ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.05.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5157/2006

HOTĂRÂRE
26.05.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5157/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra cauzei

civile de față constată următoarele :

Prin cererea înregistrată

sub nr. 1955/C/2003 pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul D.I. a solicitat

în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea

la plata sumei de 2 miliarde lei cu titlu de despăgubiri morale și materiale

datorate ca urmare a calității de luptător în rezistența anticomunistă și de

persoană împotriva căreia au fost dispuse măsuri administrative abuzive.

Prin sentința civilă nr.

136 din 24 februarie 2004, Tribunalul Galați a admis în parte acțiunea fiind

obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 1

miliard lei cu titlu de despăgubiri către reclamant.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantul D.I. și pârâta D.G.F.P. Galați ca

reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice.

Tribunalul Galați prin

decizia civilă nr. 1450/A din 16 noiembrie 2004 a respins excepțiile de

netimbrare a acțiunii ca nefondată; a respins apelul declarat de D.G.F.P.

Galați, ca inadmisibil, a admis apelul declarat de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și a schimbat sentința apelată în sensul că a respins

acțiunea în daune pentru lipsa calității procesuale pasive a Statului Român; a

respins totodată apelul declarat de reclamantul D.I., ca nefondat.

Reclamantul D.I. a

declarat recurs împotriva deciziei sus menționate invocând dispozițiile art.

304 pct. 4, 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, pe cale administrativă a scos cauza de pe rol și a înaintat-o

Curții de Apel Galați spre soluționare în raport cu dispozițiile art. II alin.

(1)-(4) din Legea 219 / 2005.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 1208/C/2005 care, la rândul

său, prin decizia civilă nr. 919/R din 18 noiembrie 2005 a declinat competența

de soluționare a recursului declarat de reclamantul D.I. către Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța

astfel Curtea de Apel Galați a reținut, în esență, că actuala reglementare

privind competența instanțelor prevede că apelul împotriva hotărârilor

pronunțate de tribunale în primă instanță se soluționează de curțile de apel,

iar recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în apel de tribunale, se

soluționează de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta

Curte constată că decizia de declinare a competenței soluționării recursului

pronunțată de Curtea de Apel Galați este nelegală pentru considerentele expuse

în cele ce urmează.

În

primul rând, măsura dispusă pe cale administrativă în temeiul art. II alin. (4)

din Legea nr. 219/2005 nu este susceptibilă de un control de legalitate din

partea unei alte instanțe. Astfel, soluția dispusă pe această cale de Înalta

Curte de Casație și Justiție se impune atât instanței judecătorești de

trimitere, cât și părților înseși, întrucât ea nu reprezintă o hotărâre de

declinare a competenței susceptibilă de recurs în baza art. 158 alin. (3) C. proc.

civ.

În

subisidiar, chiar dacă măsura scoaterii, pe cale administrativă, a dosarului de

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi asimilată unei hotărâri de

declinare a competenței, Curtea de Apel Galați, nu ar fi fost în măsură să

constate competența de soluționare a recursului în favoarea unei alte instanțe,

întrucât dispozițiile art. 22 C. proc. civ. nu permit crearea unui conflict de

competență între Înalta Curte de Casație și Justiție și o altă instanță

judecătorească.

Pe

cale de consecință, Curtea de Apel Galați primind recursul spre soluționare de

la Înalta Curte de Casație și Justiție, ar fi fost datoare, constatându-și

competența materială, să pășească la judecarea fondului recursului pronunțând o

decizie irevocabilă.

Singura

soluție de a conferi aplicabilitate unor dispoziții legale tranzitorii de

imediată aplicare așa cum sunt cele de la art. II alin. (3) și (4) din Legea

nr. 219/2005, este aceea de a interpreta sintagma „recursurile (...) care

potrivit acestei legi, sunt de competența curților de apel” ca referindu-se la

recursurile ce ar ajunge pe rolul curților de apel prin efectul promovării căilor

de atac sub imperiul legii noi

De

altfel, este notorie rațiunea aflată la baza dispozițiilor legale tranzitorii

pentru care legiuitorul a prevăzut, prin reglementarea, cu caracter

excepțional, a măsurii scoaterii dosarului de pe rol pe cale administrativă, o

derogare de la tradiționala regulă de drept tranzitoriu potrivit căreia

instanțele legal învestite sub legea veche rămân competente să judece pricinile

independent că legea nouă nu le-ar mai recunoaște această competență.

Într-adevăr, legiuitorul a urmărit să obțină o degrevare rapidă a instanței

supreme pe rolul căreia, în vara anului 2005, se aflau un număr extrem de mare

de cauze, de natură să pericliteze respectarea dispozițiilor art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la termenul rezonabil în

care trebuie soluționată o cauză civilă.

În

aceste condiții, sunt incidente în cauză dispozițiile art. II alin. (3) din

Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și

completarea Codului de procedură civilă, conform cărora „recursurile aflate pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a

prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de

apel se trimit la curțile de apel”.

Or, avănd în vedere că, așa cum s-a

arătat mai sus, asupra recursului de față au devenit incidente, la data

intrării în vigoare a Legii nr. 219/2005, dispozițiile art. II alin. (3) din

acest act normative, tocmai grație caracterului lor de imediată aplicare,

Înalta Curte privește drept întemeiată excepția necompetenței materiale de

soluționare a recursului și, în consecință, va trimite dosarul spre competentă

soluționare Curții de Apel Galați.

Trimite recursul

declarat de reclamantul D.I. împotriva deciziei nr. 1450 din 16 noiembrie 2005

a Curții de Apel Galați, spre competentă soluționare, aceleiași curți de apel

în temeiul art. II pct. 3 din Legea nr. 219/2005.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 26 mai 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-07-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5583/2007
Asupra recursului de față, constată: Prin cererea înregistrată la 30 noiembrie 2002 reclamantul D.N.I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Galați, solicitând a se stabili cuantumul despă
ÎCCJ 2005-04-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3040/2005
calității procesuale pasive a Statului Român. Împotriva acestei sentințe D.G.F.P. Vrancea în numele Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român a formulat apel, susținând, în esență, că statul nu are calitate procesuală pasivă în sp
ÎCCJ 2006-11-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9144/2006
rată și s-a trimis cauza la aceiași instanță pentru rejudecarea apelurilor. Rejudecând apelurile, Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 220 din 16 iunie 2006, a respins ca nefondate apelurile pârâților Primăria comunei Slobozia Cio
ÎCCJ 2003-12-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5300/2003
calcularea și acordarea despăgubirilor. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 64 din 2 octom
ÎCCJ 2006-05-30
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5305/2006
e direct în instanță despăgubiri prin echivalent. Curtea de Apel Galați prin decizia nr. 111/A din 25 august 2003 a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 13 din 16 ianuarie 2003 pe care a anulat-o constatând că instanța
Sursă