ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7122/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta D.E. a formulat acțiune

împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor și a solicitat ca în

contradictoriu cu aceasta, să se dispună anularea hotărârii nr. 5576 din 31

octombrie 2003, să oblige pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să îi

recunoască calitatea de beneficiară, drepturile legale pe care să i le acorde,

în conformitate cu prevederile O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că părinții săi și întreaga familie au fost obligați să părăsească

localitatea de domiciliu, comuna Ponoară și să se refugieze în localitatea

Meziad – Vârfuri, de unde s-au reîntors la 18 decembrie 1944.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 50/CA/2004 - P.I.

din 26 ianuarie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 5576 din 31

octombrie 2003 și a obligat pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să îi

recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare și să îi

acorde drepturile compensatorii corespunzătoare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamanta a dovedit acțiunea sa, în acest sens

fiind declarațiile martorilor N.T. și L.A., astfel că este îndreptățită să

primească drepturile acordate prin lege.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând nelegalitatea

acesteia, în sensul că instanța nu a analizat probele cauzei, a interpretat și

aplicat greșit legea.

Examinând cauza, în raport cu

motivele de casare invocate, cu criticile formulate și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va constata că recursul este fondat,

conform considerentelor ce se vor expune:

Potrivit O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000, sunt beneficiari ai prevederilor art. 1, persoanele,

cetățeni români, care în perioada cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice.

Prin H.G. nr. 127/2002 au fost

aprobate Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 și în art. 4 se

menționează că dovada încadrării în situațiile prevăzute în art. 1 din

ordonanță, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, cum

ar fi: acte eliberate de Crucea Roșie Internațională; acte eliberate de

lagărele de concentrare; livrete limitare sau adeverința eliberată de U.M.

02405 Pitești, buletinul de evidență, acte eliberate de primării și altele, iar

în situația în care persoana în cauză dovedește cu acte oficiale, data la care

a început perioada, dar nu poate dovedi când încetează, se poate face uz cu

proba cu martori, pentru stabilirea acestui interval.

În cauză, există actul de la dosarul

de fond, act eliberat de Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale, cu nr.

C/1669 din 7 aprilie 2004, în care se precizează că în urma cercetării

fondurilor documentare privitoare la persoanele refugiate în perioada 1940 – 1944, a constatat că numitul B.P. nu figurează în evidențe.

Acest act consemnează că tatăl

reclamantei nu există în evidențele persoanelor refugiate, evidențe care fiind

întocmite, au avut ca scop, tocmai identificarea persoanelor ce au fost

refugiate, răspunsul fiind de natură să demonstreze că familia reclamantei nu a

fost în refugiu.

Curtea de Casație constată că

instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală, depozițiile martorilor fiind

contradictorii, dar și în contradicție cu actul emis de o autoritate

competentă, care este Direcția județului Bihor a Arhivelor Naționale.

În mod greșit și în contradicție cu

prevederile din Normele metodologice, în speță prevederile art. 4, instanța de

fond a anulat hotărârea pârâtei, nr. 5576/2003 și a apreciat nelegal, că

reclamanta este beneficiară a drepturilor acordate prin Legea nr. 189/2000.

În cauză, reclamanta nu a făcut

dovada că face parte din categoria persoanelor îndreptățite a beneficia de

prevederile Legii nr. 189/2000, astfel că în conformitate cu aceste constatări

și considerente, se va admite recursul pârâtei, ca fondat, va fi casată

sentința, iar pe fond, se va respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 50/CA/2004 – P.I. din 26

ianuarie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 septembrie 2004.