ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3040/2005

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr. 2182/c/2002 la Tribunalul Vrancea, reclamanta

N.Ș.(fostă T.) a contestat Dispoziția nr. 92 din 12 noiembrie 2002 emisă de

pârâta Primăria Nănești, dispoziție prin care i-a fost respinsă cererea de

restituire în natură și acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul F.C.U.

Nănești, constând în fabrică, teren aferent, case de locuit și anexe.

În

motivarea acțiunii reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a fost

proprietatea sa până la preluarea de către stat în baza Legii nr. 119 / 1948 și

că a notificat pârâta în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând retrocedarea

imobilelor, însă aceasta a respins cererea.

Prin

acțiunea înregistrată sub nr. 2183/c/2002 la Tribunalul Vrancea, aceeași

reclamantă a contestat adresa nr. 4778 din 25 septembrie 2002 emisă de

Prefectura județului Vrancea prin care aceasta i-a respins notificarea

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, având ca obiect retrocedarea/acordarea

de despăgubiri pentru același imobil, F.C.U. Nănești.

La termenul din 20 ianuarie 2003

instanța a dispus conexarea celor două dosare și introducerea, în calitate de

pârât, a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar la 10 februarie

2003 reclamanta a precizat acțiunea prin descrierea imobilelor ce i-au fost

naționalizate, arătând totodată că acestea nu mai există.

Ministerul Finanțelor Publice a

invocat, la 21 aprilie 2004, excepția lipsei calității procesuale pasive a

Statului Român pe care îl reprezintă în cauză, cu motivarea că, potrivit Legii

nr. 10/2001, Statul prin M.F.P. poate fi parte în proces numai în situația

prevăzută de art. 26 alin. (3), și anume când unitatea deținătoare nu a fost

identificată.

În cauză au fost administrate proba

cu înscrisuri, au fost audiați martori și s-a efectuat expertiza tehnică având

ca obiectiv evaluarea construcțiilor la data exproprierii, actualizată conform

O.G. nr. 184 / 2002.

Din probele administrate instanța a

reținut că reclamanta și-a demonstrat dreptul de proprietate asupra imobilului

pentru care a solicitat despăgubiri și că imobilul în cauză a trecut în

proprietatea statului prin efectul Legii nr. 119 / 1948

pentru naționalizarea

întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere si de transporturi

, figurând în anexa 8, fila 14.

Potrivit raportului efectuat, valoarea construcțiilor expropriate este de

517.285.494 lei.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive a Statului Român, s-a reținut că statul, fiind

beneficiarul bunurilor naționalizate în temeiul Legii nr. 119/1948, trebuie să

asigure, prin reprezentantul său Ministerul Finanțelor, despăgubirea

proprietarilor îndreptățiți.

Prin sentința civilă nr. 271 din 10

noiembrie 2003 Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea reclamantei

împotriva pârâților Primăria comunei Nănești și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice. S-a constatat că reclamanta are un drept la despăgubire în

cuantum de 517.285.494 lei, ce vor fi actualizați, potrivit indicelui de

inflație la data efectivă a plății. Totodată a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale pasive a Statului Român.

Împotriva acestei sentințe D.G.F.P.

Vrancea în numele Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român a

formulat apel, susținând, în esență, că statul nu are calitate procesuală

pasivă în speță.

Curtea de Apel Galați, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 116 din 5 februarie 2004 a admis apelul, a

schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins acțiunea față de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității

procesuale pasive a acestuia. S-a dispus înlăturarea mențiunii privind

respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român

reprezentat de M.F.P., fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a reținut că nu a

fost parcursă procedura prevăzută de art. 36 alin. (2), (3) și de art. 37 din

Legea nr. 10 / 2001 pentru a putea fi acordate despăgubiri bănești în

condițiile art. 40 și că în cauza de față Statul Român nu poate avea calitate

procesuală întrucât nu sunt întrunite cerințele art. 26 alin. (3), constând în

neidentificarea unității deținătoare. De asemenea, s-a mai reținut că Statul

Român a fost introdus în cauză din oficiu, fără ca reclamanta să fi solicitat,

iar motivarea instanței de fond privind obligația statului de a despăgubi

foștii proprietari, în calitate de beneficiar al naționalizării, nu poate fi

primită, câtă vreme legea prevede o procedură specială pentru acordarea acestor

despăgubiri.

Împotriva acestei ultime decizii

reclamanta a declarat prezentul recurs, criticând-o pentru motivele prevăzute

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea deciziei atacate în

sensul respingerii apelului, cu consecința menținerii sentinței pronunțată la

judecarea în fond a pricinii ca temeinică și legală.

S-au susținut următoarele:

- întrucât imobilul a fost preluat

de stat, acesta, ca entitate ce poartă întreaga răspundere pentru deposedarea

abuzivă, trebuie să fie parte în proces;

- instanța de fond nu a încălcat

principiul disponibilității prin introducerea statului în cauză, ci și-a

exercitat rolul activ, potrivit art. 129 C. proc. civ.;

- Legea nr. 10/2001 nu reglementează

toate situațiile ce se pot ivi în practică;

- valoarea despăgubirilor a fost

stabilită de către instanță prin hotărâre opozabilă și Statului Român;

- o eventuală decizie de admitere a

notificării de către Prefectura Vrancea ar fi fost centralizată tot la

Ministerul Finanțelor Publice.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Instanța de apel a reținut greșit că

reclamanta nu ar fi respectat procedura de acordare a despăgubirilor bănești

prevăzută de art. 36 alin. (2), (3) din Legea nr. 10/2001. Pentru a beneficia

de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 reclamanta a notificat

atât Primăria comunei Nănești, cât și Prefectura județului Vrancea (filele 4,

68 dosar fond) și, nemulțumită de răspunsurile negative ale acestora, s-a

adresat instanței în vederea satisfacerii drepturilor sale.

La rândul său, instanța de fond a

apreciat corect pretențiile reclamantei ca fiind întemeiate. Față de probele de

la dosar (depoziții de martori, raport expertiză tehnică) din care rezultă că

bunurile-construcții nu mai există, tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 18 lit. b). Măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent...în

cazul în care imobilul nu mai există la data intrării în vigoare a prezentei

legi.

Cât privește calitatea procesuală a

statului reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice în speța de față, în mod

greșit a admis curtea de apel excepția. Reclamanta a notificat atât primăria în

a cărei rază se află imobilele, cât și prefectura, fiind în situația în care nu

cunoștea persoana care a deținut imobilul după naționalizare, imobil care, în

prezent nu mai există. Conform art. 26 alin. (3), într-o astfel de situație,

statul își asumă răspunderea în cadrul unei proceduri judiciare și, în

consecință este parte în proces.

Rezultă din cele de mai sus că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, motiv de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, decizia

recurată se va casa, se va respinge apelul declarat de Statul Român reprezentat

de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Vrancea, păstrându-se sentința instanței de fond ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat de

reclamanta N.Ș. împotriva deciziei civile nr. 116 din 5 februarie 2004 a Curții

de Apel Galați.

Casează decizia recurată și menține

sentința civilă nr. 271 din 10 noiembrie 2003 a Tribunalului Vrancea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 15 aprilie 2005.