ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 802/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la nr.

1799 din 16 octombrie 2001 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta P.D.E. a

solicitat anularea deciziei nr. 73 din 11 septembrie 2001 a SC R. SA Odobești.

În motivarea acțiunii a arătat că,

în calitate de moștenitoare a defunctului I.N., a solicitat pârâtei restituirea

în natură a 2.500 mp teren situat în comuna Vîrteșcoiu și despăgubiri pentru

construcțiile demolate ce se aflau pe acesta.

În drept, acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001 și art. 8 din H.G. nr. 614/2001.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat

citarea în cauză a Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, ca

minister implicat în privatizare în sensul art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Acesta a depus la rândul său întâmpinare, invocând lipsa calității procesuale

pasive.

S-a administrat proba cu acte și

expertize topometrice și construcții.

Deoarece din raportul de expertiză

construcții T.I. a rezultat că imobilul construcție a fost demolat în 1980 din

ordinul fostei conduceri a IAS Odobești, s-a dispus citarea în cauză a Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, D.G.F.P.

Vrancea pentru Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii, instanța introducând greșit în cauză acest

minister, cu încălcarea principiului disponibilității, doar părțile stabilind

cadrul procesual.

La data de 11 noiembrie 2002,

anterior începerii dezbaterilor în fond, reclamanta a depus cerere prin care

solicită obligarea la despăgubiri pentru clădirea demolată a Agenției

Domeniilor Statului iar în subsidiar a Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 211 din 11

noiembrie 2002 Tribunalul Vrancea a admis în parte contestația formulată de P.D.E.

împotriva deciziei nr. 73 din 11 septembrie 2001 emisă în baza Legii nr.

10/2001.

A admis excepția invocată de

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și a respins contestația

față de acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.

A respins ca neîntemeiate excepțiile

invocate de D.G.F.P. Vrancea.

A stabilit valoarea despăgubirilor

constând în contravaloarea imobilului demolat la suma de 149.249.000 lei în

contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

A anulat decizia nr. 73/11

septembrie 2001 a SC R. SA Odobești.

A luat act de renunțarea la judecată

cu privire la restituirea terenului.

A respins contestația ca

neîntemeiată față de Agenția Domeniilor Statului București pentru despăgubiri

și ca fiind rămasă fără obiect în ceea ce privește terenul.

A respins contestația ca nefondată

față de SC R. SA Odobești referitor la obligarea acesteia la despăgubiri.

S-a reținut în motivarea sentinței

că Agenția Domeniilor Statului nu poate fi obligată la despăgubiri pentru

construcția demolată deoarece aceasta este implicată doar în privatizarea

societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică

și privată a statului cu destinație agricolă.

S-a apreciat că în speță nu pot fi

aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 deoarece acestea se

referă la imobilele preluate cu titlu valabil evidențiate în patrimoniul

societății comerciale privatizate, ori în cauză imobilul a fost demolat în anii

1980.

S-a constatat că dreptul la

despăgubiri derivă din dispozițiile art. 1 pct. 2 și art. 2 din Legea nr.

10/2001 Ministerul Finanțelor Publice având calitate procesuală pasivă conform

dispozițiilor art. 26 pct. 3 din aceeași lege.

Valoarea despăgubirilor a fost

stabilită conform concluziilor raportului de expertiză, valoare care nu a fost

contestată de nici una din părți.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Vrancea, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând faptul că față de Ministerul

Finanțelor Publice nu a fost formulată în speță nici o cerere de chemare în

judecată, acesta fiind citat din oficiu, încălcându-se principiul

disponibilității, faptul că s-a dat o interpretare eronată dispozițiilor art.

26 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, precum și faptul că nu s-a acordat

Ministerului Finanțelor Publice posibilitatea de a depune obiecțiuni la

raportul de expertiză.

Prin decizia civilă nr. 64/A din 10

aprilie 2003, Curtea de Apel Galați a respins apelul ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut în esență că nu se poate invoca încălcarea principiului

disponibilității, mandatarul T.M. solicitând obligarea Ministerului Finanțelor

Publice la plata de despăgubiri, măsura citării acestui minister impunându-se

față de concluziile raportului de expertiză.

A mai reținut instanța de apel

faptul că Ministerul Finanțelor Publice a avut posibilitatea formulării

obiecțiunilor la raportul de expertiză, reprezentantul acestuia solicitând la

data de 28 octombrie 2002 acordarea unui nou termen de judecată pentru

studierea dosarului și depunerea întâmpinării.

Totodată, instanța de apel a reținut

împrejurarea potrivit căreia calitatea procesuală pasivă a Ministerului

Finanțelor Publice derivă din dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001.

Împotriva acestei decizii, a

formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Vrancea invocând

motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ.

Critica formulată prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 4 vizează faptul că instanța de apel și-a depășit

atribuțiile puterii judecătorești, lărgind cadrul de aplicare al art. 26 din

Legea nr. 10/2001 și trecând peste dispozițiile imperative ale art. 36 și urm.

din Legea nr. 10/2001.

Invocând dispozițiile art. 304 pct.

7, recurentul a susținut faptul că este greșită reținerea instanței de apel

potrivit căreia reclamanta P.D.E. a respectat procedura instituită de art. 2

din Legea nr. 10/2001, precum și faptul că în mod greșit Tribunalul Vrancea a

obligat Ministerul Finanțelor Publice în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001.

În fine, prin invocarea

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că în mod

greșit instanța de apel a reținut că în speță nu a fost încălcat principiul

disponibilității, Ministerul Finanțelor Publice fiind introdus în proces fără a

exista vreo cerere de chemare în judecată îndreptată împotriva acestuia.

Recursul este nefondat.

În acest sens, Curtea are în vedere

împrejurarea că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a prevederilor art.

26 alin. (3) și art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, persoana îndreptățită are posibilitatea de a chema în judecată

statul dacă în termen de 90 de zile de la data notificării nu a primit

comunicarea din partea primăriei sau unitatea deținătoare a imobilului nu a

fost identificată.

Este de observat că din concluziile

raportului de expertiză construcții T.I. rezultă faptul că imobilul a fost

demolat în anul 1980 din ordinul fostei conduceri a IAS Odobești.

Astfel, în mod corect a apreciat

instanța asupra introducerii în cauză a Ministerului Finanțelor Publice, având

în vedere dispozițiile legale mai sus amintite precum și cererea formulată în

acest sens de către reclamantă anterior începerii dezbaterilor în fond.

La termenul din 28 octombrie 2002,

reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice a solicitat acordarea unui

termen de judecată pentru studierea dosarului și depunerea întâmpinării, termen

care a fost acordat de către instanță, astfel că a existat posibilitatea

formulării obiecțiunilor la raportul de expertiză care fusese depus la 17

septembrie 2002, dosar fond.

Totodată, recurentul-reclamant nu

explică în ce constă depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către

instanța de apel cu privire la modul în care au fost acordate despăgubirile și

nici nu menționează în ce constă încălcarea dispozițiilor art. 36 și urm. din

Legea nr. 10/2001.

Așa fiind, dispozițiile art. 304

pct. 4 C. proc. civ. nu își găsesc incidența în cauză.

Totodată, pentru considerentele mai

sus menționate, este de reținut că în mod corect a stabilit instanța de apel

faptul că nu s-a încălcat principiul disponibilității, astfel că nu își găsesc

incidența în cauză nici dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește susținerea din

cererea de recurs, potrivit căreia în mod greșit a reținut instanța de apel că

reclamanta a respectat procedura instituită de art. 26 din Legea nr. 10/2001,

este de observat că aceasta nu se justifică, față de faptul că reclamanta s-a

adresat cu notificare primăriei potrivit procedurii prevăzute de textul de lege

menționat. De altfel, instanța de apel, reținând în considerente acest aspect,

a motivat de ce nu se justifică motivul din cererea de apel, potrivit căruia

reclamanta nu s-a adresat cu notificare primăriei.

Astfel fiind și având în vedere

faptul că în mod corect a reținut instanța de apel împrejurarea potrivit căreia

calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice derivă din

dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru considerentele mai

sus arătate, este de reținut că nici dispozițiile art. 304 pct. 7 nu își găsesc

incidența în cauză.

Astfel fiind, constatând că nici una

dintre critici nu este întemeiată, Curtea urmează a face aplicarea art. 312 (1)

C. proc. civ. respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Vrancea împotriva deciziei nr. 64 A

din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Galați, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2005.