ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6474/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 ianuarie 2002 pe rolul Tribunalului Vrancea reclamanții G.N. și T.M.A.

au chemat în judecată pârâta SC M. SRL Odobești, solicitând ca prin sentință să se dispună: - anularea deciziei nr. 106 din 7 decembrie 2001 emisă de către pârâtă, ca fiind nelegală și netemeinică; - constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1519 din 12 iunie 2001 prin care pârâta a achiziționat bunurile revendicate de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001; - obligarea pârâtei de a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie terenul liber de construcții și beciul aflat pe aceasta, ce fac parte din suprafața de 3950 mp, situat în intravilanul orașului Odobești; - obligarea pârâtei la plata despăgubirilor corespunzătoare pentru restul terenului ocupat cu construcțiile ce îi aparțin și pentru ceea ce s-a demolat și a aparținut autorilor reclamanților; - în subsidiar, obligarea pârâtei la despăgubiri evaluate la 1 miliard de lei pentru terenul de 3950 mp și construcțiile aflate pe el.

În motivarea acțiunii reclamanții arătat că sunt moștenitorii defunctei G.E., născută U., proprietara originară a imobilului compus din construcție (casă de locuit) și teren de 3950 mp , care a fost trecut abuziv în proprietatea statului; construcțiile au fost demolate, cu excepția beciului, în prezent fiind edificate alte clădiri care au fost cumpărate în anul 2001 de către pârâtă; în acest context, notificarea adresată de reclamanți, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, a fost respinsă de către pârâtă cu motivarea că aceasta a cumpărat imobilul cu bună-credință. La termenul de judecată de la 25 februarie 2002 reclamanții au solicitat și instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a A.P.A.P.S.

Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr. 165 din 23 septembrie 2002 a respins acțiunea (față de A.P.A.P.S. pentru lipsa calității procesuale pasive iar față de SC M. SRL Odobești ca nefondată). În considerentele sentinței s-a reținut, sub un prim aspect că imobilul în litigiu a aparținut până în anul 2000 SC C. SA, căruia Statul român îi vânduse încă din anul 1994 toate acțiunile sale. Ulterior, prin contractul nr. 1519 din 12 iunie 2000 (deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001) imobilul a fost vândut de SC C. SA pârâtei SC M. SRL Odobești în condiții de deplină legalitate și cu bună-credință, ceea ce atestă că solicitările reclamanților nu pot fi primite iar acțiunea lor este nefondată.

Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe, prin care au solicitat admiterea acțiunii, a fost respins, cu o motivare similară celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 4 din 14 ianuarie 2003 a Curții de Apel Galați. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 și susținând în esență că: - instanța trebuia să dea eficiența juridică necesară, în sensul admiterii acțiunii, fie și prin acordarea de despăgubiri, împrejurării că imobilul a fost trecut abuziv în proprietatea statului; - instanțele nu s-au pronunțat asupra excepției invocate de reclamanți cu privire la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâta SC M. SRL Odobești a achiziționat imobilul în litigiu.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului în contextul criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este întemeiat. Este de reținut în primul rând că reclamanții, cărora le incumbă sarcina probei conform prevederilor art. 1169 C. civ., nu au administrat nici o dovadă cu privire la modul în care imobilul a devenit proprietate de stat. Ceea ce este cert este că în anul 1990 imobilul se afla în proprietatea SC C. SA, unitate de stat, privatizată în anul 1994, care a vândut bunul în anul 2000 pârâtei SC M. SRL Odobești. În aceste condiții pârâtei nu îi revin față de reclamanți obligații derivând din aplicarea Legii nr. 10/2001.

Desigur că, în măsura în care reclamanții au respectat termenele, condițiile și procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, ei vor putea beneficia de măsuri reparatorii de la organele menționate în acest act normativ. Rezultă așadar că soluția instanțelor în sensul respingerii acțiunii este pe deplin justificată. În ceea ce privește pretinsa omisiune a instanțelor de a se pronunța cu privire la „excepția nulității absolute” a contractului de vânzare-cumpărare, susținerile recurentei sunt de asemenea nefondate. Aceștia nu au formulat o excepție a nulității absolute, ci au avut, în cadrul acțiunii, un capăt de cerere distinct (al 2-lea) vizând constatarea nulității absolute. Instanța de fond a respins, în mod corect, în totalitate, acțiunea și a motivat distinct problema nulității contractului.

Așa fiind, susținerea recurenților nu are nici un corespondent în realitate. Rezultă deci că sub toate aspectele, hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, astfel că recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II–a C. proc. civ. În baza art. 274 C. proc. civ. recurenții vor fi obligați către intimata-pârâtă SC M. la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții T.M.A. și G.N. împotriva deciziei nr. 4/A din 14 ianuarie 2003 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Obligă recurenții la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către SC M. SRL Odobești Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2004.