ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4032/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4032/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1366 din 7 noiembrie

2005, pronunțată în Dosarul nr. 4716/2005 (rămasă definitivă și irevocabilă),

Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.V.A.M.

împotriva pârâtului Ministerul Administrației și Internelor.

A anulat dispoziția

nr. 680 din 7 iunie 2005, prin care pârâtul i-a respins notificarea formulată

în baza Legii nr. 10/2001.

A obligat pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor să emită o nouă dispoziție de

restituire către reclamantul B.V.A.M., în calitate de succesor în drepturi al

persoanei îndreptățite, a imobilului teren în suprafață de 519 mp, situat în

com. G., jud. Arad, înscris în CF G..

Împotriva sentinței

civile nr. 1366 din 7 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr.

4716/2005, a formulat cerere de revizuire pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor, înregistrată la Tribunalul Arad la 5 martie 2007 sub nr.

2568/108/2005.

În motivarea cererii,

revizuientul a arătat că în baza Legii nr. 10/2001 notificatorul S.L. a solicitat,

în calitate de moștenitor al defuncților B.C. și S.C., restituirea în natură a imobilului

teren în suprafață de 650 mp, situat în localitatea G., jud. Arad, înscris în CF

G., pe care este construit sediul Postului de Poliție al comunei G. din cadrul Inspectoratul

de Poliție al Județului Arad.

În cursul soluționării

notificării, la data de 02 aprilie 2002, petentul a decedat, notificarea fiind însușită

de moștenitorii legatari cu titlu particular, K.T.R. și B.V.A.M. Aceștia au precizat

notificarea la data de 14 mai 2003, în sensul că solicită restituirea în natură

a părții de teren neocupată de construcții, în suprafață de 519 mp.

B.V.A.M. a contestat decizia

în instanță, solicitând restituirea în natură a terenului de 519 mp, depunând ca

act doveditor un înscris sub semnătură privată din 01 septembrie 2001 numit „Cesiune

de drept litigios”, prin care S.L. i-a cedat dreptul litigios constând în revendicarea

imobilului în litigiu.

Acest înscris, a arătat

revizuientul, nu a fost depus la dosarul administrativ anterior emiterii deciziei.

Acțiunea lui B.V.A.M.

a fost admisă prin sentința civilă nr. 1366 din 7 noiembrie 2005 a Tribunalului

Arad în Dosarul nr. 4716/2005 (sentința supusă revizuirii), s-a dispus anularea

deciziei și emiterea alteia noi de restituire în natură a terenului ce face obiectul

notificării, hotărârea rămânând definitivă, prin respingerea apelului M.A.I., și

irevocabilă prin nerecurare și întemeindu-se pe contractul de cesiune de drept litigios,

ca dovadă a calității de succesor în drepturi după S.L.

Revizuientul a arătat

că Inspectoratul de Poliție al Județului Arad, prin adresa din 13 februarie 2007,

a transmis Direcției generale Juridice a M.A.I., în fotocopie, Raportul de expertiză

criminalistică nr. 7 din 25 ianuarie 2007, întocmit de către Institutul Național

de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean Timișoara în Dosarul nr.

3654/P/957/2006 al IPJ Arad - Serviciul de Investigare a Fraudelor.

În această situație, a

arătat revizuientul, sentința civilă nr. 1366 din 7 noiembrie 2005 a Tribunalului

Arad și-a pierdut temeiul material, întrucât conținutul înscrisului în baza căruia

s-a pronunțat hotărârea nu corespunde realității.

Se consideră a fi îndeplinite

condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, întrucât înscrisul sub semnătură

privată („Cesiune de drept litigios”) din 01 septembrie 2001 a fost determinant

pentru pronunțarea acestei soluții de către Tribunalul Arad; având în vedere că

nu se poate stabili autorul semnăturii contrafăcute de la rubrica „cedent” din acest

înscris, constatarea infracțiunii de fals în înscrisuri nu se mai poate face printr-o

hotărâre penală.

Raportat la concluziile

raportului de expertiză criminalistică, a rezultat că defunctul S.L. nu a cesionat

dreptul litigios constând în revendicarea imobilului care a făcut obiectul notificării

formulate în baza Legii nr. 10/2001 către cesionarul B.V.A.M., astfel încât acesta

nu face dovada de succesor în drepturi al cedentului și, prin urmare, nu are calitatea

de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Ministerul Administrației

și Internelor este în imposibilitatea de a pune în executare un titlu executoriu

care s-a pronunțat în temeiul unui înscris fals.

În drept, revizuientul

a invocat art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.

Prin sentința civilă

nr. 601 din 3 august 3011, pronunțată în Dosarul nr. 2568/108/2005, în rejudecare

după casarea dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă

nr. 5274/R din 15 octombrie 2010, prin care s-a stabilit că falsul trebuie cercetat

de instanța învestită cu cererea de revizuire, Tribunalul Arad a respins ca nefondată

cererea de revizuire formulată de revizuientul Ministerul Administrației și Internelor,

în contradictoriu cu intimatul B.V.A.M., împotriva sentinței civile nr. 1366

din 7 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4716/2005.

Instanța a reținut că

înscrisul defăimat ca fals nu reprezintă decât o probă a cesiunii de drept litigios,

pe care o constată, dar nu și singurul mijloc de probă prin care poate fi dovedită

această cesiune.

Inexistența aceste cesiuni

de drept litigios nu ar fi profitat revizuientului Ministerul Administrației și

Internelor, care ar fi fost obligat oricum la soluționarea notificării în limitele

Legii nr. 10/2001, efectele urmând a se produce față de succesorul în drepturi al

defunctului. În realitate, inexistența cesiunii ar fi profitat succesorului universal

al defunctului, doamnei K.P.E. Această persoană și fiul ei K.T.R. au confirmat în

fața instanței existența actului juridic dintre defunct și intimatul B.V.A.M.

Prin decizia civilă

nr. 83 din 12 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1572/59/2011, Curtea de Apel

Timișoara a admis apelul declarat de revizuientul Ministerul Administrației și Internelor

împotriva sentinței civile nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad în Dosarul

nr. 2568/108/2005, a desființat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare

la Tribunalul Arad.

Curtea a reținut că temeiul

juridic al cererii de revizuire îl constituie, potrivit concluziilor orale ale reprezentantului

revizuientului, puse în fața instanței de apel, atât art. 322 pct. 4 C. proc.

civ., cât și pct. 5 din art. 322 C. proc. civ.

Sub acest ultim aspect,

revizuientul a indicat ca „înscris nou” în susținerea cererii de revizuire, Raportul

de expertiză Criminalistică nr. 7 din 25 ianuarie 2007, întocmit de către Institutul

Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean Timișoara în Dosar

nr. 3654/P/957/2006 al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad - Serviciul

de Investigare a Fraudelor.

Curtea a constatat că

instanța de fond s-a rezumat la analiza temeiniciei cererii de revizuire doar prin

prisma „înscrisului fals” invocat, conform prevederilor art. 322 pct. 4 C.

proc. civ.

Nu s-a examinat însă sub

nici un aspect incidența temeiului de drept reglementat de art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., prin raportare la înscrisul nou invocat, respectiv raportul de expertiză

criminalistică.

Astfel fiind, pentru a

se verifica îndeplinirea condițiilor imperative prevăzute de legiuitor pentru admisibilitatea

cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., s-a

dispus admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare

la Tribunalul Arad.

În rejudecare, prin sentința

civilă nr. 2142 din 3 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1572/59/2011, Tribunalul

Arad a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul Ministerul Administrației

și Internelor, în contradictoriu cu intimatul B.V.A.M. împotriva sentinței civile

nr. 1366 din 7 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4716/2005.

Pentru a hotărî astfel,

Tribunalul a reținut că exigențele art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu sunt întrunite

în cauză.

În primul rând, raportul

de expertiză prezentat de către revizuient nu reprezintă un înscris doveditor nou

în sensul legii civile. El rămâne doar un înscris în sensul cel mai larg al noțiunii,

în care intră și termenii de ziar, revistă, scrisoare etc., care încorporează părerea

unui specialist criminalist, iar nu un înscris doveditor în sensul art. 322

pct. 5 C. proc. civ.

În al doilea rând, așa-zisul

înscris doveditor nu exista la momentul judecării cererii. Așa cum se poate observa

din conținutul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea este admisibilă dacă s-au

descoperit înscrisuri doveditoare noi, reținute de partea potrivnică sau care nu

au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Prin urmare, pentru admisibilitatea

revizuirii, se impunea imperativ condiția ca înscrisul prezentat în susținerea cererii

de revizuire să fi existat la momentul judecății cauzei pe fond, dar să nu fi putut

fi prezentat din cauze care nu îi sunt imputabile revizuientului.

Raportul de expertiză

criminalistică invocat de revizuient ca înscris nou a fost întocmit la data de 25

ianuarie 2007, adică la aproape 1 an de la momentul la care hotărârea atacată a

rămas definitivă prin respingerea apelului, prin decizia civilă nr. 48 din 9

februarie 2006 a Curții de Apel Timișoara.

Împotriva sentinței civile

nr. 2142 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Arad a declarat recurs în termenul

legal revizuientul Ministerul Administrației și Internelor.

La termenul din 12

decembrie 2012, instanța a pus în discuție natura juridică a căii de atac și a dispus

recalificarea acesteia în apel prin raportare la art. 328 alin. (1) C. proc.

civ.

În motivarea apelului,

revizuientul a arătat că motivul pentru care Curtea de Apel Timișoara, prin decizia

civilă nr. 83 din 12 aprilie 2012, a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad

l-au constituit concluziile orale ale reprezentantului instituției, care a precizat

ca temei de drept al cererii de revizuire și art. 322 pct. 5 C. proc. civ., însă

acesta nu avea mandat pentru o asemenea precizare, temeiul de drept fiind încă de

la început art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Cauza a fost trimisă spre

rejudecare de Curtea de Apel Timișoara pentru a se verifica îndeplinirea condițiilor

de admisibilitate a cererii de revizuire în raport cu art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., însă nu au fost analizate motivele de nelegalitate expuse pe larg în apelul

declarat împotriva sentinței civile nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad,

care se raportau la art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Revizuientul apelant a

arătat că Tribunalul Arad, în rejudecare, prin sentința civilă nr. 2142 din 3

octombrie 2012 (cea supusă prezentului apel) a respins cererea de revizuire; a reținut,

în mod corect, arată chiar revizuientul, că raportul de expertiză nu reprezintă

un înscris nou, însă cererea de revizuire nu s-a întemeiat pe considerentul că acest

raport de expertiză ar reprezenta un înscris nou, ci s-a făcut referire la raportul

de expertiză pentru a se dovedi faptul că înscrisul „cesiune de drept litigios”

din 1 septembrie 2001 este fals.

Revizuientul a solicitat

instanței de apel ca, respectând principiul dublului grad de jurisdicție, să analizeze

și criticile de nelegalitate pe care le-a formulat împotriva sentinței civile

nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad, critici pe care le-a reiterat.

Astfel, a arătat că Tribunalul

Arad, în pronunțarea sentinței civile nr. 1366 din 7 noiembrie 2005 din Dosarul

nr. 4716/2005 (sentința ce se cere a fi revizuită), s-a bazat pe înscrisul sub semnătură

privată „cesiune de drept litigios”, cu care B.V.A.M. a făcut dovada calității sale

de succesor în drepturi al lui S.L., autorul notificării întemeiate pe Legea

nr. 10/2001, și a dispus obligarea M.A.I. să emită o nouă dispoziție de restituire

în natură a terenului ce face obiectul notificării.

Contractul de cesiune

de drept litigios, a arătat revizuientul, s-a dovedit a fi însă unul fals, prin

expertiză constatându-se că semnătura cedentului nu-i aparține lui S.L. și, prin

urmare, nu poate produce consecințe juridice.

Examinând hotărârea atacată

în raport cu motivele invocate, cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ. și cu probatoriul

administrat în cauză, Curtea a constatat că apelul revizuientului este neîntemeiat,

fiind respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Din examinarea motivelor

de apel ale revizuientului, se poate constata că acesta nu aduce critici concrete

hotărârii apelate, respectiv sentinței civile nr. 2142 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului

Arad. Dimpotrivă, susține că în mod corect s-a reținut prin hotărârea respectivă

că raportul de expertiză criminalistică nu reprezintă un înscris nou în sensul

art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (fila 4 verso).

Criticile revizuientului

vizează mai degrabă sentința civilă nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad

și decizia civilă nr. 83 din 12 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara.

Revizuientul a arătat

că prin decizia civilă nr. 83 din 12 aprilie 2012, Curtea de Apel Timișoara nu a

analizat motivele de nelegalitate pe care le formulase împotriva sentinței civile

nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad și solicită acum instanței de apel

să analizeze aceste motive de nelegalitate prin raportare la art. 322 pct. 4 C.

proc. civ.

Obiectul prezentului apel

al revizuientului este însă sentința civilă nr. 2142 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului

Arad, iar instanța de apel nu poate să analizeze decât legalitatea și temeinicia

acestei hotărâri.

Nu se poate relua în apelul

declarat împotriva acestei hotărâri analiza cererii întemeiată pe art. 322 pct.

4 C. proc. civ.

Revizuientul susține că

instanța de apel, în ciclul procesual anterior, prin decizia civilă nr. 83 din

12 aprilie 2012, a omis să analizeze motivele de nelegalitate care vizau art. 322

pct. 4 C. proc. civ., raportate însă la sentința civilă nr. 601 din 3 august 2011

a Tribunalului Arad, iar nu la cea care face obiectul prezentului apel (sentința

civilă nr. 2142 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Arad).

Asemenea critici trebuiau

însă valorificate de revizuient într-un eventual recurs împotriva deciziei civile

nr. 83/A din 12 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul

nr. 1572/59/2011.

Nefiind recurată, hotărârea

a devenit irevocabilă și a intrat în puterea lucrului judecat.

De asemenea, nu pot fi

reluate și analizate în această fază procesuală motivele de nelegalitate care vizează

o hotărâre dată într-un alt ciclu procesual din același litigiu, respectiv sentința

civilă nr. 601 din 3 august 2011, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 2568/108/2005.

Această hotărâre a fost

desființată de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 83/2012 și s-a dispus

trimiterea spre rejudecare la Tribunalul Arad pentru ca prima instanță să se pronunțe

asupra motivului de revizuire constând în punctul 5 din art. 322 C. proc. civ.,

acesta fiind unicul motiv al trimiterii spre rejudecare.

Apelul cu care a fost

de această dată investită instanța este îndreptat împotriva sentinței civile

nr. 2142 din 3 octombrie 2012, pronunțată în rejudecare de Tribunalul Arad în Dosarul

nr. 1572/59/2011, iar în această cale de atac nu pot fi analizate criticile pe care

apelantul revizuient le aduce altor hotărâri pronunțate în alte faze procesuale

ale litigiului.

Față de aceste considerente,

în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul declarat de revizuientul

Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția Generală Juridică, împotriva

sentinței civile nr. 2142 din 3 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Arad în

Dosarul nr. 1572/59/2011, în contradictoriu cu intimatul B.V.A.M.

Împotriva deciziei civile

nr. 215/A din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat

recurs Ministerul Afacerilor Interne.

S-a apreciat sentința

recurată ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:

Instanța de apel nu a

respectat indicațiile deciziei de casare nr. 5247 din 15 octombrie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin

care s-a hotărât că instanțele de fond au obligația de a stabili dacă înscrisul

(actul sub semnătură privată intitulat „cesiune de drept litigios” datat 01

septembrie 2001) avut în vedere la pronunțarea hotărârii atacate are sau nu un conținut

real.

Curtea de Apel Timișoara,

prin decizia nr. 83 din 12 aprilie 2012 a admis apelul formulat de Ministerul Afacerilor

Interne, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul

Arad.

Motivul pentru care Curtea

de Apel Timișoara a trimis cauza pentru rejudecare Tribunalului Arad l-au constituit

concluziile orale ale reprezentantului instituției recurate în sensul că acesta

a precizat ca temei de drept al revizuirii formulate de Ministerul Afacerilor Interne

- Direcția Generală Juridică și prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Curtea de Apel Timișoara,

prin decizia nr. 83 din 12 aprilie 2012 a admis apelul formulat de instituția recurată,

a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul

Arad, pentru a se verifica îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii

de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., însă

nu a analizat motivele de nelegalitate expuse pe larg în cuprinsul apelului declarat

împotriva sentinței civile nr. 601 din 03 august 2011 pronunțată de Tribunalul Arad

în dosarul civil nr. 2568/108/2005.

Tribunalul Arad, prin

sentința civilă nr. 2142 din 03 octombrie 2012 pronunțată în dosarul civil nr. 1572/59/2011

a respins cererea de revizuire formulată de M.A.I.

Instituția recurentă nu

și-a întemeiat cererea de revizuire pe considerentul că raportul de expertiză

nr. 7 din 25 ianuarie 2007 întocmit de Laboratorul Interjudețean Timișoara, ar reprezenta

un înscris nou, ci s-a făcut referire la acest raport de expertiză pentru a demonstra

faptul că înscrisul sub semnătura privată intitulat „Cesiune de drept litigios",

datat 01 septembrie 2001, este fals.

Ignorând practic toate

motivele de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., instanța

de apel nu a făcut altceva decât să respingă apelul M.A.I. pe critici străine și

nu pe cele formulate de apelant.

Instanța, practic, doar

s-a limitat la a analiza admisibilitatea cererii de revizuire prin raportare la

prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fără a cerceta motivele de revizuire

întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. și implicit să nu respecte

indicațiile stabilite prin decizia de casare.

Cu alte cuvinte, instanța

de rejudecare trebuie să reia judecata asupra întregului apel conform dispozițiilor

art. 315 alin. (3) C. proc. civ. care prevăd că, după casare, instanța va judeca

din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre

a fost casată, or instanța de apel nu a ținut cont de aceste motive (art. 322

pct. 4 C. proc. civ. când hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris fals).

Pe de altă parte, cea

de-a doua instanță a fondului era ținută, potrivit art. 315 alin. (3) C. proc.

civ., atât în limitele devoluțiunii după casare reglementate de art. 315 alin.

(3) C. proc. civ., cât și din indicațiile deciziei de casare a Înaltei Curți de

Casație și Justiție nr. 5247/2010 să se pronunțe asupra faptului dacă înscrisul

avut în vedere la pronunțarea hotărârii atacate are sau nu un conținut real, dispoziții

procedurale nesocotite în mod evident de cea de-a doua instanță de fond.

Mai mult decât atât, potrivit

dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., instanța de recurs poate hotărî asupra fondului

pricinii, numai în cazul în care împrejurările de fapt ale cauzei au fost stabilite

pe deplin, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Se face mențiunea că,

pe de o parte, problema soluționării cauzei prin raportare la prevederile art. 322

pct. 5 C. proc. civ. nu a fost dezlegată de drept de Înalta Curte de Casație Justiție,

iar pe de altă parte, cea de-a doua instanță de fond, nu avea competența să judece

cauza sub acest aspect, fiind obligată să judece doar în limitele stabilite prin

decizia de casare. Practic, prin hotărârea pe care a pronunțat-o, instanța de apel

a modificat temeiul de drept al cererii de revizuire formulate Ministerul Afacerilor

Interne, lucru inadmisibil.

Analizând recursul declarat

prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta

Curte de Casație și Justiție, constată că acesta este nefondat pentru considerentele

ce succed:

Critica recurenților reclamanți

vizează motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se

eronata interpretare a dispozițiilor legale incidente, precum și nerespectarea deciziei

de casare nr. 5247 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. prevăd că hotărârea recurată poate fi modificată dacă este

dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau dacă este lipsită de temei

legal.

În cauză se invocă eronata

interpretare și aplicare a prevederilor art. 322 pct. 4 lit. b) C. proc. civ. care

prevăd că „se poate solicita revizuirea dacă înscrisul care a stat la baza pronunțării

unei soluții a fost declarat fals, în cursul sau în urma judecății.”

Curtea de Apel Timișoara

a reținut în mod just că, respectând dispozițiile obligatorii ale deciziei civile

nr. 83 din 12 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, care a trimis cauza spre

rejudecarea cererii de revizuire bazate pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Tribunalul

Arad a analizat cererea de revizuire prin raportare la acest text legal.

În mod corect a reținut

că raportul de expertiză criminalistică din 25 ianuarie 2007 al Institutului Național

de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean Timișoara nu reprezintă

un înscris nou în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și a respins

cererea de revizuire întemeiată pe acest text legal.

Susținerile recurentului

privind nerespectarea deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție

nu pot fi primite, prin decizia nr. 5247/2010 Înalta Curte de Casație și Justiție

s-a statuat asupra necesității cercetării falsului de instanța învestită cu cererea

de revizuire. Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr. 2142 din 3 octombrie 2012

a respins cererea de revizuire apreciată prin prisma dispozițiilor art. 322

pct. 5 C. proc. civ. (invocate și susținute de revizuent).

Prin decizia civilă a

Curții de Apel Timișoara, în prezent recurată, corect s-a reținut că apelul nu este

întemeiat.

Revizuentul a susținut

că instanța de apel, în ciclul procesual anterior, prin decizia nr. 83 din 12

aprilie 2012 a omis să analizeze motivele de nelegalitate ce vizau art. 322

pct. 4 C. proc. civ., raportate însă la sentința civilă nr. 601/2011 a Tribunalului

Arad, nu la cea care face obiectul prezentului apel (sentința civilă nr. 2142/2012).

De asemenea, nu pot fi

reluate și puse în discuție motivele de nelegalitate ce vizează hotărârea dată într-un

alt ciclu procesual, din același litigiu.

Recursul declarat se privește

a fi nefondat, nefiind astfel incident motivul de nelegalitate reglementat de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere și dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., va fi obligat recurentul - reclamant Ministerul Afacerilor

Interne la plata sumei de 2960 RON cheltuieli de judecată către intimatul pârât

B.V.A.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne împotriva deciziei civile nr. 215/A

din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă recurentul reclamant

Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 2960 RON cheltuieli de judecată

către intimatul pârât B.V.A.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie

2013.