. constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi revizuită, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.

Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac a cărei finalitate o reprezintă înlăturarea erorilor judiciare, în baza unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut instanței cu ocazia judecării în fond a cauzei.

Revizuirea se întemeiază, așadar, pe lipsurile de fond în soluționarea pricinii, iar temeiurile sale rezultă din elemente exterioare dosarului cauzei, pe care instanțele de judecată nu le-au avut în vedere la judecata anterioară. În raport de prevederile art. 397 și art. 399 C. proc. pen., instanța de judecată este obligată să ia în considerare cererea de revizuire înaintată de procuror, împreună cu întregul material de cercetare și concluziile acestuia, numai în limitele cazurilor de revizuire arătate în cerere și care au făcut obiectul cercetărilor. Ca atare, în fața instanței nu mai pot fi invocate alte cazuri de revizuire decât cele arătate în cererea adresată procurorului. În speță, revizuientul D.I.

și-a întemeiat cererea de revizuire formulată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) și e) C. proc. pen. Din analiza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit. a) al acestui articol este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare (art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen.).

În cauză însă se observă că, deși revizuientul a susținut că este nevinovat, nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să conducă la această concluzie și care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, nefiind admisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza sau o nouă apreciere a probelor ce au fost deja administrate. Caracterul de noutate (privitor la descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei) se referă la probe și nu la mijloacele de probă, prin care se administrează probele cu privire la o anumită situație de fapt ce a fost deja cunoscută și examinată de instanțele de judecată cu ocazia soluționării fondului cauzei ori cu ocazia judecării căilor ordinare de atac.

Apărările inculpatului D.I. privind pretinsa inexistență a dreptului de proprietate al C.R.P.O. Tulcea, urmare înstrăinării încă din anul 1993 de către statul român a navelor au fost formulate cu ocazia judecății în fond și în căile ordinare de atac fiind examinate și înlăturate de instanțele de judecată pe baza examinării materialului probatoriu administrat. (A se vedea în acest sens expunerile hotărârilor judecătorești pronunțate în fond, apel și recurs, respectiv: sentința penală nr. 1/ MF din 8 octombrie 1999 a Tribunalului Galați; decizia penală nr. 1/ A din 9 martie 2005 a Curții de apel Galați și decizia penală nr. 4046 din 27 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție). În privința regimului de proprietate al navelor contestat de către revizuient au fost solicitate relații autorităților navale teritoriale Tulcea, vizând existența unor eventuale certificate de radiere din evidența portului a unor nave ce au aparținut C.R.P.O.

Tulcea și care au fost transferate în registrul naval Cipru. S-a solicitat, de asemenea, a se comunica dacă există eventuale radieri din registrul naval român, în privința navelor. S-au primit relații în sensul că navele au fost scoase din evidența C.P.T. la 12 iulie 1993 (când era transcris ca proprietar C.R.P.O. Tulcea, respectiv C.F.P.O.N. Tulcea și când s-a aprobat dreptul de arborare a pavilionului cipriot. Totodată, în privința navelor R. și C., transmiterea dreptului de proprietate către C.R.P.O. Tulcea a avut loc începând cu 9 septembrie 1993, respectiv 26 iulie 1993 (adresele de la dosar fond), cele două nave părăsind țara ca urmare a livrării efective către cumpărătorul extern la 25 august 1997 (R.), respectiv 1 septembrie 1997 (C.), la un moment anterior vânzării pachetului majoritar de 51 % din acțiunile C.R.P.O.

Tulcea, vânzare ce a fost însă ulterior anulată. Astfel, semnificativă este încheierea de ședință din 10 octombrie 1997 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1964/1997, vizând cererea F.P.S. de încuviințare a înstrăinării pachetului majoritar de acțiuni al C.R.P.O. Tulcea, încheiere rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 537 din 7 mai 1998 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, prin care a fost admis recursul civil declarat de pârâta S.L.M. din C.R.P.O. Tulcea, a fost casată încheierea mai sus menționată și a fost respinsă cererea de vânzare acțiuni formulată de F.P.S. București. Rezultă că, asemenea fapte sau împrejurări reiterate în cererea de revizuire de către condamnatul D.I.

nu au caracter de noutate ci, dimpotrivă, au fost prezentate și cunoscute instanțelor, fiind examinate de către acestea cu ocazia soluționării cauzei. Deși în apel au fost administrate, în temeiul art. 403 alin. (1) C. proc. pen., probe noi, constând în înscrisuri depuse de revizuient, textul de lege invocat (art. 394 lit. a) C. proc. pen.) impune ca faptele și împrejurările învederate, deci faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă. De altfel, înscrisurile noi depuse, respectiv: o listă a navelor aflate în evidența L. procurate de pe o adresă internet, un registru al navelor depus în limba engleză și actele emise de M.C.M. – D.T.C. – registrul naval din Cipru, pentru navele K.D., P.I., P.X., C., C.Z., C., D., D.H., J., O., P., P.VIII, P.XI, W., R., T., O.B., B.R., C.B., P.III, A., O.G.

și C.A. nu sunt de natură să demonstreze cu certitudine comiterea erorii judiciare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 394 alin. (2) C. proc. pen. Din conținutul acestor înscrisuri rezultă doar date cu privire la înregistrarea navelor enumerate în cauză, sub pavilion cipriot, ca proprietate a unor companii cu sediul în Cipru, urmată de ștergerea acestora din registrul navelor, datorită expirării caracterului temporar al înregistrării. Probele administrate în cauză au demonstrat că, în baza contractelor de constituire a societăților de nave s-a predat doar managementul navelor, nu și proprietatea acestora. În situația în care C.R.P.O. Tulcea nu ar fi avut proprietatea navelor, nu s-ar fi putut întocmi contractele de vânzare-cumpărare încheiate de inculpat în numele C.R.P.O.

Tulcea către SC S.C. SA și G.Y.S.T. SA. Pe de altă parte, sumele menționate de condamnatul D.I. în cererea de revizuire (respectiv faptul că a plătit suma de 174.985 dolari S.U.A. în control F.P.S. deschis la E. și că în banca E., filiala Grecia, se află suma de 815.000 dolari S.U.A., reprezentând prețul navelor vândute destinat plății datoriilor societăților cipriote către creditorii din România) au fost avute în vedere de prima instanță la soluționarea fondului cauzei. Înalta Curte constată, de asemenea, că nu este întemeiat nici motivul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., privind existența a două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia.

Așa cum a reținut prima instanță nu subzistă caracterul inconciliabil prevăzut de lege între sentința penală nr. 1/ MF din 8 octombrie 1999 a Tribunalului Galați și sentințele civile nr. 28, 29 și 30 din 16 ianuarie 1998 ale Tribunalului Tulcea care vizează măsuri privind reorganizarea C.R.P.O. Tulcea ori încheierea de ședință din 10 octombrie 1997 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1964/1997 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 537 din 7 mai 1998 a Curții de Apel Constanța, vizând cererea de vânzare de acțiuni formulată de F.P.S. București. Pentru ca hotărârile să fie inconciliabile, în sensul textului de lege menționat mai sus trebuie ca ele să prezinte următoarele caracteristici: să fie definitive, să aibă caracter penal, să conțină o rezolvare a fondului care să rezulte din dispozitivul hotărârilor și să se refere la situații de fapt și nu de drept, condiții care nu sunt întrunite în cauză.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de condamnatul D.I., în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul interpretului de limbă greacă, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul D.I. împotriva deciziei penale nr. 6/ A din 26 mai 2006 a Curții de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă greacă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2006.