ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1771/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1771/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secția
civilă, prin decizia nr. 1974 din 23 iunie 2004, a respins, ca nefondat, apelul
declarat de reclamanta B.E.G. împotriva sentinței nr. 42 din 10 februarie 2004
a Tribunalului Dolj, secția civilă.
La 28 iunie 2004, reclamanta a
formulat o contestație în anulare împotriva deciziei menționate, nemotivându-și
această cale extraordinară de atac și fără a-i indica temeiul juridic.
Curtea de Apel Craiova, secția
civilă, prin decizia nr. 3030 din 23 septembrie 2004, a luat act că petenta
renunță la judecarea contestației în anulare.
Petenta a declarat recurs prin care
a susținut, confuz, că a renunțat la judecarea contestației în anulare dar nu
și la judecarea recursului împotriva deciziei nr. 1974 din 23 iunie 2004, care
formează obiectul altui dosar.
Așa fiind, deoarece petenta,
practic, nu aduce nici o critică ultimei hotărâri atacate, respectiv deciziei
nr. 3030 din 23 septembrie 2004, recursul declarat în cauză va fi respins, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de B.E.G.
împotriva deciziei nr. 3030 din 22 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova,
secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 16 februarie 2006.