ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 339/2006

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 februarie 2005, prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, cu nr. 2549/2005, numiții G.C. și G.M. au atacat în contradictoriu cu intimații I.D., I.A., SC C. SA și Municipiul București prin Primar general, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., decizia civilă nr. 33 din 11 ianuarie 2005 a aceleiași instanțe. Motivându-și cererea au arătat că respingându-le ca tardivă cererea de revizuire împotriva deciziei nr. 2731 din 15 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a omis, dintr-o eroare materială, să se pronunțe asupra cererii lor de repunere în termen, formulată prin notele scrise depuse în dosarul Curții de Apel nr. 663/2004, secția a III-a civilă.

În acest mod instanța a încălcat și dispozițiile legale referitoare la competența materială, pronunțând o decizie anulabilă. Intimații I.D. și I.A. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a contestației în anulare. Au fost atașate dosarele cauzei, din examinarea cărora Înalta Curte reține caracterul nefondat al contestației. Susținerea potrivit căreia Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi omis să cerceteze problema eventualei repuneri în termenul de formulare a cererii de revizuire este contrazisă de însuși conținutul deciziei atacate. Astfel, în motivarea acesteia (fila 3) se arată: „Potrivit prevederilor art. 103 C. proc. civ., sancțiunea decăderii nu operează în cazul în care partea dovedește că a fost împiedicată de la îndeplinirea actului procedural printr-o împrejurare mai presus de voința ei, deci într-un caz de forță majoră.

De menționat că revizuienții, la termenul de judecare al cererii de revizuire, nu au mai solicitat o repunere în termen în baza art. 103 C. proc. civ. pe care o făcuseră în fața instanței Curții de Apel București, înainte ca aceasta să-și decline competența de soluționare a cauzei, prin notele scrise depuse la dosar. În orice caz adeverințele medicale depuse nu pot face dovada unei împrejurări mai presus de voința revizuienților, care să fi împiedicat pe aceștia să formuleze în termen cererea”. Rezultă așadar cu evidență că întreaga susținere și motivare a contestației în anulare au la bază o afirmație nereală, astfel încât cererea va fi respinsă ca nefondată. Potrivit prevederilor art. 274 C. proc.

civ., contestatorii vor fi obligați la cheltuieli de judecată către intimații I.D. și A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii G.C. și G.M. împotriva deciziei nr. 33 din 11 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Obligă contestatorii G.C. și G.M. la 400 RON cheltuieli de judecată către intimații I.A. și I.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2006.