ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5676/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5676/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 5 din 7

noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 9/MF/2004, a

fost respinsă ca nefondată cererea formulată de condamnatul D.I., privind

revizuirea sentinței penale nr. 1/ MF din 8 octombrie 1999 pronunțată de

Tribunalul Galați în dosarul nr. 163/MF/1998.

În baza art. 190 alin. (4) C. proc.

pen., raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 178/1997 și art. 1 din

Ordinul nr. 1341/2005 emis de Ministerul Justiției și M.F.P. suma de 60 lei

RON, reprezentând onorariul interpretului-traducător autorizat G.S.F. s-a

dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției, iar suma de 40 lei RON,

reprezentând onorariul traducătorului autorizat I.E. s-a dispus a fi avansată

din același fond.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. a fost obligat condamnatul revizuient la plata sumei de 80 lei RON

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 1/ MF din 8

octombrie 1999 pronunțată de Tribunalul Galați, secția maritimă și fluvială în

dosarul nr. 1631/MF/1998 a fost condamnat, printre alții, inculpatul D.I. la o

pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs real a următoarelor

infracțiuni: dare de mită în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 255

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (sancționată cu 4 ani

închisoare), delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată

prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. (sancționată cu 12 ani închisoare); fals

intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. (pedepsită cu 3

ani închisoare), participație improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31

alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (pedepsită cu 3 ani

închisoare), uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (sancționată cu 2 ani închisoare);

contrabandă prevăzută de dispozițiile art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu

aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și a art. 41 alin. (2) C. pen. (sancționată

cu 9 ani închisoare).

S-a dispus, în temeiul art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen. contopirea tuturor pedepselor mai sus menționate,

inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, sporită

la 15 ani închisoare.

Au fost aplicare dispozițiile art. 71

C. pen. privind pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art.

350 alin. (1) și art. 148 lit. h) C. proc. pen. a fost menținută starea de

arest a inculpatului D.I., deducându-i-se din pedeapsa aplicată durata

reținerii și a arestării preventive cu începere de la 10 martie 1998 la zi.

În temeiul dispozițiilor5 art. 112 lit.

e) și art. 117 C. pen. i-a fost aplicată inculpatului măsura de siguranță a

expulzării.

Prin aceeași sentință penală a fost

constatat acoperit parțial, prin plată, până la concurența sumei de 194.311 dolari

S.U.A. prejudiciul cauzat C.R.P.O. Tulcea.

În temeiul dispozițiilor art. 14 C.

proc. pen., art. 998 și art. 1003 C. civ. au fost obligați, în solidar,

inculpații D.I., L.T. și C.I. la plata sumei de 890.284 dolari S.U.A. (sau

echivalentul în lei la data efectuării plății), precum și la dobânda legală

aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la

achitarea integrală a debitului, cu titlul de despăgubiri către partea civilă C.R.P.O.

Tulcea. A fost ridicată măsura asiguratorie a indisponibilizării sumei de 175.000

dolari S.U.A. în contra F.P.S. București – B.I.E.R. și s-a dispus ca din

această sumă, 32.811 dolari S.U.A. să fie virați în contul C.R.P.O. Tulcea,

reprezentând parte din prejudiciul cauzat prin vânzarea navei C.

Potrivit dispozițiilor art. 343 alin.

(2) C. proc. pen. au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse în faza de

urmărire penală (indisponibilizarea sumelor de 125.751,39 lei și 23 dolari

S.U.A. aflați în contul pe care SC H.S.I. SRL Constanța îl avea deschis la B.B.,

sucursala Constanța, sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului;

sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor aflate la SC H.S.I. SRL

Constanța.

Potrivit art. 14 alin. (3) lit. a) C.

proc. pen. s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate de inculpați, iar

în temeiul art. 189-191 C. proc. pen. inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt, s-a reținut în sarcina

inculpatului D.I. următoarea activitate infracțională, desfășurată în perioada

aprilie 1997 – februarie 1998, în cadrul procedurilor succesive de lichidare

activă și privatizare, prin vinderea pachetului majoritar de acțiuni și de

lichidare judiciară a C.R.P.O. Tulcea: oferirea de către inculpatul D.I. a

cotei de 10 % din acțiuni, precum și darea sumei de 14.000.000 lei ROL

inculpatului C.I. (managerul general al C.R.P.O. Tulcea), promisiuni și

garanții oferite în vederea menținerii în funcție a acestui inculpat;

întocmirea, împreună cu inculpații C.I. și L.T. a actelor de vânzare pentru un

număr de 18 nave, cu consecința vinderii efective a unui număr de 5 nave și

însușirea banilor obținuți din vânzarea acestora; atestarea în fals, la

organele de control ale F.P.S., a existenței în patrimoniul C.R.P.O. Tulcea a

celor 5 nave vândute, falsificarea, împreună cu ceilalți doi inculpați a

documentelor vamale și falsificarea documentelor privind plata sumei de

540.000.000 lei; determinarea martorei N.E. să înregistreze în contabilitate

faptul nereal al plății sumei de 540.000.000 lei de către SC H.S.I. SRL

Constanța (înființată de către inculpat) pentru stingerea debitului către

A.P.C. Constanța și folosirea documentelor astfel falsificate; folosirea

împreună cu ceilalți inculpați de documente vamale false pentru scoaterea

navelor din țară.

Sentința penală nr. 1/MF/1999 a

Tribunalului Galați a rămas definitivă prin decizia penală nr. 4046 din 27

septembrie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală (dosar nr.

2387/2001, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat

împotriva deciziei penale nr. 1/ A din 9 martie 2001 a Curții de Apel Galați, secția

penală, maritimă și fluvială.

Prin cererea de revizuire formulată,

condamnatul D.I. a invocat nevinovăția sa, arătând faptul că, la data reținută

ca fiind cea a comiterii infracțiunilor, C.R.P.O. Tulcea nu mai era proprietara

navelor, acestea devenind proprietatea a două persoane juridice din Cipru.

A mai susținut revizuientul că a

plătit suma de 174.985 dolari S.U.A. în contul F.P.S. deschis la E., prin

transferul ordonatorului E.T.T. SA, în baza contractului prin care s-a vândut

pachetul majoritar de acțiuni C.R.P.O. Tulcea; că în banca E., filiala Grecia,

se află suma de 815.000 dolari S.U.A., reprezentând prețul navelor vândute ca

„scrap” și destinat plății datoriilor societăților cipriote către creditorii

din România. A invocat, de asemenea, faptul că există hotărâri definitive ce nu

se pot concilia (sentința civilă nr. 29 din 16 ianuarie 1998, sentința civilă nr.

30/1998, sentința civilă nr. 31/1998 și sentința civilă nr. 1967/1997, toate

ale Tribunalului Tulcea). Cererea condamnatului D.I. vizând revizuirea

sentinței penale nr. 1/MF/1999 a Tribunalului Galați a fost inițial respinsă ca

nefondată prin sentința penală nr. 2/MF/2004 a aceleiași instanțe (pronunțată

în dosarul nr. 4/MF/P/2004), reținându-se în esență faptul că, aspectele

relevate ca motive de revizuire nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 394 C.

proc. pen.

Prin decizia penală nr. 3/MF/2004 a

Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 8/MF/P/2004 a fost admis

apelul declarat de condamnat împotriva sentinței penale nr. 2/MF/2004, aceasta

fiind desființată, iar în cauza trimisă spre rejudecare, reținându-se că au

fost încălcate normele imperative privind compunerea instanței (art. 29 din

Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003), în sensul că revizuirea

se impunea a fi judecată în complet de doi judecători.

Totodată, s-a recomandat de către

instanța superioară a se avea în vedere și celelalte motive invocate de condamnatul

apelant.

În rejudecare, instanța legal

constituită constatând că motivele de revizuire invocate de condamnatul D.I.

constituie de fapt apărări pe care acesta le-a formulat cu ocazia judecării

cauzei în fond și în căile ordinare de atac, apărări ce au fost avute în vedere

de instanțe la soluționarea dosarului, a respins ca nefondată cererea de

revizuire.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat apel condamnatul D.I. care a reiterat motivele

invocate în cererea inițială.

Prin decizia penală nr. 6/ A din 26

mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială

a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul - condamnat D.I.

A fost obligat apelantul - revizuient

la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel Galați a reținut că în cuprinsul dispozițiilor art. 394 C. proc.

pen. sunt enumerate expres și limitativ cazurile în care poate fi cerută

revizuirea unei hotărâri, iar motivele invocate de revizuient au făcut obiectul

controlului judiciar, fiind evaluate de către instanțele de apel și recurs, în

cadrul căilor ordinare de atac exercitate de inculpat.

Împotriva ambelor hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs revizuientul D.I. care, prin apărătorul

desemnat din oficiu a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind că în cauză s-a comis o gravă eroare de

fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a

sa. A mai susținut revizuientul că sunt incidente dispozițiile art. 384 alin.

(1) lit. a) și e) C. proc. pen., întrucât navele pentru înstrăinarea cărora a

fost condamnat nu se mai aflau în proprietatea statului român, reprezentat de

SC C.R.P.O. Tulcea încă din anul 1993, întreaga flotă de pescuit oceanic fiind

în proprietatea unor societăți cipriote și că, de asemenea, există hotărâri

definitive ce nu se pot concilia.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) C. proc.

pen. constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite

cerințele dispozițiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care limitează

cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi revizuită, fiind exclusă

orice interpretare ori adăugare la lege.

Potrivit art. 394 C. proc. pen.,

revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte și împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a

cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de

judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis  o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

Rezultă că revizuirea este o cale

extraordinară de atac a cărei finalitate o reprezintă înlăturarea erorilor

judiciare, în baza unui material probator cu totul inedit sau cel puțin

necunoscut instanței cu ocazia judecării în fond a cauzei. Revizuirea se

întemeiază, așadar, pe lipsurile de fond în soluționarea pricinii, iar

temeiurile sale rezultă din elemente exterioare dosarului cauzei, pe care

instanțele de judecată nu le-au avut în vedere la judecata anterioară.

În raport de prevederile art. 397 și

art. 399 C. proc. pen., instanța de judecată este obligată să ia în considerare

cererea de revizuire înaintată de procuror, împreună cu întregul material de

cercetare și concluziile acestuia, numai în limitele cazurilor de revizuire

arătate în cerere și care au făcut obiectul cercetărilor. Ca atare, în fața

instanței nu mai pot fi invocate alte cazuri de revizuire decât cele arătate în

cererea adresată procurorului.

În speță, revizuientul D.I. și-a

întemeiat cererea de revizuire formulată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit.

a) și e) C. proc. pen.

Din analiza dispozițiilor art. 394 C.

proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit. a) al

acestui articol este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de

descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi

netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de

condamnare (art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen.).

În cauză însă se observă că, deși

revizuientul a susținut că este nevinovat, nu a invocat fapte sau împrejurări

noi care să conducă la această concluzie și care să nu fi fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei, nefiind admisibil ca pe calea revizuirii să se

obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de

instanțele care au soluționat cauza sau o nouă apreciere a probelor ce au fost

deja administrate.

Caracterul de noutate (privitor la

descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe la

soluționarea cauzei) se referă la probe și nu la mijloacele de probă, prin care

se administrează probele cu privire la o anumită situație de fapt ce a fost

deja cunoscută și examinată de instanțele de judecată cu ocazia soluționării

fondului cauzei ori cu ocazia judecării căilor ordinare de atac.

Apărările inculpatului D.I. privind

pretinsa inexistență a dreptului de proprietate al C.R.P.O. Tulcea, urmare înstrăinării

încă din anul 1993 de către statul român a navelor au fost formulate cu ocazia

judecății în fond și în căile ordinare de atac fiind examinate și înlăturate de

instanțele de judecată pe baza examinării materialului probatoriu administrat.

(A se vedea în acest sens expunerile hotărârilor judecătorești pronunțate în

fond, apel și recurs, respectiv: sentința penală nr. 1/ MF din 8 octombrie 1999

a Tribunalului Galați; decizia penală nr. 1/ A din 9 martie 2005 a Curții de

apel Galați și decizia penală nr. 4046 din 27 septembrie 2002 a Curții Supreme

de Justiție).

În privința regimului de proprietate

al navelor contestat de către revizuient au fost solicitate relații

autorităților navale teritoriale Tulcea, vizând existența unor eventuale

certificate de radiere din evidența portului a unor nave ce au aparținut C.R.P.O.

Tulcea și care au fost transferate în registrul naval Cipru.

S-a solicitat, de asemenea, a se

comunica dacă există eventuale radieri din registrul naval român, în privința

navelor.

S-au primit relații în sensul că

navele au fost scoase din evidența C.P.T. la 12 iulie 1993 (când era transcris

ca proprietar C.R.P.O. Tulcea, respectiv C.F.P.O.N. Tulcea și când s-a aprobat

dreptul de arborare a pavilionului cipriot.

Totodată, în privința navelor R. și

C., transmiterea dreptului de proprietate către C.R.P.O. Tulcea a avut loc

începând cu 9 septembrie 1993, respectiv 26 iulie 1993 (adresele de la dosar

fond), cele două nave părăsind țara ca urmare a livrării efective către

cumpărătorul extern la 25 august 1997 (R.), respectiv 1 septembrie 1997 (C.),

la un moment anterior vânzării pachetului majoritar de 51 % din acțiunile C.R.P.O.

Tulcea, vânzare ce a fost însă ulterior anulată.

Astfel, semnificativă este

încheierea de ședință din 10 octombrie 1997 pronunțată de Tribunalul Tulcea în

dosarul nr. 1964/1997, vizând cererea F.P.S. de încuviințare a înstrăinării

pachetului majoritar de acțiuni al C.R.P.O. Tulcea, încheiere rămasă definitivă

prin decizia civilă nr. 537 din 7 mai 1998 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

prin care a fost admis recursul civil declarat de pârâta S.L.M. din C.R.P.O.

Tulcea, a fost casată încheierea mai sus menționată și a fost respinsă cererea

de vânzare acțiuni formulată de F.P.S. București.

Rezultă că, asemenea fapte sau

împrejurări reiterate în cererea de revizuire de către condamnatul D.I. nu au

caracter de noutate ci, dimpotrivă, au fost prezentate și cunoscute

instanțelor, fiind examinate de către acestea cu ocazia soluționării cauzei.

Deși în apel au fost administrate,

în temeiul art. 403 alin. (1) C. proc. pen., probe noi, constând în înscrisuri

depuse de revizuient, textul de lege invocat (art. 394 lit. a) C. proc. pen.)

impune ca faptele și împrejurările învederate, deci faptele probatorii să fie

noi, iar nu mijloacele de probă.

De altfel, înscrisurile noi depuse,

respectiv: o listă a navelor aflate în evidența L. procurate de pe o adresă

internet, un registru al navelor depus în limba engleză și actele emise de M.C.M.

– D.T.C. – registrul naval din Cipru, pentru navele K.D., P.I., P.X., C., C.Z.,

C., D., D.H., J., O., P., P.VIII, P.XI, W., R., T., O.B., B.R., C.B., P.III, A.,

O.G. și C.A. nu sunt de natură să demonstreze cu certitudine comiterea erorii

judiciare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 394 alin. (2) C. proc. pen.

Din conținutul acestor înscrisuri

rezultă doar date cu privire la înregistrarea navelor enumerate în cauză, sub

pavilion cipriot, ca proprietate a unor companii cu sediul în Cipru, urmată de

ștergerea acestora din registrul navelor, datorită expirării caracterului

temporar al înregistrării.

Probele administrate în cauză au

demonstrat că, în baza contractelor de constituire a societăților de nave s-a

predat doar managementul navelor, nu și proprietatea acestora.

În situația în care C.R.P.O. Tulcea

nu ar fi avut proprietatea navelor, nu s-ar fi putut întocmi contractele de

vânzare-cumpărare încheiate de inculpat în numele C.R.P.O. Tulcea către SC S.C.

SA și G.Y.S.T. SA.

Pe de altă parte, sumele menționate

de condamnatul D.I. în cererea de revizuire (respectiv faptul că a plătit suma

de 174.985 dolari S.U.A. în control F.P.S. deschis la E. și că în banca E., filiala

Grecia, se află suma de 815.000 dolari S.U.A., reprezentând prețul navelor

vândute destinat plății datoriilor societăților cipriote către creditorii din

România) au fost avute în vedere de prima instanță la soluționarea fondului

cauzei.

Înalta Curte constată, de asemenea,

că nu este întemeiat nici motivul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit.

e) C. proc. pen., privind existența a două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive care nu se pot concilia.

Așa cum a reținut prima instanță nu

subzistă caracterul inconciliabil prevăzut de lege între sentința penală nr. 1/

MF din 8 octombrie 1999 a Tribunalului Galați și sentințele civile nr. 28, 29

și 30 din 16 ianuarie 1998 ale Tribunalului Tulcea care vizează măsuri privind

reorganizarea C.R.P.O. Tulcea ori încheierea de ședință din 10 octombrie 1997

pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1964/1997 rămasă irevocabilă

prin decizia civilă nr. 537 din 7 mai 1998 a Curții de Apel Constanța, vizând

cererea de vânzare de acțiuni formulată de F.P.S. București.

Pentru ca hotărârile să fie

inconciliabile, în sensul textului de lege menționat mai sus trebuie ca ele să

prezinte următoarele caracteristici: să fie definitive, să aibă caracter penal,

să conțină o rezolvare a fondului care să rezulte din dispozitivul hotărârilor

și să se refere la situații de fapt și nu de drept, condiții care nu sunt

întrunite în cauză.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu

cazurilor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat recursul declarat de condamnatul D.I., în conformitate

cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Onorariul interpretului de limbă

greacă, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul D.I. împotriva deciziei penale nr. 6/ A din 26 mai

2006 a Curții de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială.

Obligă recurentul revizuient la

plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă

greacă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

octombrie 2006.