ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1332/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1332/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 7 februarie 2006, reclamanta D.E. a formulat cererea de revizuire a deciziei nr. 7122 din 23 septembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând schimbarea în totalitate a hotărârii atacate și menținerea, ca legală, a sentinței civilă nr. 50/CA din 26 ianuarie 2004, în dosarul nr. 4104/CA/2003, al Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 5576 din 31 octombrie 2003, emisă de aceasta, obligarea sa să-i recunoască calitatea de beneficiară a O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pe motiv că, împreună cu părinții săi, a fost strămutată din localitatea de domiciliu, comuna Ponoară, în localitatea Meziad - Vârfuri, de unde s-au reîntors la 18 decembrie 1944. Revizuenta precizează că prin sentința civilă nr. 50/CA/2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, i-a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată și dovedită prin dispozițiile martorilor N.T. și L.A.
Se arată, în continuare, că prin decizia nr. 7122 din 23 septembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii Bihor și casând hotărârea instanței de fond, a respins acțiunea față de actul nr. C/1669 din 7 aprilie 2004, eliberat de Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale, în care se precizează că în urma cercetării fondurilor documentare privitoare la persoanele refugiate în perioada 1940 - 1944, a constatat că numitul B.P. (tatăl său) nu figurează în evidențe; s-a apreciat că răspunsul primit demonstrează că familia sa nu a fost în refugiu.
Revizuenta menționează că în prezent i s-a eliberat de către Arhivele Naționale - Direcția Județeană Bihor, adresa nr. C./119 din 16 ianuarie 2006, care atestă că „în registrul cu evidența refugiaților români din Ungaria, din perioada 1940 - 1944, figurează numita B.F., având numărul fișei 742, înregistrată anterior datei de 18 mai 1942”; acest act nu a putut fi prezentat în fața instanței de fond sau în recurs, deoarece nu s-a găsit până în luna ianuarie 2006, din împrejurări mai presus de voința sa. În drept au fost invocate prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Alăturat cererii a fost depus extrasul nr. C./119 din 16 ianuarie 2006, eliberat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Bihor și copiile sentinței nr. 50/CA/2004 și deciziei nr. 7122/2004; totodată, au fost atașate dosarul nr. 4104/2003, al Curții de Apel Oradea și dosarul nr. 3320/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești menționate. Analizând actele dosarului, Curtea reține că motivul invocat de petentă, se încadrează în dispozițiile pct. 5 al art. 322 C. proc. civ., privind cazurile de revizuire, în sensul că după pronunțarea hotărârii atacate s-au descoperit înscrisuri doveditoare, care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurarea mai presus de voința părților.
Înscrisul nou înfățișat de petentă, respectiv extrasul nr. C/1669 din 7 aprilie 2004, eliberat de Arhivele Naționale, face dovada, coroborat cu depozițiile de martor existente la dosar, că în perioada octombrie 1940 - decembrie 1944, aceasta a fost strămutată împreună cu familia, și a suferit persecuții etnice. Pentru considerentele menționate, cererea de revizuire urmează a fi admisă, iar în temeiul art. 327 C. proc. civ., hotărârea atacată va fi schimbată în tot, în sensul că va fi respins recursul Casei Județene de Pensii Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite cererea de revizuire formulată de D.E. împotriva deciziei nr. 1722 din 23 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ. Schimbă în tot decizia nr. 1722 din 23 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 50 din 26 ianuarie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.