ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4032/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1366 din 7 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 4716/2005 (rămasă definitivă și irevocabilă), Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.V.A.M. împotriva pârâtului Ministerul Administrației și Internelor. A anulat dispoziția nr. 680 din 7 iunie 2005, prin care pârâtul i-a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001. A obligat pârâtul Ministerul Administrației și Internelor să emită o nouă dispoziție de restituire către reclamantul B.V.A.M., în calitate de succesor în drepturi al persoanei îndreptățite, a imobilului teren în suprafață de 519 mp, situat în com. G., jud. Arad, înscris în CF G.. Împotriva sentinței civile nr. 1366 din 7 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4716/2005, a formulat cerere de revizuire pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, înregistrată la Tribunalul Arad la 5 martie 2007 sub nr. 2568/108/2005.

În motivarea cererii, revizuientul a arătat că în baza Legii nr. 10/2001 notificatorul S.L. a solicitat, în calitate de moștenitor al defuncților B.C. și S.C., restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 650 mp, situat în localitatea G., jud. Arad, înscris în CF G., pe care este construit sediul Postului de Poliție al comunei G. din cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului Arad. În cursul soluționării notificării, la data de 02 aprilie 2002, petentul a decedat, notificarea fiind însușită de moștenitorii legatari cu titlu particular, K.T.R. și B.V.A.M. Aceștia au precizat notificarea la data de 14 mai 2003, în sensul că solicită restituirea în natură a părții de teren neocupată de construcții, în suprafață de 519 mp.

B.V.A.M. a contestat decizia în instanță, solicitând restituirea în natură a terenului de 519 mp, depunând ca act doveditor un înscris sub semnătură privată din 01 septembrie 2001 numit „Cesiune de drept litigios”, prin care S.L. i-a cedat dreptul litigios constând în revendicarea imobilului în litigiu. Acest înscris, a arătat revizuientul, nu a fost depus la dosarul administrativ anterior emiterii deciziei. Acțiunea lui B.V.A.M. a fost admisă prin sentința civilă nr. 1366 din 7 noiembrie 2005 a Tribunalului Arad în Dosarul nr. 4716/2005 (sentința supusă revizuirii), s-a dispus anularea deciziei și emiterea alteia noi de restituire în natură a terenului ce face obiectul notificării, hotărârea rămânând definitivă, prin respingerea apelului M.A.I., și irevocabilă prin nerecurare și întemeindu-se pe contractul de cesiune de drept litigios, ca dovadă a calității de succesor în drepturi după S.L.

Revizuientul a arătat că Inspectoratul de Poliție al Județului Arad, prin adresa din 13 februarie 2007, a transmis Direcției generale Juridice a M.A.I., în fotocopie, Raportul de expertiză criminalistică nr. 7 din 25 ianuarie 2007, întocmit de către Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean Timișoara în Dosarul nr. 3654/P/957/2006 al IPJ Arad - Serviciul de Investigare a Fraudelor. În această situație, a arătat revizuientul, sentința civilă nr. 1366 din 7 noiembrie 2005 a Tribunalului Arad și-a pierdut temeiul material, întrucât conținutul înscrisului în baza căruia s-a pronunțat hotărârea nu corespunde realității.

Se consideră a fi îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, întrucât înscrisul sub semnătură privată („Cesiune de drept litigios”) din 01 septembrie 2001 a fost determinant pentru pronunțarea acestei soluții de către Tribunalul Arad; având în vedere că nu se poate stabili autorul semnăturii contrafăcute de la rubrica „cedent” din acest înscris, constatarea infracțiunii de fals în înscrisuri nu se mai poate face printr-o hotărâre penală. Raportat la concluziile raportului de expertiză criminalistică, a rezultat că defunctul S.L. nu a cesionat dreptul litigios constând în revendicarea imobilului care a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 către cesionarul B.V.A.M., astfel încât acesta nu face dovada de succesor în drepturi al cedentului și, prin urmare, nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Ministerul Administrației și Internelor este în imposibilitatea de a pune în executare un titlu executoriu care s-a pronunțat în temeiul unui înscris fals. În drept, revizuientul a invocat art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 601 din 3 august 3011, pronunțată în Dosarul nr. 2568/108/2005, în rejudecare după casarea dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 5274/R din 15 octombrie 2010, prin care s-a stabilit că falsul trebuie cercetat de instanța învestită cu cererea de revizuire, Tribunalul Arad a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul Ministerul Administrației și Internelor, în contradictoriu cu intimatul B.V.A.M., împotriva sentinței civile nr. 1366 din 7 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4716/2005.

Instanța a reținut că înscrisul defăimat ca fals nu reprezintă decât o probă a cesiunii de drept litigios, pe care o constată, dar nu și singurul mijloc de probă prin care poate fi dovedită această cesiune. Inexistența aceste cesiuni de drept litigios nu ar fi profitat revizuientului Ministerul Administrației și Internelor, care ar fi fost obligat oricum la soluționarea notificării în limitele Legii nr. 10/2001, efectele urmând a se produce față de succesorul în drepturi al defunctului. În realitate, inexistența cesiunii ar fi profitat succesorului universal al defunctului, doamnei K.P.E. Această persoană și fiul ei K.T.R. au confirmat în fața instanței existența actului juridic dintre defunct și intimatul B.V.A.M.

Prin decizia civilă nr. 83 din 12 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1572/59/2011, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de revizuientul Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad în Dosarul nr. 2568/108/2005, a desființat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad. Curtea a reținut că temeiul juridic al cererii de revizuire îl constituie, potrivit concluziilor orale ale reprezentantului revizuientului, puse în fața instanței de apel, atât art. 322 pct. 4 C. proc. civ., cât și pct. 5 din art. 322 C. proc. civ.

Sub acest ultim aspect, revizuientul a indicat ca „înscris nou” în susținerea cererii de revizuire, Raportul de expertiză Criminalistică nr. 7 din 25 ianuarie 2007, întocmit de către Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean Timișoara în Dosar nr. 3654/P/957/2006 al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad - Serviciul de Investigare a Fraudelor. Curtea a constatat că instanța de fond s-a rezumat la analiza temeiniciei cererii de revizuire doar prin prisma „înscrisului fals” invocat, conform prevederilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Nu s-a examinat însă sub nici un aspect incidența temeiului de drept reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la înscrisul nou invocat, respectiv raportul de expertiză criminalistică.

Astfel fiind, pentru a se verifica îndeplinirea condițiilor imperative prevăzute de legiuitor pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., s-a dispus admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 2142 din 3 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1572/59/2011, Tribunalul Arad a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul Ministerul Administrației și Internelor, în contradictoriu cu intimatul B.V.A.M. împotriva sentinței civile nr. 1366 din 7 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4716/2005. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că exigențele art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. nu sunt întrunite în cauză. În primul rând, raportul de expertiză prezentat de către revizuient nu reprezintă un înscris doveditor nou în sensul legii civile. El rămâne doar un înscris în sensul cel mai larg al noțiunii, în care intră și termenii de ziar, revistă, scrisoare etc., care încorporează părerea unui specialist criminalist, iar nu un înscris doveditor în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În al doilea rând, așa-zisul înscris doveditor nu exista la momentul judecării cererii. Așa cum se poate observa din conținutul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea este admisibilă dacă s-au descoperit înscrisuri doveditoare noi, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Prin urmare, pentru admisibilitatea revizuirii, se impunea imperativ condiția ca înscrisul prezentat în susținerea cererii de revizuire să fi existat la momentul judecății cauzei pe fond, dar să nu fi putut fi prezentat din cauze care nu îi sunt imputabile revizuientului. Raportul de expertiză criminalistică invocat de revizuient ca înscris nou a fost întocmit la data de 25 ianuarie 2007, adică la aproape 1 an de la momentul la care hotărârea atacată a rămas definitivă prin respingerea apelului, prin decizia civilă nr. 48 din 9 februarie 2006 a Curții de Apel Timișoara. Împotriva sentinței civile nr. 2142 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Arad a declarat recurs în termenul legal revizuientul Ministerul Administrației și Internelor.

La termenul din 12 decembrie 2012, instanța a pus în discuție natura juridică a căii de atac și a dispus recalificarea acesteia în apel prin raportare la art. 328 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea apelului, revizuientul a arătat că motivul pentru care Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 83 din 12 aprilie 2012, a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad l-au constituit concluziile orale ale reprezentantului instituției, care a precizat ca temei de drept al cererii de revizuire și art. 322 pct. 5 C. proc. civ., însă acesta nu avea mandat pentru o asemenea precizare, temeiul de drept fiind încă de la început art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Cauza a fost trimisă spre rejudecare de Curtea de Apel Timișoara pentru a se verifica îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire în raport cu art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., însă nu au fost analizate motivele de nelegalitate expuse pe larg în apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad, care se raportau la art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Revizuientul apelant a arătat că Tribunalul Arad, în rejudecare, prin sentința civilă nr. 2142 din 3 octombrie 2012 (cea supusă prezentului apel) a respins cererea de revizuire; a reținut, în mod corect, arată chiar revizuientul, că raportul de expertiză nu reprezintă un înscris nou, însă cererea de revizuire nu s-a întemeiat pe considerentul că acest raport de expertiză ar reprezenta un înscris nou, ci s-a făcut referire la raportul de expertiză pentru a se dovedi faptul că înscrisul „cesiune de drept litigios” din 1 septembrie 2001 este fals.

Revizuientul a solicitat instanței de apel ca, respectând principiul dublului grad de jurisdicție, să analizeze și criticile de nelegalitate pe care le-a formulat împotriva sentinței civile nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad, critici pe care le-a reiterat. Astfel, a arătat că Tribunalul Arad, în pronunțarea sentinței civile nr. 1366 din 7 noiembrie 2005 din Dosarul nr. 4716/2005 (sentința ce se cere a fi revizuită), s-a bazat pe înscrisul sub semnătură privată „cesiune de drept litigios”, cu care B.V.A.M. a făcut dovada calității sale de succesor în drepturi al lui S.L., autorul notificării întemeiate pe Legea nr. 10/2001, și a dispus obligarea M.A.I. să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a terenului ce face obiectul notificării.

Contractul de cesiune de drept litigios, a arătat revizuientul, s-a dovedit a fi însă unul fals, prin expertiză constatându-se că semnătura cedentului nu-i aparține lui S.L. și, prin urmare, nu poate produce consecințe juridice. Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ. și cu probatoriul administrat în cauză, Curtea a constatat că apelul revizuientului este neîntemeiat, fiind respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Din examinarea motivelor de apel ale revizuientului, se poate constata că acesta nu aduce critici concrete hotărârii apelate, respectiv sentinței civile nr. 2142 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Arad.

Dimpotrivă, susține că în mod corect s-a reținut prin hotărârea respectivă că raportul de expertiză criminalistică nu reprezintă un înscris nou în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (fila 4 verso). Criticile revizuientului vizează mai degrabă sentința civilă nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad și decizia civilă nr. 83 din 12 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara. Revizuientul a arătat că prin decizia civilă nr. 83 din 12 aprilie 2012, Curtea de Apel Timișoara nu a analizat motivele de nelegalitate pe care le formulase împotriva sentinței civile nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad și solicită acum instanței de apel să analizeze aceste motive de nelegalitate prin raportare la art. 322 pct. 4 C. proc.

civ. Obiectul prezentului apel al revizuientului este însă sentința civilă nr. 2142 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Arad, iar instanța de apel nu poate să analizeze decât legalitatea și temeinicia acestei hotărâri. Nu se poate relua în apelul declarat împotriva acestei hotărâri analiza cererii întemeiată pe art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Revizuientul susține că instanța de apel, în ciclul procesual anterior, prin decizia civilă nr. 83 din 12 aprilie 2012, a omis să analizeze motivele de nelegalitate care vizau art. 322 pct. 4 C. proc. civ., raportate însă la sentința civilă nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad, iar nu la cea care face obiectul prezentului apel (sentința civilă nr. 2142 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Arad).

Asemenea critici trebuiau însă valorificate de revizuient într-un eventual recurs împotriva deciziei civile nr. 83/A din 12 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 1572/59/2011. Nefiind recurată, hotărârea a devenit irevocabilă și a intrat în puterea lucrului judecat. De asemenea, nu pot fi reluate și analizate în această fază procesuală motivele de nelegalitate care vizează o hotărâre dată într-un alt ciclu procesual din același litigiu, respectiv sentința civilă nr. 601 din 3 august 2011, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 2568/108/2005. Această hotărâre a fost desființată de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 83/2012 și s-a dispus trimiterea spre rejudecare la Tribunalul Arad pentru ca prima instanță să se pronunțe asupra motivului de revizuire constând în punctul 5 din art. 322 C. proc.

civ., acesta fiind unicul motiv al trimiterii spre rejudecare. Apelul cu care a fost de această dată investită instanța este îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2142 din 3 octombrie 2012, pronunțată în rejudecare de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1572/59/2011, iar în această cale de atac nu pot fi analizate criticile pe care apelantul revizuient le aduce altor hotărâri pronunțate în alte faze procesuale ale litigiului. Față de aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul declarat de revizuientul Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția Generală Juridică, împotriva sentinței civile nr. 2142 din 3 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1572/59/2011, în contradictoriu cu intimatul B.V.A.M.

Împotriva deciziei civile nr. 215/A din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs Ministerul Afacerilor Interne. S-a apreciat sentința recurată ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente: Instanța de apel nu a respectat indicațiile deciziei de casare nr. 5247 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-a hotărât că instanțele de fond au obligația de a stabili dacă înscrisul (actul sub semnătură privată intitulat „cesiune de drept litigios” datat 01 septembrie 2001) avut în vedere la pronunțarea hotărârii atacate are sau nu un conținut real. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 83 din 12 aprilie 2012 a admis apelul formulat de Ministerul Afacerilor Interne, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Arad.

Motivul pentru care Curtea de Apel Timișoara a trimis cauza pentru rejudecare Tribunalului Arad l-au constituit concluziile orale ale reprezentantului instituției recurate în sensul că acesta a precizat ca temei de drept al revizuirii formulate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Juridică și prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 83 din 12 aprilie 2012 a admis apelul formulat de instituția recurată, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Arad, pentru a se verifica îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., însă nu a analizat motivele de nelegalitate expuse pe larg în cuprinsul apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 601 din 03 august 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul civil nr. 2568/108/2005.

Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr. 2142 din 03 octombrie 2012 pronunțată în dosarul civil nr. 1572/59/2011 a respins cererea de revizuire formulată de M.A.I. Instituția recurentă nu și-a întemeiat cererea de revizuire pe considerentul că raportul de expertiză nr. 7 din 25 ianuarie 2007 întocmit de Laboratorul Interjudețean Timișoara, ar reprezenta un înscris nou, ci s-a făcut referire la acest raport de expertiză pentru a demonstra faptul că înscrisul sub semnătura privată intitulat „Cesiune de drept litigios", datat 01 septembrie 2001, este fals. Ignorând practic toate motivele de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., instanța de apel nu a făcut altceva decât să respingă apelul M.A.I.

pe critici străine și nu pe cele formulate de apelant. Instanța, practic, doar s-a limitat la a analiza admisibilitatea cererii de revizuire prin raportare la prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fără a cerceta motivele de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. și implicit să nu respecte indicațiile stabilite prin decizia de casare. Cu alte cuvinte, instanța de rejudecare trebuie să reia judecata asupra întregului apel conform dispozițiilor art. 315 alin. (3) C. proc. civ. care prevăd că, după casare, instanța va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată, or instanța de apel nu a ținut cont de aceste motive (art. 322 pct. 4 C. proc.

civ. când hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris fals). Pe de altă parte, cea de-a doua instanță a fondului era ținută, potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ., atât în limitele devoluțiunii după casare reglementate de art. 315 alin. (3) C. proc. civ., cât și din indicațiile deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5247/2010 să se pronunțe asupra faptului dacă înscrisul avut în vedere la pronunțarea hotărârii atacate are sau nu un conținut real, dispoziții procedurale nesocotite în mod evident de cea de-a doua instanță de fond. Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., instanța de recurs poate hotărî asupra fondului pricinii, numai în cazul în care împrejurările de fapt ale cauzei au fost stabilite pe deplin, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Se face mențiunea că, pe de o parte, problema soluționării cauzei prin raportare la prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu a fost dezlegată de drept de Înalta Curte de Casație Justiție, iar pe de altă parte, cea de-a doua instanță de fond, nu avea competența să judece cauza sub acest aspect, fiind obligată să judece doar în limitele stabilite prin decizia de casare. Practic, prin hotărârea pe care a pronunțat-o, instanța de apel a modificat temeiul de drept al cererii de revizuire formulate Ministerul Afacerilor Interne, lucru inadmisibil. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed: Critica recurenților reclamanți vizează motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocându-se eronata interpretare a dispozițiilor legale incidente, precum și nerespectarea deciziei de casare nr. 5247 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevăd că hotărârea recurată poate fi modificată dacă este dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau dacă este lipsită de temei legal. În cauză se invocă eronata interpretare și aplicare a prevederilor art. 322 pct. 4 lit. b) C. proc. civ. care prevăd că „se poate solicita revizuirea dacă înscrisul care a stat la baza pronunțării unei soluții a fost declarat fals, în cursul sau în urma judecății.” Curtea de Apel Timișoara a reținut în mod just că, respectând dispozițiile obligatorii ale deciziei civile nr. 83 din 12 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, care a trimis cauza spre rejudecarea cererii de revizuire bazate pe art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., Tribunalul Arad a analizat cererea de revizuire prin raportare la acest text legal. În mod corect a reținut că raportul de expertiză criminalistică din 25 ianuarie 2007 al Institutului Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean Timișoara nu reprezintă un înscris nou în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și a respins cererea de revizuire întemeiată pe acest text legal. Susținerile recurentului privind nerespectarea deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu pot fi primite, prin decizia nr. 5247/2010 Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat asupra necesității cercetării falsului de instanța învestită cu cererea de revizuire. Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr. 2142 din 3 octombrie 2012 a respins cererea de revizuire apreciată prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. (invocate și susținute de revizuent). Prin decizia civilă a Curții de Apel Timișoara, în prezent recurată, corect s-a reținut că apelul nu este întemeiat. Revizuentul a susținut că instanța de apel, în ciclul procesual anterior, prin decizia nr. 83 din 12 aprilie 2012 a omis să analizeze motivele de nelegalitate ce vizau art. 322 pct. 4 C. proc. civ., raportate însă la sentința civilă nr. 601/2011 a Tribunalului Arad, nu la cea care face obiectul prezentului apel (sentința civilă nr. 2142/2012). De asemenea, nu pot fi reluate și puse în discuție motivele de nelegalitate ce vizează hotărârea dată într-un alt ciclu procesual, din același litigiu. Recursul declarat se privește a fi nefondat, nefiind astfel incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Având în vedere și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligat recurentul - reclamant Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 2960 RON cheltuieli de judecată către intimatul pârât B.V.A.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne împotriva deciziei civile nr. 215/A din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Obligă recurentul reclamant Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 2960 RON cheltuieli de judecată către intimatul pârât B.V.A.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.