ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3322/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra cauzei civile de față reține cele ce urmează:

Tribunalul Arad, prin sentința

civilă nr. 886 din 5 iulie 2006, a admis acțiunea reclamantului H.I.A.F., prin

care a solicitat obligarea pârâtului Consiliul local al municipiului Arad la

plata despăgubirilor ce reprezintă repararea prejudiciului cauzat prin frauda

comisă cu ocazia succesiunii vacante la data de 2 decembrie 1999, succesiune

prin care Statul Român, prin Consiliul local Arad, a devenit proprietarul

asupra suprafeței de teren de 16.392 mp din Arad. Cuantumul despăgubirilor a

fost stabilit de instanță la 1.075.200 RON.

În motivarea sentinței se arată

următoarele:

Excepția de tardivitate invocată de

pârât este neîntemeiată întrucât acțiunea este formulată pe dreptul comun și nu

în baza Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 3197 din

14 iunie 2005, irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a certificatului

de vacanță succesorală și s-a dispus restabilirea situației anterioare în

cartea funciară. După eliberarea noului certificat de moștenitor cu nr.

505/2005 în favoarea reclamantului, Oficiul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară a dispus înscrierea dreptului său de proprietate, mai puțin pentru

suprafața de 15.360 mp ce fusese înstrăinată.

Referitor la înstrăinarea acestei din urmă suprafețe se reține că

înstrăinarea nu putea avea loc fără acordul pârâtului, care de altfel a cerut

dezbaterea succesiunii după proprietarul tabular, fără a verifica existența

eventualilor moștenitori.

Situația reclamantului nu poate fi

analizată în cadrul procedurii stabilite prin legea nr. 10/2001, deoarece

terenul a fost preluat de stat în anul 1999 și nu în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 505 din 23 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul

pârâtului pentru următoarele motive.

Față de dispozițiile art. 8 din

Decretul nr. 167/1958, prin raportare la data pronunțării sentinței

Judecătoriei Arad cu nr. 3197 din 14 iunie 2005 și a sesizării instanței, 22

februarie 2006, excepția tardivității este nefondată, urmare a neîndeplinirii

termenului de 3 ani.

Nefondată este și excepția de

tardivitate fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, față de data preluării

imobilului de către stat, dată ulterioară perioadei ce cade sub incidența legii

menționate.

Activitatea prejudiciabilă a pârâtului

a constat în aceea că a procedat la obținerea certificatului de vacanță

succesorală și, ulterior, la înstrăinarea terenului, așa cum a reținut

irevocabil instanța care a anulat certificatele prevalându-se de o simplă

citare prin publicitate și de declarația testimonială a unui singur martor.

Criticile pârâtului referitoare la

valoarea de circulație a terenului sunt nefondate față de conținutul a două

contracte de vânzare-cumpărare cu privire la suprafețele de teren înscrise în

C.F. 5436 Arad, unde fusese înscris și terenul ce face obiectul litigiului,

precum și un înscris pentru uzul birourilor notariale, din care rezultă că

prețul unui mp de teren de aceeași categorie cu cel în cauză este superior

celui reținut în raportul de expertiză.

Nici solicitarea pârâtului de

reducere a cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, deoarece reclamantul a

făcut dovada cheltuielilor de judecată suportate ce sunt la un nivel rezonabil,

cât și datorită ineditului demers judiciar.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâtul, criticând decizia pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru motivele ce succed.

Instanțele au greșit atunci când au

respins excepția tardivității acțiunii în temeiul dispozițiilor art. 22 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001, deoarece din raportul de expertiză rezultă că

terenul a fost preluat faptic de Statul Român în anii 1949-1950, fiind astfel

incidente dispozițiile art. 5 lit. 1) din Legea nr. 10/2001.

Nu se poate vorbi de un moștenitor

acceptant în persoana reclamantului, cât timp acesta nu a făcut nici un demers

timp de 14 ani.

Astfel, raportat la prevederile art.

700 C. civ., recurentul a dorit doar ca starea de fapt să fie transpusă în

drept.

Este criticată și neaplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de către instanță, care a

apreciat că suma de 43.938,52 lei acordată cu titlu de cheltuieli de judecată

este rezonabilă.

Analizând decizia recurată prin

prisma excepției invocate de reclamant, tardivitatea formulării cererii de

recurs, instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

Decizia recurată a fost comunicată

pârâtului la 7 decembrie 2006 astfel cum rezultă din dovada de primire și

procesul verbal de predare al actului de procedură aflat la fila 28.

Termenul de 15 zile pentru

declararea recursului stipulat de art. 301 C. proc. civ. se împlinea la 23

decembrie 2006.

Conform datei certe existentă pe

cererea de recurs depusă la Curtea de Apel Timișoara, calea de atac a fost

formulată la 21 decembrie 2006, înlăuntrul termenului dispus de lege .

Analizând hotărârea în considerarea

motivelor de recurs invocate, Înalta Curte va constata că recursul este

nefondat pentru motivele ce urmează.

Demersul judiciar inițiat de

reclamant a fost întemeiat pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., față de

atitudinea culpabilă a recurentului în dezbaterea succesiunii mamei acestuia.

Cum reclamantul este cel care

stabilește cadrul procesual, obiect, cauză, părți, recurentul nu poate invoca

că de fapt temeiul acțiunii este altul decât cel indicat de reclamant.

Osebit de aceasta, dispozițiile

Legii nr. 10/2001, nu sunt aplicabile în cauză, astfel cum au reținut ambele

instanțe de fond.

Potrivit titlului legii de reparație, domeniul de aplicare vizează

imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum

și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, conform art. 1 alin. (1).

Din probatoriile administrate în cauză, respectiv extrasul de carte

funciară, a rezultat că imobilul a fost evidențiat în proprietatea statului cu

titlu de succesiune vacantă, în baza certificatelor de vacanță succesorală nr.

806 din 17 decembrie 1999 și 614 din 23 noiembrie 2000 eliberate pe numele

statului, certificate anulate irevocabil prin sentința civilă cu nr. 3197 din

14 iunie 2005 a Judecătoriei Arad.

Față de data înscrierii în cartea funciară a titlului statului,

reclamantul nu putea urma procedura stabilită prin Legea nr. 10/2001 deoarece

preluarea imobilului de către stat a intervenit la o dată ulterioară perioadei

ce cade sub incidența legii de reparație.

Contestarea calității reclamantului de succesor acceptant, față de

dispozițiile art. 700 C. civ., tinde la înlăturarea efectelor sentinței civile

nr. 3197/2005 a Judecătoriei Arad și a conținutului certificatului de

moștenitor nr. 505 din 28 noiembrie 2005 eliberat intimatului urmarea hotărârii

judecătorești arătate, hotărâre judecătorească opozabilă recurentului și

intrată în puterea lucrului judecat.

Drept urmare, criticile formulate

sub acest aspect nu pot fi primite dat fiind statuările irevocabile din

hotărârea judecătorească menționată.

Nefondate sunt și criticile

referitoare la neaplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

referitoare la dreptul instanței de a mări sau micșora onorariile avocaților,

potrivit cu cele prevăzute în tabelul onorariilor minimale, atunci când se

constată, motivat că sunt nepotrivit de mari sau de mici.

Astfel, instanța de apel a motivat

temeinic considerentele avute în vedere la mențiunea cuantumului cheltuielilor

de judecată acordate de prima instanță: taxă judiciară de timbru calculată la

valoarea imobilului, onorariul expertului și onorariul avocațial, calculat tot

la valoarea litigiului.

Instanța de apel, apreciind

cuantumul cheltuielilor de judecată ca fiind rezonabile, a făcut trimitere și

la ineditul demersului judiciar, respectiv răspunderea civilă delictuală a

pârâtului, care, în mod culpabil a inițiat procedura de vacanță succesorală a

mamei reclamantului.

Pentru considerentele arătate,

instanța, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge

recursul ca nefondat.

Dat fiind poziția de parte

câștigătoare în proces a intimatului-reclamant, Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurent la plata

sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, excepția

tardivității declarării recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Arad împotriva deciziei nr.

505 din 23 noiembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Obligă pe recurent la 10.000 lei

cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant H.I.A.F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 aprilie 2007.