ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3040/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2182/c/2002 la Tribunalul Vrancea, reclamanta N.Ș.(fostă T.) a contestat Dispoziția nr. 92 din 12 noiembrie 2002 emisă de pârâta Primăria Nănești, dispoziție prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură și acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul F.C.U. Nănești, constând în fabrică, teren aferent, case de locuit și anexe. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea sa până la preluarea de către stat în baza Legii nr. 119 / 1948 și că a notificat pârâta în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând retrocedarea imobilelor, însă aceasta a respins cererea.

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2183/c/2002 la Tribunalul Vrancea, aceeași reclamantă a contestat adresa nr. 4778 din 25 septembrie 2002 emisă de Prefectura județului Vrancea prin care aceasta i-a respins notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, având ca obiect retrocedarea/acordarea de despăgubiri pentru același imobil, F.C.U. Nănești. La termenul din 20 ianuarie 2003 instanța a dispus conexarea celor două dosare și introducerea, în calitate de pârât, a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar la 10 februarie 2003 reclamanta a precizat acțiunea prin descrierea imobilelor ce i-au fost naționalizate, arătând totodată că acestea nu mai există. Ministerul Finanțelor Publice a invocat, la 21 aprilie 2004, excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român pe care îl reprezintă în cauză, cu motivarea că, potrivit Legii nr. 10/2001, Statul prin M.F.P.

poate fi parte în proces numai în situația prevăzută de art. 26 alin. (3), și anume când unitatea deținătoare nu a fost identificată. În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, au fost audiați martori și s-a efectuat expertiza tehnică având ca obiectiv evaluarea construcțiilor la data exproprierii, actualizată conform O.G. nr. 184 / 2002. Din probele administrate instanța a reținut că reclamanta și-a demonstrat dreptul de proprietate asupra imobilului pentru care a solicitat despăgubiri și că imobilul în cauză a trecut în proprietatea statului prin efectul Legii nr. 119 / 1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere si de transporturi , figurând în anexa 8, fila 14. Potrivit raportului efectuat, valoarea construcțiilor expropriate este de 517.285.494 lei.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, s-a reținut că statul, fiind beneficiarul bunurilor naționalizate în temeiul Legii nr. 119/1948, trebuie să asigure, prin reprezentantul său Ministerul Finanțelor, despăgubirea proprietarilor îndreptățiți. Prin sentința civilă nr. 271 din 10 noiembrie 2003 Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâților Primăria comunei Nănești și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. S-a constatat că reclamanta are un drept la despăgubire în cuantum de 517.285.494 lei, ce vor fi actualizați, potrivit indicelui de inflație la data efectivă a plății. Totodată a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român.

Împotriva acestei sentințe D.G.F.P. Vrancea în numele Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român a formulat apel, susținând, în esență, că statul nu are calitate procesuală pasivă în speță. Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia civilă nr. 116 din 5 februarie 2004 a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins acțiunea față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia. S-a dispus înlăturarea mențiunii privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de M.F.P., fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a reținut că nu a fost parcursă procedura prevăzută de art. 36 alin. (2), (3) și de art. 37 din Legea nr. 10 / 2001 pentru a putea fi acordate despăgubiri bănești în condițiile art. 40 și că în cauza de față Statul Român nu poate avea calitate procesuală întrucât nu sunt întrunite cerințele art. 26 alin. (3), constând în neidentificarea unității deținătoare. De asemenea, s-a mai reținut că Statul Român a fost introdus în cauză din oficiu, fără ca reclamanta să fi solicitat, iar motivarea instanței de fond privind obligația statului de a despăgubi foștii proprietari, în calitate de beneficiar al naționalizării, nu poate fi primită, câtă vreme legea prevede o procedură specială pentru acordarea acestor despăgubiri.

Împotriva acestei ultime decizii reclamanta a declarat prezentul recurs, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului, cu consecința menținerii sentinței pronunțată la judecarea în fond a pricinii ca temeinică și legală. S-au susținut următoarele: - întrucât imobilul a fost preluat de stat, acesta, ca entitate ce poartă întreaga răspundere pentru deposedarea abuzivă, trebuie să fie parte în proces; - instanța de fond nu a încălcat principiul disponibilității prin introducerea statului în cauză, ci și-a exercitat rolul activ, potrivit art. 129 C. proc.

civ.; - Legea nr. 10/2001 nu reglementează toate situațiile ce se pot ivi în practică; - valoarea despăgubirilor a fost stabilită de către instanță prin hotărâre opozabilă și Statului Român; - o eventuală decizie de admitere a notificării de către Prefectura Vrancea ar fi fost centralizată tot la Ministerul Finanțelor Publice. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Instanța de apel a reținut greșit că reclamanta nu ar fi respectat procedura de acordare a despăgubirilor bănești prevăzută de art. 36 alin. (2), (3) din Legea nr. 10/2001. Pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 reclamanta a notificat atât Primăria comunei Nănești, cât și Prefectura județului Vrancea (filele 4, 68 dosar fond) și, nemulțumită de răspunsurile negative ale acestora, s-a adresat instanței în vederea satisfacerii drepturilor sale.

La rândul său, instanța de fond a apreciat corect pretențiile reclamantei ca fiind întemeiate. Față de probele de la dosar (depoziții de martori, raport expertiză tehnică) din care rezultă că bunurile-construcții nu mai există, tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 18 lit. b). Măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent...în cazul în care imobilul nu mai există la data intrării în vigoare a prezentei legi. Cât privește calitatea procesuală a statului reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice în speța de față, în mod greșit a admis curtea de apel excepția. Reclamanta a notificat atât primăria în a cărei rază se află imobilele, cât și prefectura, fiind în situația în care nu cunoștea persoana care a deținut imobilul după naționalizare, imobil care, în prezent nu mai există.

Conform art. 26 alin. (3), într-o astfel de situație, statul își asumă răspunderea în cadrul unei proceduri judiciare și, în consecință este parte în proces. Rezultă din cele de mai sus că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, decizia recurată se va casa, se va respinge apelul declarat de Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea, păstrându-se sentința instanței de fond ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Admite recursul declarat de reclamanta N.Ș. împotriva deciziei civile nr. 116 din 5 februarie 2004 a Curții de Apel Galați. Casează decizia recurată și menține sentința civilă nr. 271 din 10 noiembrie 2003 a Tribunalului Vrancea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 aprilie 2005.