Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.02.2005
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1187/2005

HOTĂRÂRE
17.02.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1187/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă la 21 aprilie 2004 la Curtea de Apel Ploiești, M.I., M.A. și Ț.E., în contradictoriu cu intimații P.M., Primăria sector 1 București și Consiliul General al Municipiului București, au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 76/R din 8 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 3366/2003. În temeiul art. 325 C. proc. civ., în referire la art. 403 alin. (3) și (4) din același cod, au solicitat ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună suspendarea executării hotărârii atacate până la soluționarea cererii de revizuire. Prin încheierea din 21 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 3254/F/C din 21 aprilie 2004, a fost admisă cererea formulată de M.I., Ț.I.

și M.A., în contradictoriu cu intimatul P.M., dispunându-se suspendarea executării deciziei civile nr. 76 din 8 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești, conform art. 325 cu referire la art. 403 alin. (3) C. proc. civ., până la primul termen de judecată a cererii de revizuire, ce formează obiectul dosarului nr. 3253/2004 al Curții de Apel Ploiești. Împotriva acestei încheieri, intimatul P.M. a declarat recurs, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 5, 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că: - suspendarea executării hotărârii s-a făcut de către conducerea curții de apel, fără depunerea cauțiunii, încălcându-se prevederile art. 300 alin. (3) și art. 403 alin. (1) C. proc.

civ.; - hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.; - instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora din momentul în care a primit spre înregistrare cele două cereri identice ce li s-au dat numere diferite de dosare, respectiv nr. 3253/2004 și nr. 3254/2004, cât mai ales prin suspendarea executării deciziei civile nr. R/76 din 8 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești; - hotărârea pronunțată nu cuprinde calea de atac și termenul de recurs; - hotărârea nu a fost pronunțată în ședință publică, conform art. 261 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.; - hotărârea a fost dată cu încălcarea principiului contradictorialității și publicității.

Examinând cererea de recurs în raport de obiectul, motivele invocate și de materialul probator aflat la dosar, curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează: Prin decizia nr. 790 din 3 februarie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și proprietate intelectuală, dosar nr. 8851/2004, a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuienții M.I., M.A. și Ț.E., în contradictoriu cu intimații P.M., Primăria sectorului 1 București și Consiliul General al Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 76/R din 8 aprilie 2004a Curții de Apel Pitești, secția civilă. A anulat decizia civilă nr. 76/R/2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, precum și sentința civilă nr. 432 din 17 ianuarie 2002 a Judecătoriei Pitești.

A respins excepțiile de inadmisibilitate și tardivitate a cererii de revizuire formulată de intimatul P.M. Pentru considerentele menționate se va admite recursul declarat de intimatul-pârât P.M., va casa încheierea dată în camera de consiliu din 21 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, în dosarul nr. 3254/2004 și va respinge cererea de suspendare a executării ca fiind rămasă fără obiect în urma anulării deciziei civile nr. 76 din 8 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești.

DECIDE: Admite recursul declarat de P.M. împotriva Încheierii dată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 3254 din 2004 în Camera de consiliu din 21 aprilie 2004. Casează încheierea de mai sus și respinge cererea de suspendare ca fiind rămasă fără obiect în urma anulării deciziei civile nr. 76 din 8 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1473/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Curții de Apel Pitești, secția civilă, se află înregistrată sub nr. 3366/2003 contestația în anulare formulată de M.A. în contradictoriu cu M.I.,
ÎCCJ 2005-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 790/2005
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă la 21 aprilie 2004 la Curtea de Apel Ploiești, M.I., M.A. și Ț.I. au solicitat în contradictoriu cu intimații P.M., Primă
ÎCCJ 2003-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4798/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 04.06.2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a suspendat judecarea cauzei privind pe recurenta-reclamantă B.
ÎCCJ 2005-06-06
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 170/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 1767 din 15 martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca instanță de recurs, a respins cererea petentei SC C.S. SR
ÎCCJ 2001-05-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2250/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petiționarul D.N. a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței nr. 668 din 2 mai 2001 a Tribunalului Prahova, pe calea ordonanței președinția
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă